NU ne mai închideți! NU noi răspândim virusul!

Adevarul Despre Gambling.ro, pariul ROMSLOT pentru repoziționarea industriei în ochii jurnaliștilor și autorităților

joi, 4 februarie 2021

Platforma dezvoltată de ROMSLOT reprezintă mai mult decât un exercițiu de imagine, e un proiect de mitigare a riscurilor, prejucăților, miturilor și controverselor apărute în jurul industriei de slot machines și gambling.

Adevarul Despre Gambling.ro

Puternici, vocali, transparenți. E noua filozofie ROMSLOT, care se transpune în fapte și abordări. Pornind de la un 2020 în care societatea civilă, clasa politică și jurnaliștii au fost mult mai preocupați cu o serie de comparații absurde între sălile de jocuri de noroc și biserici, Comitetul Director al Romslot și-a propus un obiectiv îndrăzneț: ”E nevoie de o schimbare radicală, se impune o abordare curajoasă, e necesară o inițiativă out of the box. Ne-am săturat să încasăm pumni, să fim criticați și să fim folosiți în războaiele altora. Trebuie să comunicăm, vrem să nu ne mai ascundem și vrem să fim percepuți corect. Avem o voce, e momentul să începem să o facem auzită”.

Adevarul Despre Gambling.ro

Online și offline

În locul lui ”no comment” și abordărilor greșite de tipul ”dacă tăcem, poate dispare scandalul”, încă de anul trecut, noul ROMSLOT organiza ad-hoc primul eveniment de presă din ultimii cinci ani. Antena1, Antena3, Kanal D, Realitatea TV, România TV, B1, Aleph TV, DIGI24 și Televiziunea Română, alături de reprezentanți ai celor mai importante ziare și publicații online din România, acceptau provocarea să se întâlnească, în plin scandal, cu reprezentanții industriei, într-o sală de jocuri de noroc.

Adevarul Despre Gambling.ro

Sorin Georgescu și Ioana Bazavan, președintele și vicepreședintele ROMSLOT, purtau o discuție deschisă din care jurnaliștii înțelegeau și latura invizibilă până atunci a industriei: slot machines înseamnă taxe, contribuții, zero evaziune fiscală, responsabilitate socială, sprijin consistent pentru piața de real estate, investiții consistente în educarea continuă a angajaților. Iar efectele evenimentului s-au văzut în valul de articole și reportaje pozitive, dar și în declarațiile premierului de la acea vreme. Mai precis, dacă înainte de evenimentul de presă, premierul se declarase împotriva modificării orarului de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc, la două zile de la eveniment, sălile de jocuri primeau permisiunea să funcționeze până după miezul nopții.

Dar evenimentul de presă și interacțiunea cu jurnaliștii au scos la iveală și o nevoie majoră a industriei: construirea unei relații pe termen lung cu presa, dar și educarea celor care au un rol vital în felul în care sunt percepute jocurile de noroc.

Construcția Adevărul despre Gambling

Portalul dezvoltat de ROMSLOT este răspunsul la nevoia de schimbare a comunicării și modului de interacționare cu autoritățile, jurnaliștii și societatea civilă. Site-ul membrilor ROMSLOT fac deja trimitere la Adevărul despre Gambling, iar în perioada următoare vor fi organizate o serie de evenimente de presă și evenimente publice pentru popularizarea proiectului.

”Adevărul despre Gambling este mai mult decât un exercițiu de transparență, este o sursa de informații necesare tuturor celor interesați. Până la apariția acestui site, un jurnalist care era interesat să afle informatii despre această industrie, date despre taxe, numărul de angajați, care este legislația sau dorea să obțină statistici, risca sa obțină informații neclare sau contradictorii. Adevărul despre Gambling este cartea de vizită a industriei, arătăm clar cine suntem, cu ce ne ocupăm, dovedim că suntem transparenți, demontăm mitul că nu suntem reglementați. Jurnaliștii au nevoie de atenția noastră, trebuie să comunicăm cu ei, să vorbim pe limbajul lor, dar, mai presus de toate, trebuie să le oferim informații și să fim dispuși să le răspundem întrebărilor”, a declarat Sorin Georgescu, președinte ROMSLOT.

Adrian Georgescu - Adevarul Despre Gambling.ro

Adrian Georgescu – Adevarul Despre Gambling.ro

Adevărul despre Gambling este un proiect în continuă dezvoltare, care crește în fiecare zi. La ora actuală, portalul conține un set întreg de date statistice, cu informații relevante, ca orice internaut să înțeleagă mai bine industria, domeniul de activitate, dar și latura financiară și plus valoarea pe care o aducem economiei. ”Trebuie să comunicăm mai mult, mai bine, mai transparent faptul că industria jocurilor de noroc din România este unul dintre marii contribuabili la produsul intern brut. Nu e suficient doar să spunem, pagina de statistici a site-ului chiar arată cât de mult a crescut industria, dar în același timp, dovedim și angajamentul tot mai ridicat în plata de contribuții, taxe și licențe, care nu sunt puține”, declară a declarat Adrian Georgescu, membru al Comitetului Director Romslot și CEO al Novomatic România

În același timp, portalul pune la dispoziție și o serie de date statistice care arată clar că industria jocurilor de noroc înseamnă mult mai mult decât taxe și impozite.

”Suntem unul dintre marii angajatori, investim constant în formarea de personal, suntem implicați într-un proces continuu de investiții în resurse umane și tehnologie. Toate aceste statistici, care sunt disponibile la un click distanță, oferă tuturor o imagine corectă de ansamblu asupra industriei de slot machines din România”, spune Gabriela Manu, membru al Comitetului Director Romslot și director al Baum Games.

Dovada responsabilității

Unul dintre pilonii noi de comunicare ai ROMSLOT e reprezentat de responsabilitate socială.
”În ciuda faptului că majoritatea companiilor din industrie au proiecte CSR, până acum, industria nu a comunicat per ansamblu, pentru a arăta amploarea și diversitatea angajamentului nostru. Adevărul despre Gambling are o rubrică actualizată în care sunt redate toate proiectele și investițiile făcute de industrie, pentru a arăta dinamica și implicarea companiilor. E momentul să comunicăm mai mult despre latura umană a industriei”, spune Valentina Dobre, secretar general al ROMSLOT și director general pentru România al CT Gaming.

Adevarul Despre Gambling.ro

”Ne pasă de societatea în care trăim, investim masiv în proiecte de responsabilitate socială, suntem mereu în căutarea inițiativelor care aduc o schimbare reală în societate. Ne lipsește însă comunicarea de grup. Puterea industriei stă în cifre, trebuie să spunem mai des <<Noi>> , <<Impreună>>.  Suntem una dintre puținele industrii care investesc într-o arie atât de largă de proiecte, de la sănătate la mediu, de la activități sportive la susținerea comunităților locale, de la ajutor pentru copii până la ajutorarea seniorilor noștri. Suntem mândri de fiecare proiect și ar trebui să spunem lumii întregi că CSR-ul face parte din valorile noastre”, declară Ioana Bazavan, vicepreședinte ROMSLOT și CEO MaxBet.

Social media & mituri

Un rol important al Adevărul despre Gambling va fi reprezentat de demontarea miturilor care persistă despre industrie, dar și construcția unei comunități online. ”Unele dintre miturile apărute în 2020 au făcut referire directă la felul în care industria funcționează. Putem educa, putem informa, e în avantajul tuturor că pe Adevărul despre Gambling există o secțiune specială în care vorbim despre legislație. Folosind un limbaj simplu și prietenos, există suficiente argumente prin care explicăm și dovedim că suntem o industrie strict reglementată, că o serie de organisme internaționale au prezentat România drept un exemplu de bune practici în privința legislației, dar mai presus de toate, că ROMSLOT și celelalte asociații au avut inițiative de autoreglementare, lucru puțin întâlnit în România. Noi privim Adevărul despre Gambling drept o oportunitate pentru industrie”, a declarat Andrei Frimescu, Marketing & PR Manager al Game World România.

Andrei Frimescu – Adevarul Despre Gambling.ro

Viitorul Adevărul despre Gambling.ro

”Adevărul despre Gambling este o inițiativă ROMSLOT și cred cu tărie în acest proiect. Prin Adevărul despre Gambling, întreaga industrie și toți ce interesați pot accesa informații esențiale. Ne dorim ca acest site să fie îmbrățișat și adoptat de către toți operatorii și toate asociațiile pentru o imagine clară, unitară și transparentă. Și proiectul Joc Responsabil a plecat de la o inițiativă ROMSLOT și s-a transformat în proiectul industriei jocurilor de noroc, în care succesul său depinde de noi toți”, a declarat Sorin Georgescu, președintele ROMSLOT.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *