Dan Schwartz: „Pentru a avea o legislație mai bună trebuie să avem legiuitori mai educați”

vineri, 6 martie 2020

„Se spune de multe ori că în industria de jocuri de noroc se fură, dar întrebarea mea este cum se fură în industria de jocuri când există la ONJN un server proxy de unde se supraveghează în timp real tot ceea ce se întâmplă în companie?“

Dan Schwartz

Lectură obligatorie! Vă propunem să citiți acest interviu acordat în exclusivitate pentru revista noastră de prestigiosul expert în fiscalitate, Managing partner RSM România, Dan Schwartz. Vă invităm să aflați lucruri extrem de utile despre fiscalitate în jocuri de noroc, oportunitatea pentru industrie a implementării legii AML (Against Money Laundry), cum se poate îmbunătăți relația de cooperare între autoritățile de reglementare şi control şi agenții economici din domeniul nostru, despre ultimele decizii ale Justiției Române în ceea ce priveşte controalele fiscale din perioada 2015-2016 şi impactul lor, şi nu în ultimul rând despre legislație şi cei care o fac. Un interviu eveniment care merită citit până la capăt, o lecție de bun simț, logică şi profesionalism de la una dintre cele mai luminate minți ale economiei noastre.

Implementarea Legii AML, o oportunitate pentru industria de gambling

Care sunt după părerea dumneavoastră pericolele la care sunt expuși operatorii de jocuri de noroc odată cu implementarea noii legi AML?

Din punctul meu de vedere nu cred că este vorba despre pericole, legislația privind spălarea banilor este obligatorie, este legislație europeană și națională și este necesar și obligatoriu să fie respectată. Noua legislație nu face altceva decât să protejeze operatorii de două lucruri: de a fi exploatați de persoane rău intenționate, iar în acest sens introduce prevederi specifice și restrictive privind evitarea spălării banilor, și de crearea unei imagini mai puțin favorabile. Este știut faptul că industria este privită de către mulți cu suspiciune, să spunem, încă există prejudecata că în locațiile unde industria își desfășoară activitatea se produc evenimente dacă nu ilegale, atunci la limita legalității, prin urmare cred că industria ar trebui să profite de noua legislație și să scoată în evidență faptul că este o industrie foarte reglementată de o legislație specială foarte strictă din toate punctele de vedere, atât la nivelul UE cât și în România. Pot spune deci că legislația privind spălarea banilor poate avea, după părerea mea, un impact pozitiv.

În același timp însă, din punct de vedere al conformării și raportării, ea va aduce cu siguranță  costuri suplimentare operatorilor, care vor trebui absorbite și care pentru unii dintre participanți la jocul economic s-ar putea să reprezinte frâne în dezvoltare. Pentru cei care sunt deja organizați și au deja pus la punct un sistem de control intern foarte precis, pentru cei care sunt auditați în conformitate cu cerințele legii și ale ONJN, pentru cei care au o anumită dimensiune a cifrei de afaceri, număr de angajați, ș.a.m.d, pentru aceste companii povara financiară a noilor reglementări va fi mai ușor de suportat. Pentru ceilalți însă, care nu au protocoale deja implementate și au o putere economică relativ mai redusă, ea va reprezenta un efort financiar semnificativ, obligatoriu a fi susținut indiferent de costuri. Această noua legislație este foarte strictă iar nerespectarea ei va fi extrem de periculoasă, implicațiile ieșind din zona dreptului civil și intrând în zona dreptului penal, ceea ce presupune riscuri pe care nu cred că un organizator de jocuri de noroc serios, indiferent de forța sa economică, dorește să și le asume.

Concluzia este că vor exista niște costuri care vor trebui asumate!

Din informațiile pe care le am, ONJN a pregătit deja un set de propuneri de conformare cu noile reglementări, care în momentul de față sunt deja comunicate și implementate de majoritatea companiilor din in­dus­trie.

Există deci o parte pozitivă și una mai puțin pozitivă, nu aș numi-o negativă, sunt eforturi care trebuie făcute. Principalul interes este al companiilor organizatoare de jocuri de noroc care trebuie să își mențină în permanență o imagine pozitivă pe piață. Numai în felul acesta industria poate să se dezvolte și să se protejeze împotriva unor atacuri care uneori devin virulente. Dacă urmăriți presa, încă se vorbește de incorectitudine în această industrie. Din punctul meu de vedere, organizarea de jocuri de noroc este o activitate perfect legală, dar reglementată și supravegheată în mod specific, prin urmare ea trebuie, pe de o parte, să fie tratată la fel ca oricare altă industrie, iar pe de alta, trebuie înțeles faptul că reglementarea rezonabilă și supravegherea sunt necesare, mai ales în contextul în care există pericolul ca, în momentul în care industria fie se dereglementează total, fie este supra-reglementată, să se manifeste riscul ca o parte din activitate să migreze în zona gri, dacă nu chiar neagră, a businessului. Nu trebuie să uităm de unde am plecat și unde suntem acum! Prin urmare, este de preferat ca o astfel de industrie „a păcatului”, cum se spune, să fie cunoscută, recunoscută, controlată și reglementată în mod rezonabil și nu ignorată sau supra-reglementată până la blocare de prevederi legale care nu au logică.

Problemele fiscale pe care le are industria sunt aceleași probleme pe care le are România, în definitiv

Care sunt problemele fiscale cu care se confruntă operatorii de jocuri de noroc în acest moment?

Dacă vorbim la modul general despre problemele fiscale, operatorii de jocuri de noroc se confruntă cu aceleași probleme ca și ceilalți contribuabili români: dese schimbări legislative, ambiguitate și neclaritate a textelor de lege, inspecții fiscale agresive, etc. În mod specific, deși în momentul de față problemele fiscale nu sunt numeroase, pentru cazinouri a rămas neclarificată problema veche a definirii veniturilor, deși în acest sens avem deja câteva decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale altor instanțe, este drept emise în judecarea unor spețe provenite din zona pariurilor sportive și a exploatării slot-machines. Sunt la curent cu toate acestea întrucât am fost implicat direct în formalizarea unui mod de abordare profesională care, după părerea mea, era perfect legal, dar după părerea inspectorilor ANAF nu a fost chiar așa. Justiția, prin Înalta Curte, cel puțin în ultimele decizii pe care le-a emis, a dat dreptate industriei, acesta fiind un punct câștigat pentru cei ce cred în corectitudine și profesionalism.

O altă problemă fiscala specifică apare acolo unde, de exemplu, deși obiectul principal de activitate al organizatorului de jocuri de noroc este reprezentat de exploatarea aparatelor de tip slot machines, acesta desfășoară, în aceleași locații, și activitate de alimentație publică/bar/restaurant. Impozitarea veniturilor/profiturilor obținute din exploatarea slot-machines se face după regula generală de calcul a impozitului pe profit/venit, pe când barurile/restaurantele plătesc „impozitul specific”, calculat după reguli specifice acestui tip de activitate, prezentate expres în Legea nr. 170/2016 și stabilite pe baza unor criterii mai degrabă administrative decât economice. Impozitarea diferită obligă la evidențe contabile și fiscale distincte, ceea ce de multe ori implică riscuri pentru contribuabil, în cazul unui control ANAF, de interpretare a modului în care separarea activităților a fost evidențiată în contabilitatea contribuabilului.

Mai există problema bonusurilor acordate în online, în special în situația companiilor relativ mici care sunt impozitate ca micro-întreprinderi, dar aici problema este generată de legislația specifică jocurilor de noroc, care include bonusurile în veniturile organizatorului. Fiind o problemă de legislație specifică, cred că aici ONJN poate fi de ajutor și ar putea regândi textul privind tratamentul bonusurilor în sensul renunțării la prevederea care obligă la înregistrarea lor în contabilitate, cu păstrarea prevederilor referitoare la raportările care trebuie făcute către ONJN.

Bonusurile care sunt introduse de legislația specifică în veniturile contabile, ceea ce din punctul meu de vedere este lipsit de logică economică și contabilă, generează impozit pe venit pentru micro-întreprinderi. Pentru cei care plătesc impozit pe profit implicația nu este atât de importantă pentru că acolo efectul negativ se anulează într-o oarecare măsură prin reluara bonusurilor și la cheltuieli.

Dan Schwartz

Legislația din România, eterna poveste

Aceste probleme vin din cauza legislației existente?

Există probleme generate de legislatie in general, atat din punct de vedere al modului de redactare cat si din punct de vedere al interpretarii ei. Cu titlu de exemplu, o problemă de interpretare și înțelegere ar fi cea a definiției veniturilor din jocuri de noroc, definiție care pare foarte greu de înțeles, încă, și nu înțeleg de ce este atât de greu de înțeles. Ca principiu, definirea veniturilor trebuie să se facă diferit în funcție de tipurile de jocuri de noroc. Nu putem să avem aceeași definiție a veniturilor atunci când avem un cazinou sau când avem un operator care se ocupă de exploatarea aparatelor de tip slot machine, sau care operează pariuri sportive; definirea și recunoașterea veniturilor trebuie să se facă în funcție de specificul activității care le generează, cu respectarea principiilor contabile care guvernează legislația contabilă în România.

În România, și nu numai, atunci când vorbim despre probleme fiscale trebuie să ne raportăm și la contabilitate pentru că între cele două activități există o interconexiune și când vorbim despre venituri/profituri impozabile totdeauna legislația fiscală face trimitere la veniturile/profiturile înregistrate în contabilitate, ele fiind baza de plecare a calculului privind stabilirea impozitului, fie pe venit, fie pe profit, în funcție (în România) de dimensiunea entității care calculează și legislația fiscală la un moment dat. Dacă nu avem o viziune clară asupra modului în care trebuie înregistrate veniturile în contabilitate, vom avea prin urmare probleme în zona fiscală.

Nu avem ce schimba în legislația contabila, pentru că legislația contabilă românească este corelată în mare măsură cu directivele europene aplicabile in domeniu, numai că interpretarea ei lasă de dorit pentru că ea este sau a fost făcută de ANAF și MFP într-o manieră care nu a fost corelată cu realitatea economică și evoluția istorică a principiilor contabile. Se pot face însă modificări în legislația specifică promovată de ONJN.

În conformitate cu abordarea europeană, și nu numai, unul dintre principiile de bază este acela al prevalenței economicului asupra juridicului sau, așa cum îmi place mai mult să folosesc,  al prevalenței „substanței asupra formei”. Forma sub care sunt prezentate lucrurile este mai puțin importantă decât esența lor, substanța lor. Deci atunci când se analizează un venit, trebuie să se analizeze natura lui economică și nu strict juridică așa cum este prezentată într-un act normativ. Mai facem un pas, în mod necesar, și susținem ca pentru fiecare tip de joc de noroc, contribuabilul trebuie să aibă libertatea de a își definii venitul în conformitate cu principiile contabile care sunt acceptate și introduse în România prin lege, dar în același timp în conformitate cu specificul activității economice întâlnită la contribuabilul respectiv. De aici ajungem la concluzia că nu se poate uniformiza definiția veniturilor pentru simplul motiv că ea nu este una singură, ci ele sunt, trebuie și pot fi definite în mod specific pe fiecare tip de joc de noroc în parte, respectând însă principiile contabile generale de recunoaștere a veniturilor.

Exact acesta a fost raționamentul care a stat la baza deciziilor pe care Înalta Curte le-a luat în problema pariurilor sportive, exact acest raționament a dus la concluzia că veniturile trebuie definite în funcție de realitatea lor economică și de realitatea juridică, care nu poate fi eliminată, dar care trebuie corelată cu cea economică.

O relație mai bună între autorități și companii presupune o schimbare de mentalitate

Ce se poate face pentru o mai bună relație între reprezentanții statului și agenții economici? (Aici ne gândim și la digitalizare).

Să nu uităm că industria jocurilor de noroc este printre cele mai digitalizate. Serverele operatorilor sunt supravegheate electronic, în timp real, de ONJN. În schimb nu este rezolvată zona de birocrație, zona în care se solicită încă raportări pe hârtie, dar acest lucru nu ține de digitalizarea industriei, ci de digitalizarea României, în general, și în special la nivelul administrației de stat, nu numai administrației fiscale. Tot ceea ce înseamnă administrație de stat ar trebui să intre în epoca digitalizării și să comunice în felul acesta mult mai ușor cu contribuabilii, care sunt cu un pas înainte, mulți dintre aceștia și-au digitalizat operațiunile, dar nu au corespondent în partea cealaltă, a Statului. De curând am fost invitat la o emisiune TV unde am vorbit exact despre această chestiune: mergi la ANAF și te cheamă la etajul 3 pentru a semna formularul digital, ce formular digital este ăla pe care trebuie să îl completezi la etajul 3 din sediul ANAF…? Aceasta este o problemă pentru că există în continuare opoziție față de digitalizare, pentru că cei care lucrează în administrație, și nu mă refer numai la cei care lucrează în administrația financiară, ci tot ce înseamnă administrație, se sperie de digitalizare, pentru că digitalizarea, cred ei, ar putea duce la pierderea locurilor de muncă. Atunci fiindu-le teamă, se opun.

Am mai întâlnit această mentalitate acum mai bine de 200 de ani, la prima revoluție industrială, când lucrătorii se revoltau și distrugeau mașinile. Acum nu se mai distrug mașinile pentru că sunt în inventarul companiei iar distrugerea lor presupune răspundere materială, dar în momentul în care se fac licitații pentru soluții de software și achizitiii de hardware, pare că se caută probabil firmele cele mai slabe, care livrează un produs prost sau depășit tehnologic. Pe lângă faptul că soft-ul este prost, din păcate, funcționarii publici ne-având în marea lor majoritate educație digitală nici nu știu cum să îl opereze.

O să spun un lucru pe care l-am mai spus și probabil voi fi acuzat că mă repet, dar este un aforism atribuit lui Einstein care îmi face mare placere: „Nu putem să fim mai inteligenți în mod artificial decât suntem idioți în mod natural” (prin „idioți” înțelegând „ne-educați”). Degeaba avem o mașină deosebit de bună și un software performant dacă nu știm să le folosim.

Se spune de multe ori că în industria de jocuri de noroc se fură, dar întrebarea mea este cum se fură în industria de jocuri când există la ONJN un server proxy de unde se supraveghează în timp real tot ceea ce se întâmplă în companie? Dacă autoritățile își fac treaba și sunt bine intenționate, și eu sunt sigur că sunt bine intenționate, atunci de ce, prin diverse declarații, se creează o imagine negativă a întregii industrii?

În cazul jocurilor online există obligația de auditare a sistemului, noi facem acest tip de audit, și pot afirma că aici se mai poate lucra pentru că procedura imaginată de ONJN o vedem acceptabilă, dar perfectibilă. Deci se poate lucra la ea de așa manieră încât auditorul să dea mai multă asigurare reglementatorului atunci când își pune semnătura și ștampila pe un raport de audit de sistem, pentru că practic acest audit care se face este un audit de sistem informatic și după aceea al conformării între ceea ce este prezentat în mod digital cu realitatea fizică a tranzacțiilor. Aici se mai poate îmbunătăți și o colaborare între ONJN și companiile de audit financiar ar putea să fie de bun augur.

Noi am avut discuții la nivel de ONJN și am încercat să ajutăm cât am putut de mult autoritatea de regle­men­tare pentru a crea proceduri cât mai sigure și eficiente. Unele propuneri au fost acceptate, altele mai puțin.

Casele de marcat nu sunt necesare în condițiile date. Introducerea unei excepții ar fi bine-venită

Anumiți operatori de pariuri în cotă fixă solicită eliminarea alin.2 din art. 12 din Norme privind obligativitatea deținerii Caselor de Marcat Fiscale de către Organizatorii de jocuri de noroc, mai exact în cazul Organizatorilor de jocuri de noroc de tip Pariuri în cotă fixă. ªtim că ANAF are cel mai important cuvânt de spus pe această speță. Care este părerea dvs? Ce se poate face?

În acest moment stăm prost la acest capitol pentru că atunci când s-a pus problema existenței caselor de marcat la sălile de pariuri în cotă fixă, ANAF-ul a insistat, dar în același timp nu a putut rezolva fiscalizarea acestora. Casele de marcat trebuiau digitalizate și conectate la un server ANAF unde autoritatea fiscală să poată avea sub control toate tranzacțiile efectuate pe acestea. După părerea mea casele de marcat reprezintă costuri suplimentare aduse contribuabilului, dificultăți în operare și din punctul de vedere al controlului și nu duc la mari rezultate. Activitatea este deja supravegheată electronic de ONJN în timp real, există server-ul proxy unde toate tranzacțiile sunt deja analizate, de ce mai este nevoie de încă un set de controale făcute prin intermediul caselor de marcat, mai ales acum când ONJN-ul s-a mutat la Ministerul Finanțelor? Nu se mai poate spune că nu există colaborare, colaborarea este și mai strânsă, atât ONJN-ul cât și ANAF se află sub umbrela Ministerului Finanțelor Publice, deci se poate comunica și colabora mai bine. Pentru ce mai este nevoie să existe costuri de investiții și operare când toată această informație este colectată în timp real, digital?

