Tag Archives: ONPCSB

În(că) stadiu de proiect – de data aceasta AMLD

de Cosmina Simion și Andrei Cosma– NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

Vă promiteam în articolul anterior că urmează să vă povestim despre posibilele implicații pentru industria de jocuri de noroc determinate de implementarea celei de-a patra Directive Europene în domeniul combaterii spălării banilor (AMLD).

Se pare însă că am fost puțin prea optimiști și în rândurile următoare nu avem ocazia de a analiza lucrurile în concret pentru un motiv cât se poate de franc: AMLD nu a fost nici până la data redactării prezentului transpusă în legislația națională, iar actul normativ relevant se află în continuare în stadiul de proiect.

De la început, precizăm că în cele ce urmează nu ne propunem să detaliem conținutul obligațiilor și dispozițiilor prevăzute în Proiectul de lege, ci mai degrabă să semnalăm un status quo. Nu putem însă să ignorăm faptul că noul cadru legislativ privind combaterea spălării banilor și finanțării actelor de terorism va impune standarde considerabil mai ridicate pentru a preveni aceste fenomene.

În ceea ce privește sectorul de jocuri de noroc, o primă modificare importantă constă în extinderea categoriilor de entități raportoare. Astfel, dacă sub incidența actualei legi (Legea nr. 656/2002) intră în mod explicit doar cazinourile, noua legislație extinde sfera de aplicare la genul comun, respectiv la categoria generică a tuturor ”furnizorilor de servicii de jocuri de noroc”. În plus, Proiectul de lege specifică expres că normele se aplică atât operatorilor de jocuri de noroc tradiționale, cât și operatorilor de jocuri de noroc la distanta.

Totodată, nu putem să nu remarcăm modificările referitoare la măsurile de cunoaștere a clientelei sau păstrarea documentelor. Sub imperiul viitoarei reglementări, operatorii de jocuri de noroc vor fi nevoiți să deruleze procesul de identificare și cunoaștere a jucătorilor raportându-se la o multitudine de criterii și factori de risc, fiind de asemenea obligați să păstreze documentele și informațiile obținute în acest sens atât în format hârtie, cât și în format electronic, într-o formă admisă în procedurile judiciare. Fără a diseca interpretările ce se pot naște în legătură cu aceste obligații, putem încă de pe acum să anticipăm că impactul resimțit de operatori va fi unul semnificativ.

Dincolo de data la care Proiectul de lege va ”vedea lumina Monitorului Oficial” (reamintim că termenul limită pentru transpunerea Directivei în legislația națională a fost 26 iunie 2017),  câteva aspecte de fond sunt deja neclare. Mai exact, coroborând dispozițiile din legislația de jocuri de noroc cu cele din Proiectul de lege nu se poate stabili în mod cert dacă noile reglementări naționale în domeniul AML se vor aplica și organizatorilor de jocuri de noroc la distanță nerezidenți care însă activează în România și oferă servicii jucătorilor locali în baza licenței și autorizației acordate de ONJN sau dacă aceștia se vor supune legislației AML din statul în care sunt stabiliți. Această problemă nu este una pur teoretică, ci, din contră, lecturând lista publicată de ONJN pe pagina oficială de internet, observăm că majoritatea covârșitoare a operatorilor licențiați este formată din entități nerezidente.

În dorința de a clarifica această inconsecvență, am solicitat punctul de vedere oficial al autorității de reglementare, respectiv Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Pozițiile exprimate atât în cadrul unor conferințe, cât și prin răspunsuri scrise au fost însă neclare, ONPCSB specificând chiar că soluția ar trebui oferită de ONJN, în calitate de autoritate ce a acordat licențele operatorilor nerezidenți. Desigur, competențele ONJN nu se pot extinde pe o problematică referitoare la legislația AML a cărei respectare și interpretare se află în sarcina altei autorități, aspect de altfel confirmat de către ONJN.

Se pare însă că ulterior ONPCSB a identificat un răspuns la întrebarea noastră prin vocea doamnei Steluța Oncică, care, în cadrul ultimei ediții a ReUniunii Profesioniștilor din Gambling organizată la data de 7 decembrie 2017 a specificat clar și concis că operatorii de jocuri de noroc la distanță nerezidenți ce beneficiază de licență și autorizație de la ONJN nu se supun obligațiilor de raportare ce vor fi impuse de noua legislație națională în domeniul AML, ci vor raporta informațiile și tranzacțiile necesare către autoritatea de profil din statul de reședință.

Sperăm că acesta reprezintă punctul de vedere al ONPCSB și nu vom ajunge ca la momentul implementării legii, odată adoptată, operatorii nerezidenți, dar licențiați în România să afle că au în continuare obligații de raportare și către Statul Român sau, mai grav, să fie sancționați pentru nerespectarea acestora.

Rămâne însă incertă situația acestor operatori în baza actualei Legi nr. 656/2002 (ce a implementat directiva a treia în domeniul combaterii spălării banilor). În acest caz, opinia ONPCSB pare din nou că a variat în timp. Inițial, operatorilor nerezidenți, dar licențiați în România le-au fost imputate obligațiile de raportare stabilite de Legea nr. 656/2002, însă ulterior opinia autorității s-a schimbat, dânșii opinând că legislația română nu li se aplică în acest domeniu.

Succesiunea interpretărilor oficiale sau nu, exprimate în scris sau public în cadrul conferințelor, este dificil de urmărit chiar și pentru noi. Riscurile din perspectiva reglementării nu există pentru operatori în acest caz, dat fiind că aceștia au ales să supra-raporteze, deși (cel puțin aparent) nu era necesar…sau era?

Procesul de implementare (din nou) pare să fie departe de final, iar Proiectul de lege poate suferi în continuare modificări. Potrivit unor estimări din partea reprezentanților ONPCSB, Proiectul de lege va intra în vigoare în Februarie 2018, însă regulamentul de aplicare se lasă așteptat cel puțin până la finalul anului viitor.

Faceți jocurile!3