marți, 19 octombrie 2021

Cătălin Moise, Stanleybet: „Tehnologia ne ajută să progresăm, iar strategia ne aduce succesul”

Stanleybet e cel mai longeviv brand din industria de pariuri din România. Încă de la lansarea primei agenții stradale, în 2004, este un jucător important în piață. Pentru a afla cum traversează Stanleybet pandemia şi care sunt planurile de marketing operațional ale grupului, am stat de vorbă cu Cătălin Moise, Chief Operating Officer, Stanleybet Online.

Cătălin Moise, Chief Operating Officer, Stanleybet Online

Cătălin Moise, Chief Operating Officer, Stanleybet Online

Ca să progresezi și să fii competitiv, nu trebuie să-ți fie teamă de provocări”, ne-a spus Cătălin Moise. Gestionarea operațiunilor Stanleybet pe perioada pandemiei este una dintre cele mai dificile provocări. Cum s-a adaptat Stanleybet situației și care sunt măsurile luate de grup?

„În cei peste 15 ani de când activez în această minunată industrie, am trecut prin multe situații cu diferite grade de dificultate. Însă această perioadă de pandemie nu poate fi comparată cu nimic altceva, pentru că are repercusiuni nu doar la nivel de business, ci și la nivel social, uman… De aceea acționarii au făcut eforturi pentru a continua planurile de dezvoltare pe termen lung și nu în ultimul rând, de a putea menține o stabilitate și un moral bun la nivelul tuturor în cadrul echipei Stanleybet”.

Tehnologia este cheia

Stanleybet activează atât în retail, cât și online. Întrebat cum poate o companie să continue dezvoltarea într-o perioadă delicată, managerul ne-a explicat: „Sunt om de marketing și operațiuni în același timp, și cred cu tărie că tehnologia poate fi decisivă pentru a avea un progres spectaculos în această industrie. ªi când spun asta mă refer la îmbunătățirea serviciilor atât în agenții, cât și în digital. Evident, în condițiile în care restricțiile provocate de pandemie ne-au pus în situația de a limita activitatea de retail, am accelerat dezvoltarea în zona de digital, acolo unde, așa cum ne-am convins probabil, cu toții, the sky is the limit”.

Cătălin e convins că managementul a stabilit pașii potriviți prin care Stanleybet poate reveni în topul caselor de pariuri din România. Rugat să ne dezvăluie câțiva pași, managerul ne-a spus: „Optimizăm platforma online pentru a putea satisface și cele mai ridicate standarde, extindem și digitalizăm agențiile, punem la dispoziția clienților aplicații mobile atrac­tive și fiabile. Suntem optimiști că putem implementa eficient toate acestea, pentru că avem în echipă oamenii potriviți”.

Clientul e cel mai important

Cum se raportează Stanleybet la clienții săi? „Pentru noi, ‚best practice’ înseamnă în primul rând satisfacția clientului. Orice pas pe care îl facem este în raport cu jucătorii noștri. În măsura în care a fost posibil și păstrând siguranța, ne-am menținut în contact direct cu clienții pentru a culege feedback, dar și pentru a putea lua deciziile cele mai bune în funcție de preferințele lor. E un amănunt esențial”, a dezvăluit Cătălin Moise, care a continuat să detalieze:

„Am optimizat serviciile de customer support și ne propunem să fim cât mai compatibili cu clienții atât la nivelul serviciilor, cât și al comunicării. Însă, în același timp, nu vrem să fim previzibili în ochii jucătorilor, ci să-i surprindem plăcut prin ceea ce oferim și ceea ce transmitem. Suntem într-o industrie de entertain­ment, iar Stanleybet este și va fi un brand care are multe de spus, fie că vorbim de jocuri de casino, pariuri sportive sau loterii”.

Într-o perioadă instabilă, Stanleybet vede oportunități și joacă tare în industria de gambling. Cătălin Moise ne asigură că brand-ul Stanleybet va fi din ce în ce mai puternic. La pariuri, e nevoie de curaj și inspirație, iar cuvintele lui Winston Churchill ne-ar putea inspira pe toți: „Succesul nu este final, iar eșecul nu e fatal. Doar curajul de a continua contează”.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.