Concluzionând, după părerea mea casele de marcat nu sunt necesare în condițiile actuale, prin urmare introducerea în legislație a unei excepții pentru pariurile în cotă fixă ar fi bine-venită.

Dan Schwartz

Justiția Română a început să repare nedreptățile din 2015-2016

O veste importantă pentru întreaga industrie de gambling a fost primită la finalul anului 2020 când decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat că modalitatea în care industria de jocuri de noroc a aplicat dispozițiile art. 18 din Codul Fiscal (2003) este cea corectă, infirmând astfel concluziile organelor fiscale reținute în cuprinsul rapoartelor de inspecție fiscală emise în cursul anilor 2015-2016. Cum comentați?

Există două decizii definitive emise de ICCJ în favoarea contribuabilului dar care însă nu au fost motivate. Totul a plecat de la Curtea de Apel Brașov unde avocatul care s-a ocupat de caz (a făcut-o practic „pro bono” pentru că contribuabilul care a fost inspectat de ANAF a fost obligat să își închidă porțile din cauza sumelor datorate) a folosit în întâmpinările sale un raționament profesional făcut de noi la solicitarea Romanian Bookmakers. Curtea de Apel a acceptat raționamentul prezentat de avocat, care a preluat și pus în formă juridică argumentele noastre profesionale, iar judecătoarea de la Brașov le-a acceptat fără să ceară măcar o expertiză contabilă, întrucât a considerat că au fost atât de explicite și conforme cu legislația românească și europeană, încât au obligat-o să dea dreptate contribuabilului. Acea decizie a fost confirmată anul trecut și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De ce a trebuit să fie distruse firme, oameni, să existe pierdere de timp și de bani de toate părțile, atât la nivelul contribuabilului, cât și la nivelul Statului Român?

Mă bucură această întrebare pentru că am pus aceeași întrebare, cât se poate direct, atunci când s-au inițializat controalele fiscale ANAF, atât inspectorilor care au efectuat controalele cât și la nivelul conducerii ANAF. Nu numai eu, sunt mulți experți care consideră că judecata pe care au promovat-o inspectorii ANAF este greșită din punct de vedere profesional.

Atunci când au fost efectuate controalele fiscale, au existat două opinii, cea a contribuabilului și cea a autorității fiscale. Autoritatea fiscală a susținut că toți contribuabilii au o abordare profesională greșită a problemei respective, Înalta Curte a decis însă că abordarea a fost greșită la nivelul autorității fiscale. Dacă un contribuabil greșește atunci plătește. Întrebarea care se pune acum este: cine plătește atunci când autoritățile statului greșesc? Răspunsul este, tot noi, contribuabilii!

Interpretarea este probabil călcâiul lui Ahile în zona legislației economice, și nu numai. Ce părere aveți, când credeți că vom reuși să avem o legislație care să nu mai lase loc de interpretări? Ce trebuie să se întâmple?

Legislație care să nu permită interpretări nu există. Nu există o legislație perfectă, nici măcar codul de legi al lui Moise din Biblie nu este o legislație perfectă, deci nu putem să o avem oricât ne-am dori-o. Tot timpul când se pune problema unei reglementări există riscul interpretării, când se crează reguli ele vor fi interpretate. Nu există nimic perfect, nimic ideal. Nu este o problemă românească, ea este prezentă în toate legislațiile. Legislația implică problema interpretării, din cauza aceasta există judecători, procurori și avocați, tocmai pentru că atunci când se pune problema interpretării să se aducă argumente și să se ia o decizie care este mai aproape de modul în care societatea judecă lucrurile la un moment dat. Prima restricție este inerentă, nu avem ce să îi facem.

Mai facem un pas, pentru a putea diminua riscul unor interpretări adverse, legislația trebuie să fie foarte clară, lipsită de ambiguități și stabilă. Din păcate, în România, avem de multe ori o legislație care folosește termeni care sunt improprii,  folosirea unor termeni corecți profesional presupunând o cunoaștere bună dacă nu perfectă a limbii în care legislația este scrisă. Una dintre marile probleme ale legislației românești este slaba cunoaștere a limbii române la nivelul celor care redactează legile, fapt confirmat în nenumărate rânduri atât de interviuri și declarații publice ale unor politicieni și parlamentari, cât și de felul în care legile românești sunt scrise. S-ar părea că legiuitorii nu cunosc în mod suficient limba română, sensurile cuvintelor, sensurile directe, semantica limbii. Apoi, în legislație apare limbajul specializat, motiv pentru care cei care scriu legile ar trebui să țină cont de specialiști care, la rândul lor, ar  trebui să aibă grijă să nu folosească un jargon profesional exagerat pentru că el nu va fi înțeles decât de alți specialiști. Cei ce aplică legile trebuie să aibe cunoștințe rezonabile în domeniul reglementat, motiv pentru care legislația trebuie să evite folosirea excesivă a jargoanelor profesionale și să fie redactată într-o limbă clară, lipsită de echivoc, de înțeles de către toți cei ce o vor aplica.

Legea are mai multe caracteristici: ea trebuie să fie clară, concisă, simplă, lipsită de ambiguități;  practic, din păcate, nu se întâmplă asta.

Pentru a avea o legislație mai bună cu mai puține dispute în fața tribunalului, trebuie să avem legiuitori mai educați din toate punctele de vedere, atât în ceea ce privește limba în care legi­fe­rează cât și în ceea ce privește specificul legislației respective.

Dacă lucrurile amintite mai sus se întâmplă, riscul de eroare, riscul de interpretare, riscul de ambiguitate scade și scade semnificativ pe măsură ce crește nivelul de pregătire profesională și nivelul de inteligență al legiuitorului.

După acestea mai avem nevoie de ceva, mai avem nevoie de o intercorelare a legislației, nu putem avea legislație fiscală, contabilă, specifică, care să nu fie intercorelate. Cel mai bun exemplu este faptul că în legislația specifică veniturile organizatorilor de jocuri de noroc sunt definite ca GGR pe când în legislația contabilă ele sunt definite plecând de la principiile generale contabile, astfel apărând o problemă de interpretare. Legislația fiscală în speța prezentată mai sus face ceva și mai dubios, vine și spune că impozitul minim se plătește în cotă de 5% aplicat asupra veniturilor determinate conform legislației contabile, nu conform legislației specifice. ªi atunci întreb de ce, pentru că legislația specifică, și ăsta este un principiu de drept acceptat, legea specială este mai puternică decât legea generală. Din punct de vedere fiscal legea specială ar trebui să fie legea jocurilor de noroc, ea ar trebui să fie mai puternică decat legea contabilă, dacă ea a considerat că din legea contabilă trebuie să extragă pentru jocuri de noroc doar o singură informație: VENITURI = GGR. Prin urmare, legea fiscală ar fi trebuit să spună că se aplică 5% la venituri așa cum sunt ele definite de legislația specifică și nu de legislația contabilă, fapt care, dacă s-ar fi întâmplat, ar fi evitat toate disputele fiscale care și-au avut o rezolvare finală doar în instanță. Acesta este un exemplu de legislație prost făcută și necorelată. Legea fiscală nu s-a corelat cu legislația specifică, a încercat să se coreleze cu legislația contabilă fără să țină cont că legislația contabilă permite mai multe abordări ale veniturilor, deci permite diferențierea, ceea ce în fiscalitate este foarte periculos pentru că poate duce la modalități de impozitare diferite de la un tip de joc de noroc la altul.

În concluzie, dacă legiuitorii nu sunt suficient de pregătiți, dacă nu se ține cont de părerea și accesul specialiștilor în procesul legislativ, dacă nu se respectă principiile juridice de bază ale creării de legislație și dacă legislația nu este intercorelată ținând cont de principiile de drept, atunci riscul ca interpretările să fie multiple și contradictorii crește.

O altă problemă este dată de schimbarea frecventă a legislației. Cu cât legislația se schimbă mai des cu atât există o mai mare posibilitate de greșeală.

La noi asta se întâmplă frecvent, din păcate!

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *