Abe Krok – magnatul cazinourilor din Africa de Sud

-Oana Mihalache

Parcursul lui Abe Krok de la anonimat la celebritate și înapoi la chingile izolării impuse de o boală cruntă – izolare greu de acceptat pentru un om care s-a luptat să fie în centrul atenției – este unul demn de povestea unui film. Îmbogățit în era Apartheidului prin vânzarea unor loțiuni de corp care deschideau culoarea pielii, Krok a ajuns apoi să își investească banii în cazinouri, resorturi luxoase și într-o echipă de fotbal. Astfel a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din Africa de Sud, a doua economie de pe continentul African după Nigeria.

În timpul Apartheidului, un regim de segregare rasială care a fost impus de minoritatea albă în Africa de Sud în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial până în anii ’90, Krok a dezvoltat o afacere prin care – aparent – îi ajuta pe cei cu pielea mai închisă la culoare să scape de torturile la care erau supuși. Unii au interpretat gestul lui ca o încurajare a regimului, prin faptul că încuraja tema ”White is better” (trad. E mai bine să fii alb). În mod ironic, afacerea care l-a îmbogățit a constat în vânzarea unor creme pentru populația neagră a statului. Krok era alb, însă faptul că i-a ajutat pe negri prin afacerea sa nu arată neapărat latura sa filantropică, ci mai mult un simț al afacerii care avea să îl ajute mai târziu, prin exploatarea unor nevoi ale pieței. Abe și fratele său – cu care era partener în această primă afacere a sa – produceau crema pe care o vindeau în bucătăria mamei lor. La un moment dat se estima că una din trei femei de culoare din Africa de Sud foloseau faimoasa cremă SuperRose. Mai târziu s-a dovedid că loțiunea dăuna pielii, și a fost astfel interzisă în 1987.

Abe nu era, de fapt, sud-african. Părinții lui au emigrat din Lituania în 1925, iar el s-a născut în 1929. Spiritul antreprenorial se pare că a fost moștenit de la tatăl său, care a înființat un magazin în Africa de Sud după ce s-a mutat acolo. Fratele său a studiat economia, însă Abe a fost chimist.

După SuperRose, cei doi frați au mai realizat o invenție. Este vorba despre un aparat de epilat, numit Epilady, pe care fiicele lor îl vindeau femeilor din Statele Unite. Asta i-a costat pe cei doi frați 40 de milioane de dolari în daune, după ce au fost acționați în judecată pe fondul durerilor pe care le provoca aparatul.

După crema care schimba identități, entertainment și fotbal

Atunci când a acumulat o avere considerabilă, Krok a început să investească în entertainment și a ales industria jocurilor de noroc. A înființat Gold Reef City și a primit licență pentru operarea unui cazino, condiția fiind aceea de a investi într-un proiect dedicat comunității – așa a apărut Muzeul Apartheidului, înființat în 2001 în Freedom Park. Proprietățile lui au devenit cele mai prestigioase resorturi și cazinouri din Africa de Sud – cum ar fi Gold Reef Resorts Limited, The Golden Horse Casino și Mykonos Casino. În 2011, Abe Krok și-a unit proprietățile de sub tutela brandului Gold Reef cu gigantul operator Tsogo Sun, în urma unei tranzacții de 2,23 miliarde de dolari, rezultând cel mai mare grup dedicat industriei de cazinouri din Africa de Sud. În afară de afacerile din domeniul gamblingului, Krok a deținut și proiecte rezidențiale în Africa de Sud, fiind și un fan înfocat al fotbalului. De altfel, el a deținut echipa sud-africană de fotbal Mamelodi Sundowns, înainte de a o vinde către miliardarul sud-african Patrice Motsepe. Ca dovadă a atașamentului său față de acest sport, a înființat și o Ligă Națională de Fotbal.

Respectat de prieteni și de cei din lumea business-ului, care îl descriau ca un om integru, care a adus importante contribuții la echipa de fotbal pe care a deținut-o, și nu numai, relațiile familiale nu au fost tocmai armonioase. Cu câțiva ani înainte de a muri, Krok a asistat la o adevărată luptă în familie, dată între soția sa și copiii din căsniciile anterioare, subiectul disputei fiind împărțirea averii acestuia. Krok a fost diagnosticat cu Parkinson, iar demența l-a condamnat la izolare și la mulți ani petrecuți într-o clinică. La momentul morții sale, în 2013, averea lui a fost estimată la 200 de milioane de dolari.

Finalul vieții lui Abe a fost unul tragic, însă ce a lăsat în urmă va supraviețui ca o moștenire importantă deopotrivă pe plan cultural și financiar – Muzeul Apartheidului și proprietățile din industria gamblingului. Chiar dacă în ceea ce privește fostul regim poziționarea lui Abe este oarecum neclară și controversată, în lumea gamblingului a lăsat unele dintre cele mai importante resorturi din Africa de Sud, care au contribuit la turism, la economia țării, în fine, la reținerea numelui său și de o altă istorie decât cea a regimurilor crude.

Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *