Cum îmi optimizez biletele la Publicwin?

vineri, 14 octombrie 2022

Publicwin este una dintre casele de pariuri cu o mare experiență pe piața românească. Chiar dacă acum este prezentă doar online, în trecut a avut multe agenții terestre și a acumulat avantaje specifice ambelor segmente.

biletele la Publicwin

biletele la Publicwin

La nivelul meu, ca parior individual, percep experiența și expertiza operatorului în multe feluri. Unul dintre ele este ușurința cu care îmi fac biletele. Nimănui nu îi place să piardă timp câutând prea mult un pariu, nici mie nu îmi place să îmi irosesc resursele dând click-uri repetate și încercând să ghicesc.

După ce mi-am făcut biletele, trec la următorul pas, optimizarea lor. Este și o verificare suplimentară, pentru că îmi poate scăpa ceva sau să găsesc lucruri noi. Optimizarea biletelor poate presupune mai mai multe acțiuni:

– adăugarea sau eliminarea unor evenimente pe/de pe biletele la pariuri;

– înlocuirea unor pronosticuri cu altele;

– organizarea unui bilet pe ore de începere a jocurilor sau valori ale cotelor;

– împărțirea unui bilet cu mai multe meciuri în bilete ”mai mici”. Șanse de câștiguri potențiale mai mari însă cote totale diminuate;

– schimbarea unor pariuri pentru atingerea unor cote totale mai mari;

– bilete suplimentare cu pariuri diferite (parțial sau total) pentru a-mi crește șansele de reușită.

Acestea fiind spuse, e bine să îți arăt practic, cu exemple concrete:

  1. Bilet 5 meciuri de fotbal cu alternative reale
biletele la Publicwin

biletele la Publicwin

Cota totală @38.19 la un bilet în care am mizat pe victorie fără meciuri de 1 sau 2Solist. În acest caz, cele mai bune alternative sunt înlocuirea 1 cu PsF1 sau CMR1 (câștigă minim o repriză). Este clar că înjumătățesc cota finală însă biletul devine mai flexibil, mai ușor de controlat și acoperit cu pariuri contra.

O altă variantă este 1&2+ sau 1&3+ în cazul jocurilor unde anticipez mai multe goluri. În acest caz, cota totală s-ar mări considerabil însă prin creșterea numărului de pariuri îmi scad șansele de câștig. Chiar dacă tentația este foarte mare, evit să joc mai mult de 3 pariuri complexe pe un bilet. De cele mai multe ori utilizez 2 după analiza mai detaliată a unor jocuri.

O altă modalitate de optimizare, pe care o recomand cu tărie și o practice des este să joc fiecare pariu simplu. Meci cu meci, cotă cu cotă. Este o variantă acoperitoare, de un real ajutor și, de cele mai multe ori, foarte profitabilă.

Brentford – Brighton 2 @2.38 – miză 20 Lei

Schalke – Hoffenheim 2 @2.00

Strasbourg – Lille 2 @2.48

Fulham FC – Bornemouth AFC 1 @1.93

VfB Stuttgart – VfL Bochum 1 @1.69

  1. Bilet 3 meciuri la goluri cu variante bune de jucat
biletele la Publicwin

biletele la Publicwin

În cazul biletului de mai sus, am câteva opțiuni bune de luat în calcul. Fiind vorba despre 3 meciuri, cel mai ușor este să vin cu pariuri simple 0-2 sau 0-3 goluri.

La Publicwin este ușor să fac modificări pe bilet, mai ales că este simplu de navigat și am multe piețe pe care le acopăr vizual.

 

Evit să fac schimbări și modificări doar de dragul de a modifica. La pariuri sportive nu este bine să înlocuiești o incertitudine cu alta.

Optimizarea pariurilor și a biletelor este de un real folos însă nu este un scop în sine. Cel mai clar se reflectă în cote, implicit în câștigul potențial.

Publicwin

Publicwin

  1. Bilet 2 evenimente, pariuri complexe – combinații practice

Este tipul de bilet pe care îl prefer, avantajele fiind multiple. Ușor de jucat, ușor de urmărit și acoperit, dynamic, pot încasa câștigurile rapid ș.a.m.d.

Combinațiile de optimizare practice fiind:

Atalanta – Sassuolo PsF 1 + Liverpool – Manchester City PsF 2 sau

Atalanta – Sassuolo Atalanta câștigă oricare repriză + Liverpool – Manchester City, cetățenii câștigă oricare repriză

În cazul biletele cu 2 meciuri am o libertate de mișcare mult mai mare. Oricare poate fi acoperit live sau partial, atunci când partidele sunt la ore diferite.

 

  1. Bilet tip ”șansă”

Un bilet pe care îl încerc de multe ori la mize foarte mici. Prefer meciuri din zile diferite, pariuri care să îmi asigure distracția pe o perioadă mai mare de timp.

În același timp, pot urmări evoluția biletului foarte ușor însă este tipul de bile care suferă cele mai multe modificări și optimizări.

Când ”mă scoate” un meci îl înlocuiesc cu altul calculand la câștig. Când este cazul pun contra, în funcție de evoluția meciurilor.

Câteva concluzii utile:

Prefer o abordare închegată și respect principiile strategiei de joc. Oricât aș fi tentat să pariez live, dacă am o strategie bazată pe pariuri pre-meci, mă țin de ea. Dacă am o strategie în care urmăresc, de exemplu 5% profit zilnic, atunci combin pariurile pre-meci cu cele live, bilete cu pariuri contră, tocmai pentru a folosi toate avantajele

Optimizarea biletelor presupune atenție și dedicație. Ca parior preocupat de câștig, îmi fac moneymanagementul de așa natură încât să obțin profit. Dincolo de distracție, consider importantă abordarea pariurilor și organizarea timpului cât mai convenabil.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.