Tag Archives: martingale

Pariuri virtuale | Jocuri virtuale pe care pariem

poza1

de Mircea Panait

Jocurile Virtuale (Virtual Sports) sunt de fapt jocuri la care este folosit un generator de numere aleatoare. Acest generator stabilește pariurile câștigătoare, iar acestea nu pot fi influențate în niciun fel. Toţi participanții la jocuri virtuale văd aceleaşi meciuri şi aceleaşi cote.

De obicei, mulți pariori folosesc aceste jocuri pentru divertisment și recreere în pauza unei sesiuni de pariat sau atunci când le permite timpul sau doresc să experimenteze o anumită strategie. Pentru asta, jocuri virtuale sunt excelente. Spre deosebire de pariatul pe evenimente sportive, la jocurile virtuale câștigătorul nu este influențat decât de softul folosit de către agenția de pariuri care oferă aceste jocuri.

La Fortuna, am testat următoarele: fotbal virtual, tenis virtual, curse moto virtuale, curse de cai virtuale, curse de câini virtuale și ciclism virtual.

Fotbal virtual. Aici găsim diverse meciuri de pariat, inspirate din campionatele mari ale Europei. Ca și tipuri de pariuri: pariuri pe câștigător (1, X, 2), pariuri pe scor corect, pariuri pe șansă dublă, pariuri pe numărul total de goluri, pariuri pe sub 2.5 goluri/peste 2.5 goluri. Pentru cei care vor să aplice o strategie de genul Martingale sau D’Alemebert, fotbalul virtual este potrivit.

Tenis virtual. Foarte simpatic și cu o prezentare bună a jucătorilor care își dispută meciul virtual. Putem paria pe câștigătorul meciului (Head to Head), dar și pe scorurile înregistrate în fiecare set și chiar pe numărul de puncte care se joacă într-un game. Nu este potrivit pentru a aplica diverse strategii din cauza numărului redus al pariurilor.

Ciclism virtual. Atractiv pentru cei care sunt pasionați de curse. Aici avem pariuri tip racecard, forecast, tricast. Sunt 8 participanți care își dispută cursa virtuală, racecard fiind pariul pe câștigătorul cursei, forecast fiind pariul pentru primele două poziții sau oricare alta, în timp ce tricastul este pariul pentru primele 3 poziții sau oricare alta.

Cursele de cai virtuale, cursele de câini virtuale, cursele moto virtuale – la fel ca la ciclismul virtual, puteți alege și paria pe câștigătorul cursei sau pe plasarea pe o anumită poziție.

De fapt, pariurile virtuale au devenit populare datorită succesului înregistrat de anumite jocuri, în special de fotbal, precum FIFA, Football Manager sau alte simulatoare ale unor sporturi reale. Agențiile de pariuri caută în permanență noi softuri care să atragă clienții și să îi facă să cheltuie banii. Când au apărut, pariurile virtuale au fost tratate cu răceală și reticență de către pariori. Dar hai să vedem avantajele și dezavantajele pariurilor virtuale:

Dezavantaje

Cel mai mare dezavantaj al pariurilor virtuale este dat de tentația de a paria cât mai mult. Spre deosebire de pariurile pe un meci de fotbal, la care studiezi, pariezi, vezi meciul sau nu, la pariurile virtuale poți miza întreaga zi. Dezastruos, mai ales pentru pariorii începători care pot ceda tentației.

Alt dezavantaj este dat de faptul că nu poți face o analiză și nu te poți informa asupra pariului pe care îl pui. Singurele date sunt cele furnizate de către agenția de pariuri.

Al treilea dezavantaj este dat de intensitate emoțiilor pe care le oferă un meci real, spre deosebire de unul virtual. Atmosfera din tribune la un meci din UCL nu se poate compara cu două sunete ale unor suporteri pe care le auzi în boxele calculatorului.

Avantaje

Amuzamentul și partea distractivă a sporturilor pe care pariezi. De fapt, cel mai important este să te distrezi, iar jocurile virtuale sunt amuzante. Mai multe șanse de a câștiga și mai multă distracție.

Sporturile virtuale sunt foarte bune pentru pariorii începători care pot învața de acolo regulile de bază într-un sport/eveniment/competiție. Chiar mai mult decât atât, poți urmări variația cotelor și înțelege anumite mecanisme după care să te ghidezi.

Chiar și un parior experimentat își poate folosi cunoștințele la pariuri virtuale pentru că echipele sunt create pe modelul celor reale. Se pot aplica la nivel micro diferite strategii și tehnici de pariere.

În concluzie, pariurile virtuale sunt simpatice, drăguțe și interesante dar cum nu înveți să înoți în cada de baie, tot așa nu înveți mare lucru de la pariurile virtuale. Dar poți petrece 3 minute plăcute în pauza unui meci.

Strategii la pariuri sportive

soccer

În cele ce urmează vă prezentăm, în sinteză, câteva din cele mai folosite strategii de pariuri sportive pentru fotbal. Strategii care implică pariurile pe favoriţi (pariuri sigure), contra favoriţilor (câştiguri mari), pe rezultate de egalitate (strategia X-ului), sistemul Martingale (strategie care te ajută să îţi recuperezi mizele pariurilor necâştigătoare), sistemul D’alembert (strategie care te ajută să menţii o balanţă între pariurile pierdute şi cele câştigate) şi criteriul Kelly (strategie care te ajută să afli miza optimă pe care urmează să o pariezi).
STRATEGIA  1

Această strategie este indicată pentru cei care pariază pe favoriți (echipe de top). Alegem o echipă care în ultimele 2-3 meciuri a făcut cel puţin un pas greşit, un meci în care favoritul clar nu câştigă meciul, (ex. Chelsea – Hull 1-1), dar adversarul următor trebuie să fie de același calibru ca şi cel din meciul în care favoritul a făcut pasul greşit (ex. Chelsea – Reading). Cota va fi pe măsura meciului, între 1.15 – 1.40, dar gândiţi-vă că va aduce 15-40% din suma pariată. Ideal ar fi să puneți un pariu multiplu, un bilet care să conţină 2-3 meciuri pentru un câştig mai consistent.
exemplu:

Chelsea – Bolton        1 – 1.25

Liverpool – Wigan       1 – 1.30

Arsenal – West Ham   1 – 1.35

                  Cota finală : 2.19

- acest pariu vă dublează suma investită cu ocazia câştigării lui.

STRATEGIA 2

Această strategie este indicată pentru cei care caută câştiguri mari, meciuri cu cote mari, pentru cei care pariază împotriva favoriţilor. Alegem favoriţii care au 4-5 victorii consecutive, atât pe teren propriu cât şi în deplasare, pariem împotriva favoritului până când vom câştiga. Trebuie să ne asigurăm că în următoarele 4-5 meciuri, adversarii echipei împotriva căreia vom paria să fie de acelaşi calibru (de mijlocul şi de subsolul clasamentului). În cazul în care pierdem un pariu, dublăm sau triplăm miza pentru următorul pariu.

exemplu :

Milan – Reggina : 1= 1.20 , X = 4.00 , 2 = 12.00

Ultimele 6 meciuri : Milan = V V V V V V ; Reggina = I E I I I I

V = victorie, E = egal, I = înfrângere

1E pariem pe egal : 1E x 4.00 = 4E (profit eventual : 2E)

1E pariem pe Reggina : 1E x 12 = 12E (profit eventual : 10E)
- presupunem că Milan a câştigat meciul, deci am pierdut ambele pariuri. În următorul pariu vom dubla sau tripla miza, în funcţie de cote.

Treviso – Milan : 1 = 6.00, X = 3.60, 2 = 1.50

3E pariem pe egal : 3E x 3.60 = 10.80E (profit eventual : 2,80E)

3E pariem pe Treviso : 3E x 6.00 = 18.00E (profit eventual : 10E)
- presupunem că meciul se termină la egalitate, deci vom avea un profit total de 2,80E. Teoretic, o favorită poate avea în medie 4-5 victorii consecutive, după care, în general, urmează un pas greşit. Bineînţeles că pot fi şi excepţii, au fost cazuri în care un favorit a obţinut chiar şi 14 victorii consecutive.

STRATEGIA 3
Această strategie constă în alegerea unui singur meci. Există o condiție: cota favoritului să fie cel puţin 2.00. Riscul pentru această strategie este destul de ridicat, drept urmare trebuie să alegem cu grijă meciul pe care vom paria. Iată cum funcţionează:
exemplul 1 – pariem pe favorit şi pe egal:
Milan – Liverpool : 1 = 2.20, X = 3.10 , 2 = 3.50
- aplicăm o formulă simplă, în funcţie de suma pe care dorim să o câştigăm.

10E : 2.20 = 4.54E (aceasta va fi prima miză) ; 4.54E * 2.20 = 10E (profit eventual : 2.24E)

10E / 3.10 = 3.22E (aceasta va fi a doua miză) ; 3.22E * 3.10 = 10$ (profit eventual : 2.24E)
exemplul 2 – pariem pe favorit şi pe outsider:
Milan – Liverpool : 1 = 2.20, X = 3.10, 2 = 3.50
- aplicăm aceeaşi formulă simplă, în funcţie de suma pe care dorim să o câştigăm.

10E / 2.20 = 4.54E  (aceasta va fi prima miză) ; 4.54E * 2.20 = 10E (profit eventual : 2.61E)

10E / 3.50 = 2.85E (aceasta va fi a doua miză) ; 2.85E * 3.10 = 10E (profit eventual : 2.61E)
STRATEGIA 4
Constă în alegerea unui campionat în care, în medie, în fiecare etapă cel puţin 2 meciuri să se încheie la egalitate. Alegem o echipă care nu a mai înregistrat un meci egal de cel puţin 5-6 etape. Pariem pe egal în orice meci va disputa această echipă până când vom câştiga. După fiecare pariu pierdut dublăm sau triplăm miza. Dacă veţi alege această strategie, este foarte important să vă calculaţi foarte bine bugetul.
exemplu:
Milan – Lecce : 1 = 1.30, X = 4.00, 2 = 10.00

2E x 4.00 = 8.00E (profit eventual : 6.00E, pierdem)
Roma – Milan : 1 = 2.40, X = 3.10, 2 = 3.20

6E x 3.10 = 18.60E (profit eventual : 10.60E, pierdem)
Milan – Lazio : 1 = 1.70, X = 3.20, 2 = 4.00

18E x 3.20 = 57.60E    (profit eventual : 31.60E , pierdem)
Reggina – Milan : 1 = 6.50, X = 3.50, 2 = 1.60

54E x 3.50 = 189.00E (profit eventual : 109.00E , câştigăm)
STRATEGIA 5: SISTEMUL MARTINGALE
Sistemul Martingale este foarte vechi, creat pentru jucătorii din cazinouri, este un sistem uşor de înțeles: dacă pierzi pariul (pariurile), mizele tale cresc progresiv pentru a-ţi acoperi toate pierderile şi pentru a obţine profit la primul pariu câştigat. De îndată ce ai realizat profitul aşteptat repeţi strategia de la început şi pariezi miza iniţială. Următoarea formulă este pentru a realiza suma de bani ca miză:
Miza = ( L + P) / (O – 1)
unde:

L = totalul acumulat din pierderile anterioare

P = profit dorit

O = şanse decimale (cota)
Care sunt riscurile sistemului Martingale?
Marele dezavantaj constă în aspectul practic. Un eşec al rezultatelor îl forţează pe parior să rişte o sumă enormă de bani. Potrivit sistemului Martingale, după o serie de 5 pariuri pierdute având şanse (cotă) de doi (2.00), miza pentru pariul al şaselea, trebuie să fie de 32 de ori miza iniţială. Mai mult decât atât, sistemul Martingale în sine nu este un mod de a avea profituri pe termen lung. Singurul mod pentru un parior de a face acest lucru este să calculeze probabilităţile cu mai multă acurateţe decât bookmakerii (agenţii de pariuri).
STRATEGIA 6: SISTEMUL D’ALEMBERT
Acest sistem îi poartă numele lui Jean Le Rond d`Alembert, matematician şi fizician de profesie, care s-a afirmat mai ales prin teoriile sale pline de noutate pentru acele vremuri. Teoria lui susţinută în “Legea echilibrului” presupune o balanţă între reuşitele şi eşecurile unui eveniment jucat. D`Alembert, de multe ori confundat cu un sistem piramidal, măreşte miza pariului cu o unitate în caz de pariu necâştigător şi îl micşorează tot cu o unitate în cazul unui pariu câştigător. Suma poate fi marită sau micşorată în funcţie de cotă.
PASUL 1- Pariaţi 10E pe o cotă de 1.80, dacă pierdeţi pariaţi în continuare 20E, în cazul în care pariul este câştigător în următoarea etapă veţi paria tot  10E.
PASUL 2- Dacă primul pariu a fost pierdut şi aţi mizat 20E pe următorul pariu iată ce veţi face în continuare. Dacă pariul iese câştigător reveniți la miza de 10 lei, dacă pariul este din nou eronat măriţi miza cu 10E şi pariaţi 30E în următorul pas.
PASUL 3- Dacă din nou pariul este necâştigător și aţi pariat 30E, în următoarea etapă măriţi miza cu 10E. Dacă aţi pariat 30E şi pariul a ieşit câştigător reduceţi suma cu 10E, adică pariați 20E pe următorul eveniment.
STRATEGIA 7: CRITERIUL KELLY
Criteriul Kelly îţi permite să calculezi miza optimă în concordanţă cu şansele de pariere (cota) şi cu prezicerea ta (pronosticul). Pariind mai mult ar însemna un risc inutil iar pariind mai puţin ar implica mai puține returnări. Miza optimă este reprezentată sub forma unui procentaj din suma totală pe care o veţi aloca pariurilor sportive.
Cum îmi calculez mizele folosind criteriul Kelly?
Pentru a calcula miza trebuie să cunoşti cota bookmaker-ului (O) şi să fi calculat cu acurateţe probabilitatea unui rezultat favorabil al pronosticurilor tale (P). Aşadar următoarea formulă se aplică:

