Tag Archives: Oradea

Rombet merge la Oradea și Bistrița, pentru două noi seminarii pe teme de fiscalitate

logo rombet

După succesul din luna februarie, de la București, reprezentanții Rombet continuă seria evenimentelor, de data aceasta, la nivel național.  Asociația noastră are plăcerea să vă invite să participați la un seminar special având ca temă „Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice”.

La Oradea, pe 29 martie, și la Bistrița, pe 31 martie, domnul Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet și expert în reglementări contabile și fiscale în domeniul jocurilor de noroc, va aborda subiecte de interes prioritar pentru toți cei ce desfășoară activități în industria gamblingului. Care sunt noile prevederi legale ce au intrat în vigoare la începutul acestui an și care sunt obligațiile care revin organizatorilor de jocuri de noroc sunt numai câteva dintre întrebările la care va răspunde expertul Rombet. De asemenea, cei prezenți vor avea ocazia să adreseze întrebări și să obțină clarificări în privința prevederilor  contabile și fiscale care reglementează domeniul.

„Este important ca toți cei implicați în gambling să înțeleagă că de aplicarea în mod corect și unitar a legislației depinde chiar dezvoltarea businessului lor. Seminariile pe care le desfășurăm în Capitală și în cele mai importante orașe din țară vin în sprijinul tuturor organizatorilor de jocuri interesați de bunul mers al afacerii lor și, per total, al industriei din care facem parte cu toții”, a fost declarația vicepreședintelui Rombet, domnul Anchidim Zăgrean.

Astfel, vă așteptăm alături de noi miercuri, 29 martie 2017, la Oradea, la Hotel Caro Boutique și vineri, 31 martie 2017, la Bistrița, la Hotel Metropolis. Ca de fiecare dată, participarea este gratuită.

Pentru mai multe informații și pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email la adresa: office@rombet.com

 

PROGRAM SEMINAR


Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice -

Miercuri, 29 martie 2017, Hotel Caro Boutique, Oradea

Vineri, 31 martie 2017, Hotel Metropolis, Bistrița

9:45 Înregistrarea participanților – welcome coffee

10:00 I. Modificari ale Codului Fiscal 2017 și impactul lor asupra domeniului jocurilor de noroc.

11:30 – 12.00 Pauză de cafea

12:00 II. Obligațiile declarative și de plată către bugetul de stat ale organizatorilor de jocuri de noroc.

13.15 – 13.45 Masă de prânz

13:45 III. Contabilitatea jocurilor de noroc

15:00 Încheierea seminarului

Prezentările vor fi susținute de dl. Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET

Acțiune, emoție și adrenalină

KZ_poker_interview

Clubul de Poker Eldorado 777 și-a deschis porțile în anul 2014, în incinta Eldorado 777 Deluxe din Oradea. Această locație reprezintă o valoare importantă pentru Eldorado 777 Deluxe oferind o ambianță exclusivă, un mediu plăcut de joc și destindere, unde jucătorii se bucură de interacțiunea personală la mesele de poker, având parte de acțiune, emoție și adrenalină. Karai Zoltán, directorul executiv al SC Clasik Poker SRL, ne-a oferit detalii despre activitățile de zi cu zi ale clubului.

Care a fost motivul pentru care ați deschis o sală de poker în Oradea?

Sala de jocuri Deluxe premium funcționa deja de un an când patronii societății au hotărât ca ar fi o pierdere pentru acest potențial al clădirii să nu ofere o variantă mai largă a serviciilor. Azi deja avem confirmarea că decizia a fost corectă pentru ca jucătorii de poker și cei din salon fac o echipă bună împreună.

Cu ce servicii îi așteptați pe iubitorii jocului de poker?

Sala de poker își așteaptă clienții zilnic începând cu orele 19, și este deschisă până la finalizarea turneelor zilnice și încheierea jocurilor de cash. Clubul nostru de poker are 7 mese  în dotare, o cameră separată VIP și un bar exclusivist în cadrul căruia jucătorii se pot relaxa pe durata pauzelor.

Un rol important în succesul unei săli de poker îl are și pregătirea personalului. Puteți confirma acest aspect?

Absolut. Dacă facem o comparație între sălile de jocuri și salonul de poker, aici jucătorii sunt în contact permanent cu personalul, succesul clubului depinzând în mare măsură de angajați, de aceea acordăm o importanță majoră instruirii colegilor noștri.

Inițiem în mod regulat cursuri conduse de managerul clubului de poker, iar pe lângă însușirea cunoștințelor legate de joc, colegii noștri beneficiază și de instruire cum să comunice cu jucătorii, acesta fiind un aspect important în meseria de crupier. Astfel, putem avea certitudinea că în situațiile reale aceștia se vor ridica la înălțimea așteptărilor.

De unde provine marea majoritate a clienților dumneavoastră?

Turneele zilnice și jocurile de cash atrag în special clienții din Oradea și din împrejurimi. În schimb, turneele cu premii mari garantate, sunt foarte atractive pentru jucătorii din alte orașe atât din România, cât și din Ungaria. Datorită turneelor mari garantate am reușit să atragem jucători chiar și din orașe ca Budapesta, Debrecen, București, Cluj, Timișoara și lista continuă.

De ce țineți cont atunci când organizați programul pentru turneele organizate în cadrul clubului?

 

Prin turneele noastre încercăm să țintim toate stilurile de joc și toate categoriile de jucători, iar agenda noastră este realizată în concordanță cu părerea clienților noștri care, pentru noi, reprezintă un aspect foarte important.

Premiile noastre garantate sunt o mare atracție pentru jucătorii noștri regulari, cărora le asigurăm încă o posibilitate de câștig, printr-un sistem de puncte leaderbord.

În mod normal, cel puțin o dată pe lună sau cu ocazia sărbătorii sezoniere și a diferitelor promoții, organizăm cele mai mari și importante turnee din cadrul clubului cu premii extrem de atractive garantate.

Ați mentionat anterior că organizați și jocuri Cash Game în sala de poker?!

Da, în clubul nostru organizăm atât jocuri de cash game No Limit Texas Hold’Em, cât și Pot Limit Omaha în funcție de cererea jucătorilor.

Cu toate că mizele alese pentru jocurile de cash depind de tipul de jucători și de dorințele acestora, avem atât mese mici de cash, cât și mese cu mize mari.

Sala de poker va fi inclusă în campaniile de marketing, atât de specifice grupului de firme?

Coloana directivă a activității noastre de marketing o reprezintă acele promoții pe termen lung sau chiar pe tot parcursul anului, astfel dorind să accentuăm loialitatea clienților noștri VIP. Aceste promoții principale desfășurate în salile de jocuri – ca de exemplu campania actuală, ELDORADO 777 SPACE PROJECT – sunt extinse și pentru jucătorii de poker, prin care încadrăm întreaga noastră activitate anuală promoțională, incluzând, de asemenea, și programul turneelor.

Imaginația nu cunoaște limite

DL_big_interview

Societatea SC Clasik Poker SRL, înființată în anul 2007, și sălile de jocuri aflate în subordinea acesteia, Eldorado 777 Winner Club și Deluxe, precum și sala Eldorado Poker Club, formează una dintre cele mai reprezentative societăți de jocuri de noroc din România, la momentul actual. Sălile de jocuri, împreună cu Eldorado Poker Club formează un număr de douăzeci și șase de săli și se găsesc în Oradea, Aleșd, Salonta, Arad, Timișoara, Cluj Napoca, precum și în Iași, iar planurile de viitor prevăd extinderea continuă a companiei prin deschiderea de locații noi. Discutăm cu Daniel Levente, directorul general al SC Clasik Poker SRL, operatorul sălilor de jocuri Eldorado 777, despre trecut, prezent și viitor.

Cum a început această poveste de succes?

Ca întotdeauna, de la zero. Societatea noastră are un traseu clasic de dezvoltare până în ziua de azi, deoarece asociații au pornit această afacere prin plasarea și operarea a 4-5 sloturi. În momentul în care posibilitățile financiare au permis, au deschis primele săli independente în Oradea, reușind să se extindă în scurt timp în Cluj Napoca, Arad și Timișoara ajungând astfel la structura actuală a grupului de firme.

Din cele spuse de dumneavoastră deduc că acesta este doar începutul expansiunii…

Așa este. Încă nu este finalizată, deoarece după deschiderea sălii Eldorado 777 Deluxe din 2013 în Oradea, următorul pas important a fost anul 2015, în care am deschis în total cinci săli de jocuri în trei mari orașe ale țării, respectiv Arad, Timișoara, și cele trei săli din Iași. Astfel, putem afirma că după ascensiunea pe care firma a avut-o pe plan local, și nu numai, suntem deja în clasa operatorilor importanți de jocuri de noroc și avem ferma intenție să ne dezvoltăm această poziție și pe parcursul anului 2016.

Prin ce se diferențiază sala Deluxe, față de sălile care funcționează sub marca Winner Club?

În primul rând gama diversificată a serviciilor și produselor oferite, atât sloturi de ultimă generație, două mese de ruletă, bar exclusivist, și nu în ultimul rând, un salon elegant de poker live aflat la mezanin.

Personalul calificat din incinta complexului stă la dispoziția clienților oferind astfel servicii la cele mai înalte standarde fiind astfel o locație unică în perimetrul nostru de activitate.

Ce obstacole ați întâlnit pe parcursul extinderii firmei?

Așa cum am amintit, am început totul de la zero, a trebuit să ne familiarizăm cu unele regiuni geografice, de asemenea a fost necesar să dezvoltăm relațiile parteneriale corespunzătoare.

Ascensiunea firmei a necesitat o perioadă de timp îndelungată, iar în paralel expansiunea acesteia a întâmpinat foarte multe greutăți și provocări.

Dar, în timp, împreună cu partenerii potriviți am reușit să formăm mixul de sloturi potrivit iar pentru aceasta suntem recunoscători distribuitorilor și producătorilor care au colaborat cu noi.

Azi deja putem să afirmăm că din gama noastră diversificată de sloturi fac parte atât modelele clasice, cât și sloturile de ultimă generație achiziționate de la cei mai importanți producători ai pieței.

În ce constă succesul societății dumneavoastră, având în vedere scurta perioadă de existență a acesteia?

O întrebare grea, deoarece nimeni nu vorbește despre succesele obținute de societatea condusă de el, acest lucru ar putea conduce la o încredere prea mare în propriile forțe. Este mult mai important să ne concentrăm asupra sarcinilor pe care le avem în fața noastră. Dacă ar trebui să fac un scurt rezumat, cheia succeselor companiei noastre este reprezentată în mod egal de dezvoltarea continuă a organizației noastre, de strânsa legătură creată cu partenerii noștri, de nivelul ridicat al serviciilor, de activitatea puternică de marketing, precum și de publicitatea responsabilă a organizării jocurilor de noroc.

Dacă totuși ar trebui să indicați numai una dintre cele de mai sus, care ar fi aceea?

Probabil nivelul ridicat al serviciilor oferite de noi. Asociații au recunoscut foarte devreme că rezultate serioase se pot obține doar prin menținerea continuă a nivelului acestor servicii. Concurența este acerbă pe piața jocurilor de noroc și la momentul actual, doar acele firme reușesc să aibă succes, care își atrag clienții și reușesc și să-i fidelizeze cu ajutorul acestor servicii de calitate.

Aici aș menționa un factor important care contribuie în mare măsură la succesul nostru.

Promisiunile făcute față de jucătorii noștri pe parcursul activității le respectăm întotdeauna. Anul trecut pe lângă acordarea unei sume de 8,5 milioane ron pentru jackpoturi, am mai acordat 1,5 milioane ron pentru premiile promoționale, respectiv trei autoturisme de mare valoare, marca BMW.

Aceasta este confirmată și de sloganul nostru, care spune:

”Nu uitați! Eldorado 777 vă oferă întotdeauna mai mult!”

Ați amintit importanța publicității responsabile a organizării jocurilor de noroc. De ce ați menționat acest aspect ca fiind unul important?

Deși jocul de noroc face parte din formele cele mai vechi de jocuri, în toate culturile este o formă de distracție mai degrabă tolerată, decât acceptată pe scară largă. Jocurile de cazino, răspândite în ziua de azi, provin, în mare parte, din Europa, dar formele anterioare ale unor jocuri provin din cultura chineză timpurie. De oriunde ar proveni formele jocurilor de noroc, oriunde s-ar juca acestea, în cazul tuturor acestor jocuri există un numitor comun, și anume faptul că în formă organizată, acestea pot fi jucate de persoane care au împlinit deja vârsta de 18 ani.

Una dintre primele și cele mai importante obligații ale firmei noastre este împiedicarea accesului minorilor în sălile de jocuri, fapt verificat zilnic și în modul cel mai strict cu putință de către personalul nostru.

În sălile noastre de jocuri, dispunem de un personal pregătit care asigură condiții civilizate pentru desfășurarea jocurilor și eliminarea jucătorilor care crează probleme cu scopul ca clienții noștri să-și petreacă timpul liber într-o ambianță plăcută.

Așa cum am observat vă străduiți ca activitatea dumneavoastră să fie diferențiată, față de cea a concurenței, și pe planul acțiunilor de marketing …

O parte importantă a serviciilor oferite de societatea noastră o reprezintă activitățile conceptuale de marketing, desfășurate pe perioada unui an întreg care mențin, prin noi impulsuri, interesul jucătorilor și, de asemenea, formează și totodată ridică nivelul profesional al întregii piețe a jocurilor de noroc.

În aceste condiții s-a finalizat, cu mare succes, promoția anului 2015, intitulată Triplu X, care a acordat trei autoturisme de mare valoare marca BMW, precum și a altor premii valoroase.

În această promoție au fost incluse toate cele 21 de săli de jocuri existente la momentul respectiv, de atunci ne-am extins cu încă cinci săli astfel, în anul 2016, la noua promoție vor participa toate cele 26 de săli de jocuri.

Ați amintit la începutul discuției că ați deschis trei noi săli în Iași. Presupun că o apariție de asemenea anvergură necesită și un suport de marketing serios…

Desigur este un aspect implicit al unei investiții de asemenea anvergură ca afacerii să-i dăm un bun prim start. Pentru că trebuie să ne promovăm și să stimulăm jucătorii, ca aceștia să aibă încredere în noi.

Promoția de deschidere din Iași, cu titlul Winner Rocks, a început anul trecut în octombrie și s-a încheiat în acest an, în martie, premiul cel mare fiind un autoturismul marca Opel Adam Rocks.

Care este marea idee promoțională pentru anul 2016?

Într-adevăr, este o idee inedită. Totul a început ca o glumă, am fost sceptici, când unul dintre asociați a venit cu ideea că am putea trimite primul turist civil în spatiu. Încet, dar sigur ideea a început să prindă contur și echipa noastră de marketing a căutat detaliile referitoare la o posibilă călătorie în spațiu dovedindu-se astfel că nu este de nerealizat. În prezent sunt companii care fac posibile astfel de călătorii spațiale, iar contra unei sume corespunzătoare de bani pot să asigure această călătorie în spațiu turiștilor civili.

Am luat și noi legătura cu una dintre aceste companii și după ce ne-am asigurat că după realizarea unor pregătiri corespunzătoare, există posibilitatea ca un turist civil să ajungă în spațiu, nu am avut altă opțiune decât să inițiem promoția.

Deci așa s-a născut promoția intitulată ELDORADO 777 SPACE PROJECT…

Da. Din acest moment evenimentele s-au consumat unul după altul, așa s-a născut conceptul de Eldorado 777 Space Project.

Desigur, și noi am luat în calcul că mulți vor arăta neîncredere față de această promoție, respectiv față de marele premiu, tocmai de aceea am și construit această tematică în așa fel încât, prin câștiguri mai mari sau mai mici, să motivăm jucătorii. Pe lângă acestea, desigur că a trebuit să mai desfășurăm nenumărate alte activități prin care să comunicăm atât jucătorilor din săli, cât și potențialilor clienți.

Ne-ați da câteva exemple?

Având în vedere că promoția se desfășoară deja de mai bine de o lună, jucătorii noștri au putut să se familiarizeze cu câteva elemente, atât în cadrul, cât și în exteriorul sălilor noastre, diferite elemente de imagine, conexe promoției, îi salută și informează constant clienții noștri. Nu doresc să fac publice unele secrete din culise, dar pot să vă spun că vom avea surprize pe tot parcursul anului.

Ce premii vor fi oferite jucătorilor în această promoție?

Deoarece sălile noastre de jocuri se găsesc în aproape toată țara, în mai multe orașe și regiuni, am hotărât ca față de promoția de anul trecut – când toate sălile noastre au concurat pentru un singur mare premiu – să modificăm un pic sistemul și să departajăm pe regiuni suprafața acoperită de grupul de firme. Astfel, în fiecare regiune jucătorii vor concura pentru un mare premiu distinct. Vom trage la sorți un total de 18 autoturisme Volkswagen pentru jucătorii noștri regulari din anul 2016.

Iar la sfârșitul anului va avea loc marea extragere finală, când pe 16 decembrie 2016, vom afla, cine este norocosul care va putea ajunge în Spațiu. La acest eveniment vor participa  toate cele 26 de săli.

Totuși, care este suma totală a premiilor promoției? De asemenea, ne-ați putea da câteva detalii referitoare la marele premiu?

Premiile totale ale promoției ELDORADO 777 SPACE PROJECT însumează peste 3.200.000 RON! Este o sumă fabulos de mare, poate un record al promoțiilor pe piața românească!

Marele premiu este o călătorie în spațiu accesibilă oricui, prin care Marele Câștigător are posibilitatea de a experimenta trăirile unor astronauți pe parcursul activității lor dar, desigur, doar din poziția de ”pasager”. Ce senzație dă accelerarea extremă, dispariția gravitației, adică starea de imponderabilitate, de asemenea acea mirifică imagine dată de curbura Pământului, din stratosferă.

Aceasta este o experiență care îl va însoți toată viața pe câștigător.

Nimic nu rezumă mai bine esențialul activității de marketing din anul 2016 a grupului de firme Eldorado 777 decât sloganul ales, care va însoți de-a lungul întregului an materialele publicitare. Cum sună acesta mai exact?

Importanta decizie a marelui câștigător: Averea sau renumele?

LAS VEGAS CAFFE – Aici vei simți atmosfera din Vegas

FOFT2TOMBOLA

În această ediție vă prezentăm viziunea de operare a unuia dintre operatorii de jocuri de noroc de top de la noi din țară. Dan Udrea, Administrator al sălilor de joc LAS VEGAS CAFFE, vă prezintă întreaga poveste de succes a brandului, dar și dezvoltarea fulminantă a mărcii de energizante și băuturi răcoritoare DMS – Secretul Adevăraților Campioni.

Când ați demarat afacerea cu săli de joc Las Vegas Caffe? Și cum a început totul?

Primele 5 Săli de joc LAS VEGAS CAFFE s-au deschis la Iași în 2010. De la început am dorit să ne dezvoltăm într-un mod distinct față de concurența din domeniul jocurilor de noroc prin natura serviciilor oferite clientului referindu-mă aici la confortul și activitățile promoționale desfășurate în locațiile noastre. Ideea de a oferi clienților noștri momente frumoase și de a-i face să simtă atmosfera LAS VEGAS știută doar din media ne-a motivat să abordăm clientul astfel încât să–i facă să se simtă respectați și mulțumiți că sunt clienții noștri. În toate orașele abordate de noi s-a creat un fenomen social în care oamenii vin să se distreze, vin să-și satisfacă curiozitatea legată de ceea ce înseamnă LAS VEGAS. Este știut faptul că fiecare client este important pentru noi, nu doar la nivel declarativ, încercând să aducem în activitatea noastră servicii care să mulțumească toți clienții.

De ce vine jucătorul să se distreze în sălile Las Vegas Caffe? Ce îi oferiți în plus față de concurență?

Am privit și ne-am dorit ca această relație între noi și jucător să fie una de lungă durată, iar pentru aceasta a fost nevoie de multă răbdare, de capacitatea de a găsi momentul oportun în care să-i oferi ceva nou jucătorului atunci când există riscul ca această relație să devină rutină pentru noi toți.

Programul de fidelizare a jucătorilor și celelalte acțiuni promoționale se desfășoară în condiții de transparență,oferind tuturor clienților șanse egale de câștig. Jucătorul nostru vine și pentru atmosfera liniștită și prietenoasă oferită de angajații noștri și de designul interior, acestea fiind liantul care-i ajută să socializeze îndeajuns de mult cât să-i determine să revină în sălile noastre. Toate acestea sunt posibile și datorită atitudinii pozitive a jucătorilor care în mare parte sunt mulțumiți de felul cum rulează și ce câștiguri dau aparatele noastre.

Care este mixul de jocuri oferit de sălile Las Vegas Caffe?

Avem în vedere și luăm în considerare, cum e normal, și dorința clienților noștri pentru a ne orienta către acele mixuri care să acopere toate gusturile în materie de gambling. Dispunem de cele mai căutate și jucate mixuri oferite de producători cunoscuți, dar recunoaștem că suntem destul de selectivi în acest sens.

Ce ne puteți spune despre promoțiile, tombolele, jackpoturile și celelalte instrumente de marketing folosite în sălile dumneavoastră?

Programul de fidelizare se adresează tuturor categoriilor de clienți indiferent de sumele alocate pentru joc. Premiem jucătorii pentru prezența constantă în locațiile noastre prin acordarea unor carduri VIP ce oferă clientului acces gratuit la promoțiile de băuturi. Acum suntem la a doua acțiune promoțională din acest an intitulată MEGA TOMBOLA LAS VEGAS, acțiune la care sunt înscrise toate locațiile noastre din țară cu premii substanțiale și mega petreceri. Aventura LAS VEGAS continuă cu acordarea premiilor JACKPOT pe fiecare sală și un JACKPOT GLOBAL care reprezintă un premiu substanțial ce poate fi câștigat în oricare locație din țară.

Una din companiile dumneavoastră este producătorul energizantului DMS Champion’s Energy Drink și a altor băuturi răcoritoare ca DMS Limonet Mojito sau DMS Cola. Ce ne puteți spune despre aceste produse?

Aceste produse sunt relativ noi pe piața băuturilor răcoritoare, dar nu și pentru clienții noștri din sălile de joc. Sunt băuturi care se pretează a fi consumate în cadrul diferitelor evenimente având un design elegant, un gust bine definit pentru fiecare aromă. Băuturile răcoritoare deja foarte consacrate sunt cumpărate din obișnuință, iar cei mai mulți nu mai savurează aroma, noi oferim aceste băuturi tocmai pentru a scoate consumatorul din rutină și a-l determina să savureze aromele acestor băuturi răcoritoare care sunt la un raport CALITATE – PREȚ foarte bun!

De ce credeți că este important pentru operatorii de jocuri de noroc de la noi din țară să aibă gama de băuturi DMS în meniul barurilor din incinta sălilor lor de joc?

Aceste băuturi răcoritoare oferă posibilitatea de a satisface o gamă largă de consumatori prin aromele distincte care au și avantajul de a se combina perfect în orice mix long drink.

Designul și grafica recipientelor se face remarcată în orice mod de expunere, ambalajul nereturnabil și ușurința de a depozita cantități mari în spații mici reprezintă avantaje pentru cei care au spațiu relativ mic și limitat alocat activității de bar în sălile de joc.

Aveți săli de joc peste tot în țară: Arad, Pașcani, Brașov, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava sau Cluj. Cum ați caracteriza jucătorul din sălile Las Vegas Caffe?

Majoritatea jucătorilor noștri sunt tipul jucătorului pretențios din punctul de vedere al serviciilor de care dispune, bun cunoscător al mixurilor de jocuri, constant ca prezență și mulțumit în ansamblu de avantajele care și le creează prin prezența în sălile noastre.

Care sunt proiectele de viitor ale lui Las Vegas Caffe?

Nu prea îndrăznim să ne gândim la viitorul nostru în această afacere având în vedere cât de ocupați suntem cu prezentul și mă refer aici la faptul că piața este suprasaturată și haotic organizată, la faptul că legislația în domeniu este instabilă și părtinitoare și nu în ultimul rând la faptul că un procent considerabil din venit este virat statului în nebuloasa de taxe și impozite care  nu țin cont de proiectele de dezvoltare ale fiecărui investitor. Așadar consider că putem vorbi de viitor dacă luăm în considerare expansiunea companiei noastre într-o țară cu taxe și impozite care-ți permit să te dezvolți și oferă un cadru legislativ stabil.

1.2 milioane de lei câștigați la un singur aparat

stanleybet mega

Joi 10 Iulie 2014 s-a câștigat Mega Jackpot-ul în valoare de 276.423,56 lei la unul dintre aparatele de tip slot machines din agenţia Stanleybet de pe Bd. Ion Mihalache nr. 185.

Cel de-al 38-lea premiu Mega Jackpot a fost câştigat la același aparat la care în urmă cu 3 ani de zile s-a înregistrat cel mai mare câștig din istoria jackpoturilor din România în valoare de 931.525.89 lei.

Tot într-o zi de Joi, ca în 2011, la același aparat, și-a schimbat viața și bucureșteanul care a avut inspirația de a juca la aparatul Mega Jackpot. La scurt timp după ce s-a așezat la aparat acesta a primit 10 jocuri gratuite pe parcursul cărora a reușit să câștige marele premiu de peste 62.000 de euro.

Premiul i-a fost înmânat câştigătorului, un barbat în vârstă de 31 de ani, în cadrul unui eveniment organizat marţi, 15 iulie, în agenţia Stanleybet din bd. Ion Mihalache nr. 185 de către Ion „Iron” Oncescu, ambasadorul Mega Jackpot în România. Cu această ocazie alți 3 participanţi la eveniment au câştigat câte un LED Samsung la Tombola Mega Jackpot, deja tradiţională în rândul jucătorilor.

„Am avut plăcerea să înmanez premiile Mega Jackpot câştigătorilor din mai multe oraşe dar, pentru că îmi plac recordurile am un sentiment deosebit când ştiu că Mega Jackpot a fost câştigat din nou, exact în locul în care s-a acordat cel mai mare Jackpot din România, reuşind astfel ca un singur aparat să ofere în 3 ani de zile nu mai puţin de 12 miliarde de lei  celor care au ales Mega Jackpot.”, a declarat Ion „Iron” Oncescu, multiplu Campion Mondial la Skandenberg şi Ambasadorul Mega Jackpot în România.

Cele 38 de premii Mega Jackpot acordate din 2010 şi până în prezent depășesc 13 milioane de lei. 20 dintre premiile acordate au fost în București, 4 în Craiova, câte 2 premii în Brașov, Mangalia, Satu Mare, iar Timișoara, Constanța, Oradea, Galați, Brăila, Bacău, Oltenița apar pe harta câștigătorilor Mega Jackpot cu câte un premiu.

Despre Mega Jackpot

Mega Jackpot reprezintă un sistem de jackpot unic în România, prezent în agențiile Stanleybet din toată țara, a cărui valoare pornește de la 200.000 de lei. Acesta cuprinde 218 aparate de tip slot-machines legate în rețea, iar premiul se acumulează de la toate aparatele, generând astfel câștiguri pe impresionante.