NU ne mai închideți! NU noi răspândim virusul!

CASINO CORFU – James Bond a fost aici!

joi, 5 septembrie 2013

Casino Corfu este o experienţă unică pentru toţi jucătorii, care oferă momente de neuitat pentru toată lumea!

Despre Casino Corfu

Recent renovatul Casino Corfu care este găzduit în două săli aflate în magnificul Hotel Corfu Palace care este amplasat în unul dintre cele mai frumoase locuri pe care Corfu le are de oferit în regiunea cunoscută sub denumirea de “Kanoni”, cu o vedere unică la mica insulă Vlaherena şi la Pontikonisi (Insula Şoarecelui) își aşteaptă jucătorii şi vizitatorii indrăzneți să îi descopere secretele. Cazinoul este deschis zilnic pe tot parcursul anului şi oferă vizitatorilor săi jocuri tradiţionale de cazino şi aparate de tip slot machine modernizate, pentru toate gusturile și dorințele de joc.

Istorie

În For your eyes only (1981), Bond se întâlneşte cu Kristatos la Casino Corfu. După un joc de Chemin de fer (Baccarat) unde Bond, în mod evident, câştigă, el şi Kristatos servesc cina la restaurantul cazinoului. Momentele scenei au fost filmate în locul unde mai târziu urma să apară Casino Corfu cel real, adăpostit în Palatul Achilleion din Gastouri.

Palatul Achiellon a fost construit în 1890 de împărăteasă Austriei, Elisabeta de Bavaria, legendara prințesă Sissy. Acesta a fost construit iniţial ca reședință de vară, fiind proiectat cu tema centrală a eroului Ahile. Mai multe statui ale lui Ahile pot fi găsite în grădina palatului. Elisabeta a vizitat palatul până la decesul ei, care a avut loc în Geneva în 1898. După moartea acesteia, Kaiserul German, Wilhelm al II-lea, a cumpărat Achilleon în 1907 şi l-a folosit ca reședință de vară. În această perioadă o mare parte din activitatea diplomatică a avut loc în Achilleon şi palatul a devenit un centru al diplomaţiei europene.

Scena din restaurant a fost filmată în spatele palatului. Locurile nu s-au schimbat prea mult şi încă veți putea recunoaşte gresia în culori alb-negru care acoperă total partea din spate. Statuile mici filmate în prim-plan sunt încă aici.

Kaiserul Wilhelm a vizitat palatul până în 1914, respectiv începutul primului război mondial. În timpul războiului, palatul a fost folosit ca spital militar şi după război a devenit proprietatea statului grec, conform Tratatului de la Versailles. Acesta a fost folosit apoi pentru a găzdui diverse servicii guvernamentale şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial puterile Axei au folosit locația pe post de comandament militar.

Casino Corfu este primul cazino postbelic care a funcționat pe teritoriul grecesc. Acesta a fost deschis pentru prima dată în 1962 în clădirea istorică Achilleon, închiriată pe 20 de ani printr-un contract cu o companie germană. Compania a preluat reconstrucţia şi restaurarea lui Achilleon şi a adunat o mulţime de obiecte şi opere de artă pierdute şi vândute care decorau palatul. Contractul de închiriere a încetat în 1983 şi proprietatea a revenit Organizaţiei Elene de Turism (E.O.T.).

În 1988 E.O.T. (Hellenic Tourist Properties S.A.) a decis  să mute cazinoul în Corfu Holiday Palace Hotel. Motivul din spatele acestei decizii a fost acela de a atrage jucători de nivel superior. În 1991, după intervenția de la reședința Gastrouri, cazinoul funcţiona atât la Palatul Achilleon cât şi în hotelul Corfu Holiday Palace, iar un an mai târziu acesta a continuat să funcţioneze exclusiv în grădinile hotelului. În anul 2000 administraţia şi obiectele de proprietate ale lui Casino Corfu au fost transferate către Greek Tourism Development Co.

Informații despre operare

Casino Corfu operează în Corfu Holiday Palace, în zonele special amenajate care acoperă un diametru de 900 metri pătrați, dintre care 620 de metri pătraţi conțin multe jocuri pentru clienţii săi, iar cei 280 metri pătrați rămași sunt folosiți exclusiv pentru locuri de parcare pentru jucători.

Fanii jocurilor de noroc, ai jocuri tradiţionale de cazinou, precum şi cei ai sloturilor, bine cunoscutul froutakia, pot vizita cazinoul din Corfu zilnic de la 7 seara până la 3 dimineaţa şi se pot bucura de jocurile lor preferate după 8 seara: un total de şase mese de Ruletă Americană, cinci mese de Blackjack, o masă de Baccarat, patru mese de Ruletă Franceză, două mese de poker şi 50 de aparate de tip slot machine.

Fanii pokerului vor găsi 2 mese de cash ce includ jocuri precum Poker Texas Holdem, unde  mizele pentru jocurile numerar sunt de minim 100€ /maxim 500€ cu blind-uri 2€ / 2€  sau 200€ minim / maxim 1000€ cu 2€ / 5€. Puteţi să vă plasați pariurile la mesele de poker cash cel mai devreme la ora 20:00 și cel târziu la 04:00.

Casino Corfu se află la doar 4 kilometri de oraşul Corfu – unde se poate ajunge pe drumul de coastă din Golful Garitsa, strada Nausikas – şi la 2,5 km de Aeroportul Ioannis Kapodistrias, iar vizitatorii trebuie să ştie că dacă doresc să joace jocuri de noroc aici, atunci trebuie să aibă minim 23 de ani, lucru ce trebuie dovedit cu actul de identitate sau cu paşaportul.

Servicii

Având priveliște spre Golful Garitsa, hotelul de 5 stele Corfu Holiday Palace oferă un spa cu talasoterapie, piscină în aer liber şi bucătărie rafinată. Toate camerele sunt decorate elegant, au vedere la Marea Ionică și oferă Wi-Fi gratuit.

Cei care doresc să îşi încerce norocul şi să petreacă momente pline de suspans trebuie să viziteze Casino Corfu.

Author: Editor

Share This Post On

1 Comment

  1. I was on Kirkira/Corfu 50 years ago!! I had a boyfriend who was a croupier and I visited your casino then. I loved your island and I’m afraid I’ll never be there again. I’m 78 now, very fit, but I’m of Italian descent and have been studying Italian. I am half-Sicilian (which may make me part Greek!!) and have never been to Sicily. We were supposed to go last April . . . . . We may go when/if Covid leaves. Who knows. I’ve been watching “The Durrells on Corfu” and been thinking about how beautiful your island is. Lucky you!

    Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *