Cei mai mari proprietari de cai din lume (3)

marţi, 22 octombrie 2013

 

Serialul nostru dedicat cailor și curselor de cai continuă cu cei care fac tot posibilul ca armăsarii lor să câștige: proprietarii. Lumea lor este unică, specială și condusă de mândrie și pasiune.Marea majoritate a curselor de cai din lume sunt câștigate de caii celor prezentați mai jos. Personalitățile lor au influențat major cursele de cai din țările lor și din lume, iar banii pe care i-au investit au făcut ca voi să fiți contemporani cu legendele ce s-au țesut ani de-a rândul în jurul cailor, jocheilor sau antrenorilor. Și lor, proprietarilor, le datorați în egală măsură ca și celorlalți privilegiul de a urmări o cursă.

Team Valor International

Team Valor este o companie internațională ce deține grajduri de cai pur sânge de curse cu sediu în Versailles, Kentucky. Barry Irwin și Jeff Siegel, au rămas prieteni buni de când s-au întâlnit în tribuna rezervată presei în 1970, iar în anii care au urmat au deţinut cai împreună dar şi un interes comun de a descoperi alergători de viitor.

În iarna anului 1987 Irwin şi Siegel au devenit primii fondatorii ai lui Clover Racing Stables. Norocul a fost de la început de partea lor, primul cal pur sânge care a purtat trifoiul verde (logoul companiei) fiind Political Ambition. Înainte ca primul sezon de curse să înceapă, Irwin şi Siegel au devenit acţionari majoritari ai lui Clover, iar Political Ambition a devenit câștigator de Gradul 1 în Hollywood Derby. La 1 iulie 2007, Barry Irwin cumpărat partea din companie a vechiului său prieten şi partener de afaceri Jeff Siegel şi a redenumit ferma în Team Valor International, reflectând o schimbare în planul de afaceri al companiei, plan care fusese implementat în anii anteriori momentului cumpărării.

Construit pe un model de afaceri care încurajează formarea de parteneriate sau sindicate cu amatorii de curse de cai, Team Valor International are colaborări cu oameni în majoritatea statelor din SUA, precum şi în Japonia, Singapore, Canada, Africa de Sud, Italia şi Anglia.

Team Valorformează parteneriate cu entuziaşti ai curselor de cai şi membrii ai industriei pentru a înscrie caii pur sânge la toate cursele importante din Statele Unite şi din străinătate. Team Valor este atât o fermă de succes de cai de curse deţinuți în parteneriat, cât și unul dintre cele mai mari grajduri de curse. În ultimii ani, Team Valor a fost inclusă în topul primelor 100 de grajduri din lume de revista engleză Directory of the Turf.

Peste jumătate din caii lui Team Valor sunt în prezent deținuți în afara Statelor Unite. În plus, procentul din caii pursânge Team Valor pe care se mizează este de peste 50%, lucru obținut în puțin peste două decenii. Team Valor a raportat că peste 28% dintre toți alergătorii săi s-au dovedit a fi victorioși în cursele cu mize.

Un fapt interesant este acela că 1% din toți banii câştigaţi de caii Team Valor merge la Race for Education (Cursa pentru Educaţie) care oferă mult necesarele burse școlare. Calul preferat al lui Barry Irwin, Swaps, a fost imortalizat în 2002 într-o ediție a revistei Eclipse Press, într-un articol dedicat cailor legendari.

Cai importanți deținuți: Sweet Stream, Carnadore, Captain’s Lover, Prized
Victorii majore: Kentucky Derby (2011), The Dubai World Cup (2013)

Aga Khan

Shah Karim al-Hussayni,Alteţa Sa Aga Khan IV, s-a născut în 1936 şi a devenit unul dintre cei mai prolifici proprietari și crescători de cai de curse din lume. Una dintre principalele surse de venit ale lui Aga Khan constă în interesul său pentru cursele de cai.

Pe moşia sa intitulată Aiglemont, din oraşul Gouvieux din regiunea Picardia, Franţa – la aproximativ 4 km vest de Chantilly Racecourse – Aga Khan operează cea mai mare activitate de creștere și reproducere de cai de curse din ţară.

Aga Khan este declarat cel mai influent proprietar-crescător din Franţa şi deținătorul recordului Prix de Diane, la care se mai face referire și cu numele de French Oaks. Aga Khan deține Gilltown Stud de lângă Kilcullen, Irlanda, şi ferma de reproducţie Haras de Bonneval din Le Mesnil-Mauger, Franţa. Aga Khan Studs acoperă acum în Franţa peste 600 de hectare dintre cele mai bune păşuni ale Normandiei, din care aproximativ 130 aparţin lui Haras de Bonneval, unde se află centrul de armăsari şi unde sunt aduse iepele care nu aparțin lui Aga Khan.

Forbes l-a descris pe Aga Khan ca fiind unul dintre cei mai bogați reprezentanți ai unei familii regale, cu o valoare netă estimată a averii la 800 milioane USD (2010). În plus, el este unic printre cele mai bogate fețe regale, deoarece nu este suveran peste un teritoriu. El deține sute de cai, ferme de armăsari valoroase, un club exclusivist de yachting în Sardinia, o insulă în Bahamas, două avioane Bombardier, un iaht de mare viteză în valoare de 100 milioane £ şi mai multe domenii în întreaga lume.

În martie 2005, el a cumpărat celebra fermă de armăsari Calvados, d’Ouilly Haras din Pont d’Ouilly şi Haras de Val-Henry din Livarot. Haras d’Ouilly a fost deţinută de călăreţi celebrii precum Duc Decazes, François Dupré și Jean-Luc Lagardère. El este pasionat de cursele de cai şi investiţiile sale în sport au fost mari şi foarte mediatizate. De exemplu, în 1977, Aga Kahn plătit 1,3 milioane de lire sterline pentru herghelia de cai de curse deţinută de Anna Dupre. Un an mai târziu a plătit alte 4,7 milioane de lire sterline pentru cea deținută de regretatul Marcel Boussac.

În 2006 Aga Khan a devenit acţionar majoritar al bine cunoscutei şi foarte respectate case franceze de licitație de cai, Arqana. Pe 27 octombrie 2009 s-a anunţat că Sea The Stars, considerat de mulţi ca fiind unul dintre cei mai mari cai de curse al tuturor timpurilor, se află în proprietatea lui Aga Khan la Gilltown Stud din Irlanda.

Cai importanți deținuți: Shergar, Sinndar, Alamshar, Sea The Stars, Zarkava

Victorii majore: Prix de l’Arc de Triomphe (2003), 2000 Guineas (2009), Irish Derby (2000), Prix Jean-Luc Lagardere (2009)

Kenny Troutt

Troutt s-a născut în Mt. Vernon, Illinois, este absolvent al universității Southern Illinois University şi proprietarul fermei WinStar. El a călărit timp de mai bine de 20 de ani şi antreprenor aproape toată viaţa sa. El și-a înființat prima fermă de cai, Landview, în estul Nebraskăi la începutul anilor 1980. În 1988, el a fondat Excel Communications, o companie de servicii de telefonie interurbană, care a completat cererea în creştere de servicii de telecomunicaţii cu puterea fără precedent a marketingului personal. Ca fondator şi preşedinte al lui Excel, afacerile sale inovatoare şi strategiile sale de marketing au dus la ascensiunea meteorică a companiei şi ulterior în 1996, la succesul acesteia pe bursă.

În 2000, Kenny Troutt şi Bill Casner, ambii cu interese pe termen lung în afacerile cu cai, s-au aliat pentru a achiziţiona ferma Prestonwood, pe care au mărit-o şi au redenumit-o WinStar Farm. Armăsarii Kris S. şi Distorted Humor au fost incluși în achiziție. Kris S. a murit în 2002, la vârsta de 25 de ani, după ce a procreat cinci câștigători de Breeder’s Cup şi trei câştigători ai premiului Eclipse Award, ale căror câştiguri în carieră adunate au depășit 50.000.000 $. A fost înmormântat la WinStar, chiar la intrare, în grajdul său. Kenny Troutt este în prezent proprietar unic al lui Winstar.

Astăzi ferma WinStar este formată din aproximativ 1.864 de acrii, inclusiv suprafața originală de 450 de acri de teren, cunoscută odată sub numele de Silver Pond Farm (ferma iazul de argint). Înființată în 1700 de Virginia Williams Tidewater, proprietatea Silver Pond Farm a rămas în familie timp de peste 150 de ani. Astăzi ferma originală, afumătoarea, iazul, hambarul şi aleea portocalie Osage de pe Pisgah Pike sunt listate în Registrul Naţional al Locurilor Istorice, iar suprafaţa sa include terenuri ce au aparținut fermelor Olsen, Johnson și Kinkead.

Distorted Humor se află vis-à-vis de aripa din grajdul armăsarilor WinStar unde stau câștigătorul cupei Calul Anului din 2000, cel mai bun cal de prăsilă din 2005 și câștigătorul a două ediții de Breeders’ Cup Classic (2000 and 2001), Tiznow. Lângă Tiznow este câștigătorul cursei 2004 Breeder’s Cup Sprint, Speightstown. Mai jos pe culoar, se află Victory Gallop, câștigătorul curselor 1998 Belmont Stakes şi U.S. Champion Older Male Horse. Acestora li s-a alăturat în 2006 indigenul Bluegrass Cat, care la vârsta de doi ani a câștigat cursa Remsen Stakes și Haskell Invitational Handicap. În 2007, descendentul lui Distorted Humor, Sharp Humor a venit să locuiască la WinStar. Cinci dintre fii lui Distorted Humor: Flower Alley, Da Stoops, It’s No Joke, Comedy Show și Sharp Humor au stat aici în primul lor an, pentru sezonul de reproducere 2007. Well Armed, cal deţinut de ferma WinStar, a câştigat Cupa Mondială Dubai 2009 cu un record de 14 lungimi.

În prezent Troutt se află în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Proprietari şi Crescători de Cai de Rasă precum şi în Consiliul de Administraţie al Breeders’ Cup. Mânzul său, Super Saver, a câştigat derby-ul Kentucky Derby, iar armăsarul său, Drosselmeyer, a înhăţat premiul I la Belmont Stakes în 2010.

Locuiește în Dallas, Texas, împreună cu soția Lisa și cei trei copii ai lor.

Cai importanți deținuți: Super Saver, Drosselmeyer, Distorted Humor, Tiznow, Victory Gallop

Victorii majore: Kentucky Derby (2010), Belmont Stakes (2010), Dubai World Cup (2009), Breeders’ Cup Classic (2000, 2001)

 

 

 

                                                                                     

 

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *