Tag Archives: Consiliul Național al Audiovizualului

Teme pentru 2018

de  Cristian Radu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații

După o lungă perioadă caracterizată de convulsii la nivel legislativ, putem afirma cu suficientă tărie că industria jocurilor de noroc a intrat anul acesta pe un făgaș de normalitate, stabil și cu relativ puține incertitudini. Opinia aproape unanimă a industriei este că România are astăzi un cadru legal bine închegat, funcțional și echitabil pentru toți actorii implicați.

Astfel cum am semnalat pe parcursul acestui an, există totuși o serie de aspecte pe care trebuie să le avem în vedere în viitorul apropiat și pe care le sintetizăm în cele ce urmează.

Regimul impozitării veniturilor jucătorilor din sectorul on-line

În ciuda existenței unor obligații fiscale general acceptate de jucători ca fiind mai mult decât rezonabile, practica a demonstrat că îndeplinirea obligațiilor declarative, atât la nivelul operatorilor cât și al jucătorilor, și de plată a impozitelor ridică numeroase probleme. Totodată, procesarea acestor informații de către autoritățile fiscale consumă resurse disproporționat de mari în raport cu relevanța bugetară a acestor impozite.

În acord cu majoritatea opiniilor din industrie, am susținut promovarea unui proiect legislativ de modificare a Codului fiscal prin care să se introducă reținerea la sursă a impozitului pe venit. În baza ultimelor evoluții ale procesului legislativ, se pare că acest deziderat devine realizabil într-un orizont apropiat de timp. Senatul României a votat la începutul lunii decembrie proiectul de lege de aprobare a celebrei O.U.G. 79/2017 cu un amendament care vizează introducerea reținerii la sursă a acestui impozit, ultimul cuvânt aparținând, desigur, Camerei Deputaților.

Se impune însă ca momentul intrării în vigoare a acestei modificări să fie analizat cu atenție de către legiuitor. O aplicare imediată va conduce cu siguranță la un nou impas, având în vedere că procesul de dezvoltare a unui soft care să permită reținerea la sursă a impozitului de către operatori durează între 3 și 6 luni, în funcție de complexitatea platformei. Totodată, aplicarea pe parcursul anului 2018 a unor regimuri diferite de impozitare va da bătăi serioase de cap tuturor părților implicate. Ca atare, cea mai rezonabilă soluție ar fi ca modificarea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Publicitatea jocurilor de noroc

Publicitatea este un instrument esențial pentru promovarea industriei jocurilor de noroc, în special a sectorului online, reprezentând totodată o sursă importantă de venit pentru difuzori. Consiliul Național al Audiovizualului a limitat însă, în martie 2017, difuzarea reclamelor la jocurile de noroc (TV/radio) după ora 23:00, invocând rațiuni privind protecția minorilor. Fără a critica motivele invocate de CNA, apreciem că, în concordanță cu practicile din alte jurisdicții europene, această decizie ar putea fi revizuită pentru a permite difuzarea reclamelor în orice interval orar în condițiile stabilite de un organism de autoreglementare și în măsura în care acestea nu includ mesaje persuasive de tipul calls to action.

 

Aplicarea GDPR începând cu 25 mai 2018

După cum este binecunoscut, Noul Regulament privind protecția datelor personale a intrat în vigoare pe data de 24 mai 2016, însă aplicarea acestuia a fost suspendată pentru o perioadă de 2 ani pentru a permite procesatorilor de date cu caracter personal să își alinieze activitatea în acest domeniu la noile standarde. Modificările introduse sunt substanțiale și ambițioase, având implicații deosebite în special pentru industria de jocuri de noroc care oferă servicii B2C. Începând cu data de 25 mai 2018, noile reglementări privind protecția datelor vor avea aplicabilitate directă în toate statele membre SEE, iar sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea acestora impun o atenție sporită acestui subiect.

Implicațiile GDPR sunt complexe și pot varia semnificativ de la operator la operator, în funcție de datele colectate și monitorizate, arhitectura actuală a sistemelor de automatizare a procesării datelor cu caracter personal sau relațiile B2B cu alți furnizori de servicii specializate pentru piața jocurilor de noroc care acționează în calitate de procesatori de date pentru operator (valabil pentru cei care externalizează serviciile de risk management, player profiling sau transfer al unor baze de date privind activitatea jucătorului în cadrul unor platforme independente de platforma operatorului, precum în cazul implementărilor SaaS în care prestatorul de servicii oferă inclusiv hosting și găzduirea datelor procesate).

Având în vedere nivelul extrem de ridicat al posibilelor sancțiuni (acestea putând ajunge până la 20.000.000 Euro sau până la 4% din cifra de afaceri globală a grupului din care face parte operatorul, luându-se în calcul cea mai mare valoare), operatorii de jocuri de noroc vor trebui să depună toate eforturile necesare în vederea obținerii nivelului de conformare cu noile prevederi GDPR.

Implementarea AMLD4

Similar cu GDPR, operatorii vor trebui să aibă în vedere în viitorul apropiat regulile noi în materie de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului ce vor fi aduse prin actul normativ național de implementare a AMLD4. Cea mai importantă noutate va consta în extinderea sferei de aplicare a legislației din acest domeniu către toți furnizorii de jocuri de noroc. De aici vor decurge o serie de obligații pentru întreaga industrie dintre care cele mai semnificative privesc aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei și a celor de raportare a tranzacțiilor superioare sumei de 10.000 Euro și a celor suspecte.

Menționăm că nu există suficientă claritate cu privire la momentul adoptării actului național de implementare a AMLD4, în ciuda faptului că termenul de transpunere a fost depășit.

Necesitatea adaptării cadrului legislativ la progresul tehnologic

Industria de jocuri de noroc a ieșit întotdeauna în evidență prin receptivitatea foarte ridicată la inovațiile aduse de progresul tehnologic.

Menționam acum ceva vreme că se impune reglementarea specială a unei noi categorii, respectiv e-sports, un sector cu o popularitate în creștere în multe jurisdicții europene cu o legislație avansată în domeniul jocurilor de noroc.

Recent există la nivel internațional o mare disponibilitate din partea legiuitorilor de a accepta criptomonedele ca instrumente de plată în raporturile dintre operatori și jucători, precum și de a permite autorizarea unor platforme de jocuri de noroc care funcționează exclusiv pe bază de criptomonede (așa-numitul curent blockchain gambling). Considerăm că este o oportunitate pentru legiuitorul român să analizeze reglementarea unui regim al criptomonedelor pentru a se situa în avangarda țărilor care au înțeles importanța acestora în relațiile comerciale.

Evenimentul ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2: Priorități și Acțiuni Concrete în Industria de Gambling din România

 

În data de joi, 5 decembrie 2013, între orele 10:00 și 16:30 va avea loc la Hotel Novotel – sala Paris Rive Gauche, evenimentul ReUniunea Profesioniștilor din Gambling ediția a 2-a, având tema “Priorități și Acțiuni Concrete în Industria de Gambling din România”, manifestare organizată de revista Casino Inside.

Context:

“ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2” vine, firesc, ca o continuare a primului eveniment organizat de revista Casino Inside anul trecut și își propune să ofere un cadru deschis pentru o analiză și un bilanț a industriei noastre de jocuri de noroc la finele anului 2013.

Odată cu înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în aprilie, piața noastră de gaming a făcut un pas înainte în dezideratul comun de a avea o industrie stabilă și reglementată. Cu toții știm care sunt problemele cu care se confruntă “jocurile de noroc” în țara noastră, de la “piața neagră” și concurența neloială ce derivă din aceasta, instabilitatea și insuficiența legislativă din domeniu și nivelul taxelor aplicate operatorilor din piață. La toate acestea se suprapune și o criză economică prelungită căreia îi facem față din ce în ce mai greu. Statul are nevoie de bani și de locuri de muncă, iar industria noastră are nevoie de soliditate și de sprijin.

Mai mult ca oricând credem că este important să fiți prezenți la un eveniment dedicat industriei noastre în care vom lua pulsul actual al pieței de gambling din România și în care vom căuta și vom puncta prioritățile pe care le avem de atins și acțiunile concrete prin care să facem asta.

Profesioniștii industriei de gambling din România sunt așteptați să își exprime opiniile, ideile sau nemulțumirile, dar, în același timp, sunt invitați să-și aducă aportul concis la realizarea unui cadru proactiv de acțiune, prin care toți cei implicați în domeniul nostru să participe în mod real la găsirea celor mai bune soluții astfel încât industria noastră de gambling să se revigoreze.

MOTIVAȚIE: Am promis că următoarea ediție a evenimentului “ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING” o vom face atunci când lucrurile se vor așeza pe un făgaș de normalitate pe piața noastră de jocuri de noroc, astfel încât întrunirea noastră să fie un reper, un moment de referință.

Acum când Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc există de mai bine de jumătate de an, am considerat că este oportun să venim în fața dumneavoastră cu o evaluare a activității instituției care reglementează și veghează asupra bunului mers a domeniului în care activăm cu toții. Acum, când se apropie finalul anului, este un moment prielnic să fim împreună și să analizăm ce este de făcut pe mai departe.

O altă motivație a demersului nostru este starea generală pe care o are industria noastră. Măcinată de probleme diverse, unele vechi, altele mai noi, dar care își așteaptă rezolvarea, am considerat că teme ca anularea impozitului de 25% aplicat pe câștigurile jucătorului și a biletelor de intrare, jocul responsabil, legalitatea sau nu a gamblingului online în Romania sau combaterea pieței negre, sunt subiecte arzătoare pe care trebuie să le dezbatem.

Structura evenimentului:

Prima parte a evenimentului va demara la ora 10:00 cu Sesiunea de Prezentări și  luarea de cuvânt a invitaților. PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Odeta Nestor, va realiza o expunere a activității instituției pe care o conduce și va oferii și o analiză a problematicilor aflate în dezbatere în acest moment pe agenda Oficiului. În același timp, anumiți reprezentanți ai Comitetului de Supraveghere al ONJN vor dezvălui auditoriului puncte de vedere și prezentări din partea instituțiilor ce le reprezintă.

De asemenea, principalele asociații profesionale și patronale din domeniu vor fi invitate să facă o prezentare a stării de fapt a industriei de gambling din România cu dezvăluirea fiecărui specific în parte (cazinouri live, săli de joc, pariuri, cluburi de poker).

Cea de-a doua sesiune a întâlnirii noastre va fi dedicată dialogului dintre invitați, între factorii de decizie în reglementare & control și auditoriu, și nu în ultimul rând de o etapă rezervată concluziilor.

Evenimentul va avea parte și de momente dedicate prezentărilor de echipamente de jocuri de noroc.

Vor fi prezenți:

Reprezentanți ai instituțiilor statului (Comisia de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Consiliul Concurenței, Biroul Român de Metrologie Legală, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Național al Audiovizualului), operatori de cazinouri live, operatori de săli de joc, operatori de street gaming, operatori de pariuri, producători de jocuri, importatori de jocuri, operatori online, case de avocatură, firme de lobby, alți factori interesați.

Preţ intrare eveniment: 100 euro / persoană (fără tva).

Pentru rezervări vă rog să trimiteţi confirmarea dumneavoastră la adresa de e-mail:office@casinoinside.ro sau la telefoanele 0725/67.01.47 sau 0723/132.595

Parteneri media: Spin Media indoor advertising, Revista Business Point, Revista Business Adviser, Ziarul Ring.

Pentru acreditări de presă și detalii privind evenimentul vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail: office@casinoinside.ro