Tag Archives: poker

Surinam, cea mai mică destinație de gambling din America de Sud

Atlantis

-Oana Mihalache

Globalizarea nu este tocmai lăudată de cei care proclamă importanța echității economice, însă ea a fost cu siguranță benefică pentru industrii cum este cea de gambling, pentru că a permis accesul la piețe noi, care au devenit ”debușee” pentru jucătorii din întreaga lume, în virtutea permeabilității granițelor și a circulației libere. Un exemplu în acest sens este Surinam, cea mai mică țară de pe teritoriul continentului Sud-American. Fostă colonie olandeză, țara și-a câștigat independența în 1975. Cu toate că este un stat mic, Surinam surprinde atât prin faptul că populația indigenă s-a străduit să păstreze specificul cultural nealterat de colonialiști, dar și prin diversitatea etnică, lingvistică și religioasă.

 Ei bine, nu mai puțin diversă este țara când vine vorba de jocurile de noroc. În capitala țării sunt patru cazinouri, însă nu lipsesc nici activitățile ilegale de gambling. Pokerul este extrem de popular printre locuitorii țării, dar și pentru turiștii care vizitează țara, turneele de poker fiind organizate cu regularitate.

Gamblingul este legal și domeniul este bine reglementat în Surinam, cu toate că activitățile ilegale nu au fost eradicate în totalitate. Guvernul a început să dea licențe de operare pentru cazinouri în 1996, iar în câțiva ani erau deja nouă cazinouri în țară. Nu au supraviețuit toate, în prezent fiind patru mari destinații de gambling în țară, pentru că la scurt timp după ce industria a început să ia avânt guvernul a declanșat o ofensivă împotriva corupției și a spălării de bani din această industrie, inițiată în 2004. În afară de cazinouri, jucătorii mai au acces și la loterii și săli de pariuri sportive, care aparțin de Suribet – o subsidiară a Superbet, o companie care mai operează și în țări precum Uganda, Guyana și Trinidad & Tobago.

Cazinourile au fost construite în capitala și cel mai mare oraș al țării – Paramaribo (unde locuiește circa jumătate din populația țării), iar cel mai renumit cazino a fost The Palace Cazino, care oferea 161 de aparate de slot, 10 mese de joc, iar printre jocurile puse la dispoziția vizitatorilor se numărau Baccarat, Blackjack, Caribbean Stud Poker, Ruletă. Acesta a fost însă închis în 2005, ca urmare a reglementărilor mai dure impuse de guvern pentru o reglementare mai ”curată” a acestei industrii. Dezvoltarea naturală a jocurilor de noroc o luase înaintea economiei și a clienților, așa că a intervenit un soi de ”Darwinism guvernamental” – doar cazinourile care au trecut testul legalității au continuat să opereze.

Chiar dacă aproape toate cazinourile au fost construite cu capital străin, acestea sunt în prezent o sursă de venit pentru locuitori, având în total 2000 de angajați. În ceea ce privește accesul localnicilor în cazinouri, acesta a devenit acum un fapt, însă la un moment dat accesul lor era condiționat de însoțirea unui turist – cu toate că propunerea nu a devenit de fapt lege.

În afară de jocuri, cei care aleg această mică țară ca destinație de gambling, se pot răsfăța și cu băuturi alese, pot intra în cluburi de noapte, au acces la baruri și parcare gratuită. Cel mai mare cazino din țară este însă Princess Hotel & Casino, care este dotat cu 15 mese de joc, 2 mese de poker și 320 de aparate de slot și video poker. În afară de acest cazino, o altă atracție din capitală este The Torarica Hotel Casino, iar celelalte cazinouri din țară sunt Hotel Ambassador & Casino și The Golden Truly Hotel & Casino.

Fiind o țară cu o întindere mică și cu doar 560.000 de locuitori, Surinam are însă o economie care depășește media țărilor din regiune, cu un PIB pe cap de locuitor de 15.000 de dolari/an. Pe măsură ce țara a prosperat, locuitorii au dezvoltat o propensiune tot mai mare pentru gaming. Un joc este în mod particular popular în țară: pokerul, cea mai des întâlnită formă fiind cea din cazinouri, Carribean Stud Poker, chiar dacă mulți jucători preferă să joace între ei și aleg astfel Texas Holdem sau Omaha, care permit această formulă. Pokerul poate fi jucat și în spații ilegale, care sunt aparent ignorate de guvern, iar existența lor clandestină este permisă tacit.

Chiar dacă este o țară extrem de mică, Surinam este un exemplu de anduranță la ilegalități, dar și de tenacitate economică. Dacă la începutul anilor 2000 cazinourile erau mai degrabă o formă de escapism pentru populația care avea un venit mediu de 150 de dolari, acum s-au dezvoltat conform cu cererea pieței și au devenit o destinație atât pentru ei, cât și pentru turiști – fiind de fapt reduse numeric, însă totodată au fost reduse și activitățile ilicite care aveau loc în interiorul sau în jurul cazinourilor, cum ar fi afacerile cu droguri. Ei bine, pentru că acest drum nu a fost ușor de parcurs, Casino Inside recomandă această destinație celor care sunt curioși cum arată o fostă colonie olandeză în toată diversitatea ei culturală și etnică, dar și cum s-a adaptat aceasta globalizării, concomitent cu păstrarea culturii indigene.

JASON KOON e pus pe fapte mari! 2016 este cel mai bun an din carieră

jason koon

Tânărul jucător de poker american „Jakoon 1985”, născut acum 31 de ani într-o zi toridă de august în orașul Weston, West Virginia, SUA este un jucător de poker profesionist care în ultima perioadă a atras atenția asupra lui prin rezultatele de excepție obținute.

Doar acum, la începutul lunii decembrie, Jason a investit 50,000$ la WPT Five Diamond Classic în două zile consecutive și a câștigat pe 8 Decembrie Eventul No Limit Hold’em #20 High Roller, iar a doua zi a terminat pe locul 2 la No Limit Hold’em #21 High Roller. În total a câștigat în 2 zile de muncă 746,547$.

Inspirație? Abilitate? Talent? Din ce-i 6,500,00$ câștigați din poker până acum, doi ani au fost foarte prolifici pentru Koon, anul acesta când a ajuns la încasări de aproape 3 milioane de dolari și anul 2013 când a reușit să obțină premii de aproape 1,5 milioane de dolari.

Începuturile, între home game-uri și victoriile din online

Se pare că de mic i-au plăcut cifrele și probabilitățile, având o educație ce cuprinde și o diplomă MBA în finanțe. Pe când era la colegiul West Virginia Wesleyan College, tânărul Koon a descoperit pokerul, jucând acasă cu prietenii. Pentru că este o fire competitivă a început să citească cărți despre poker și să se documenteze pe acest subiect. Deja jocurile prietenești de acasă nu-i mai erau de ajuns, așa că a trecut la online. Jocul său nu a fost grozav la început și a fost nevoit să studieze din ce în ce mai mult, iar perseverența i-a fost răsplătită curând, câștigând în 4 weekenduri consecutive 200,000$ din turnee cu buy-in de 1,000$.

Pe Full Tilt a jucat sub pseudonimul “NovaSky” totalizând câștiguri de 1,2 milioane $. Printre altele a jucat o masă finala FTOPS în 2011, obținând 458,000$. Pe Poker Stars a câștigat aproape 1,000,000$ jucând sub nick-name-ul “JAKoon1985”, obținând 3 rezultate notabile: 320,000$ luați pentru un titlu SCOOP, a câștigat un Super Tuesday pentru mai mult de 78,000$, iar apoi și-a umflat conturile cu 91,000$ pentru victoria din Sunday 500.

Nimic nu se compară cu live-ul. Vegas baby

În 2008 a renunțat la jobul său din vânzări la Sunlife Financial și a plecat în Vegas ca să se dedice în totalitate pokerului. Prima oprire a fost la The Venetian Resort Hotel Casino unde a jucat primul său eveniment cash terminand pe 17 la Deep Stack Extravaganza. După o scurtă oprire în Atlantic City la Borgata Winter Open la începutul lui 2009 unde a câștigat 5,492$, Jason se întoarce în Vegas unde lovește de 2 ori la WSOP 40, iar la finalul anului se întoarce la Venetian pentru a juca Main Eventul de la Deep Stack Extravaganza IV unde termină masa finală pe locul 3, obținând 61,655$.

În 2010, Koon are un rezultat important la WPT Championship Event la turneul din Festa Al Lago unde investește un buy-in de 10,000$ pentru un loc 4 care îi returnează de 22 de ori mai mulți bani în cont.

În 2011 joacă 11 evenimente WSOP, dar nu rupe gura târgului, terminând ce-i drept pe plus. În luna august al aceluiași an vine și primul succes la Legends of Poker în Los Angeles, când termină primul și își trece în cont 20,500$.

În 2012 testează temperaturile verii australe și joacă turneul găzduit de Melbourne – Aussie Millions Poker Championship, unde termină Main Event-ul pe locul 27, poziție care-i mai rotunjește conturile cu 36,000$.

La WSOP-ul din acest an plătește buy-in-uri tot la 6 turnee și are inspirația să se înscrie la Eventul cu numărul 3 – No Limit Hold’em/Pot Limit Omaha – Heads-Up unde pierde la “mustață” titlul. Însă contul mai primește aproape 130,000$.

La începutul anul 2013 face o vizită în Franța la Deauville, jucînd Main Eventul, dar nu scoate mai mult de un loc 39. Odată escapada europeană încheiată se întoarce în Vegas să joace 4 evenimente WSOP la care obține 2 rezultate importante: un loc 4 la Event # 24, unde câștigă 132,748$ și locul 21 la One Drop High Roller, unde riscă 111,111$ pentru un profit de 62,612$.

Lovitura vieții

Încurajat de succesele de la WSOP merge la ediția a IX-a a lui Bellagio Cup unde termină pe 2 și își rotunjește conturile cu 316,000$.

În primăvara lui 2015 merge încrezător la L.A Poker Classic unde joacă turneul Turbo High Roller de 50,000$ pe care-l câștigă și care reprezintă cel mai mare succes al său de până în acel moment – 436,344$.

Anul acesta nu a strălucit la WSOP, dar și-a luat revanșa cu brio acolo unde se simte el bine: Bellagio High Roller. Câștigă pe 1 iulie acest turneu și obține 514,080$. Luna următoare joacă la Hollywood turneul Seminole Hard Rock Poker Open unde-l învinge în finală pe Seth Davies și lovește premiul vieții sale – 1,000,000$.

Toată toamna și până acum câteva zile Koon a dat lovitură după lovitură câștigând anul acesta până în acest moment suma de 2,890,926$. Un an excelent pentru Jason. Mi-e frică să mă gândesc ce va putea face la anul. Poate o brățară? Orice ar fi, omul e acum pe val și poate fi considerat în parte și anul lui.

Cifrele lui Jason Koon

6,492,780$ – veniturile totale obținute din poker

1,000,000$ – cel mai mare premiu obținut la un turneu live

A obținut 13 titluri în carieră

A intrat de 154 de ori în bani la turnee

Are 6 mese finale jucate la WSOP

Are 2 mese finale jucate la WPT

Un nou Vegas recreat în Canada: Grand Villa Casino

Grand_Villa2

-Oana Mihalache

Chiar dacă cele mai recente discuții despre Canada au implicat semnarea acordului economic CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement) cu Uniunea Europeană, care a arătat încă o dată importanța interconectivității la nivel regional și global, trebuie spus că industria de gambling este la fel de sensibilă la schimbările economice din regiune. În cazul Canadei, această industrie este puternic influențată de piața din SUA, tocmai de aceea deschiderea unui nou cazino la granița cu aceasta este un indicator al competitivității sporite dintre cele două state, de pe urma căreia ambele au de câștigat. Grand Villa Casino din Burnaby este însă mai mult decât un simplu cazino, având potențialul de a atrage clienți din SUA, dar și de a revitaliza gamblingul canadian – prin luxul său, varietatea jocurilor și alte atracții pe care le vom surprinde în rândurile de mai jos.

Pentru a înțelege mai bine importanța inaugurării acestui cazino, amplasat în provincia canadiană Columbia Britanică, în apropiere de Vancouver, este necesar să menționăm magnitudinea industriei de gambling din Canada. Veniturile totale ajung la 15 miliarde de dolari, iar numărul angajaților care lucrează în această industrie este de 40.591, la care noul cazino a mai adăugat peste 200.

Inaugurat în septembrie 2016, cazinoul aparține lui Gateway Casinos, unul dintre cei mai mari operatori de profil din Canada – cu 12 cazinouri în portofoliu. Potrivit CEO-ului acestui operator, construirea noului cazino a necesitat investiții de 32 de milioane de dolari. Situat în partea de est a arenei Rogers Place, noul cazino are 600 slot-machines, 42 de mese de joc și 7 restaurante. Așa ar arăta o descriere succintă, desigur, însă noua atracție a gamblingului canadian oferă mult mai mult decât atât.

O abordare holistică: un cazino cât un micro-univers dedicat gamblingului

La asta se adaugă cele 1100 de aparate de joc, 6 mese de poker și o cameră dedicată pokerului. Jucătorii mai au acces la cele două baruri, iar cei care vor să petreacă mai multe zile la acest cazino se pot caza la hotel, într-una din cele 200 de camere. Pentru jucătorii cărora le place să mărească miza pentru jocuri și să beneficieze de un spațiu privat, cazinoul le pune la dispoziție salonul Cypress Room. În plus, centrul de conferințe îl face o destinație ideală pentru întâlnirile de business sau pentru evenimente private.

Printre jocurile disponibile la Grand Villa Casino amintim Blackjack, Caribbean Stud Poker, Craps, Let it Ride, Mini-Baccarat, Pai Gow Poker, Poker, Ruletă și Sic Bo. Cazinoul este deschis non-stop și pentru un plus de autenticitate, oferă clienților live entertainment, ceea ce înseamnă că atmosfera este una degajată și prietenoasă. Pentru reîncărcarea bateriilor sau pentru relaxarea mușchilor după încordarea și concentrarea la o partidă de joc, centrul de fitness este locul ideal.

Cu siguranță noul cazino nu va duce lipsă de clienți – situat lângă Rogers Place și Winter Garden, un spațiu dedicat evenimentelor, noua ”Mecca” a gamblingului din Canada va atrage cu siguranță un număr considerabil din rândul celor 1.5 milioane de vizitatori ale celor două atracții menționate. Practic, Grand Villa Casino a înlocuit vechiul Baccarat Casino, care a fost închis definitiv în urma deschiderii acestuia, o mare parte dintre angajați fiind preluați de noul cazino. Una dintre noutățile aduse de Grand Villa este felul în care abordează problema dependenței, printr-o inițiativă numită GameSense, prin care angajații sunt instruiți să ofere consiliere imediată celor care au probleme în acest sens. Mai mult, o parte dintre veniturile aduse la guvernul provinciei în care este situat vor fi direcționate către construirea de centre de tratament pentru cei dependenți de jocurile de noroc.

Potrivit operatorului, noul cazino va atrage o clientelă mai rafinată și va aduce un plus de eleganță acestei zone a Canadei. Ținând cont de predicțiile care arată o creștere a industriei de gambling canadiene în contextul creșterii veniturilor la nivelul populației, îl putem parafraza pe operator și putem spune că, într-adevăr, Grand Villa Casino ”nu este doar despre gambling, ci mai mult despre entertainment” și că va aduce un mic Las Vegas în Canada.

 

Poker One by Stanleybet: turneu exclusivist de Texas Hold’em – 200.000 euro garantați!

SB_Live_The_Poker_One

Cunoscutul bookmaker britanic, Stanleybet, te invită la un turneu exclusivist de poker în Malta. Între 8 și 11 decembrie, va avea loc, la Casino Portomaso, turneul de TEXAS HOLD’EM cu premii totale de 200.000 de euro din care numai marele premiu este în valoare de 50.000 de euro.

Intră în cursă acum – buy-in 550 de euro!

Evenimentul debutează pe 8 decembrie și timp de 2 zile te vei duela pentru calificarea în „Road to Final” din 10 decembrie. Dar calificarea poate fi posibilă chiar şi din prima zi, printr-un satelit Live, plătind doar o zecime din buy-in. Pentru a putea trece la faza următoare jucătorii se vor înfrunta având iniţial un stack de 50.000 de chips-uri.

Duminică, 11 decembrie, are loc marea finală, în care unul dintre jucători își va asigura un câștig minim de 50.000 de euro.  Finala poate fi urmărită și online, prin live streaming.

Cei care nu vor fi la fel de norocoși și inspirați pentru a intra în posesia marelui premiu își vor putea lua revanșa în cadrul turneelor “Side Events”, care le oferă jocuri tehnice și multă distracție.

Acceptă provocarea, fii stăpânul universului la masa de poker!

Momentul în care sunt întoarse cărțile, iar tu iei potul cel mare este unic și-l vei ține minte toată viață. Pokerul este jocul preferat al liderilor lumii, iar în momentul în care dai marea lovitură nimic nu mai contează, ești stăpânul propriului tău univers.

Ia-ți „Poker face-ul” și mergi într-o călătorie de neuitat în Malta!

Insula din Marea Mediterană este deosebită, iar turneul organizat de Stanleybet e un motiv în plus să-ți verifici agenda și să-ți planifici o binemeritată vacanță. Stanleybet s-a gândit chiar la tot, astfel că îți poți rezerva o cameră la hotelul Cavalieri, la un preț special pentru jucătorii de la turneu: 55 euro/noapte pentru camera single, 60 euro/noapte pentru camera dublă, plătind 50% la rezervare şi restul la check-in.

 

Pentru detalii sau rezervări la Poker One by Stanleybet poţi contacta organizatorii la adresa de email:

thepokerone@stanleybet.it

Dominik Nitsche are un viitor sigur în poker

dominiq

Tânărul jucător german, născut în orașul Minden dar rezident acum în Regatul Unit, a ajuns să atragă atenția asupra sa prin rezultatele impecabile obținute la 25 de ani, atât în online, cât și turnee live.

Are 3 brățări WSOP, 1 WPT câștigat în Africa de Sud, 3,755,924$ câștigați din online, 6,587,651$ câștigați din turnee live. Rezultate convingătoare!

Și-a început cariera în poker în 2006 jucând online, ca toată lumea. A jucat pe Fulltilt Poker unde a reușit să se califice de două ori consecutiv la masa finală la Super Tuesday. După o perioadă, prin 2009, a considerat că e momentul să se afirme și la masa de joc live, participând pentru prima oară la Latin American Poker Tour desfășurat în Mar del Plata, Argentina, câștigând turneul și un premiu valoros: 381,000$.

De ce „Dominator”?

E cunoscut în lumea cărților de joc cu supranumele „ Dominator”. Desigur, are un stil agresiv, joacă multe mâini și încearcă mereu să-și folosească poziția la masă. Te domină, nu-ți lasă loc de întors, te blufează, te amețește de nu mai ști ce să joci.

Dacă ar câștiga și un EPT ar face Triple Crown, cea mai frumoasă reușită din poker (cel puțin o dată ar trebui să câștigi un EPT, WSOP și WPT). Doar 5 jucători au reușit asta în istorie: Gavin Griffin,Roland De Wolfe, Jake Cody,Bertrand Grospellier și Davidi Kitai.

Spre deosebire de rivalul său de aceeași naționalitate, Fedor Holz, care joacă mai tot impul high-rollere, Dominik se concentrează pe turnee convenționale, cu buy-in “normal” – 1.000 euro, 2.000 euro sau 5.000 euro, dar investește și 20.000 sau 25.000 de euro câteodată.

În plus, Nitsche joacă mai des și la fel de des intră în bani în turneele jucate.

Este bun prieten cu Philip Gruissem, alt foarte bun jucător de poker din Germania. Acesta a investit mult în Dominik cu mai mult timp în urmă și este mereu alături de el când reușește rezultate notabile.

Rezultatele importante și drumul său spre glorie

În același an, 2009, cu primul său succes într-un turneu live, Dominatorul Dominik a mai avut un rezultat notabil la WPT Marrakech, la High-roller, unde a terminat pe 2, câștigând 120.885$. Anul următor a dorit să-și păstreze ritmul punctând constant în 12 turnee. Cel mai mare câștig al anului fiind înregistrat de el la Full Tilt Poker Series Grand Final, Barcelona de unde a plecat cu 92.699$.

Anul următor a jucat un număr record de turnee, doar septembrie și octombrie luându-și o pauză. Și au început să vină și rezultatele mari: primul loc la Merit Middle East Poker Championship 2011, Kyrenia, unde a smuls un premiu substanțial – 164.100$, în iunie s-a întors să mai ia 123.366$ după ce a câștigat Merit Summer Open, Kyrenia, localitate situată în partea de nord a Ciprului, în zona ocupată de Turcia în 1974.

A încheiat anul în Loutraki, Grecia, câștigând unul din cele 2 side-eventuri EPT aflate în palmaresul lui. Premiul obținut: 47.646$.

2012 este un an foarte bun pentru german. Joacă 4 evenimente WSOP din care câștigă unul – #59, cu 1.000$ buy-in. Este practic cel mai mare premiu câștigat de Dominik în carieră din turneele live: 654.797$.

Către finalul anului respectiv, în octombrie, jucătorul neamț completează cel de-al doilea loc liber din coroana sa și câștigă WPT Johannesburg în sudul Africii. Cecul primit: 206.153$.

În 2013 singurul rezultat notabil este locul 3 la WSOPE, desfășurat la Enghien-les-Bains în Main-Eventul de 10.000$. Peste jumătate de milion de dolari intră în contul lui Dominik.

Anul următor joacă turneul WSOP National Championship din Atlantic City de unde se întoarce mai bogat cu 352.800$. Anul 2014 se mai lasă cu o brățară WSOP, la eventul #2, unde cu doar 1.000$ investiți în buy-in câștigă peste 335.000$.

În prima parte a anului trecut joacă mai multe turnee High-Roller unde lovește bine la High Roller 8 Handed, peste 100.000$ intrând în contul lui. În vara acestui an bagă 50.000$ în Super High Roller 9, Las Vegas, termină pe 2 și obține al doilea cel mai mare câștig live din cariera sa: 629.808$.

Din 2009 și până în prezent a obținut 116 de intrări în bani! Este uluitor, cât de mult îi place să joace. Nemaivorbind de cele aproape 250 de rezultate notabile din online.

Este cu siguranță un jucător de mare viitor. Va fi de urmărit și anul care vine, mai ales la EPT-uri unde să vedem dacă va reuși să obțină Tripla Coroană din poker.

 

Cele mai importante cifre din poker ale lui Dominik Nitsche:

-          3 brățări WSOP

-          1 WPT câștigat

-          6.587.651$ câștigați din turneele live de poker

-          3.755.924$ câștigați din online

Royal Poker Club a împlinit 2 ani

roayal

Pe 8 August cel mai frumos club de poker din Ardeal și cel mai premiat de către revista noastră a împlinit 2 ani de activitate.

Timp de o săptămână, zi de zi, clujenii au participat în număr mare la turneele garantate organizate în Royal.

Cu această ocazie Dan Semenescu, acționar și Events Manager ne-a răspuns la câteva întrebări:

Care sunt atuurile și secretele succesului într-un bussines în care puțini rezistă și mulți renunță, după luni de sacrificii financiare?

Perseverența, optimismul și potența financiară a investitorului sunt atuurile, iar secretul o reprezintă  experiența în domeniu a celor care o conduc zi de zi, noapte de noapte. Încrederea investitorului în echipa sa și sacrificiul zilnic al angajaților pe timp de criză sunt alte secrete pe care le consider personal foarte importante în succesul unui club de poker.

Care îți sunt concluziile după 2 ani de activitate în care Clujul s-a aflat mereu pe harta pokerului românesc?

Satisfacțiile vin doar atunci când auzi aprecierile jucătorilor, după multă muncă și perseverență. Bucuriile sunt mari atunci când jucătorii regulari ai clubului vin cu rezultate internaționale, atunci când ieși din țară și se povestește de tine (și de bine și de rău) și atunci când ești abordat de alte persoane din domeniul pokerului pentru sfaturi, idei și tendințe.

Care sunt jucătorii emblematici ai Clujului?

Este o întrebare delicată, dar îmi voi spune părerea personală, sper fără a supăra pe acei pe care nu am să îi enumăr – sunt mulți jucători buni în Cluj, cu experiență multă și muncitori, precum Dan Hila și Nandor Solyom, Andrei One și Vlad Darie, mi se par cei mai emblematici, ei având mereu rezultate an de an și încasări constante. Nicu Macovei, Mihai Niște, Grigore Boroică și prietenii din echipa lui sunt jucători de poker cu rezultate foarte bune online.

Nu pot să nu menționez jucătorii de cash Omaha din Cluj – Căpitan Bogdan reprezentându-ne peste tot în lume în ultimii 2 ani, de la Praga, Barcelona și Londra până în Las Vegas. Câmpan Marius, nașul meu, îmbină perfect pokerul cu afacerile, călătorind și el peste tot alături de profesioniști, fiind și el printre remarcații mei.

Clujul are și jucători noi, oameni de afaceri, care își alocă timpul liber pokerului și pentru relaxare, dar și de dragul competiției. Cu rezultate bune la turneele naționale și internaționale au fost Alin Toma, Mugurel Fărcaș și Caba Alexandru, toți jucători recreaționali, care tratează pokerul ca un hobby și nu ca un stil de viață sau un job.

Care sunt evenimentele pe care le-ai organizat în Royal și au avut un feedback pozitiv de la jucători?

Toate evenimentele organizate în Royal și-au depășit garantatul. Toate au fost pregătite din timp și personal am acordat atenție maximă acelor evenimente organizate în parteneriat și anume de 2 ori Pokerfest, Concord Million și WPTN 2 ani la rând, satelitul cu 10 pachete garantate pentru Barcelona Mega Poker Series și Campionatul Național de Poker și RPS.

Evenimentele locale au avut toate succesul pe care îl așteptam – Royal Cup 100.000 GTD, Poker Madness și Spring Poker Festival.

Pe aceeași stradă 2 cluburi de poker, ambele sub același acționariat, există piață în Cluj pentru ambele ?

Prefer să nu comentez acest subiect pentru a nu-mi atrage și mai multe antipatii.

Care sunt satisfacțiile și regretele în cei doi ani de activitate ?

Satisfacțiile profesionale au venit odată cu trecerea timpului. Clujenii au învățat să joace poker doar ascultând și participând constant la turneele regulare din club, unde alături de cei experimentați au putut progresa rapid. Ca dovadă, 3-4 jucători recreaționali, oameni de afaceri, menționați mai sus au avut rezultate foarte bune în țară și în străinătate. Turneele KO au avut succes în această vară și chiar mi-au adus satisfacții structurile “testate” în Royal.

Regretul este neorganizarea Romanian Poker Million. Mi-am dorit foarte mult acest an să organizez acest turneu, dar NU am putut ajunge la un acord încă cu toate cluburile din țară.

Sper ca în 2017 să am timp suficient să conving toate cluburile și toți organizatorii să se mobilizeze pentru un astfel de eveniment. 1.000.000 garantat în Royal cred că ar fi satisfacția supremă ca Events Manager în Royal.

 

Vă mulțumesc.

 

DE LA 1 SEPTEMBRIE AMAYA OPEREAZĂ POKERSTARS.RO ȘI BETSTARS.RO ÎN BAZA UNEI LICENȚE ROMÂNEȘTI

pokerstars

 PokerStars.RO și BetStars.RO, principalele mărci de poker și pariuri sportive ale Amaya Inc. (Nasdaq: AYA; TSX: AYA), lansează un nou software în România, în acord cu cerințele noii licențe complete care va intra în vigoare începând cu 1 septembrie. În ultimul an, PokerStars, BetStars și Full Tilt au funcționat în baza unei licențe românești provizorii.

“Ne bucurăm să le putem oferi românilor acces la cele mai importante mărci de poker și pariuri sportive din lume, pe baza unui cadru reglementat local. Prin acțiunile noastre ne-am propus să întărim angajamentul companiei în ce privește expansiunea responsabilă în domeniul jocurilor online, sprijinind reglementările care protejează jucătorii,  crează o piață competitivă și  asigură venituri pentru bugetul de stat, a declarat Eric Hollreiser, vicepreședinte Corporate Communications, Amaya.

Pentru a se conforma normelor de reglementare locale, PokerStars și BetStars vor efectua următoarele schimbări:

  • Controalele pentru joc responsabil vor fi extinse, stabilindu-se noi limite
  • Amaya va colabora exclusiv cu parteneri și furnizori licențiați în România, deținători ai unei licențe clasa a II-a
  • Full Tilt nu va mai fi disponibil în România, jucătorii urmând să migreze către marca PokerStars.RO

Jucătorii de poker români vor beneficia în continuare de lichiditatea globală oferită de PokerStars. Pentru BetStars oferta va rămâne neschimbată.

Înainte de implementarea noii licențe în România, PokerStars va contacta proactiv jucătorii pentru a-i ajuta la autentificarea conturilor în conformitate cu normele din România.

Persoanele cu rezidență în România, titulari de conturi pe PokerStars.RO și BetStars.RO, și care se deplasează temporar în afara României, vor putea în continuare să își utilizeze conturile în străinătate, în funcție de reglementările locale în vigoare.

Uruguay, geniul din sticlă: paradisul gamblingului într-o țară cât o capitală

Hotel_Carrasco_en_la_noche

-Oana Mihalache

Chiar dacă este una dintre cele mai mici țări din America de Sud, Uruguay oferă multiple posibilități celor pasionați de gambling, având în total 18 cazinouri live, un număr impresionant pentru o țară cu 3,3 milioane de locuitori. Publicul țintă majoritar al cazinourilor din Uruguay sunt turiștii, care sunt atrași de exotismul acestei țări, dar și de lejeritatea cu care autoritățile reglementează și controlează activitățile de gambling.

Trei forme de gambling sunt legale în Uruguay: cazinourile, pariurile pari-mutuel și cursele de cai. Activitățile de pariuri sportive tradiționale sunt însă atent controlate de autorități, iar loteria se află sub monopolul statului. Printre jocurile accesibile în cazinouri se numără baccarat, blackjack, ruletă, craps, poker și punto banco, dar și numeroase tipuri de sloturi. Gamblingul online nu este însă supus reglementărilor, tocmai de aceea el este ușor accesibil jucătorilor din întreaga țară.

Unul dintre cele mai populare jocuri din țară este pokerul – un pattern care poate fi regăsit pe tot continentul Sud-American, la spectrul opus jocurilor de bingo din acest punct de vedere. De altfel, în 2015, Uruguay a găzduit cea de-a 8-a ediție a Latin American Poker Tour, organizat de PokerStars în Punta del Este Hotel and Casino din Montevideo.

Industria de gambling din Uruguay, scurt istoric

Un factor care favorizează fluxul de turiști din Uruguay este acela că țara se află între cele mai mari două țări din America de Sud – Brazilia și Argentina – care au avut mult timp restricții în ceea ce privește unele forme de jocuri de noroc. Mulți turiști din aceste două țări au ales să joace în Uruguay, fiind atrași și de plajele de pe Coasta Atlanticului. Atât turiștii, cât și investitorii sunt atrași și de economia liberă din țară, care nu face discriminări între străini și conaționali.

Cazinourile private au o istorie de peste 100 de ani în Uruguay, iar prima lege a gamblingului a fost dată în 1856. Potrivit legendei, tradiția cazinourilor a fost adusă în țară de imigranții francezi, care voiau astfel să continue să joace la ruletă. Până în anii 1990 însă, cazinourile fuseseră deja preluate de către stat. Cele private au început apoi însă să se dezvolte destul de rapid, după ce guvernul a autorizat construirea unui hotel de cinci stele și a unui cazino în Punta del Este. Deschis în 1997, cazinoul operat de Conrad International este și acum cel mai mare cazino din țară, cu venituri anuale care depășesc 140 de milioane de dolari. Acest resort are peste 80 de mese de joc și 640 de slot machines, fiind un pol major de atracție pentru turiști, cărora le oferă și numeroase activități sportive acvatice. În plus, cazinoul este dotat și cu patru restaurante, două baruri, iar hotelul pune la dispoziția oaspeților 296 de camere luxoase. În anul 2013 acest cazino a semnat un contract cu Bally Technologies pentru a lansa o platformă de jocuri online al cărui software a fost asigurat de aceasta din urmă. Asta arată faptul că, în practică, deși gamblingul online nu este reglementat de către autorități, acestea nu interzic explicit operatorilor să deschidă cazinouri online.

Chiar dacă 15 orașe oferă facilități de gambling, cel mai dezvoltat oraș din acest punct de vedere este capitala țării, Montevideo, unde sunt două cazinouri – Parque Hotel și Hotel Casino Carrasco – ale căror venituri merg către guvern, cazinourile fiind deținute și operate de o entitate centrală a guvernului care se ocupă de aceste activități: Direccion Nacional de Casinos del Estado.

În afară de cazinouri, o altă activitate foarte căutată în Uruguay sunt pariurile sportive, însă cele care au legătură cu marile evenimente sportive sunt interzise. Un adevărat paradox, ar spune unii jucători, având în vedere că numărul fanilor activităților sportive este destul de mare în Uruguay. Fotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi, având în vedere că Uruguay este una dintre cele cinci țări care au câștigat Cupa Mondială FIFA de cel puțin două ori. În plus, Uruguay este cea mai mică țară care a câștigat vreodată Cupa Mondială de Fotbal.

Chiar dacă peisajul gamblingului din Uruguay este destul de divers și ofertant, țara nu este un reper al gamblingului Sud-American, acest titlu fiind rezervat mai degrabă unor țări ca Argentina sau Chile. În schimb, atât diversitatea formelor de gambling și entertainment, cât și exotismul țării, ademenesc ușor turiștii care vin chiar din țările apropiate, tocmai pentru că Uruguay și-a eliberat micul geniu din sticlă: afacerile cu cazinouri înfloresc într-un mediu care în mod normal nu ar fi o destinație potrivită acestui lucru, însă atuurile sale au fost explorate până în cele mai mici detalii.

Vina del Mar Casino Resort, un răsfăț de 5* pentru gamblerii sud-americani

CasinoViñadelMar

-Oana Mihalache

America de Sud are multe țări care se înscriu în categoria celor emergente când vine vorba de jocurile de noroc. Dintre acestea una se remarcă în mod deosebit prin faptul că industria de gambling se dezvoltă cu o viteză amețitoare – în 2015 veniturile din cazinouri au ajuns în Chile la aproape 40 de milioane de dolari, în creștere cu 20% față de 2014. Chile oferă nenumărate posibilități celor care vin aici pentru a se juca, însă cei care preferă să joace într-un mediu care să le amintească de tratamentul de care aveau parte membrii de seamă ai burgheziei pot petrece câteva zile la Vina del Mar Casino Resort – un complex care cuprinde un cazino, un hotel, un poker-room, dar și restaurante, spa și un club, în așa fel încât experiența să depășească granițele unei simple distracții.

Cazinoul situat chiar la malul oceanului Pacific acoperă o suprafață care depășește 70.000 de metri pătrați și este deschis șapte zile pe săptămână. Pasionații de jocuri de noroc nu vor avea parte de nicio zi anostă în atmosfera acestui cazino, pentru că se pot delecta și își pot exersa ”magia” jocului din plin: au la dispoziție nu mai puțin de 1.200 de sloturi și aparate de video poker, 85 de mese de joc, 2 mese de poker, dar și o sală de bingo. Printre jocurile de care se pot bucura cei pasionați de gambling putem aminti baccarat, punto banco, ruleta americană, blackjack, craps. Cei care promovează acest cazino, dar și cei care l-au vizitat spun că timpul petrecut acolo este echivalent cu scoaterea unui as norocos din mânecă, pentru că răsfățul și câștigurile fac parte din arsenalul unui vizitator fericit.

Un lucru care face din acest resort unul special este acela că aici au avut loc în ultima decadă campionatele de poker Latin American Poker Tour (LAPT) care reunesc în fiecare an cei mai buni jucători de poker de pe continent. Cel mai recent câștigător – de la ediția din 2015 a acestui turneu – este Oscar Alache Orrega, care a câștigat un premiu de 135.000 de dolari.

Dincolo de spectrul foarte larg al jocurilor oferite, resortul situat în vestul continentului sud-american oferă multe posibilități de relaxare și socializare pentru cei care sunt obișnuiți cu răsfățul. Acestea includ un spa, o piscină și un centru de fitness, dar și câteva restaurante, baruri și un club – Ovo Nightclub, care are faima de a oferi petreceri memorabile celor care îi trec pragul.

Cazinoul încă mai păstrează elementele art-deco care au fost atent conturate încă de la construcția sa iar hotelul, construit în 2002 ca anexă la cazino, are aceleași elemente arhitecturale ca ale clădirii originale. Chiar dacă cea mai recentă lege referitoare la cazinouri a mai restrâns câștigurile operatorilor – prin stimularea competiției în industrie, acest resort nu a avut foarte mult de suferit. Forbes a clasat locația ca fiind printre cele mai exclusiviste resorturi din America Latină și totodată una dintre destinațiile preferate de investitori, comparându-l cu locații precum Punta del Este din Uruguay sau Mar del Plata din Argentina.

De altfel, locul în care se află nu este deloc unul ales întâmplător, pentru că dezvoltarea industriei de gambling din Chile este legată de orașul Vina del Mar, al patrulea ca mărime din țară. În plus, orașul atrage mulți locuitori din zonă, chiar și din capitala Santiago, datorită plajelor sale spectaculoase. Potrivit unor estimări recente, cazinoul este vizitat de circa 2.000 de jucători zilnic în timpul sezonului de vară. Nici nu este de mirare, în afară de sălile de jocuri bine dotate, un hotel care este sinonim cu luxul și exotismul, vizitatorii pot vedea și colecțiile de artă care tronează într-o galerie special amenajată, dar pot asista și la evenimentele care sunt uneori organizate în sala dedicată tocmai acestui lucru, în care sunt nu mai puțin de 700 de locuri.

Orașul Vina del Mar este o oază a turismului Sud-American, fiind un loc exotic, care poate deveni destinația perfecta pentru cei care caută să se relaxeze în timp ce seara își încearcă norocul pentru mari câștiguri în cazino. Cu alte cuvinte, veni vidi vici – acesta poate fi motto-ul acestui loc despre care putem spune că este unic.

Igor Kurganov Jucătorul turneelor pe mize mari

Igor_Kurganov

de Bogdan Fechită

 Igor Kurganov face parte din categoria jucătorilor din noua generație și are un istoric relativ scurt în acest domeniu, însă în doar șapte ani a reușit să urce pe primul loc în topul jucătorilor din Rusia cu cele mai mari încasări din poker.

Născut în 1988, Igor a emigrat alături de părinții săi când era încă mic în Germania. Nu se cunosc prea multe detalii despre viața sa întrucât cariera lui e încă în plină ascensiune. ”La fel ca mulți jucători profesioniști ruși și germani, el aparent a venit de nicăieri pentru a lua lumea pokerului cu asalt”, notează site-ul pokertube.com.

Stilul de joc

În cei șapte ani de când a început să joace poker la nivel profesionist, Igor a avut timp să își cizeleze propiul stil de joc. El e descris pe site-urile de poker ca fiind manierat, calm și extrem de intelectual. Ceea ce îl face și mai misterios e faptul că e un mare fan al turneelor high roller, jucând mai rar în turneele cu buy-in-uri mici. Iar acest stil pare ai aduce succes. A încasat până acum peste 11 milioane de dolari și e jucătorul rus cu cele mai mari venituri din poker. Evident, o mare parte din acești bani au fost câștigați în turneele high roller.

Un alt aspect care îl individualizează este faptul că preferă să participe la turnee din toată lumea, față de unii jucători consacrați care sunt mai restrictivi cu prezențele lor în anumite locuri sau joacă doar în SUA și în alte câteva țări. Dacă vom parcuge lista celor 53 de clasări în bani reușite de Igor, vom afla că a jucat în țări ca Estonia, Irlanda, Uruguay, Portugalia, Spania, etc. Mai exact, în locuri puțin cunoscute în industria turneelor de poker. În total, Igor a vizitat cel puțin 16 țări diferite unde a jucat poker.

Începuturile

Deși se crede că și-ar fi început cariera la PokerStars Caribbean Adventure 2010, Kurganov figurează în baza de date a Hendonmob cu câteva clasări în bani încă din 2009. Mai exact, pe 20 august 2009 a încasat 13.057$ pentru locul 15 obținut în Asian Poker Tour – Macao, iar pâna la finalul anului mai bifează trei clasări în bani la turnee din Irlanda, Portugalia și Cehia de unde adună 98.118$. De altfel, la cel din Portugalia, Igor termină pe primul loc într-un eveniment și încasează 12.503$.

În 2010, cariera sa încă pare la început de drum. Începe să participe la turnee mai importante, însă încasările sale sunt încă mici. E prezent la două evenimente EPT (PokerStars Caribbean Adventure și San Remo), însă câștigurile totale din acest an se ridică abia la 41.344$, de două ori mai puțini decât în primul său an în care figurează cu clasări în bani.

Primele câștiguri high roller

Luna mai din 2011 îi aduce, însă, primul câștig substanțial la un turneu High Roller din Madrid. Igor termină pe locul 2 și încasează 182,560$ după ce a plătit un buy-in destul de mare: 123.000€.

Totuși, din acest moment prinde gustul turneelor pe mize mari unde, datorită faptului că se înscriu mai puțin jucători, are mai multe șanse să ajungă la masa finală. În luna octombrie a aceluiași an câștigă 497.499$ la un turneu high roller din Londra, iar în aprilie 2012 reușește să treacă în premieră de un milion de dolari câștigați într-un singur eveniment: mai exact 1.425.874$ la 8 Max High Roller Monte Carlo.

Premii tot mai mari

Vara lui 2013 i-a adus un nou câștig uriaș. În main event-ul No Limt Hold’em de la GuangDong Asia Millions, Macao, Igor s-a clasat pe locul 6, iar acest lucru i-a adus în cont 1.069.137$. Cel mai mare câștig l-a obținut, însă, un an mai târziu pentru locul 3 într-un high roller de la Monte Carlo pentru care a încasat 1.559.373$.

Pe lângă cele trei premii de peste un milion de dolari, Kurganov mai are în palmares multe încasări de ordiunul sutelor de mii de dolari. În total, el a strâns până acum 11.341.100$ și e pe locul 30 în topul all-time al încasărilor. Cariera lui e, însă, în plină desfășurare.

Proiect de caritate alături de iubita lui

După ce a cunoscut faima în poker, Igor s-a mutat în Londra. Aici a cunoscut-o pe Liv Boeree, una din cele mai frumoase femei din circuit, cu încasări de peste 3 milioane de dolari.

Cei doi formează de peste doi ani un cuplu și au fondat, alături de câțiva prieteni, un proiect de caritate numit ”Raising for Effective Giving”. Proiectul își propune să adune donații de la jucătorii din poker, iar apoi să îi investească în diferite cauze caritabile. Igor donează în fiecare an 10% din câștigurile sale acestei fundații.

Cifrele din poker ale lui Igor Kurganov:

-          Clasări în bani: 53 (până în iunie 2016)

-          Încasări totale: 11.341.100$

-          Cel mai mare câștig: 1.559.373$ (până în iunie 2016)

-          30 e locul ocupat în top-ul încasărilor all-time

-          Cel puțin 16 țări în care a jucat

-          10% din câștigurile anuale le donează fundației sale caritabile

-          2 clasări în bani la WSOP, 3 la WPT și 4 la EPT