Cristian Pascu (președinte executiv AOPJNR): ”Lipsa de prelungire a perioadei tranzitorii după 1 iulie 2023 va afecta mai cu seamă operatorii mici și medii”
Vă supunem atenției dvs prima parte a unui interviu foarte interesant cu dl Cristian Pascu – președintele executiv al A.O.P.J.N.R. – Asociația Organizatorilor și Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, care chiar dacă este mai lung răspunde la aproape toate întrebările care-l macină în acest moment pe un operator de jocuri de noroc din România. Neapărat de citit!
Ce se va întâmpla cu industria noastră după data de 30 iunie ac din perspectiva Ordinelor președintelui ONJN nr. 86 & 404? Considerați că perioada de tranziție în care să se mai poată utiliza aparatele de vechiul tip în paralel cu cele din noul tip să fie prelungită? De ce? Care sunt argumentele dvs?
Întrebarea si tema propusă de analiză sunt de maximă actualitate și necesită un scurt istoric al evoluției pentru a avea imaginea de ansamblu:
Încă de la apariția Ordinului 404 urmat de 86 în anul 2021, am sesizat că termenul propus de cel din urmă act normativ – cei 2 ani care se împlinesc la 30 Iunie anul curent – nu vor fi suficienți pentru majoritarea organizatorilor pentru a realiza trecerea sustenabilă de la aparatele de slot-machine pe care le exploatau și le dețineau în proprietate la aparatele de tip nou (conforme noilor cerințe tehnice) a căror achiziționare implică costuri noi într-o perioadă de după pandemie în care veniturile erau deja mult diminuate.
Se punea de fapt problema să se renunțe la un număr considerabil de aparate ca tip și număr, de fapt se preconiza o deposedare într-un termen scurt de acele “mijloace de producție” care încă le erau rentabile, în care investiseră și care unele nici nu se amortizaseră (amortizarea fiind reglementată la 5 ani de zile la aceste bunuri mobile).
Suplimentar impedimentului de ordin financiar al achiziției, mai era un aspect pentru care renunțarea la “vechile“ aparate nu era de dorit sa se facă într-un termen prea scurt:
Acestea aveau avantajul de a fi deja cunoscute și cu succes la jucători ca programe de joc, pe de o parte, pe de altă parte pentru operatori erau avantajoase deoarece unele din aceste slot-machine aveau procentele de câștig cu o mai mare stabilitate în valorile teoretice programate sau prezentau procentele de câștig în gama 90-92% care erau singurele rentabile la un rulaj mai mic specific multor locații din țară, procente de câștig care nu se mai regăsesc la aparatele de tip nou.
Nu erau la acel moment clar definite de producători nici ce aparate vor trebui complet înlocuite sau care se vor putea menține prin modificări/adaptări de hard și soft și nici ce prețuri vor solicita. Totuși, deja se anunțase o clasă de aparate de largă răspândire care urmau să dispară din operare, ceea ce ne-a întărit convingerea în a solicita un termen de tranziție mai mare.
În același timp, am recunoscut tot de la apariția Ordinelor menționate necesitatea de principiu a conformării pe viitor la noile norme tehnice adaptate la evoluția tehnologică și la cerințele de transparență, siguranță și reducere a vulnerabilităților.
Ca urmare am considerat necesar la acel moment, pentru că dialogul pe această temă a fost întrerupt brusc de vechea conducere a ONJN care a adoptat Ordinul 86, ca împreună cu cealaltă asociație care împărtășea punctul nostru de vedere -Exprogame- să întreprindem toate demersurile posibile pentru a prelungi perioada de tranziție la mai mult decât cei 2 ani prevăzuți.
Cine s-a opus la acea vreme solicitării noastre?
Cum era poate de așteptat, cu motivația de “curățire a pieței de aparatele fraudabile“ – argument valabil, dar nu de generalizat, dar și prin prisma intereselor proprii concurențiale, marii operatori (nu toți dintre ei…) care își permit mult mai ușor schimbarea din punct de vedere finaciar, dar și producătorii care preconizau un nou segment de piață de comercializare care se prefigura prin schimbarea care impunea înlocuirea sau cel puțin adaptarea a zeci de mii de aparate. Desigur, prin glasul asociațiilor care îi reprezintă pe aceștia.
Este bine să clarificăm următoarele aspecte:
Aparatele de slot-machine actuale în exploatare, chiar modelele mai vechi dar produse de producători cunoscuți, dacă sunt în varianta originală și operate în mod corect, nu sunt nici un pericol pentru nici una din părțile implicate, nu aduc nici un prejudiciu jucătorilor, organizatorilor sau bugetului de stat!
Fără a fi atât de sofisticate și complexe ca cele care vor corespunde noilor norme, au elementele minimale constructive de hard și soft care le permit să funcționeze conform condițiilor actuale necesare și suficiente impuse de siguranță și transparență!
Ca dovadă le găsim încă în exploatare la toată gama de operatori, de la cei mici și medii unde sunt în număr mai mare, dar în număr mai redus chiar și la marii operatori în locațiile acestora, care le recunosc astfel utilitatea fiind încă cerute de jucători și rentabile.
Bine definește acest tip de aparate denumirea dată de un producător renumit: “Oldies but goldies“!
Întotdeauna când am solicitat prelungirea perioadei de tranziție ne-am referit la aceste aparate și la acești operatori și nu la copiile existente în piață sau la acei operatori care au intervenit în aparatele originale! Curățirea pieței de acestea din urmă este binevenită, dar nu putem să pedepsim majoritatea operatorilor de bună credință pentru cei minoritari care își permit să se preteze la activități infracționale.
La fel cum, de exemplu, nu putem interzice complet șofatul pentru că în mod cu totul condamnabil unii șoferi conduc în stare de ebrietate!
Un alt aspect, care este adus ca motivație în respingerea propunerii noastre de prelungire a perioadei de tranziție este: “Nu mai acordăm suport tehnic acestor aparate de tip vechi care nu le mai putem adapta noilor cerințe tehnice“!
Acest argument este desigur valabil pentru o negociere a perioadei de tranziție, dar datorită numărului mare de asemenea aparate încă existente în operare și a celor scoase deja din exploatare și aflate în depozitare, nu este o problemă cel puțin pentru încă o perioadă existența subansamblelor de rezervă pentru organizatori! Cât privește atacul pe soft al “hakerilor“ față de care producătorul nu își mai asumă răspunderea, aceasta rămâne, desigur, exclusiv în sarcina organizatorilor care prin menținerea în exploatare își asumă aceste riscuri, decizia între avantajele menținerii în exploatare și dezavantajele de risc menționate trebuie lăsată la latitudinea acestora.
Ca o comparație cu alte domenii în care se impun și vor avea loc schimbări structurale:
Sprijinim trecerea la autoturismele electrice, dar dăm timpul necesar schimbării, nu îi lăsăm intempestiv pe cei care au încă modelul clasic de combustie fără mijocul de transport!
Care ar fi propunerile de modificări ale Ordinului 86 pe care AOPJNR le are în vedere? Care ar fi dezideratele de la care ar pleca aceste propuneri?
Am făcut o necesară trecere în revistă a temei, cu referire la trecut, dar să revenim la prezent, acum când termenul de 30 iunie se apropie vertiginos.
Ce s-a schimbat în ultimii 2 ani cu influență asupra mult controversatei perioade de tranziție din Ordinul 404 / 86?
- Din punct de vedere financiar, organizatorii stau mai rău ca acum 2 ani, din cauza prevederilor actului normativ OG 15/ 2022 care a crescut în mod semnificativ valoarea taxelor directe care trebuie plătite de aceștia.
Suplimentar, datorită crizei economice post pandemice veniturile din exploatare sunt și acestea mai reduse.
- Pe de altă parte am avut parte și de evenimente pozitive, prin surpriza plăcută care vine de la producătorii de slot–machine, important este că în primul rând a venit de la cei care au cotele de piață majoritare, prin oferirea unui preț semnificativ redus față de cel solicitat în trecut, pentru acele update-uri de hard și soft necesare adaptării aparatelor la noile condiții tehnice. (100-150 Euro/aparat, comparativ cu cca. 2000 Euro/aparat în trecut).
Chiar producătorul cel mai cunoscut și cu tradiție la noi în țară, nu dau nume, dar știți la cine mă refer, vine cu o ofertă deosebită de aparate care să le înlocuiască pe cele de tip mai vechi ale aceluiași producător, care nu mai corespund noilor cerințe tehnice, la un preț redus, care în urmă cu câțiva ani era de neconceput.
Față de situația actuală concretă, continuăm demersurile nostre de prelungire a perioadei de tranziție pentru expolatarea pentru o perioadă după data de 1 Iulie în paralel a aparatelor așa numite “de tip vechi“ cu cele care corespund noilor norme tehnice, cele “de tip nou“.
În același timp, susținem și sprijinim schimbarea prin introducerea în operare după data de 1 Iulie anul curent, ca noi aparate comercializate, exclusiv a aparatelor “de tip nou“, cele care corespund noilor norme tehnice.
Producătorii care au depus eforturi în modificarea/adaptarea aparatelor și au obținut sau vor obține noile aprobări de tip (AT), trebuie să-și vadă astfel eforturile răsplătite.
Totodată, pentru a face pentru organizatori sustenabil efortul finaciar și tehnico/logistic (acesta din urmă necesar și pentru producători) de înlocuire (adaptare) a aparatelor actualmente aflate în expolatare cu cele de tip nou, este necesară o perioadă de tranziție în care să se mai poată utiliza aparatele actuale aflate în exploatare, din vechiul tip, în paralel cu cele de tip nou.
Perioada de tranziție este necesară și pentru a avea întreaga ofertă de aparate de la producători pe măsură ce aceștia își vor obține toate noile AT–uri și a le acorda timpul necesar pentru implementarea schimbării.
În același timp, tranziția solicitată trebuie să permită menținerea temporară în exploatare doar a aparatelor autorizate în ultima perioadă de timp premergătoare schimbării care începe de la 1 Iulie, pentru a limita posibilitatea ca aparate mult prea vechi, de proveniență discutabilă, să se mai mențină în exploatare.
Ca urmare a acestor deziderate, propunerea noastră este următoarea:
Doc6
-VA CONTINUA-