de Av. Prof. dr. Marius Pantea
A debutat cu o închidere a activităţii, pentru ca mai apoi să dea un scurt respiro, iar după a urmat o perioadă pe care o putem foarte bine denumii „amatorism balcanic”, care va dura probabil până la sfârşitul anului, care credem noi că se va încheia pe 6 decembrie.

Av. Prof. dr. Marius Pantea
În zilele noastre Caragiale este mai actual decât oricând. Fie că vorbim despre politică, administraţie, gambling, lumea ştie, are opinii şi vede peste tot celebra deja „conspiraţie mondială”, care va face şi va drege, dar noi, suntem pregătiţi, vom combate precum Nenea Iancu.
De la ultima mea scriere, au mai apărut ceva situaţii pe care le prezentăm aici pe scurt. Ca urmare a calculelor care stabilesc rata de incidenţă la mia de locuitori, au apărut în peisajul legislativ mioritic local, decizii care nu mai au răbdare să declare fiecare localitate cu propria situaţie, se introduce un întreg judeţ cu procent de peste 3/1000 şi gata, totul se închide. A se vedea în acest sens Hotărârea 72/10.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care la art. 1 „constată încadrarea judeţului Constanţa în limita de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mare de 3/1000 de locuitori”, fapt ce conduce la închiderea întregului judeţ, chiar dacă sunt localităţi care poate au foarte puţine cazuri. Având în vedere acest document, organele de poliţie naţională şi locală s-au apucat cu sârg de plantat amenzi în stânga şi în dreapta operatorilor de jocuri de noroc care stau cu ochii pe cifrele comunicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pentru fiecare localitate în care au agenţie sau sală dedicată. Pentru că trebuie să ştiţi, în ultima perioadă de timp operatorii de jocuri de noroc tradiţionale s-au specializat în „căutarea pe site-urile autorităţilor locale a Hotărârilor” care au impact direct asupra activităţii, identificarea cifrelor la mia de locuitori comunicate, interpretarea normelor legale pentru punerea acestora în practică ş.a.m.d.
CIMILITURA, GAMBLINGUL ŞI COVIDUL
O altă „dandana” este, jocul de ping-pong dintre O.N.J.N. şi A.N.A.F., referitor la modul de calcul al taxelor aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc trediţionale, pentru perioada martie-decembrie a.c. Ce vrem să spunem cu aceasta ? Întrucât operatorii de jocuri de noroc trebuiau să depună declaraţiile pentru plata taxei sus-amintite şi doresc să solicite reeşalonarea plăţilor către bugetul de stat, au înaintat scriituri, unii la O.N.J.N. alţii la A.N.A.F., solicitând oarece lămuriri cu privire la acest aspect. Răspunsurile primite sunt de pomină, respectiv, O.N.J.N. comunică că: în materie de taxe (fiscalitate deci) cei care pot oferii răspunsul sunt reprezentanţii autorităţilor fiscale (ANAF-ul în speţă), iar cei de la Ministerul Finanţelor – cum s-ar zice fiscul, răspund că: pentru activitatea de jocuri de noroc tradiţionale cei care trebuie să răspundă sunt colegii de minister de la O.N.J.N. Ca atare, la acest moment, operatorii de jocuri de noroc tradiţionale trebuie să găsească răspunsul la această „cimilitură” neaoş românească, bazându-se pe opiniile propriilor contabili şi jurişti.
Şi pentru că articolul este intitulat „cimilituri” voi încerca să abordez cele patru sensuri ale acestui cuvânt adaptate industriei de gambling.
În primul rând cimilitură are sensul de ghicitoare, aşa că voi încerca să aduc în discuţie câteva dintre acestea pentru perioada următoare. Ce va apărea mai întâi vaccinul împotriva COVID 19 sau celebra normă tehnică intitulată „Condiţiile minime tehnice de verificare” ? De ce se vrea reorganizarea ONJN ?
Cel de al doilea sens este de „joc de cuvinte”, şi vom încercă să propunem factorilor de conducere ai ONJN posibilitatea de a avea în vedere introducerea „conciliatorilor” în domeniul jocurilor de noroc. Crearea unui mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul jocurilor de noroc născute din contractele încheiate între operatori de jocuri de noroc şi jucătorii.
Un alt sens al cuvântului este cel de „enigmă”. Aici sunt multe aspecte, dintre care menţionăm: când vor apărea normele de aplicare pentru eşalonarea la plată a datoriilor către bugetul de stat ? Cine îi va lămuri pe operatorii de jocuri de noroc care este cuantumul taxei de autorizaţie care trebuie achitat anul acesta? ONJN sau ANF ?
Şi ultimul sens este cel de „zicătoare”, aşa că am ales un citat care, are relevanţă în contextul prezentului: „Există vreun alt joc de noroc mai hazardat decât jocul vieţii şi al morţii? Ne preocupă fiecare partidă, căci am angajat tot ce aveam”, Arthur Schopenhauer în „Viaţa, amorul moartea”
Cu speranţa că anul care va venii va fi mai apropiat de normalitate, că vom trece cu bine peste această provocare şi vom reuşii să supravieţuim, mulţumesc cititorilor Casino Inside, pentru că aţi parcurs materialele publicate în acest an, pentru criticile constructive şi vă doresc MULTĂ SĂNĂTATE !