Tag Archives: Jamaica

JAMAICA, pariază și câștigă pe ritmuri de reggae

de Oana Mihalache

Ritmuri de muzică reggae, priveliști exotice, culori neon – cam asta este triada care ne vine multora în minte când ne gândim la Jamaica. Ei bine, când vine vorba de gambling lucrurile nu sunt cu mult diferite: asta pentru că activitățile de acest fel sunt legale pe cea mai mare insulă din Caraibe, iar diversitatea lor o egalează pe cea a culorilor, a muzicii, a numărului mare de țări din care provin imigranții care au ajuns pe această oază a exotismului. Fostă colonie producătoare de rom, Jamaica păstrează și în domeniul jocurilor de noroc esența tare a adrenalinei, având în vedere că vasta răspândire a acestor activități contribuie la farmecul insulei.

Activitățile subsumate gamblingului care sunt legale în Jamaica sunt cazinourile, cursele de cai și localurile de pariuri sportive. Cel mai dezvoltat oraș din acest punct de vedere nu este capitala, Kingston, ci Montego Bay, unde sunt 2 locuri dedicate acestui tip de entertainment – în care se găsesc 50 de aparate de sloturi și video poker. În schimb, cel mai mare cazino din țară se află în Kingston – este vorba despre Monte Carlo Lounge at the Terra Nova – care are în jur de 150 de aparate de joc și video poker.

Despre cel mai mare cazino din Jamaica, condus ca o afacere de familie

Cazinoul Monte Carlo Gaming Lounge at the Terra Nova este înconjurat de palmieri, iar interiorul reflectă luxul specific industriei, fiind condus de familia Hussey, care l-au amplasat chiar în interiorul hotelului pe care îl dețin pe insulă, numit Nova All-Suite Hotel. Fiind construit acum mai bine de 14 ani, acest loc a fost printre primele dedicate industriei de gambling și a ajutat la popularizarea ei în Jamaica, dar și în atragerea clienților care în timp au devenit vizitatori fideli. Cazinoul are aproape 1.000 de metri pătrați, este dotat cu locuri de parcare, iar șoferii trebuie să știe că un valet îi așteaptă întotdeauna. În interiorul cazinoului pasionații de curse de cai se pot bucura de astfel de curse transmise pe un monitor de 90 inch, iar cei care preferă jocurile clasice se pot distra la unul dintre cele șapte locuri de la masa de Black Jack, la care se joacă live.

Familia care conduce cazinoul este și una foarte generoasă cu clienții, pe care îi fidelizează cu premii cash și în diverse produse de lux. În plus, deși mari jucători din industrie cum ar fi Macau Gaming Lounge sau Vault au intrat pe piața din Jamaica, afacerea condusă de familia Hussey nu are încă un rival serios. Secretul, cred ei, constă în legătura puternică pe care o stabilesc cu clienții, în implicarea puternică în afacere pe care o conduc ca pe un business de familie – cu mult simț al responsabilității.

Dezvoltarea domeniului, în paralel cu ofensiva împotriva operatorilor ilegali

Momentan, sectorul dedicat cazinourilor este în plină dezvoltare, pe măsură ce guvernul acordă noi licențe de construcție, după ce legislația cu privire la dezvoltarea industriei a trecut în 2010. Doi noi jucători anunțați deja pe piață sunt Celebration Jamaica Development Limited și Harmony Cove Limited. Cu toate acestea, legea prevede acordarea a doar trei licențe. Practic, autoritățile din Jamaica sunt acum în căutare de noi investitori în domeniu, pentru a profita de potențialul de creștere pe care îl oferă sectorul de gaming. În anul fiscal 2016-2017, au fost înregistrate venituri de 800 mil. dolari, cu 20% mai mult față de anul fiscal precedent. Segmentul de loterie a avut o creștere similară cu cel al pariurilor, cu toate că primul a avut venituri de trei ori mai mari. În același timp, numărul operatorilor clandestini, care operează în afara legii, nu este neglijabil, însă guvernul face tot mai mulți pași pentru descurajarea lor – în perioada 2016-2017 au fost făcute 26 de arestări, comparativ cu 16 în anul fiscal precedent.

