Cele mai populare ligi din Europa în rândul pariorilor pe platforma Favbet

vineri, 9 februarie 2024

Pauza de iarnă a campionatelor este deja uitată, iar competițiile se pregătesc deja de bătăliile cele mai importante, având în vedere că până la vară vom ști cine câștigă titlurile de campioană, cine retrogradează și promovează și cine ajunge în competițiile europene.

pariuri FavBet

Pentru români, cea mai importantă competiție este, fără îndoială, România 1, care a cunoscut o creștere spectaculoasă ca nivel de joc în ultimii ani, propulsată în principal și de marile rivalități, precum al celor din București, Craiova și Cluj, cu echipe care au scris istorie în România. FCSB, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova, U Craiova, CFR Cluj și Universitatea Cluj fac deliciul suporterilor sportului rege în România.

În ciuda pesimismului arătat la începutul campaniei de calificare pentru EURO 2024, naționala de fotbal a României a reușit să se califice la turneul final care se va desfășura în Germania, acesta fiind un eveniment atât de așteptat de suporterii și pariorii români. Așadar, meciuri precum cele care au adus succesul naționalei lui Edi Iordănescu sau reușitele formidabile ale primei reprezentative a Portugaliei și emoțiile incertitudinii în ceea ce privește calificarea Italiei au atras pariorii pe Favbet. Calificările pentru EURO 2024 sunt pe locul 2 în topul celor mai pariate ligi.

Premier League, campionatul în care avem, în sfârșit, și un jucător român după mulți ani, rămâne în topul clasamentelor. Vorbim, evident, despre Radu Drăgușin, fundaș de bază în naționala de fotbal a României și noul fotbalist al lui Tottenham Hotspur. Spectacolul, calitatea jucătorilor și rivalitățile dintre echipele care nu se luptă doar pentru supremația în Anglia, ci și în Europa, au adus entuziasmul pentru jucătorii platformei.

Serie A a fost, este și va fi un campionat foarte dinamic, în care surprizele se produc în fiecare etapă și lupta la titlu pare mereu foarte aprinsă.

La Liga este foarte aproape ca număr de pariuri de Serie A. Chiar dacă jucători precum Leo Messi și Cristiano Ronaldo nu mai activează de ceva timp în prima ligă spaniolă, spectacolul a rămas la el acasă. Meciuri precum Real Madrid – Barcelona, cunoscut drept „El Clasico”, sau Girona – Barcelona au atras pariorii în număr impresionant pe Favbet.

Un număr mare de bilete au mai fost plasat pe Bundesliga, Champions League, Super Liga și Europa League.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.