Tag Archives: Sin City

Maxwell și Laura Belle Kelch, inventatorii brandului „Sin City” pentru Las Vegas. Inspirația care a ajutat orașul să ajungă în topul destinațiilor de gambling

kelch

-          Oana Mihalache

Puțini își mai amintesc sau mai citesc despre personalitățile sau profesioniștii din diverse domenii care au consacrat imaginea Vegasului în lume și care au venit cu diferite inovații în ceea ce putem numi acum „destinația nr.1 a gamblingului mondial”. Două dintre aceste nume sunt Maxwell și Laura Bell Kelch, care nu doar că au înființat un post de radio atunci când Vegas-ul rămăsese fără niciunul, dar au și promovat branduri despre Vegas cum ar fi „SIN CITY”. Acțiunile lor arată că pasiunea pentru un oraș ca Las Vegas poate inspira la inovații menite să dureze decenii.

În 1940, cei doi înființau postul de radio KENO din Vegas, după ce singurul post existent și-a oprit emisia, fără o concurență pe piață. Ei au așadar meritul de a fi menținut transmisia radio în oraș într-o periodă istorică dificilă – mai ales că prin intermediul postului KENO s-au putut transmite știri legate de război, în contextul amenințării iminente a unei invazii japoneze pe Coasta de Vest. Maxwell a lucrat în radio, ca inginer, încă din timpul liceului, interesul lui pentru acest domeniu fiind apoi materializat în absolvirea unei facultăți și a unui masterat în fizică. Postul lansat de soții Kelch a funcționat ca post afiliat al ABC, iar printre emisiunile prezentate amintim „Listen Ladies” și „Peggy Maxwell”.

Eforturi consistente de a promova Las Vegas-ul ca destinație turistică s-au concretizat mai târziu, după 1944, când Maxwell a devenit președinte al Camerei de Comerț din Vegas. Din această poziție, el a făcut lobby pe lângă oamenii de afaceri, ca să promoveze orașul, ba chiar a lansat și un fond în acest sens – numit „Live Wire” – prin care a strâns 84.000 de dolari, bani care au fost folosiți pentru promovare turistică. Drept urmare, orașul a devenit în scurt timp o destinație vizitată de turiști din întreaga lume, mai cu seamă de cei pasionați de jocuri de noroc și de o viață de noapte activă.

Practic, familia Kelch a ajutat la consacrarea brandului „Sin City”, prin eforturile lor de PR în ce privește promovarea turistică a orașului Las Vegas după cel de-al doilea Război Mondial, respectiv înainte de apariția celebrului slogan Flower Power în SUA – corelat cu o atitudine a rebeliunii pașnice în rândul populației și mai cu seamă a tinerilor americani. Această mișcare își are rădăcina în mișcarea de opoziție față de Războiul din Vietnam. „Dacă ar fi să analizăm istoric eforturile de promovare a Vegasului ca destinație turistică, Max Kelch este părintele fondator”, suține Michael Green, profesor de istorie în cadrul Community College din Nevada. Numele lui se leagă și de o altă „marcă” a Vegas-ului, mai precis de faimoasa mascotă Vegas Vic, un cowboy amplasat în 1951 în fața localului The Pioneer Club. Puțini știu că Maxwell a fost cel care, după ce a vândut stația de radio KENO, a investit în stația de sunet de la acest club și că tot el a dat voce acestei mascote.

Acțiunile familiei Kelch nu au fost însă legate doar de PR și turism. Laura a avut un rol important în convingerea militarilor americani să mențină deschisă baza Nellis Air Force după cel de-al doilea Război Mondial. Pe locul acesteia s-au fondat în prezent mai multe școli militare, dar și un centru operațional pentru activități aeriene.

Moștenirea culturală și istorică a familiei Kelch nu a rămas legată doar de cei doi soți. Numele lor a fost dus mai departe în industria cinematografică, prin nepotul Matthew Gray Gubler, star al serialului „Criminal Minds”, difuzat la noi de postul AXN. Inovațiile lui Maxwell și a Laurei au lăsat însă un brand important atât pentru Vegas, pentru gamblingul mondial, dar mai ales pentru cei dornici să descopere destinațiile de acest tip. Totul în numele entertainmentului – cam asta ar fi deviza care ar putea caracteriza activitatea familiei Kelch.

FRANK ROSENTHAL, Asul din Vegas

scaled

“Lefty” sau “Ace” a fost un geniu în operarea de cazinouri, un apropiat al Mafiei și poate un tip dur, dar nu așa dur cum a fost prietenul și partenerul său de afaceri, Anthony Spilotro. Cartea lui Pileggi și filmul “Casino” al lui Martin Scorseze descriu perioada sa de glorie din Vegas. În anul morții sale, 2008, a apărut informația că a fost chiar o cârtiță a FBI-ului plasată în inima mafiei. Oricum ar fi și orice s-a spus și se va spune despre acest personaj misterios al lui Sin City, să știți că Frank Rosenthal a fost o personalitate care și-a pus amprenta asupra orașului din inima Nevadei. Haideți să vedem povestea sa.

Cine a fost Lefty?

S-a născut în 12 iunie 1929 în Chicago, Illinois, într-o familie de evrei. Încă de mic copil a fost atras de sport și de dorința de a paria pe orice. Făcea lucrul acesta nu neapărat ca să-și testeze norocul, cât ca să vadă dacă are cunoștințe bune sau informații valabile despre un meci sau despre un jucător. El a înțeles din prima că un pariu de succes se pune atunci când este deja câștigat în proporție de 50% prin ceea ce deții ca și cunoștințe.

Încă din anii ’50, folosindu-se de abilitățile sale de jucător, a pus pe picioare o mega “afacere” cu pariuri truncate, cum li se spune acum. Sub protecția Sindicatului Crimei – Chicago Outfit și sub paravanul firmei Cicero Home Improvement Company, Rosenthal a creat prima sa operațiune ilegală de gambling cumpărând jucători, mituind oficiali, influențând în fel și chip rezultatele astfel încât el și cei care îi protejau afacerea (mafia) să aibe de câștigat.

Următoarea oprire: Miami

În toți acești ani i s-a dus vestea la nivel național de specialist în pariuri sportive, care știe să fixeze cote la meciuri, și pentru a nu atrage prea mult atenția asupra sa și-a mutat operațiunile în timpul anilor ’60 în Miami. Mai exact în North Bay Village. Odată cu faima au venit și problemele cu justiția. Senatorul John McClellan, Președintele de la acea vreme a Subcomitetului pentru Jocuri de Noroc și Crimă Organizată din Senatul Statelor Unite (nefericită asociere) l-a chemat în instanță să dea explicații despre posibila sa implicare în aranjarea unor meciuri. Numai că Rosenthal a avut tupeul să invoce al 5-lea Amendament (posibilitatea de a refuza să răspundă la o întrebare pentru simplul motiv că respectivul răspuns l-ar putea încrimina) din Constituția SUA de numai puțin de 37 de ori și nu a putut fi niciodată pus sub acuzare. Totuși i s-a interzis accesul în toate stabilimentele de curse de pe teritoriul Floridei.

Chiar dacă a fost arestat de nenumărate ori, sub diverse capete de acuzare, bineînțeles toate având legătură cu practici ilegale în jocurile de noroc de pe teritoriul SUA, Frank Rosenthal  nu a fost niciodată condamnat cu excepția unei perioade scurte de timp în anul 1963. Pentru a-și pierde urma, în 1968 pleacă în Vegas.

Șef în Las Vegas

De-a lungul anilor ’70 și începutul anilor ’80, conducea 4 cazinouri în același timp: Stardust Hotel and Casino, Fremont Casino, Hacienda Casino și Marina Casino. Rosenthal este de asemenea creditat cu crearea primei case de pariuri din Vegas.

În ciuda rezistenței “șefilor” în a realiza o zonă dedicată pariurilor în cazinouri, Frank a petrecut ani în șir să le explice acestora că pariurile sportive pot fi un domeniu de viitor în cazinourile lor. După ce a creat un astfel de spațiu în Stardust, toate cazinourile de pe Strip i-au copiat ideea.

O altă idee marca “Lefty” a fost să aducă dealeri femei la mesele de blackjack din cazinouri, lucru care a dublat veniturile într-un singur an de zile la Stardust. În 1976 Comisia de Jocuri din Nevada a descoperit că Rosenthal nu avea o licență valabilă care să-i permită să opereze cazinourile sale. Când s-a pus în dezbatere acordarea uneia i-a fost refuzată, în special datorită legăturilor sale cu mafioții și mai ales cu prietenul său din copilărie, Anthony Spilotro, un cunoscut asasin din Chicago.

A fost și gazda unui spectacol de varietăți de succes chiar la Stardust, în Las Vegas, la sfârșitul anilor ’70. Aici s-au perindat mulți ani de zile o grămadă de staruri hollywoodiene, cântăreți, entertaineri și alte celebrități. De asemenea, a scris articole pentru Las Vegas Sun și Las Vegas Valley Time.

Rosenthal s-a căsătorit cu Geraldine “Geri” McGee, o frumoasă blondă, pe 4 mai 1969, cu care a avut 2 copii: Steven și Stephanie. Mariajul lor s-a terminat printr-un divorț urât, Frank acuzând-o pe soția sa de faptul că era mult prea drogată sau beată pentru a avea grijă de copiii lor. Aceasta a fost găsită moartă în Los Angeles într-o cameră de motel în 1982 la vârsta de 46 de ani, aparent de o supradoză de valium, cocaină și alcool.

Sfârșitul unei legende

În octombrie 1982 a supraviețuit unei tentative de asasinat când sub mașina sa a fost plasată o bombă cu gazolină. Norocul său a fost că sub scaunul automobilului său producătorul instalase o placă de metal pentru a rezolva o problemă de balansare a mașinii. Acest lucru i-a salvat viața. Se crede că șeful Mafiei de atunci, Frank Balistrieri, ar fi ordonat asasinatul. Se pare că “șefii” erau nemulțumiți de faptul că “Lefty” își întărise prea mult controlul asupra cazinourilor ce erau teoretic ale mafiei.

La câteva luni după acest incident, Frank Rosenthal a plecat din Vegas și s-a retras în Laguna Niguel, California. Ca o chestiune formală, în 1987 a fost pus pe “lista neagră” a tuturor cazinourilor din Vegas, fiind declarată persona non grata – neputând lucra sau chiar intra în vreun cazino, datorită legăturilor sale cu Mafia.

A plecat din California în Florida unde a avut un site de pariuri sportive și a lucrat ca și consultant pentru diverse companii offshore de sport betting.

A murit la 79 de ani din cauze naturale.

Nicholas Pileggi, celebrul autor și scenarist al filmelor “Wiseguy” și “Goodfellas” descrie viața lui Frank Rosenthal în cartea sa, “Casino”. Carte ce a stat la baza filmului cu același nume regizat de Scorseze și în care rolurile principale au fost jucate de Robert De Niro, Joe Pesci și Sharon Stone.

Nicholas Pileggi spunea: “Puțini oameni știu mai multe despre lumea gamblingului ca Frank Rosenthal.”

 

Istoria Las Vegas, partea a II-a

Las Vegas, the History (Part 2)

Vă prezentăm partea a doua a poveştii oraşului Las Vegas, cunoscut şi drept Oraşul Păcatului (Sin City). De data asta vom vorbi despre El Rancho, primul resort deschis în oraş, şi despre Bugsy Siegel şi al său Flamingo.

El Rancho

Când Thomas Hull a deschis El Rancho Vegas pe 3 aprilie 1941, acesta făcea parte din lanţul El Rancho, împreună cu alte hoteluri din Sacramento, California sau Bakersfield, California. El Rancho Vegas a fost primul hotel din ceea ce urma să devină Las Vegas Strip şi a fost proiectat de arhitectul Wayne Mcallister, oferind spaţii pentru călărie, înot şi showuri de top în Round-Up Room, care va deveni mai târziu teatrul Opera House. În decembrie 1944, William Wilkerson a concesionat El Rancho Vegas de la proprietarul Joe Drown pentru şase luni. Wilkerson i-a plătit lui Drown 50.000 de dolari pentru cele şase luni, tot el fiind cel care a construit hotelul Flamingo mai târziu. El Rancho Vegas a trecut pe la numeroşi proprietari până la Beldon Katelman, care în 1950 a primit o parte din proprietate în urma morţii unchiului său Jake Katelman, iar apoi a cumpărat şi restul resortului, devenind unicul proprietar. Printre numele simbolice ale hotelului se numără legendara stripperă Candy Barr, care ţinea capul de afiş la El Rancho în 1959, până când FBI-ul a arestat-o pentru consumul de marijuana în Texas. De asemenea, Harry James şi Betty Grable au dat reprezentaţii pe aceeaşi scenă până când hotelul a fost distrus de flăcări pe 17 iunie 1970.

“Bugsy” şi The Flamingo

Există multe legende legate de Siegel. Una dintre ele spune cum, în 1939, Siegel locuia într-o vilă italiană unde, se pare, îi vindea arme lui Mussolini. Când Siegel a aflat că în aceeaşi vilă stăteau şi doi nazişti celebri, Goering şi Goebels, acesta a pus imediat la cale un plan ca să-i omoare. Numai la rugămintea amantei sale, contesa italiană Dorothy diFrasso, el a acceptat să renunţe. De ar fi făcut altfel, cum s-ar fi schimbat istoria?

Spre sfârşitul anului 1945, gangsterul Benjamin “Bugsy” Siegel şi partenerii săi au venit în Las Vegas, după ce locaţia i-a stârnit interesul datorită jocurilor de noroc legale şi a pariurilor fără limite. La acea vreme, Siegel deţinea multe acţiuni la Trans America Wire, o publicaţie de curse. Siegel a început afacerile când a cumpărat El Cortez, de pe strada Fremont, cu 600.000 de dolari, iar apoi l-a vândut cu 160.000 de dolari profit. În acelaşi timp, Siegel şi asociaţii săi din crima organizată au aflat că Wilkerson rămăsese fără bani pentru continuarea afacerii. Aceştia au folosit profitul obţinut din afacerea cu El Cortez pentru a-l determina pe Wilkerson să-i accepte drept parteneri. Siegel şi asociaţi precum Moe Sedway, Gus Greenbaum şi Meyer Lansky au investit 1 milion de dolari în noua proprietate, Wilkerson rămânând cu o treime din acţiuni şi cu controlul operaţional.

Siegel a preluat controlul asupra noii construcţii şi a convins numeroşi prieteni din lumea interlopă să investească acolo. Problema era că Siegel nu avea cunoştinţe despre construcţii sau design, acest lucru ducând la costuri suplimentare pentru materiale şi firme de construcţie. Constructorii care lucrau ziua vindeau noaptea şi revindeau a doua zi. Siegel obişnuia să-şi iasă frecvent din fire, tocmai din cauza costurilor din ce în ce mai mari, dintre celebrele sale ieşiri nervoase rămânând în istorie o replică celebră dată şefului construcţiei: “Stai liniştit, ne omorâm numai între noi!”. (Noi, gangsterii – n.r.)

Siegel a deschis într-un final hotelul şi cazinoul Flamingo, pe 26 decembrie 1946, după ce cheltuise pentru construcţie 6 milioane de dolari. Cotat ca cel mai luxos din lume, hotelul cu 105 camere şi primul de lux de pe Vegas Strip a fost construit la 11 km de centrul oraşului Las Vegas, având în faţă un anunţ pe care scria că este proiectul lui William Wilkerson, cu Del Webb Construction ca prim contractor şi Richard Stadelman arhitect (cel care a condus mai târziu renovarea hotelului El Rancho). Siegel a numit hotelul după prietena sa Virginia Hill, care era o împătimită a jocului de noroc şi a cărei poreclă era Flamingo – poreclă pusă de Siegel din cauza picioarelor ei lungi şi subţiri. Regele crimei organizate Lucky Luciano a scris în memorii că Siegel a deţinut cândva nişte acţiuni la Hialeah Park şi vedea păsările flamingo din zonă ca fiind un semn rău…

În numărul următor al revistei vom vorbi despre începuturile moderne ale Las Vegasului (1955-1980).

Sahara se închide pe Vegas Strip

Sahara closes on Vegas Strip

Venerabilul hotel-cazinou Sahara din Las Vegas Strip, locul unde a stat Elvis Presley in timpul filmarilor pentru “Viva Las Vegas” sau Beatles-ii in timpul concertului din Sin City, a impartit ultimele carti jucatorilor si a eliberat ultimele camere in ziua de luni, dupa sase decenii de functionare.

Vizitatorii s-au napustit in cazinou inainte ca proprietarii sa inchida definitiv usile , cumparand suveniruri dintr-un magazin aproape gol, jucand blackjack pe 10 dolari, stand cu dealerii si barmanii pentru ultima oara. Sahara ramane in amintirile tuturor ca si cazinoul lui Rat Pack  si un loc unde se stabileau noi standarde. Don Rickles, Johnny Carson si Louis Prima au sustinut spectacole aici, iar spectacol tintut aici a fost sustinut de Ray Bogler, actorul care a interpretat rolului sperietorii din Vrajitorul din Oz.

Detinatorii SBE Entertainment au decis la inceputul acestui an ca nu mai exista suficiente resurse economice pentru a mentine deschis acest cazinou in nordul The Strip, unde mai multe proiecte au fost propuse, dar fara a fi dezvoltate in ultimii ani. In loc de celebritati si locuri de relaxare, Sahara a fost cunoscut mai mult pentru blackjack-ul de un dolar jucat non-stop, Cafeneau NASCAR unde avea loc concursul de mancat burrito si o replica a masinii de curse a lui Dale Earnhardt.