Deschid jocurile video drumul către jocurile de noroc la adolescenți?

Jocurile video sunt considerate drept o sursă de experiențe pozitive sau o modalitate alternativă de a petrece timpul liber, însă, se observă din ce în ce mai pregnant faptul că implicarea excesivă este asociată cu diverse consecințe negative care afectează sănătatea fizică, mintală și socială.

de Miruna Moanță și Bogdan Voicu, psihologi

Bogdan Voicu

Miruna Moanță

În zilele noastre, Organizația Mondială a Sănătații (OMS) a recunoscut ‘’tulburarea de jocuri video’’ ca o afecțiune de sănătatea mintală fiind caracterizată prin utilizarea compulsivă și excesivă a jocurilor video care primează în fața activităților zilnice și a relațiilor sociale. Studii recente au arătat faptul că tulburarea de jocuri video poate duce la modificări cerebrale similare cu cele observate în dependența de substanțe. Acest fapt este îngrijorător deoarece prevalența jocurilor video este deosebit de ridicată în rândul populației de adolescenți. Astfel, expunerea repetată  nu reprezintă doar un ,,moft adolescentin’’ sau ,, o generație care nu știe să se distreze’’. Reprezintă o reală problemă, care duce la modificări interne ale cărori manifestări se pot observa cu precădere privind, performanța academică, viața socială, autocontrolul și sănătatea în general.

Atunci când o persoană se joacă jocuri video, creierul eliberează dopamină, un neurotransmițător asociat cu plăcerea, motivația sau întârirea comportamentelor.  Această eliberarea de dopamină este adesea declanșată de anumite realizări care sunt atinse într-un joc virtual. De la atingerea unui nou nivel până la obținerea de recompense virtuale (cum ar fi obiectele sau monedele virtuale), la depășirea unei provocări sau interacțiunle sociale cu alți jucători, toate reprezintă surse de eliberare de dopamină. În timp, aceastea duc la o serie de modificări care pot include:

– sensibilizarea sistemului de recompensă: Expunerea repetată la stimuli puternic recompensatori din jocuri poate duce la o sensibilizare a sistemului dopaminergic, făcând ca acești stimuli să devină din ce în ce mai atrăgători și mai dificil de ignorat. Se creează astfel o dorință de consum din ce în ce mai mare acest lucru fiind oglindit în pragul de toleranță crescut.

-desensibilizarea la recompensele naturale: Pe măsură ce creierul se adaptează la nivelurile ridicate de dopamină induse de jocuri, recompensele din viața reală (cum ar fi interacțiunile sociale, realizările academice sau hobby-urile non-digitale) pot deveni mai puțin satisfăcătoare, ceea ce poate duce la o pierdere a interesului pentru acestea.

jocurile video

Astfel realitatea virtuală devine mult mai interesantă decât viața ofline. Jocurile video reprezentând o sursă de dopamină ușoară și accesibilă fără a depunde efort.

-modificări în conectivitatea cerebrală: pot fi alterate conectivitatea funcțională și structurală în regiunile creierului implicate în controlul impulsurilor, luarea deciziilor și reglarea emoțională. Aceste alterări pot contribui la dificultatea de a reduce sau opri jocul, chiar și în fața consecințelor negative.

Din punct de vedere fiziologic pot apărea probleme musculo-scheletice, probleme de vedere, stil de viață sedentar sau disfuncții ale vezicii urinare\ intestinului la copiii.  Din punct de vedere psiho-emoțional, problematica jocurilor video este legată de creșterea anxietății, depresiei, izolării sociale, agresivitate crescută, probleme cu somnul, deficit de atenție sau alterare a memoriei. De asemenea, performanța școlară poate scădea, relațiile interpersonale pot fi afectate, iar autocontrolul și igiena personală pot fi compromise. Aceste tipare de comportament sunt comune în toate formele de dependență, unde activitatea adictivă preia prioritate în detrimentul altor aspecte esențiale ale vieții.

În spatele jocurilor video există o serie de mecanisme care sensibilizează mintea umană. Suntem vulnerabili în fața lor și acestea sunt atrăgătoarea pentru creier atât în online, dar și în ofline.

Un aspect distinct al jocurilor video, este prezența unor mecanisme de monetizare precum microtranzacțiile și „loot boxes”. Aceste elemente pot exploata mecanismele de recompensă ale creierului, creând un ciclu de cheltuieli excesive și comportamente problematice stimulând excesiv sistemul dopaminergic.

-loot boxex, sunt „cutii” virtuale pe care le deschizi și primești obiecte aleatorii (skin-uri, arme, personaje etc.). Pentru că nu știi exact ce primești înainte să le deschizi și uneori se pot cumpăra cu bani reali ajung să mențină suspanul jocului și stimuleze persoana să continue să deschidă. Pentru fiecare ,,cutie’’ se poate pune semnul egal cu eliberarea de dopamină. O eliberare mult mai rapidă și atrăgătoare decât o achiziție academică, ca de exemplu. În special dacă atunci când se deschide o cutie apare un obiect foarte rar pe care un jucător și-l dorește.

– microtranzacțiile: sunt plăți mici făcute în joc, cu bani reali. Pot fi pentru cosmetice (skin-uri, haine, culori) sau pentru avantaje (arme mai bune, resurse, boost-uri).  Sunt cel mai des întâlnite în jocurile gratuite („free-to-play”). Practic: jocul e gratis, dar plătești pentru extra-uri. O tendință este încă de la vârste foarte mici, copiii să ceară de la părinți să le fie încărcat un cont virtual pentru a achiziționa aceste beneficii.

– pay to win: este un tip de microtranzacție unde cei care plătesc au avantaje clare în joc și pot deveni mai puternici mai repede decât cei care nu plătesc. Astfel, se creează un dezechilibru între jucători. Pe lângă stimularea continuă și negativă a sistemului dopaminergic, se pierde plăcerea jocului iar adolescentul sau adultul ajung să se joace doar ca să câștige. Câștigul devine mult mai important alături de supremația în fața celorlați jucători.

Astfel, de la o activitate stimulatoare care ar trebuie să fie relaxantă se ajunge la o plată pentru putere, ceea ce este o problemă.

În fața unei astfel de probleme este important de înțeles faptul că rezolvarea nu este una  axatată doar pe simptome sau prin soluții superficiale. Este vorba de o abordare de profunzime similară problemei în sine.

În primul rând, tinerii din ziua de astăzi, știu deja care sunt consecințele negative, însă în fața plăcerii oferite de mediul virtual, acestea nu mai sunt așa importante. De aceea discuțiile despre jocuri sau telefoane de cele mai multe ori se finalizează cu un insucces. Sunt importante:

-evitarea discuțiilor în contradictoriu, deoarece nu duc nicăieri. Este o oboseală din partea adultului și un motiv în plus din partea adolescentului să se ferească sau să se revolte pe părinte. În acest caz apelăm la curiozitate și explicarea mecanismelor din spate. Obiectul este ca adolescentul sau adultul să înțeleagă mecanismele prezente. Putem întreba: Ce îți place la acest joc? Ce te atrage? Ce ți-a plăcut cel mai mult?

– curiozitatea din partea părintelui, o direcție, nu foarte populară și acceptată este ca unul din părinți să se joace cu adolescentul ca să înțeleagă și să găsească o punte de comunicare. Nu putem să scoatem cu forța sau să interzicem total mediul virtual, însă putem să construim un pod de comunicare, o relație cu copilul și să-l aducem ușor-ușor înspre mediul ofline.

– limite clare și nenegociabile privind banii și timpul petrecut în mediul online. Orice cumpărătură trebuie să fie discutată înainte, în funcție de un buget clar și fără un card salvat pe joc sau la îndemâna copilului. Este important să fie invățat să fie responsabil.

În această categorie pot intra și parolele pentru plăți alături de dezactivarea cumpărăturilor în aplicație:

– construiește în timp,  comportamente sănătoase pentru tine, copilul tău și familia ta. Petrecerea timpului liber se educă, încă din primii ani de viață. Este important ca un copil să aibă un hobby, o pasiune și activități comune cu părintele. Un copil nu o să știe ce să facă cu timpul lui liber, însă un adult poate să îi dea idei și să se implice activ cu el.

-este foarte importantă și puterea exemplului, astfel dacă copilul sau adolescentul a văzut cum adultul își petrece majoritatea timpului în mediul virtual, și el o să facă la fel.

Astfel, nu interzicem jocul, însă este important să punem niște limite clare la bani și să înțelegem cum funcționează. Nu trebuie să fim reticenți sau ,,moraliști’’ însă putem să fim curioși și să-i explicăm adolescentului despre creierul uman și care sunt capcanele în care putem să cădem. Însă, la finalul unei zile, foarte importantă este comunicarea și puterea exemplului.

Dacă pe ,,vremea ta’’ era altcumva, ,,pe vremea lor’’ este așa. Nu putem să negăm sau să interzicem un lucru însă, putem să învățăm să-l folosim în avantajul nostru, nu în dezavantajul nostru.

Mecanismele de tip „loot boxes”  – prin caracterul aleator, specific jocurilor de noroc și microtranzacțiile prin crearea obișnuinței de a cheltui bani pe soluții virtuale pot trezi curiozitatea practicării de jocuri de noroc pentru minori în contextul exploziei pieței negre care nu implementează mecanisme de interdicție pentru minori.