Gamblingul online, la un pas de legalizare

Chiar dacă gamblingul online nu este încă legal în Jamaica, pași concreți sunt făcuți în acest sens. În vara acestui an, guvernul a propus adoptarea în ritm de urgență a legislației în acest sens, în așa fel încât guvernul să poată colecta taxe de la operatorii care vor licență pentru cazinouri online. „Asta ar însemna pentru Jamaica o poziționare mai bună pentru a profita de sectorul emergent al produselor care acum sunt deja prezente la nivel global, cum ar fi gamingul pe internet și pe mobil, care include pariuri virtuale și jocuri de tip fantasy”, a declarat Audley Shaw, ministrul jamaican de Finanțe și Servicii Publice, în cadrul celei de-a 7-a ediții a Caribbean Gaming Show & Summit.

În concluzie, putem spune că peisajul gamblingului din Jamaica este similar celui care atrage turiștii fascinați de Caraibe în general. Clienții cazinourilor de regulă împacă beneficiile unei vacanțe exotice – în timpul căreia se pot bucura de tradiționalul ceai marinăresc cu rom – cu câștigurile și experiența luxuriantă dintr-un cazino jamaican.

Mizele sunt pregătite: cele mai importante evenimente sportive din 2016

de Bogdan Fechită

 

Anul acesta e plin de evenimente sportive. Capul de afiș îl reprezintă Jocurile Olimpice de la Rio, ce vor avea loc în perioada 5-21 august. Campionatul European de Fotbal din Franța, la care participă și naționala României, este un alt reper important. Nu lipsesc nici evenimentele obișnuite: Liga Campionilor, Formula 1, turneele de Grand Slam din tenis, europenele de handbal feminin sau Turul Franței la ciclism.

 

Vara braziliană

A 31-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară va avea loc în acest an în Rio de Janeiro. Orașul brazilian va deveni, astfel, prima localitate de pe continentul sud-american care va organiza cel mai important eveniment sportiv al lumii. Vor fi așteptați peste 10,500 sportivi din 205 țări ce vor participa în 306 probe din 28 de sporturi. Noutățile acestei ediții sunt rugby în 7 și golful.

NetBet a afișat cote pentru majoritatea probelor sportive într-o secțiune specială dedicată Jocurilor Olimpice. În prezent, pot fi făcute 90 de pariuri pe cîștigătorii anumitor probe. Spre exemplu, Usain Bolt are cota 1,50 să se impună în proba de 100 metri și 1,25 în cea de 200 de metri, în timp ce Jamaica are 1,40 să câștige proba de ștafetă 4×100 metri, iar SUA e marea ei adversară, cu o cotă de 3,20.

România figurează cu cota 23,00 la câștigarea titlului la handbal feminin. Pentru a ajunge la Rio, handbalistele trebuie, însă, să treacă prin turneul de precalificare olimpic ce va avea loc în Danemarca. Tricolorele sunt plasate într-o grupă cu țara gazdă, Muntenegru și Uruguay. Primele două clasate se vor califica la Olimpiadă. Favorită la această probă este Norvegia, cu 3,70, urmată de Brazilia (4,70) și Rusia (5,00).

La golf masculin lupta se va da între Jordan Speith și Rory McIlroy (amândoi cotați cu 6,00), dar și Jason Day (7,00), în timp ce Tiger Woods nu va participa la turneu. La feminin, prima șansă la medalia olimpică o are Lidia Ko, cota 4,35.

Majoritatea pariurilor aflate momentan în oferta NetBet se axează pe probele de atletism, înot și ciclism. La multe discipline, sportivii încă se mai luptă pentru calificare, un exemplu în acest sens fiind și al gimnastelor noastre care vor fi nevoite să treacă în acest an printr-un turneu de precalificare după ce au ratat calificarea directă la Mondialele din toamna trecută de la Glasgow.

 

Euroșansă

Un alt eveniment sportiv important al acestui an va fi Campionatul European de Fotbal din Franța, ce se va desfășura pe parcursul unei luni întregi, între 10 iunie și 10 iulie. În premieră, la turneu vor participa 24 de naționale, printre care și România. Echipele au fost împărțite câte patru în șase grupe din care se vor califica primele două locuri plus cele mai bine patru echipe clasate de pe locul 3.

Tricolorii se vor duela chiar cu echipa gazdă, Franța în meciul de deschidere a turneului, după care vor mai întâlni Elveția și Albania, obiectivul fiind calificarea în optimi.

Pentru această competiție, SportingBet a pregătit o ofertă bogată de cote și opțiuni de pariere. Cele două mari favorită să câștige cel mai prestigios trofeu european sunt Franța și Germania, cu o cotă de 4,20. Cu șanse mai pornește și Spania (5,50), în timp ce Anglia are 10,00, iar o surpriză produsă de Belgia e cotată cu 12,00. Italia și Portugalia sunt cotate cu șanse mici (19,00), în timp ce România a primit cota 101,00. În schimb, tricolorii au cota 1,66 pentru a se califica în faza eliminatorie.

În meciul direct cu Franța, România are o cotă de 7,00 să debuteze cu o victorie, în timp ce gazdele au cota 1,40 pentru un succes, iar egalul e cotat cu 3,80. Tricolorii au a treia șansă la câștigarea grupei, cu o cotă de 8,00. Franța are 1,35, Elveția – 5,20, iar Albania – 19,00.

În privința marcatorilor, marele favorit la câștigarea titlului de golgeter este neamțul Thomas Muller (cota 7,00), urmat de Cristiano Ronaldo (8,00). Antoine Griezmann și Robert Lewandowski au aceeași cotă (11,00), la fel ca și Oliver Giroud și Romelu Lukaku (15,00). Nici un român nu figurează cu cotă pe acest tip de pariu.

Din nou Barcelona?

În acest sezon, Liga Campionilor se va desfășura într-o perioadă mai redusă pentru a lăsa loc pregătirii fotbaliștilor pentru turneul european. Finala va avea loc pe 28 mai pe stadionul San Siro, din Milano, Italia. Noutatea acestei ediții a fost faptul că echipa care s-a impus sezonul trecut în Europa League a avut loc garantat în grupele Ligii. Sevilla nu a profitat, însă, de această șansă și a terminat pe locul 3 într-o grupă cu City, Juventus și Monchengladbach, urmând să își continue traseul european tot în cea de-a doua competiție intercluburi.

Favorită să câștige Liga este tot Barcelona, conform casei de pariuri Bet Cafe Arena, care îi oferă o cotă de 3,50. Catalanii sunt urmați de Bayern Munchen, cu o cotă de 3,80. În ciuda unui sezon nu prea strălucit, Real Madrid e și ea printre favorite, cu o cotă de 6,00, în timp ce Manchester City este cea mai bine creditată echipă din Anglia, cota 10,00.

 

Andrenalină pe roți

Sezonul din 2016 al Formulei 1 va porni pe 20 martie în Australia și se va încheia pe 27 noiembrie la Abu Dhabi. Cea mai importantă noutate a sezonului este intrarea Haas F1 Team în circuit, la echipă urmând să concureze Romain Grosjean și Esteban Gutierrez. Haas are experiență în cursele Nascar și este de urmărit felul în care se va adapta la Formula 1.

În privința favoriților, nu e nici o surpriză: Lewis Hamilton are cota 1,40 la Unibet să se impună și în acest an, în timp ce Nico Rosberg (4,00) și Sebastian Vettel (4,75) vor încerca să îi fure coroana. Mercedes GP e bine plasată în lupta pentru titlu la constructori, fiind creditată cu 1,17, în timp ce Ferrari are 4,50.

În MotoGP, Valentino Rossi caută revanșa după ce sezonul trecut a pierdut printre degete titlul de campion, însă pornește cu a treia șansă: 6,00, în spatele lui Marc Marquez (1,80) și Jorge Lorenzo (3,00).

Turul Franței va debuta pe 24 iulie 2016, iar marele favorit e Chris Froome, cu o cotă de 2.15. În cărți vor mai fi Nairo Quintana (3.25), Alberto Contador (5,00) și Fabio Aru (12,00).

La tenis, rămâne de urmărit evoluția Simonei Halep în acest an și dacă va reuși să se impună într-un turneu de Grand Slem, în timp ce în luna decembrie le vom ține din nou pumnii handbalistelor tricolore la Campionatul European din Suedia.

Jamaica va avea gambling online anul viitor

În următoarele 12 luni Jamaica ar putea fi pregătită să se alăture sectorului de gambling online, spune Ministrul de Finanțe și Sistematizare, Horace Dalley. Într-un interviu acordat unui ziar local, The Jamaica Journal, acesta a declarat “Gamingul pe Internet se întâmplă chiar acum în Jamaica, deci a venit timpul să progresăm către această formă de gaming, locuitorii Jamaicăi fiind deja bine echipați cu dispozitive ce pot facilitata acest lucru”.

Cazinourile land-based din Jamaica au experimentat de-a lungul anilor creșteri ale veniturilor lor, de la 3,8 miliarde de dolari în 2012 la 4,5 miliarde în 2013 și politicienii sunt de părere că introducerea gamblingului online va crește și mai mult veniturile. Cu o populație de 2,8 milioane de locuitori, țara nu se bazează pe rezidenții ei când vine vorba de gambling, ci dorește să ofere o poartă de gambling online pentru ca operatorii să își centreze operațiunile pe insulă.

sursa: iGaming Post

World Poker Tour își invită fanii în croazieră

World Poker Tour oferă jucătorilor de poker și fanilor ocazia cele mai reușite vacanțe de familie  prin intermediul parteneriatului dintre Autoritatea de Croazieră și Royal Caribbean International. La bordul Royal Caribbean Freedom of the Seas, cei prezenți se vor putea întâlni cu membrii echipei World Poker Tour precum Mike Sexton, Vince Van Patten sau fetele de la WPT Royal Flush Girls.

Sala de poker va găzdui jocuri cu premii în bani, turnee sit-n-go, evenimente destinate exclusiv doamnelor și turnee freeroll zilnice, cu premii consistente. WPT Cruise oferă atât jucătorilor profesioniști, cât și amatorilor șansa de a juca poker într-un cadru paradiziac.

Călătoria se va desfășura în intervalul 30 septembrie-7 octombrie, anul curent și vor exista popasuri în destinații populare precum Mexic, Jamaica, Grand Cayman și plaja privată Royal Caribbean din Haiti. Toți pasagerii vor primi un pachet special de bun venit, conținând articole marca WPT, lecții de poker și un abonament gratuit, pentru trei luni, pe ClubWPT.com. Site-ul este accesat de membrii online WPT și deține un club de poker care oferă jucătorilor șansa de a câștiga lunar premii ce însumează peste 100.000$.

Vacanța oferită de WPT Cruise este destinată întregii familii, astfel încât pentru copii au fost concepute activități speciale în parcul acvatic H2O Zone, dar și pe terenul de mini-golf. Adulții se pot relaxa la Vitality Spa sau la piscină. Pentru cei mai activi există centre de yoga și de Tai Chi.

Freedom of the Seas, unul dintre cele mai mari vase, este prevăzut cu dotări de ultimă generație, precum Wifi, conexiune pentru telefonul mobil sau televizoare cu ecran plat în fiecare cameră.