Casino Baden-Baden, superlativul absolut în materie de cazinouri

Stil și eleganță. Opulență și bun gust. Istorie și noblețe… Sunt cuvinte mari care în cazul Cazinoului Baden-Baden își pierd brusc măreția și pălesc. Superlativul absolut pare că-și pierde valoarea, după ce, prin simplitate, Marlene Dietrich a concluzionat: Este cel mai frumos cazinou din lume!

 

Așa că este de înțeles de ce în zilele belle epoque marii oameni de stat ai Rusiei, lorzii englezi, latifundiarii din Java, numele sonore ale muzicii și literaturii de la Paris și Moscova ajungeau aici. Pentru că aici a avut acces doar elita mondială – capete încoronate, businessmeni, staruri și celebrități, iar aerul exclusivist se regăsește și acum.

 

Baden-Baden este mai mult decât un oraș, Baden-Baden este un mod de viață. Și Cazinoul Baden-Baden din Kurhaus este mai mult decât un cazino – aici se poate simți emoția pe măsură ce pașii se pierd pe sub arcadele generoase și prin sălile de ceremonii. Se spune că ceea ce se trăiește acolo este mai mult decât un sentiment. Este un sentiment de istorie – Kurhaus a fost cândva simbolul culturii europene și al culturii spa. Membrii înaltei societăți din întreaga Europă erau atrași către o viață ușoară și lipsită de griji într-un edificiu superb. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care Baden-Baden a câștigat titulatura de capitala de vară a Europei din Munții  Pădurea Neagră.

 

Istoria este omniprezentă dar se simte tot mai apăsător imediat ce este traversat porticul grandios al Kurhaus și se accede în Casino Baden Baden. De altfel, Kurhaus a fost reperul arhitrectural al orașului din Munții Pădurea Neagră. Baden-Baden este renumit pentru spa-ul său, pentru călărie și cazino, toate acestea fiind interconectate. Cine spune Kurhaus spune Casino Baden-Baden, iar dincolo de ziduri se găsește crème de la crème din cazinourile din Europa, dacă nu chiar din întreaga lume. Nobilimea, dar și noblețea sa, precum și splendoarea au supraviețuit până în ziua de astăzi, deși tușa clasică a căpătat accente de stil modern, jocuri de noroc și divertisment.

 

Incursiune în istorie

 

Micul oraș Baden și-a câștigat reputația de oraș balnear încă de la sfârșitul perioadei medievale și renaștere, dar numai câteva sute de vizitatori au făcut drumul spre izvoarele termale ale orașului.

A existat o “casă de promenadă” în vremurile trecute – o sală de bal din mediul rural. Această clădire urma să devină Kurhaus, cu sute de clienți care aveau să se transforme în milioane. La începutul secolului XIX avea să fie un boom care a transformat orășelul într-o destinație preferată a înaltei societăți. Mulți leneveau la o bere cu prietenii în tavernele din jurul orașului, în timp ce saloanele din restaurantele mai bune erau rezervate pentru jocuri de noroc.

 

Oaspeții de vară își pierdeau timpul jucând roșu și negru, ecarte și whist. Nu s-a pus problema unei mese de ruletă la acea vreme, iar în scurt timp jocurile de noroc au fost interzise. Dar vremurile s-au schimbat – autoritățile au privit cu oportunism jocurile de noroc în băile spa. Ministerul de la Karlsruhe a ridicat o taxă de joc de la hoteluri mai mari începând cu anul 1801. Taxa a intrat în Badfond, sau “fond de baie”, care a contribuit la finanțarea drumurilor și a altor proiecte de infrastructură ale vremii. Numărul sporit de vizitatori ai spa-ului a adus plăcerea jocurilor de noroc, iar autoritățile au luat măsuri – cu concesii pentru doi coloneli francezi pentru fostul Kurhaus, numit acum Casa de conversație. Cazinoul Baden-Baden a fost deschis în 1748 de către Edouard Benazet, acesta angajând artişti parizieni pentru a realiza camere stilate, marea atracţie a turiştilor de astăzi. Au existat două cazinouri publice – una în Casa de conversație, unde se află acum primăria, și Casa de promenadă unde se juca ruletă, rouge et noir și faro. Arhitectul Friedrich Weinbrenner a proiectat un palat inspirat din punct de vedere clasic între 1821 și 1823, actualul Kurhaus, care a devenit din acel moment un simbol al orașului Baden-Baden, cu cele opt coloane corintice.

Baden-Baden

Kurhaus a oferit săli de mese, lobby-uri și teatre și o sală mare de banchete – bijuteria din coroana acestui edificiu magnific. Partea din față a fost utilizată pentru jocuri de noroc, iar partea din spate pentru dans. Astăzi, cazinoul găzduiește spectacole și concerte, muzică clasică și rock, dans și petreceri. Principala zonă de joc are 3.000 de metri pătraţi și este formată din mai multe camere private, precum Camera Roşie, Camera Austriacă, Grădina de Iarnă, Salonul Madame de Pompadour, Camera Margrave şi Camera Florentină.

 

Vedete îndrăgostite de Casino Baden-Baden

 

Odată cu turismul balnear, scriitorii bogați, compozitorii și actorii au plecat către noul tărâm și mulți au rămas aici pentru totdeauna. Este și cazul lui Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821–1881), considerat unul dintre cei mai importanți scritori ruși și unul dintre cei mai apreciați psihologi din literatura mondială. De altfel unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, Jucătorul, este o adevărată autobiografie scrisă pentru a-și achita datoriile făcute la cazinourile din Baden-Baden.

 

Alături de regi și împărați, incluzându-l pe Șahul Persiei dar și pe membrii Casei de Windsors, nume mari ale cinematrografiei, precum Marlene Dietrich, Kirk Douglas și Curd Jurgens au luat aici masa, au jucat și s-au distrat într-o atmosferă unică.

 

Jocurile de noroc, tradiție și modernism

 

Aici, o rundă la masa de joc, fie că este vorba de cărți, fie că este vorba de ruletă, este parte din acel mod de viață, care include și plimbările pe terenurile somptuoase care înconjoară cazinoul. De secole, s-a cultivat și modernizat în această locație o diversitate spendidă de care, cu ani în urmă, se puteau bucura doar câteva zeci de mii de oameni din elita europeană.

Baden-Baden

Jocurile de noroc au rămas, cum altfel, după două secole de tradiție. Există poker și slot machines în stil Las Vegas, alături de mesele de ruletă și blackjack într-o atmosferă de clasică arhitectură care combină jocurile de noroc și stilul de cazinou cu glamour, într-un ansamblu de tradiție și modernitate.

Aici, jocul de ruletă este, poate, o religie în sine. Tocmai de aceea există ruleta clasică franceză, la două mese, dar și ruleta americană, unde jocurile sunt rapide, la alte șapte. Dincolo de roata ruletei, cine preferă un joc de cărți se poate așeza la una dintre cele cinci mese de blackjack, iar cine consideră că este stăpân pe emoțiile lui se poate așeza la o masă de poker. Dacă nu, poate vă atrag aparatele de joc tip slot-machine de sub bolțile istorice ale cazinolui. Cele mai avansate tehnologii își găsesc locul aici și nu-s deloc puține la număr – mai mult de 140 de sloturi, aparate cu ecran tactil, sloturi video și sisteme de ruletă video pentru acea senzație gen Las Vegas.

 

Iar cei care au nevoie să simtă emoția din acest cadru unic trebuie să știe că acest cazinou nu este închis decât 7 zile pe an, iar în ziua ce precedă marile sărbători se închide de-abia spre zorii zilei, la 3.30.

Răsfățul din înalta societate are însă și un preț minim. Pentru jocurile clasice, intrarea este 5 euro, în vreme ce pentru slot-machines 1 euro. Există și mese unde miza este de 10.000 de euro. Și nu uitați – ținuta este obligatorie pentru jocurile clasice, iar accesul persoanelor sub 21 de ani nu este permis. Cine nu are un costum, poate închiria pentru o sumă modică. În ținută casual se poate juca doar la slot machines.

 

de Paul Dan

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *