luni, 25 mai 2026

Cele mai scumpe costume de baie din lume

Se apropie sezonul estival și trebuie să ne pregătim pentru vremea frumoasă, mare, soare, nisip și să admirăm cele mai sexy siluete de pe oriunde ne vor purta pașii vara aceasta. Pentru a fi în ton cu pregătirile vă propunem un top al celor mai scumpe costume de baie, lucru care s-a putut realiza datorită accesoriilor scumpe pe care creatorii de modă le-au folosit pentru a împodobi un costum de baie clasic și a-l transforma într-o operă de artă.

Costum de baie Susan Rosen, 30 milioane $

Cel mai scump costum de baie din lume a fost creat de Susan Rosen cu 150 de diamante de înaltă calitate și costă 30 de milioane de dolari.

 

A fost purtat de modelul Molly Sims și este o piesă vestimentară luxoasă care arată ca o operă de artă. Această vestimentație a apărut în ediția anului 2012 de Sports Illustrated Swimsuit Issue.

Purtarea acestui costum de baie nu este doar o declarație de stil, ci și una de lux autentic. Costumul de baie este format din două piese, montate pe o bază de platină, un metal de înaltă calitate care conferă rezistență și durabilitate ținutei. Elementul de atracție sunt, evident, diamantele: ținuta include un diamant în formă de pară de 51 de carate, un diamant tăiat în formă de smarald de 30 de carate, două diamante rotunde de 15 carate și două diamante în formă de pară de 8 carate.

Sexy Splendor Fantasy Bra, 12,5 milioane $

Purtat de modelul Gisele Bündchen în 2005, Sexy Splendor Fantasy Bra rămâne una dintre cele mai iconice piese din istoria Victoria’s Secret. Valoarea acestei piețe de colecție este de 12,5 milioane de dolari, lucru ce însumează valoarea pietrelor prețioase expuse pe model, adică 2900 de diamante și 22 de rubine. Materialul de bază pe care s-au lucrat cele două piese este aur alb de 18 carate. Piesa centrală este un diamant de 101 de carate.

The Millennium Bra, 10 milioane $

„Millennium Bra” este din renumita colecție „Victoria’s Secret Fantasy Bra” din 1999, purtat de super-modelul Heidi Klum, evaluat la 10 milioane de dolari, decorat cu diamante și safire dispuse într-un motiv în formă de stea. Se numără printre cele mai scumpe și mai emblematice costume de baie din colecția Fantasy Bra.

Intrând puțin în detalii, vă putem spune că această vestimentație are 1988 de safire și un diamant de cinci carate ce împodobesc această piesă exclusivistă. În total, sunt încrustate 3024 de pietre. Materialul utilizat este albastru de miezul nopții, cu efect de sclipire.

Așadar 3 costume de baie de lux, purtate de modele celebre vă pot ajuta să găsiți inspirația pentru vara anului 2026 dacă vă propuneți ca iubita, soția sau prietena voastră să fie cea mai admirată de pe plajă nu ar strica să vă uitați cu atenție la fotografii.

 

Surse: hombresconestilo.com, medium.com, wwd.com, spiegel.de.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *