Tag Archives: rusia

CASINO SHANGRI LA MINSK, un refugiu pentru estici

minsk

de Cristina Toderaș

Pentru mulți, Minsk reprezintă, poate, ultima fărâmă a regimului sovietic mulțumită arhitecturii staliniste, orașul fiind un tribut adus clasei muncitoare și, în același timp, un exemplu al cultului puterii din cauza clădirilor impunătoare și reci. Una dintre atracțiile pe care le ai la dispoziție ca vizitator, dincolo de clasicele obiectivele turistice, este Casino Shangri La.

Deschis în 2009 de către grupul Storm International, cazinoul a atras imediat mulți împătimiți ai jocurilor de noroc de pe plan local și din țările din jur. Chiar de la început, Cazinoul Shangri La Minsk s-a poziționat ca fiind cel mai bun din oraș și, mai ales, ca fiind cazinoul VIP-urilor, care nu reprezintă o clientelă tocmai ușor de impresionat.

Casino Shangri La a căpătat acest statut datorită managementul profesionist și a calității serviciilor oferite, confort, siguranță și confidențialitate pentru clienții săi. Shangri La a devenit imediat sinonim al luxului și al confortului. Decorul opulent, lumina ambientală și muzica, toate creează o atmosferă deosebită în care angajații sunt profesioniști, prietenoși și oferă servicii impecabile. Serviciul de securitate, discret, dar foarte bine pregătit, asigură securitatea, în timp ce clienții se relaxează pentru a uita de grijile zilnice. Cazinoul funcționează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, timp în care vizitatorii au la dispoziție un etaj întreg de jocuri împărțit în diferite spații, o zonă centrală și câteva zone adiacente cum ar fi: un restaurant cu o bucătărie cu specific local și european, bar, biliard rusesc, narghilea, un centru de afaceri și o parcare specială. Clienților VIP li se pot organiza seri de joc pentru un număr restrâns de persoane în Salonul Privé. Cazinoul Shangri La are 14 mese de joc, 30 de sloturi, iar bet-urile minime încep de la 5 cenți. De asemenea, cazinoul oferă o varietate de jocuri: patru tipuri de Poker (Texas Holdem, Poker Rusesc, Oasis și Omaha), Ruletă Americană, Blackjack, dar și sloturi extrem de sofisticate realizate de cei mai buni producători din lume. Pentru cei care doresc și altceva, cazinoul are în interior și o scenă de spectacole pentru diferite momente artistice. Pentru a putea vizita cazinoul și a te rupe de grijile zilnice, vizitatorii trebuie să cumpere jetoane în valoare de minimum 100 dolari.

Legătura cu Rusia

Pentru că în Rusia, jocurile de noroc au fost declarate ilegale din 2009, cele din Minsk au devenit un „refugiu” al rușilor bogați, distanța dintre Moscova și Minsk putând fi parcurse în doar 8 ore cu automobilul. Uneori, pentru a-și fideliza clienții, cazinoul pune la dispoziția acestora automobile luxoase în scopul de a le face mai plăcută experiența. Afacerile conexe care au crescut odată cu gamblingul în Minsk au fost imobiliarele de lux, cumpărate de „navetiști” pentru amantele de pe plan local, apoi industria hotelieră și turismul – jucătorii care achiziționează jetoane de cel puțin 10.000 de dolari primesc pachete cu toate serviciile incluse (cazare, masă și transport cu un charter privat). Totodată, mulți jucători preferau să vină pe cont propriu pentru a se bucura de entertainment-ul de aici.

În toamna anului 2015, Helen Keane, manager general al cazinoului, a declarat pentru The Guardian, că 80% din clientela cazinoului era alcătuită din ruși. Potrivit acesteia, ei nu au nevoie de viză pentru a intra în Belarus și pot ajunge într-un timp foarte scurt, călătoria cu avionul durând 1 oră și jumătate. Marele avantaj al rușilor este că cea mai vorbită limba în Minsk este chiar limba lor maternă iar, apoi, cel de al doilea avantaj este că jocul cel mai popular după ruletă este pokerul rusesc, o varianta a poker-ului caraibian.

Între Est și Vest

Într-o industrie în care majoritatea clienților înstăriți sunt rușii, viața de noapte din Minsk a fost afectată din plin atunci când prețul petrolului a scăzut în 2014, iar țările vestice au stabilit sancțiuni Rusiei. Aceste acțiuni au avut repercursiuni care s-au văzut în 2015 când Rusia a intrat în recesiune, iar rezultatul a însemnat o reducere considerabilă a numărului de ruși bogați dispuși să parieze chiar și 100.000 de dolari într-un singur weekend în Minsk.

Chiar dacă numărul clienților s-a redus, cât și puterea lor de a investi, orașul Minsk pare, totuși, să fi rămas o alternativă mult mai atractivă pentru ruși atunci când vine vorba de jocuri de noroc, uneori chiar înaintea destinațiilor din Rusia care s-au construit în ultima perioadă în Orientul Extrem.

În plus, Casino Shangri La din Minsk a câștigat de curând premiul „Choice of the Year 2016”, fiind recunoscut astfel ca cel mai bun cazinou din Belarus pentru al patrulea an consecutiv. Acest lucru reprezintă o recunoaștere a serviciilor de calitate oferite de către echipa cazinoului la nivel național.

Michael Boettcher, creierul lui Storm International

Omul din spatele cazinoului Shangria La este Michael Boettcher, cel care a înființat Storm International în 1991, an în care a deschis primul său cazino Elite la Moscova. Într-o altă ediție a sa, revista noastră a avut onoarea să discute cu dl. Boettcher despre secretele unei afaceri internaționale de succes în acest domeniu, dar și despre industria jocurilor de noroc în general. La acea dată Michael Boettcher a precizat că a decis deschiderea cazinoul din Minsk după ce Rusia a anunțat închiderea pieței jocurilor de noroc în 2009. Însă această mutare nu a avut loc peste noapte, pentru că industria de gambling a fost avertizată cu 2 ani și jumătate înainte.

Concluzii

Folosindu-se de ocazia închiderii operațiunilor de jocuri de noroc în spațiul rusesc în urmă cu 8 ani,  Casino Shangri La din Minsk reprezintă un exemplu pozitiv de repliere a afacerilor din domeniul cazinourilor live în fostul spațiu sovietic, dominat de Rusia. Cu o clientelă formată preponderent de oligarhi ruși și banii lor, acest cazino a reușit să se adapteze și să ofere exact acele servicii pe care ex-sovieticii le adoră: opulența și serviciile de top.

Igor Kurganov Jucătorul turneelor pe mize mari

Igor_Kurganov

de Bogdan Fechită

 Igor Kurganov face parte din categoria jucătorilor din noua generație și are un istoric relativ scurt în acest domeniu, însă în doar șapte ani a reușit să urce pe primul loc în topul jucătorilor din Rusia cu cele mai mari încasări din poker.

Născut în 1988, Igor a emigrat alături de părinții săi când era încă mic în Germania. Nu se cunosc prea multe detalii despre viața sa întrucât cariera lui e încă în plină ascensiune. ”La fel ca mulți jucători profesioniști ruși și germani, el aparent a venit de nicăieri pentru a lua lumea pokerului cu asalt”, notează site-ul pokertube.com.

Stilul de joc

În cei șapte ani de când a început să joace poker la nivel profesionist, Igor a avut timp să își cizeleze propiul stil de joc. El e descris pe site-urile de poker ca fiind manierat, calm și extrem de intelectual. Ceea ce îl face și mai misterios e faptul că e un mare fan al turneelor high roller, jucând mai rar în turneele cu buy-in-uri mici. Iar acest stil pare ai aduce succes. A încasat până acum peste 11 milioane de dolari și e jucătorul rus cu cele mai mari venituri din poker. Evident, o mare parte din acești bani au fost câștigați în turneele high roller.

Un alt aspect care îl individualizează este faptul că preferă să participe la turnee din toată lumea, față de unii jucători consacrați care sunt mai restrictivi cu prezențele lor în anumite locuri sau joacă doar în SUA și în alte câteva țări. Dacă vom parcuge lista celor 53 de clasări în bani reușite de Igor, vom afla că a jucat în țări ca Estonia, Irlanda, Uruguay, Portugalia, Spania, etc. Mai exact, în locuri puțin cunoscute în industria turneelor de poker. În total, Igor a vizitat cel puțin 16 țări diferite unde a jucat poker.

Începuturile

Deși se crede că și-ar fi început cariera la PokerStars Caribbean Adventure 2010, Kurganov figurează în baza de date a Hendonmob cu câteva clasări în bani încă din 2009. Mai exact, pe 20 august 2009 a încasat 13.057$ pentru locul 15 obținut în Asian Poker Tour – Macao, iar pâna la finalul anului mai bifează trei clasări în bani la turnee din Irlanda, Portugalia și Cehia de unde adună 98.118$. De altfel, la cel din Portugalia, Igor termină pe primul loc într-un eveniment și încasează 12.503$.

În 2010, cariera sa încă pare la început de drum. Începe să participe la turnee mai importante, însă încasările sale sunt încă mici. E prezent la două evenimente EPT (PokerStars Caribbean Adventure și San Remo), însă câștigurile totale din acest an se ridică abia la 41.344$, de două ori mai puțini decât în primul său an în care figurează cu clasări în bani.

Primele câștiguri high roller

Luna mai din 2011 îi aduce, însă, primul câștig substanțial la un turneu High Roller din Madrid. Igor termină pe locul 2 și încasează 182,560$ după ce a plătit un buy-in destul de mare: 123.000€.

Totuși, din acest moment prinde gustul turneelor pe mize mari unde, datorită faptului că se înscriu mai puțin jucători, are mai multe șanse să ajungă la masa finală. În luna octombrie a aceluiași an câștigă 497.499$ la un turneu high roller din Londra, iar în aprilie 2012 reușește să treacă în premieră de un milion de dolari câștigați într-un singur eveniment: mai exact 1.425.874$ la 8 Max High Roller Monte Carlo.

Premii tot mai mari

Vara lui 2013 i-a adus un nou câștig uriaș. În main event-ul No Limt Hold’em de la GuangDong Asia Millions, Macao, Igor s-a clasat pe locul 6, iar acest lucru i-a adus în cont 1.069.137$. Cel mai mare câștig l-a obținut, însă, un an mai târziu pentru locul 3 într-un high roller de la Monte Carlo pentru care a încasat 1.559.373$.

Pe lângă cele trei premii de peste un milion de dolari, Kurganov mai are în palmares multe încasări de ordiunul sutelor de mii de dolari. În total, el a strâns până acum 11.341.100$ și e pe locul 30 în topul all-time al încasărilor. Cariera lui e, însă, în plină desfășurare.

Proiect de caritate alături de iubita lui

După ce a cunoscut faima în poker, Igor s-a mutat în Londra. Aici a cunoscut-o pe Liv Boeree, una din cele mai frumoase femei din circuit, cu încasări de peste 3 milioane de dolari.

Cei doi formează de peste doi ani un cuplu și au fondat, alături de câțiva prieteni, un proiect de caritate numit ”Raising for Effective Giving”. Proiectul își propune să adune donații de la jucătorii din poker, iar apoi să îi investească în diferite cauze caritabile. Igor donează în fiecare an 10% din câștigurile sale acestei fundații.

Cifrele din poker ale lui Igor Kurganov:

-          Clasări în bani: 53 (până în iunie 2016)

-          Încasări totale: 11.341.100$

-          Cel mai mare câștig: 1.559.373$ (până în iunie 2016)

-          30 e locul ocupat în top-ul încasărilor all-time

-          Cel puțin 16 țări în care a jucat

-          10% din câștigurile anuale le donează fundației sale caritabile

-          2 clasări în bani la WSOP, 3 la WPT și 4 la EPT

EXPOZIȚIA INTERNAȚIONALĂ DE ECHIPAMENTE ȘI TEHNOLOGII PENTRU INDUSTRIA DE DIVERTISMENT – EDIȚIA a- X -a “DUMAN SHOW TECH 2016”

duman

 International Exhibition Company “Atakent-Expo” organizează ediția a X-a a expoziției internaționale de echipamente și tehnologii pentru industria de distracții “Duman Show Tech” din Kazahstan, între 20 și 22 Octombrie, 2016.

Sectoare principale:

- Echipamente si accesorii pentru jocuri: bowling, biliard, golf, paintball, etc.;

- Echipamente pentru cinematografe, cluburi de noapte, facilități de distracții și agrement, centre, parcuri, parcuri acvatice, parcuri tematice;

- Plimbări de divertisment, centre de divertisment pentru familii;

- Echipamente și accesorii pentru cazinou;

- Aparate de joc, aparate de vending, tehnologii cu senzori;

- Sunet, lumină, echipamente de studio;

- Echipamente muzicale, instrumente muzicale;

- Echipamente foto și video;

- Produse și servicii pentru organizarea și desfășurarea de evenimente, spectacole și festivaluri;

- Articole de îmbrăcăminte speciale pentru lucrătorii din industria de distracții;

- Tehnologii digitale moderne pentru domeniul industriei de distracții;

- Sisteme de securitate și control pentru întreprinderile din industria de distracții.

Expoziția “Duman Show Tech” este principala platformă de întâlnire pentru reprezentanții companiilor care prestează servicii de divertisment și de petrecere a timpului liber. În timpul orelor de expoziție vor avea loc ateliere de lucru și prezentări cu scop special, cu participarea experților de top ale acestei ramuri. O atenție deosebită va fi acordată viitorului industriei de divertisment și dezvoltării de tehnologii digitale.

Peste 40 de companii din Kazahstan, Marea Britanie, Rusia, Italia, Germania, Bielorusia și China s-au înscris să participe și să își prezinte bunurile și serviciile. Companii de top din Kazahstan și din străinătate au prezentat până acum echipamente pentru industria de divertisment, servicii și tehnologii ale acestei industrii, au făcut schimb de informații între ele și între specialiștii din industrie privind cele mai bune practici.

