Casino resort gigantic, în Cambodgia
Apetitul de nestăvilit al gamblerilor asiatici pentru jocurile de noroc nu se reflectă doar în cifrele de afaceri ale cazinourilor din Macau, Singapore sau alte stabilimente din Asia sau Nevada, ci, în prezent, și în Cambodgia. Interesul tot mai mare pentru localurile destinate jocurilor de noroc cauzează despăduriri masive în Cambodgia, în vederea construirii de noi cazinouri.
Grupurile preocupate de mediul înconjurător se plâng de faptul că firma chineză Tianjin Union Development Group transformă 36.000 de hectare de pădure din sud-vestul Cambodgiei într-un resort de gambling gigantic.
În 2008, Union Group a semnat un contract pe 99 de ani ce vizează terenul împădurit din Parcul Național Botum Sakor și a început operațiunile de construcție curând după încheierea acestui acord. Compania intenționează să cheltuiască 3,9 miliarde de dolari pentru infrastructură, un aeroport internațional, un port, hoteluri și terenuri de golf. Punctul principal de atracție al complexului va fi cazinoul Angkor Wat.
În mod neoficial, numele viitorului complex va fi ”The Seven headed Dragon” (Dragonul cu Șapte Capete) sau ”Hong Kong II”.