Detalii Contact:

Manager: Gulnara Tashmuratova

Compania Internațională de Expoziții “Atakent-Expo”

Str. Timiryazev 42,

050057 Almaty, Republica Kazahstan

Telefon/fax: +7 (727) 275 09 11, 275 08 69

Skype: gulnara.tashmuratova

www.atakentexpo.kz

 

 

INVITĂM COMPANIA DUMNEAVOASTRĂ SĂ PARTICIPE LA

EDIȚIA CU NUMĂRUL X A EPOZIȚIEI INTERNAȚIONALE DIN KAZAHSTAN

“DUMAN SHOW TECH 2016”!

Mizele sunt pregătite: cele mai importante evenimente sportive din 2016

rio_2016_5_pranchas_formato_a1_pagina_1

de Bogdan Fechită

 

Anul acesta e plin de evenimente sportive. Capul de afiș îl reprezintă Jocurile Olimpice de la Rio, ce vor avea loc în perioada 5-21 august. Campionatul European de Fotbal din Franța, la care participă și naționala României, este un alt reper important. Nu lipsesc nici evenimentele obișnuite: Liga Campionilor, Formula 1, turneele de Grand Slam din tenis, europenele de handbal feminin sau Turul Franței la ciclism.

 

Vara braziliană

A 31-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară va avea loc în acest an în Rio de Janeiro. Orașul brazilian va deveni, astfel, prima localitate de pe continentul sud-american care va organiza cel mai important eveniment sportiv al lumii. Vor fi așteptați peste 10,500 sportivi din 205 țări ce vor participa în 306 probe din 28 de sporturi. Noutățile acestei ediții sunt rugby în 7 și golful.

NetBet a afișat cote pentru majoritatea probelor sportive într-o secțiune specială dedicată Jocurilor Olimpice. În prezent, pot fi făcute 90 de pariuri pe cîștigătorii anumitor probe. Spre exemplu, Usain Bolt are cota 1,50 să se impună în proba de 100 metri și 1,25 în cea de 200 de metri, în timp ce Jamaica are 1,40 să câștige proba de ștafetă 4×100 metri, iar SUA e marea ei adversară, cu o cotă de 3,20.

România figurează cu cota 23,00 la câștigarea titlului la handbal feminin. Pentru a ajunge la Rio, handbalistele trebuie, însă, să treacă prin turneul de precalificare olimpic ce va avea loc în Danemarca. Tricolorele sunt plasate într-o grupă cu țara gazdă, Muntenegru și Uruguay. Primele două clasate se vor califica la Olimpiadă. Favorită la această probă este Norvegia, cu 3,70, urmată de Brazilia (4,70) și Rusia (5,00).

La golf masculin lupta se va da între Jordan Speith și Rory McIlroy (amândoi cotați cu 6,00), dar și Jason Day (7,00), în timp ce Tiger Woods nu va participa la turneu. La feminin, prima șansă la medalia olimpică o are Lidia Ko, cota 4,35.

Majoritatea pariurilor aflate momentan în oferta NetBet se axează pe probele de atletism, înot și ciclism. La multe discipline, sportivii încă se mai luptă pentru calificare, un exemplu în acest sens fiind și al gimnastelor noastre care vor fi nevoite să treacă în acest an printr-un turneu de precalificare după ce au ratat calificarea directă la Mondialele din toamna trecută de la Glasgow.

 

Euroșansă

Un alt eveniment sportiv important al acestui an va fi Campionatul European de Fotbal din Franța, ce se va desfășura pe parcursul unei luni întregi, între 10 iunie și 10 iulie. În premieră, la turneu vor participa 24 de naționale, printre care și România. Echipele au fost împărțite câte patru în șase grupe din care se vor califica primele două locuri plus cele mai bine patru echipe clasate de pe locul 3.

Tricolorii se vor duela chiar cu echipa gazdă, Franța în meciul de deschidere a turneului, după care vor mai întâlni Elveția și Albania, obiectivul fiind calificarea în optimi.

Pentru această competiție, SportingBet a pregătit o ofertă bogată de cote și opțiuni de pariere. Cele două mari favorită să câștige cel mai prestigios trofeu european sunt Franța și Germania, cu o cotă de 4,20. Cu șanse mai pornește și Spania (5,50), în timp ce Anglia are 10,00, iar o surpriză produsă de Belgia e cotată cu 12,00. Italia și Portugalia sunt cotate cu șanse mici (19,00), în timp ce România a primit cota 101,00. În schimb, tricolorii au cota 1,66 pentru a se califica în faza eliminatorie.

În meciul direct cu Franța, România are o cotă de 7,00 să debuteze cu o victorie, în timp ce gazdele au cota 1,40 pentru un succes, iar egalul e cotat cu 3,80. Tricolorii au a treia șansă la câștigarea grupei, cu o cotă de 8,00. Franța are 1,35, Elveția – 5,20, iar Albania – 19,00.

În privința marcatorilor, marele favorit la câștigarea titlului de golgeter este neamțul Thomas Muller (cota 7,00), urmat de Cristiano Ronaldo (8,00). Antoine Griezmann și Robert Lewandowski au aceeași cotă (11,00), la fel ca și Oliver Giroud și Romelu Lukaku (15,00). Nici un român nu figurează cu cotă pe acest tip de pariu.

Din nou Barcelona?

În acest sezon, Liga Campionilor se va desfășura într-o perioadă mai redusă pentru a lăsa loc pregătirii fotbaliștilor pentru turneul european. Finala va avea loc pe 28 mai pe stadionul San Siro, din Milano, Italia. Noutatea acestei ediții a fost faptul că echipa care s-a impus sezonul trecut în Europa League a avut loc garantat în grupele Ligii. Sevilla nu a profitat, însă, de această șansă și a terminat pe locul 3 într-o grupă cu City, Juventus și Monchengladbach, urmând să își continue traseul european tot în cea de-a doua competiție intercluburi.

Favorită să câștige Liga este tot Barcelona, conform casei de pariuri Bet Cafe Arena, care îi oferă o cotă de 3,50. Catalanii sunt urmați de Bayern Munchen, cu o cotă de 3,80. În ciuda unui sezon nu prea strălucit, Real Madrid e și ea printre favorite, cu o cotă de 6,00, în timp ce Manchester City este cea mai bine creditată echipă din Anglia, cota 10,00.

 

Andrenalină pe roți

Sezonul din 2016 al Formulei 1 va porni pe 20 martie în Australia și se va încheia pe 27 noiembrie la Abu Dhabi. Cea mai importantă noutate a sezonului este intrarea Haas F1 Team în circuit, la echipă urmând să concureze Romain Grosjean și Esteban Gutierrez. Haas are experiență în cursele Nascar și este de urmărit felul în care se va adapta la Formula 1.

În privința favoriților, nu e nici o surpriză: Lewis Hamilton are cota 1,40 la Unibet să se impună și în acest an, în timp ce Nico Rosberg (4,00) și Sebastian Vettel (4,75) vor încerca să îi fure coroana. Mercedes GP e bine plasată în lupta pentru titlu la constructori, fiind creditată cu 1,17, în timp ce Ferrari are 4,50.

În MotoGP, Valentino Rossi caută revanșa după ce sezonul trecut a pierdut printre degete titlul de campion, însă pornește cu a treia șansă: 6,00, în spatele lui Marc Marquez (1,80) și Jorge Lorenzo (3,00).

Turul Franței va debuta pe 24 iulie 2016, iar marele favorit e Chris Froome, cu o cotă de 2.15. În cărți vor mai fi Nairo Quintana (3.25), Alberto Contador (5,00) și Fabio Aru (12,00).

La tenis, rămâne de urmărit evoluția Simonei Halep în acest an și dacă va reuși să se impună într-un turneu de Grand Slem, în timp ce în luna decembrie le vom ține din nou pumnii handbalistelor tricolore la Campionatul European din Suedia.

Vladivostok, DAVAI GAMBLING!

vladivostok

de Oana Mihalache

 

În regiunea Primorie din Siberia de Est, undeva la marginea Rusiei, se află un oraș interesant, care sfidează legea ținutului. La prima vedere, orașul este un San Francisco al Rusiei, fiind alcătuit dintr-o rețea de strâmtori din care se înalță munți falnici. Dacă îl pătrunzi mai bine, orașul păstrează ceva din epoca sovietică, având un peisaj gri, cu blocuri comuniste printre construcții noi. Transformarea acestui colț al Rusiei a început înainte de 2012, când s-au alocat fonduri de miliarde de dolari pentru infrastructură, în perspectiva găzduirii Conferinței Economice Asia-Pacific. 

Orașul este apropiat de mari centre economice ale Asiei, fiind mărginit de China la Vest, Coreea de Nord în sud și Marea Japoniei în Est. Are o populație de aproape 600.000 de locuitori, majoritatea etnici ruși, cu toate că unul din patru locuitori din Vladivostok sunt emigranți veniți din Caucazul de Nord și Asia Centrală. Zona este pe cale de a deveni o enclavă asiatică în Rusia, având în vedere că sunt peste 30 de etnii diferite în oraș, peste 150.000 din totalul locuitorilor fiind emigranți.

Având în vedere poziționarea strategică a acestui oraș, nu e de mirare că pentru ruși poate fi considerat o poartă prin care să intre banii asiatici, prin intermediul gamblingului.

Revista Forbes nota, la mijlocul anului trecut, că un operator din Macao și altul din Cambodgia plănuiau să deschidă mai multe cazinouri în zonă, pentru clienți din Beijing și din cele trei provincii nord-estice ale Chinei. În plus, printre clienții vizați se numără și cei din Coreea de Sud, care nu au voie să joace in cazinouri, dar și cei din Japonia, unde practic nu există asemenea facilități, cel puțin deocamdată.

Davai gambling!

În regiune a fost făcut și un studiu de fezabilitate cu privire la potențialul jocurilor de noroc, care estimează că piața va atinge 1,2 miliarde de dolari după trei ani de activitate, urmând să ajungă la 5,2 miliarde de dolari în al zecelea an. Asta înseamnă că ar ajunge a patra destinație de gambling din lume, după Macao, Las Vegas și Singapore. Asta arată că zona va înflori, în timp ce în Rusia această piață se stinge: dacă în 2009 gamblingul “valora” 9 miliarde de dolari, acum industria agonizează, după ce multe cazinouri au fost închise, facilitățile fiind disponibile în doar patru zone, insuficient dezvoltate pentru a genera venituri mari.

Mogulul jocurilor de noroc din Macao, Lawrence Ho, a investit în primul mare proiect de gambling în regiunea Primorie, întregul resort fiind situat la 50 de kilometri de Vladivostok. Zona va găzdui 16 hoteluri cu cazinouri, un yacht club, o facilitate de ski, vile pentru oaspeți și un centru comercial.

Primul stadiu al proiectului va fi terminat în 2016, urmând ca etapa finală să fie realizată până în 2022. Investiția este însă justificată de faptul că taxele sunt mici (3-7% din venituri, față de 39% în Macao), iar suma necesară pentru un asemenea proiect în Rusia ajunge la câteva sute de milioane de dolari, față de miliarde cât ar fi necesar pentru Macao. În plus, zborul din Beijing până în Vladivostok durează 2 ore și jumătate, iar până în Macao 3 ore și 45 de minute. Mică este și distanța de la Seul sau Tokyo până la Vladivostok, de doar 2 ore. Pare ușor de ghicit cine va pierde clienți și cine îi va atrage. Având în vedere că Macao este singura parte a Chinei unde gamblingul este legal, Vladivostok ar putea avea un aflux de jucători dinspre Beijing.

Atuurile orașului Vladivostok

Orașul rusesc nu este însă singura posibilă atracție pentru jucătorii din zonă, fiind concurat de țări asiatice precum Vietnam și Filipine. În schimb, dacă în țări precum Vietnam gamblingul este interzis pentru cetățenii săi, Rusia permite astfel de activități, care acum sunt limitate la patru zone din țară. Asta înseamnă că Vladivostok va atrage și ruble, nu doar yuani sau yeni.

Pe lângă faptul că are o regiune de coastă, lacuri și păduri, regiunea a cunoscut și o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, în special înaintea Summitului de Cooperare Economică Asia Pacific (APEC) din 2012.

Peste 7 miliarde de dolari au fost investiți între 2007-2012 pentru infrastructură, un nou aeroport, poduri care seamănă cu Golden Gate din San Francisco, dar și o nouă Universitate.

Având în vedere, însă, estimările cu privire la piața de gambling, aceste cheltuieli vor fi recuperate, iar orașul va deveni o adevărată oază a acestei industrii pe teritoriul rusesc.

Rombet participă la EEGS – cel mai mare și important forum al industriei de gambling din Europa de Est

logo

Cea de-a 7-a ediție a Eastern European Gaming Summit se va desfășura în Bulgaria, în perioada 20-21 octombrie 2014 și va fi, ca de obicei, evenimentul reprezentativ al industriei de jocuri de noroc din Europa de Est. Rombet are onoarea să-și desemneze un reprezentant printre cei 30 de vorbitori – specialiști și experți din industria de gambling care vor vorbi unei audiențe formate din peste 200 de participanți înscriși până la această dată.
Conferința este organizată de Asociația Producătorilor și Operatorilor de Jocuri de Noroc din Bulgaria (BTAMOGI) care își dorește, pentru prima oară, să extindă aria georgrafică de interes a participanților către SUA și Rusia. Printre temele care vor fi discutate de audiență și acoperite de speakeri se numără evolutia cadrului legislativ al industriei de gambling din zonă și din întreaga Europă, tehnologiile noi din gambling online, provocările și cooperarea în UE, jocul responsabil și multe altele.
“Armonizarea legsilației și taxarea sunt subiectele de cel mai mare interes pentru Rombet, mai ales din perspectiva studiului pe care asociația noastră l-a comandat în acest sens, pentru compararea sistemului fiscal din statele membre UE și pe care, pe lângă audiența internă, intenționăm să-l prezentăm și la EEGS”, spune Dan Ghiță, președinte Rombet.
Din partea Rombet, la lucrările Eastern European Gaming Summit va participa Dan Iliovici, manager executiv. Întregul program al evenimentului poate fi consultat aici:

http://eegamingsummit.com/content/program

Despre Rombet
Condusă de Dan Alexandru Ghiță, fostul director al Loteriei Române, Asociația organizatorilor de jocuri de noroc Rombet își propune o abordare diferită a acestei industrii a gambling-ului. Asociația va urmări protejarea și promovarea intereselor membrilor și a investițiilor realizate în domeniul jocurilor de noroc, dar și îmbunătățirea relațiilor dintre organizatorii unor astfel de jocuri și autoritățile competente. Rombet va reprezenta organizatorii în fața autorităților naționale și internaționale din acest domeniu și va ajuta la crearea, respectarea și dezvoltarea cadrului legal pentru desfășurarea acestui tip de activități.
Detalii pe www.rombet.com

Un nou El Dorado al gamblingului: Belarus

shangrila belarus

de Oana Mihalache

Gamblingul este o industrie încă în plină expansiune în Belarus, având în vedere că a luat avânt cu doar câțiva ani în urmă. Dezvoltarea acestei forme de divertisment este încă însoțită de multe surprize și noutăți, având în vedere că țara și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică în 1991. Belarus nu împrumută încă din grandoarea și luxul Las Vegas-ului, dar este cu siguranță una dintre industriile “emergente” în ceea ce privește jocurile de noroc.

Amprenta Rusiei în gamblingul din Belarus

Industria de gambling a început să se dezvolte în Belarus odată cu introducerea unui moratoriu asupra cazinourilor din Rusia în 2009 prin care piața din această țară devenea închisă. Cu toate acestea, această industrie nu se dezvoltă după un plan coerent, însă avântul pe care l-a luat gamblingul în Belarus este surprinzător pentru o țară cu 9,5 milioane de locuitori, adică jumătate în comparație cu România. Majoritatea sunt cetățeni nativi, însă principala minoritate etnică o constituie rușii, limba acestora fiind a doua limbă oficială în stat.

La un an după restricțiile introduse în industria gamblingului din Rusia în 2010, președintele belarus Alexander Lukashenko a adoptat un nou plan de dezvoltare a acestei industrii în țara sa. Principalul scop al acestui plan a fost descentralizarea operațiunilor care țin de jocurile de noroc, dar și monitorizarea acestora, lucru care să asigure transparența financiară.

Avem toate șansele să avansăm pe o poziție favorabilă în acest domeniu, pe fondul schimbărilor care au loc în legislațiile din Rusia și Ucraina”, a declarat președintele belarus la acel moment, citat de o publicație rusească.

Experții din industrie au sesizat această schimbare de forțe în ceea ce privește gamingul de aici, o șansă pentru Belarus de a atrage vizitatori și investitori din țările cu care a fost vecină în blocul sovietic. Intenția președintelui Belarusului se adăuga eforturilor de a scoate această țară din criza economică cu care se confrunta. “Industria de gambling poate și trebuie să devină o sursă adițională de venituri la buget prin intermediul taxelor, crearea unor noi locuri de muncă și atragerea de turiști și investiții”, a adăugat Lukashenko.

Belarus un Las Vegas post-sovietic?

Speculațiile cu privire la mutarea centrului de gravitate al gamblingului rusesc de la Moscova la Minsk, capitala Belarusului, au început în 2009, atunci când un cunoscut brand al pieței de jocuri de noroc rusești, Shangri La, a deschis un cazino în Belarus.

Gamblingul a devenit, până în 2013, o sursă importantă de venit pentru autoritățile și oamenii de afaceri din Belarus, iar mulți ruși au început să joace din ce în ce mai mult în această țară. Mai mult, Belarus este un exemplu de dezvoltare pentru un fost stat sovietic, pe care mulți etnici ruși îl vizitează pentru a regăsi acel spirit care ar fi fost prezervat în Rusia dacă URSS-ul nu s-ar fi prăbușit.

În prezent, 30 de cazinouri operează în Minsk, însă în multe alte locuri din țară au fost deschise săli de joc în care pasionații de gambling pot juca la sloturi. Minsk a devenit un centru al divertismentului pentru rușii cu bani, care cheltuiesc în jur de 3.000-5.000 de dolari pe săptămână în cazinourile din capitala belarusă.

O piramidă fără vârf

Având în vedere dezvoltarea constantă a gamingului în această țară, un lucru este cert: piramida acestei activități nu este încă finalizată. Numărul cazinourilor și a sălilor de joc a crescut mult în ultimii ani, iar aparatele de joc s-au înmulțit cu 8,8% în 2013, ajungând la 10,200 de slot-machines. 

În luna aprilie a anului trecut, 128 de operatori de gambling erau licențiați în Belarus, dintre care 35 de cazinouri, 279 de cluburi cu sloturi și 156 de agenții de pariuri.

Dintre acestea, un număr important aparțin operatorului Ritzio International, care a intrat în această țară în 2007 și a ajuns acum să dețină nu mai puțin de 29 de săli de joc și 1.029 de sloturi.

Gamblingul online -umbrit de restricții

O nouă lege care a fost dată pe 6 ianuarie 2012 a restricționat accesul utilizatorilor de internet la site-urile găzduite în alte țări. Mai mult, cei care sunt prinși încălcând această restricție primesc o amendă destul de mare. Această măsură nu a vizat în principal site-urile de gambling, însă acestea au fost afectate.

Brazilia. Samba. Cupa Mondială 2014

brazil_2014_world_cup_football_stars

Text: Mircea Panait

După cum cunoașteți, au fost deja decise cele 32 de echipe care vor concura la Cupa Mondială de anul acesta. S-a intrat în faza meciurilor de pregătire și fiecare echipă își pregătește cu atenție stategia. Iată o scurtă prezentare a fiecărei echipe precum și un scurt pronostic referitor la șansele lor la Cupa Mondială.

Brazilia (3,75): în ciuda presiunii extreme, au demonstrat că pot juca acasă în avantaj, în Cupa Confederațiilor. Selecao devin o echipă impresionantă sub conducerea lui Luiz Felipe Scolari, cu lideri precum Neymar în continuă perfecționare la echipe precum Barcelona. De la echipa gazdă sunt cele mai mari așteptări și în ceea ce privește rezultatul, dar și în privința jocului practicat.

Argentina (5,50): dacă Lionel Messi va fi în formă, atunci nicio altă echipă de la Mondiale nu va avea mai bune opțiuni de atac precum Argentina. Va fi o încântare să observăm jocul lor, dar totuși echipa lui Alejandro Sabella ar putea avea probleme cu apărarea.

Germania (7,00): o generație incredibilă de jucători ajunge în sfârșit în prim plan, iar antrenorul Joachim Low are nevoie de un trofeu pentru a confirma statutul său. Cu toate acestea au slăbiciuni la capitolul apărare, iar opțiunile lor de atac nu sunt atât de bune. Cu toate acestea, această reprezentativă emite pretenții mari și ne așteptăm să o vedem având un parcurs cât mai lung.

Spania (7,50): Poate Spania câștiga 4 trofee succesiv? Echipa rămâne în mare neschimbată din 2008, de când a început hegemonia lor în fotbalul mondial, dar se pot totuși găsi și alte soluții/înlocuitori, inclusiv pentru Xavi. Aducerea lui Diego Costa din Brazilia întărește agresivitatea echipei dar, în același timp, ridică problema conflictului între generații. Două echipe spaniole (Real Madrid și Atletico) au disputat finala UEFA Champions League demonstrând superioritatea asupra celorlalte echipe de club europene, așa că pariul pe iberici poate fi unul inspirat.

Belgia (19,00): „Diavolii roșii” au început să piardă în ultimul timp din anvergură. Au fără îndoială o echipă extraordinară de jucători, dar au și un antrenor începător, în persoana fostului internațional Marc Wilmots, și în ciuda unor fundași foarte buni, sunt slabi la capitolul apărare. Totuși echipa belgiană este bine cotată și poate furniza rezultate interesante în țara cafelei.

Olanda (34,00): Nicio altă echipă europeană calificată nu are palmaresul acesteia, dar să nu uităm că și la Euro 2012 s-au calificat în mod impresionant, dar în final prestația lor a fost un dezastru total. Louis van Gaal a revenit la principiile clasice olandeze, iar jucătorii tineri aduși de el par că s-au integrat perfect. Totuși, noua generație pare să nu aibă calitățile predecesorilor!

Italia (26,00): Impresionanți la Euro 2012, cu o flexibilitate tactică deosebită, o mentalitate de învingători, și cu un antrenor de excepție – Cesare Prandelli, toate acestea sunt atuurile Italiei. Dacă Giuseppe Rossi rămâne în mare formă, cooperarea lui cu Mario Balotelli (fițosul atacant italian) promite multe succese, dar sunt semne totuși că steaua lui Andrea Pirlo începe ușor-ușor să apună la vârsta de 34 de ani.

Anglia (29,00): Echipa plătește prețul pentru lipsa creșterii unei noi generații, astfel încât actuala selecționată va fi cea mai slabă din ultimii 20 de ani. Stilul pragmatic al lui Roy Hodgson și disciplina impusă de acesta ar putea frustra alte echipe, dar sunt șanse mici să aibă un impact major la Cupa Mondială din acest an.

Columbia (34,00): Atacanți precum Radamel Falcao, Teofilo Gutierrez și Jackson Martinez, sprijiniți de creativitatea lui James Rodriguez și Fredy Guarin dau antrenorului argentinian Jose Peckerman mari speranțe că vor ajunge departe în competiția braziliană.Totuși au slăbiciuni la capitolul apărare cu un Mario Yepes de 37 de ani!

Uruguay (29,00): după un loc 4 la Campionatul Mondial de Fotbal din 2010 și după câștigarea Copa America în 2011, Uruguay a avut un traseu dificil în calificări. Au revenit pe drumul cel bun o dată cu antrenorul Oscar Washington Tabarez, care a revenit la vechile principii de apărare și organizare în teren. Duo-ul de excepție format din Edinson Cavani și Luis Suarez poate ridica mari probleme defensivelor echipelor adverse.

Portugalia (29,00): Având cel mai în formă jucător din lume, Cristiano Ronaldo, această echipă poate crea probleme oricărei naționale. Totuși nu sunt o team omogen, fiind mai degrabă o bună opțiune de echipă împotriva căreia să pariezi că nu câștigă Cupa Mondială.

Franța (23,00): ca și la ultimele mari campionate mondiale sau europene, încă rămâne marea teamă că problemele din vestiar vor duce la slăbiciuni pe teren. Remarcăm totuși că au fost aduși la echipă jucători valoroși din echipa câștigătoare a Cupei Mondiale sub 20 de ani. Campionatul European de pe teren propriu ce se va desfășura în 2016 pare o competiție mai potrivită pentru ei însă!

Rusia (81,00): Fabio Capello va garanta că echipa va fi măcar disciplinată și concentrată pe teren. Cu toate acestea, unele calități instinctive de atac au fost atenuate de noul antrenor și acest lucru nu știm cât de benefic le va fi la ora confruntărilor!

Chile (41,00): Această echipă sud-americană poate fi iarăși cea mai încântătoare echipă de la mondiale, având un nou antrenor – filozof argentinian Jorge Sampaoli. Stilul lor de atac va avea mulți admiratori și cu jucători precum Alexis Sanchez și Arturo Vidal în prim plan pot ajunge departe.

Bosnia-Herzegovina (151,00): Calificată pentru prima dată, după două eșecuri succesive, nu trebuie să conducă la subestimarea acestei echipe. Edin Dzeko, Vedad Ibisevic și Miralem Pjanic ne oferă opțiuni reale de atac calitativ, dar în rest prea multă mediocritate pentru ca echipa lui Safet Susic să aibe un impact major la Cupa Mondială.

STATELE UNITE (226,00): după mari semne de întrebare la început, Jurgen Klinsmann a calificat echipa SUA la Cupa Mondială. Cu toate acestea, echipa nu are calități deosebite, iar cei doi jucători care ar fi putut ridica nivelul jocului, Clint Dempsey și Landon Donovan, au ieșit deja din forma maximă.

Elveția (101,00): În ciuda criticilor, au totuși jucători de calitate precum Gokhan Inler, Xherdan Shaqiri și Granit Xhaka, precum și un antrenor dublu câștigător al Ligii Campionilor, Ottmar Hitzfeld, care se va și retrage după această Cupă Mondială.

Coasta de Fildeș (126,00): după numeroase eșecuri, se pare că aceasta este ultima șansă a generației de aur a acestei țări să realizeze un rezultat deosebit! Eșecurile din campionatul continental sunt de neiertat, iar cu Didier Drogba ieșit din formă și un antrenor ciudat, precum Sabri Lamouchi, sunt șanse mari să plece printre primii din Brazilia.

Ecuador (126,00): va fi multă simpatie pentru această națională, după moartea timpurie a lui Christian “Chucho Benitez” din timpul calificărilor. Ecuador ar trebui să pună probleme pe flancuri cu jucători precum Antonio Valencia și Jefferson Montero, dar lipsa golurilor și o apărare slabă vor scade șansele acestei echipe de a ieși din grupă.

Japonia (151,00): echipa lui Alberto Zaccheroni este printre cele mai bine cotate la capitolul tehnicitate, cu jucători precum Keisuke Honda și Shinji Kagawa. Slăbiciunile din zona careului mare le va aduce însă mari probleme.

Croația (151,00): deși pare că au ajuns cu șansă la Cupa Mondială, după ce Niko Kovac l-a înlocuit pe ghinionistul Igor Stimac, Croația are totuși calități, în special prin mijlocașii Luka Modric (Real Madrid) și Ivan Rakitic. Pierderea lui Mario Mandzukic (Bayern Munchen), pentru 2 meciuri după dubla cu Islanda poate fi o lovitură importantă.

Mexic (151,00) pe fondul victoriilor de la Olimpiadă și de la Campionatul de Fotbal sub 17 ani, erau speranțe ca Mexic să treacă de locul 16 la o Cupă Mondială. În sfârșit, au reușit să ajungă pe ușa din dos. Au totuși și talente pe teren, iar El Tri poate înflori dacă va fi folosit corect.

Ghana (251,00): echipa are jucători foarte buni precum Kevin-Prince Boateng, frații Ayew și Kwadwo Asamoah, precum și Michael Essien. Totuși, mulți dintre jucătorii lor buni dovedesc o lipsă de implicare care poate afecta șansele reale ale echipei africane.

Nigeria (251,00): Stephen Keshi merită o recunoaștere masivă pentru meritele sale în câștigarea Cupei Națiunilor Africii și calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, în ciuda faptului că fost mereu acuzat de incompetență. Nigeria nu are calitățile echipelor din 94 și ’98, dar cu Victor Moses, Emmanuel Emenike și rapidul Ahmed Musa poate fi surpriza campionatului mondial.

Grecia (301,00): sunt șanse reduse să fie favoriți la titlu, deși practică același pragmatism care le-a adus titlul european în anul 2004. Forma maximă a atacantului lui Olympiakos, Konstantinos Mitroglou, le dă speranțe grecilor că vor vedea câteva goluri de excepție, după care vor pleca acasă să-și petreacă vacanța.

Camerun (501,00): dacă Samuel Eto va continua jocul arătat la Chelsea în acest sezon, atunci această națională va avea cel puțin un jucător de mare valoare în Brazilia. Totuși, cu șanse mari să fie iarăși probleme în teren și la vestiare, nu vedem echipa având un traseu lung la mondiale.

Coreea de Sud (301,00): antrenorul Hong Myung-Bo a jucat la 4 Cupe Mondiale inclusiv ca și căpitan al naționalei care a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial de Fotbal din 2002, dar e greu de crezut că va avea același succes și în Brazilia.

Australia (501,00): Cu o echipă care a ajuns pe locul 16 la Cupa Mondială din 2006, Australia are șanse mici la aceste mondiale. Numirea ca antrenor a lui Ange Postecoglou aduce ceva speranțe după un umilitor 6-0 cu Brazilia și Franța. Însă să nu uităm că acum nu se joacă rugby…

Iran (1501,00): calificați impresionant în fața Coreei de Sud, în grupa lor, Iran poate conta pe respectatul antrenor Carlos Queiroz. Ne așteptăm ca echipa actuală a lui Queiroz să fie mai greu de învins ca predecesoarea echipă, dar cam atât!

Honduras (2001,00): au profitat de căderea Mexicului, dar cu o singură excepție, la Azteca, s-au luptat din greu să se califice. Puțin de crezut că echipa va face valuri în Brazilia. Norocul lor este că au o distanță scurtă de parcurs la întoarcerea acasă.

Costa Rica (2501,00): precum Honduras, Costa Rica a avut un traseu dificil, dar au și ceva calități.Columbianul Jorge Luis Pinto speră să câștige folosind pe atacanții Bryan Ruiz, Joel Campbell, Christian Bolanos și golgheterul din calificări Alvaro Saborio.

Algeria (1501,00): probabil este cea mai norocoasă echipă calificată la mondialele din acest an, ajutată de arbitraj în meciul cu Burkina Faso. Eroul de atunci, Madjid Bougherra rămâne piesa centrală a unei echipe care nu va avea mulți amici în Brazilia. Ar trebui să fie mai buni decât în 2010, acum când se bazează pe jucători precum Sofiane Feghouli.

Pentru că ne așteptăm la un turneu cu mai multe goluri marcate, iată lista principalilor jucători cotați la câștigarea titlului de golgheter în Brazilia:

Golgheter CM.jpg

SLOT BUSINESS SEMINAR 19 MAI 2014, HOTEL HOWARD JOHNSON, Sala Arizona

slot business seminar

Invitat special – Lucien Wijsman

Eveniment oferit de Revista Casino Inside

Tema: CUNOAȘTE MAI BINE AFACEREA TA DE GAMING

 

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm în data de 19 Mai la Hotelul Howard Johnson, Sala Arizona, din București să vă cunoașteți mai bine afacerea voastră de gaming. Chiar dacă aveți experiență în domeniu sau sunteți la început de drum, locul vostru este în sală în momentul în care Lucien Wijsman va ține două prelegeri dedicate pieței noastre de gaming:

- Profilele vizitatorilor din Cazinouri și Sălile de Joc

- Mit și Matematică: Ce tipuri de jocuri preferă diferitele profile de jucători?

Motivație
: SLOT BUSINESS SEMINAR este un eveniment marca Casino Inside și a fost gândit să vină în întâmpinarea nevoii voastre de informare legată de piața de gambling internă și internațională.

Cu siguranță, fie că sunteți operatori de cazinouri live, de săli de joc sau de operatori de street gaming v-ați întrebat măcar o dată: ce-ar fi dacă aș știi mai multe despre cine trece pragul sălii mele, care este profilul clientului meu (vârsta, gen, studii, profesie, pasiuni, etc.) sau oare ce tipuri de jocuri preferă diferitele profile de jucători?

Dacă ați ști răspunsurile la aceste întrebări nu-i așa că v-ați simți mai stăpâni pe situație, pe afacerea voastră? Nu-i așa că ați ști cum să reacționați mai bine la situațiile neprevăzute ce vi le oferă din păcate mediul economic? Nu-i așa că ați putea să vă măriți veniturile și câștigurile nete dacă ați ști răspunsul la aceste întrebări sau la cele derivate din acestea? Nu-i așa că ar fi extraordinar?

Tot ce trebuie să faci este să îți lași liberă în calendar data de luni, 19 Mai și să vii la SLOT BUSINESS SEMINAR!

Acest eveniment este UNIC și de NEEGALAT. Este pentru prima oară când Lucien Wijsman vine în România să țină o prelegere în mod oficial, iar acest lucru este cu atât mai încântător pentru noi cu cât acest eveniment se întâmplă la invitația revistei Casino Inside.   

Evenimentul beneficiază de servicii profesionale de traducere simultană română-engleză și engleză-română direct din cabina de traducere și oferit prin sistemul de traducere pus la dispoziție de Hotelul Howard Johnson.

Cine este Lucien Wijsman?

Lucien Wisman este un veteran al pieței de Cazino-Slot cu 25 de ani de experiență în operarea cazinourilor, dezvoltarea sistemului de Calitate Totală a Managementului  pentru cazinouri și consilier al departamentelor de Research & Development al furnizorilor de echipamente pentru cazinouri.

Lucien Wijsman este și a fost lector invitat de Universitatea din Reno (Nevada), Universitatea de Gaming din Las Vegas (Nevada) și Universitatea Sigmund Freud din Viena (Austria) și asta ca să menționăm doar câteva. În plus, Wijsman este speaker la numeroase expoziții de gaming internaționale în Europa, Statele Unite și America de Sud. Recent el a contribuit pentru Gaming Laboratories International (GLi), furnizând viziunea sa asupra relațiilor dintre Legislația de Gaming și efectele negative ale jocurilor de noroc în societate. Wijsman a realizat numeroase articole în reviste importante din sfera publicațiilor dedicate industriei cazinourilor.

De-a lungul anilor, Lucien Wijsman a fost consultant pentru Operatori de Cazinouri și producători de top de echipamente de cazinouri. O listă lungă de operatori de cazinouri în Europa (Spania, Belgia, Italia, Finlanda, România, Bulgaria, Rusia, Grecia, Țările Baltice, Polonia, Ungaria, Elveția, Ucraina, Marea Britanie, Macedonia, Slovenia, Austria, Croația și altele), Africa (Maroc, Uganda), America de Sud (Mexic, Panama, Argentina, Peru, Chile, Puerto Rico, Antilele Olandeze) și Asia (Singapore, Corea și Japonia) au folosit serviciile și sfaturile companiei lui Lucien Wijsman, FleXpeQt. Un număr de producători de top de echipamente de cazinouri au folosit serviciile aceleiași companii: Spielo (Atronic), Novomatic Group of Companies, Aristocrat, Casino Technology, Inspired Gaming Group, The Global Draw și altele l-au invitat pe Wijsman să aducă lumină în ceea ce se așteaptă operatorii de cazinouri, jucătorii și guvernele de la produsele pentru industria de gaming.

Prin intermediul companiei “The Slot Academy” (vezi www.theslotacademy.com) sute de manageri de cazinouri, manageri de la Research & Development  și reprezentanți de vânzări au fost familiarizați cu principiile de marketing pentru operarea de cazinouri. Prin intermediul lui “Gaming Summits” (vezi www.slotsummit.com) conferințe special concepute pentru industria jocurilor de noroc au fost și vor fi organizate.

Programul Evenimentului:

Ora 09:30 – 10:00 Welcome Coffee  

-  prima parte a evenimentului 10:00 – 12:00

Profilele vizitatorilor din Cazinouri și Sălile de Joc

Pauza de 15-30 de minute Coffee/Tea Break

-  partea a doua a evenimentului 12:15 – 14:00

Mit și Matematică: Ce tipuri de jocuri preferă diferitele profile de jucători?

În auditoriu sunt invitați să participle Proprietari, Top Management și Middle Management ai:

·        Operatori de Cazinouri Live

·        Operatori de Săli de Joc

·        Operatori de Street Gaming

·        Operatori de Sportbetting Offline

·        Producători de jocuri de noroc

·        Importatori de jocuri de noroc

·        Distribuitori de piese pentru industria jocurilor de noroc

·        Oricine este interesat de afacerea sa de gaming

Preț intrare eveniment: 100 euro / persoană (fără tva).

Pentru rezervări vă rog să trimiteți confirmarea dumneavoastră la adresa de

e-mail:office@casinoinside.ro sau la telefoanele 0725/67.01.47 sau 0723/132.595

 

Letonia – Gamblingul în Paradisul Baltic

Olympic Voodoo Casino

Text: Oana Mihalache

Letonia este un mic imperiu al jocurilor de noroc. Republica Letonia este o țară din regiunea baltică a Europei nordice și este mărginită de Estonia, Lituania, Rusia, Belarus și are o frontieră maritimă cu Suedia, la vest. Letonia a fost înființată ca o republică parlamentară în 1918 și și-a câștigat independența față de fosta Uniunea Sovietică în 1991. Capitala se află la Riga, care a fost declarată Capitală Europeană Culturală în 2014. Letonia este parte din zona euro din 2013 și a fost a 18-a țară care s-a alăturat uniunii monedei unice. ”Pentru Letonia acesta a fost rezultatul unor eforturi impresionante și a dovedit o determinare fermă atât din partea autorităților cât și a populației”, a declarat Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene. Peste o treime din populație locuiește în capitală și vom vedea cum se reflectă acest lucru în industria de gambling.

Gamblingul leton: drumul spre glorie

Letonia are 6 orașe care oferă facilități de gambling, în care există 35 de locații legale ce constau în cazinouri (electronice și live). Cel mai mare oraș în care se desfășoară acest fel de activități este Riga, ce deține mai mult de jumătate din totalul industriei: 26 de locații de gaming, 133 de mese de joc, 447 de sloturi și aparate de video poker. Operațiunile letone de gambling au început să ia avânt după ce țara și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică, însă acest fel de activități nu au fost reglementate până în 1998.

Activitățile de gambling sunt acum reglementate de Inspecția de Supraveghere a Jocurilor de Noroc, a cărei comisie a eliberat 17 licențe în 2013. Profiturile indică succesul acestei industrii, cu o cifră de afaceri totală de 180 milioane de euro în 2012, mare parte venind din operațiuni cu sloturi. Cifrele vorbesc de la sine: în anul 2013 au fost numărate nu mai puțin de 8149 de aparate tip slot în întreaga țară. Licențele sunt acum date doar companiilor care sunt înregistrate la Registrul Întreprinderilor al Republicii Letonia și au o validitate de 10 ani.

Totul în numele jucătorilor

Primul amendament în ceea ce privește gamblingul a fost dat în anul 1994, ceea ce a făcut ca pariurile sportive, reprezentând o parte importantă a industriei, să fie mai greu de oferit. În consecință, acest serviciu a încetat atunci să mai existe. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor ‘90, odată cu o importantă creștere economică, cazinourile s-au dezvoltat, popularitatea mașinilor de sloturi a crescut, iar pariurile sportive au devenit din nou o atracție. Industria cazinourilor letone a cunoscut o creștere substanțială între 1990 și 2000. De atunci, piața letonă a continuat să fie instabilă, însă noi reglementări au făcut ca sectorul gamblingului să fie tot mai atractiv pentru jucători.

Un proiect propus în 2011 anunța o mai mare protecție pentru public, dar și în ceea ce privește drepturile jucătorilor. Multe voci susțineau că legile existente nu își îndeplineau scopul în legătură cu gamblingul online, iar legea nouă prevedea introducerea unui control strict pentru promovarea gamblingului și pentru operatorii care nu au licență în Letonia.

O liberalizare îndelung așteptată

O nouă lege dedicată jocurilor de noroc care a fost introdusă în 2013 a adus câteva schimbări relevante care vor determina Letonia să urmeze țara vecină mai liberală, Estonia. Principalul punct al acestei legi privește adaptarea reglementărilor de gambling și o taxă de 5% raportată la venitul brut.

În același an, Saeima, parlamentul Republicii Letonia, a adoptat un proiect de lege care prevedea o creștere cu 10% a taxei de gambling. Inițiativa a fost bazată pe faptul că economiștii au observat o dezvoltare a ariei de divertisment, cu o contribuție consistentă venind din partea sectorului de gaming. În plus, o declarație făcută de Igor Kasyanov, un economist al Băncii Letone, a arătat că sectorul de jocuri de noroc era de fapt cel care a jucat cel mai mare rol în dezoltarea ariei de entertainment. De exemplu, dacă luăm în considerare cazul operatorului Estonian OEG în Letonia, putem vedea că în comparație cu trimestrul al treilea al anului 2012, profiturile acestuia în gamblingul letonian au crescut cu 26%. Anul 2013 a arătat și o creștere pentru organizatorii de loterii, o activitate care a crescut cu 20% comparativ cu 2012.

Olympic Voodoo Casino – o Emblemă a Divertismentului Leton

Voodoo este cunoscut ca fiind cel mai mare cazino din statele baltice și oferă timp de 24 de ore un program pentru mese de joc și 115 de mașini tip slot. Cele 26 de mese de joc au diferite jocuri precum Blackjack, Ruletă Americană, Texas Hold’em, dar și poker cu patru sau cinci cărți. Tema cazinoului nu este greu de ghicit: un stil voodoo cu multe măști de dimensiuni mari, covoare cu modele hipnotice și canapele cu imprimeuri care imită blănurile animalelor. Voodoo este un loc potrivit pentru cei cărora le place aerul comercial oferit de un loc aglomerat și extravagant.