% = (O x P – 1) / (O – 1)
unde,

O = cota

P = probabilitatea calculată pentru ca pronosticul indicat să fie corect.
Atenţie, acest sistem îţi va aduce un profit numai dacă calculezi probabilitatea cu mai multă precizie decât un bookmaker (agenţia de pariuri). Dacă estimările tale sunt greşite strategia ar putea să grăbeasca pierderile.
Înainte să utilizaţi aceste strategii pentru biletul dumneavoastră de pariuri sportive, vă sfătuim să le testaţi, iar după ce v-aţi asigurat că sunt aplicabile, alegeţi-o pe cea mai profitabilă.

Probabilităţile de eşec ale martingalului în jocul de cursă lungă

Roulette

 

Oricine intuieşte că şansele ca acelaşi eveniment să se producă de mai multe ori consecutiv într-o serie de jocuri independente sunt foarte mici. Acest lucru este valabil pentru orice joc de noroc, inclusiv ruleta.

Spre exemplu, obţinerea aceleiaşi culori de n ori consecutiv la o ruletă cu un singur zero are probabilitatea . Pentru n = 3, aceasta este 11.51%, pentru n = 5 este 2.72%, iar pentru n = 10 coboară la 0.07%.

Bazându-se pe aceste probabilităţi mici de repetiţie şi pe unele adevăruri matematice, jucătorii îşi construiesc sisteme şi strategii, între care martingalul este cel mai des practicat.

Presupunând că sunt pierdute n pariuri consecutive cu miza dublată la fiecare pariu care urmează, iar al n + 1 – lea pariu este câştigat, începând cu miza S pentru primul pariu, algebra poate demonstra cu uşurinţă că suma câştigată în final este mai mare decât pierderea anterioară cumulată, iar profitul este S, indiferent de valoarea lui n.

În cartea mea Ruleta – probabilităţi, profituri: Matematica pariurilor complexe am dedicat un capitol martingalului, in forma sa generală, unde am prezentat această demonstraţie.

Pentru un jucător care practică un astfel de sistem o dată, următoarele fapte sunt indubitabile:

- Pentru un număr suficient de jocuri consecutive, jucătorul va obţine întotdeauna un profit pozitiv (S);

- Pentru a nimeri culoarea favorabilă şi a obţine acest profit, jucătorul trebuie să susţină pierderea anterioară cumulată (care este ).

Această susţinere financiară este principala lacună a martingalului şi este o problemă de management financiar personal, deoarece sumele nu sunt nicidecum mici.

Spre exemplu, pentru n = 9 (susţinerea a 9 ratări consecutive) şi S = $1 drept prima miză, suma totală pierdută înaintea pariului câştigător este $511. Pentru o miză iniţială de $2, suma pierdută devine $1022. Acestea reprezintă investiţii pentru un profit de numai $1 sau $2. Este o rată a profitului destul de mică, nu-i aşa?

Totuşi, rata scăzută a profitului este compensată de riscul mic de eşec. Probabilitatea a 10 rateuri de culoare consecutive este numai 0.07%, care ar ruina un jucător care dispune de un capital de numai $511.

Bazându-se pe acest risc scăzut, jucătorii încearcă de obicei să extindă folosirea martingalului la jocul de cursă lungă, cu scopul acumulării de mici câştiguri, care să însumeze un profit general acceptabil.

Eroarea pe care o fac aceştia constă în intuiţia falsă care îi face să creadă că riscul în jocul de cursă lungă este acelaşi cu riscul utilizării izolate a martingalului. Deşi apariţiile culorilor sunt evenimente independente, atunci când vorbim de serii de apariţii consecutive într-un număr prestabilit de jocuri, aceste serii nu mai sunt independente, astfel că nu putem extinde rezultatul probabilistic al seriei izolate.

În fapt, probabilitatea de eşec creşte semnificativ la jocul de cursă lungă.

Rămânând la acelaşi exemplu de 9 ratări consecutive care trebuie susţinute, să evaluăm probabilităţile de a avea 10 ratări consecutive (aceeaşi culoare apărută de 10 ori consecutiv) într-o serie de 1000, respectiv 10000 de jocuri.

Calculul exact al probabilităţii ca aceeaşi culoare să apară de 10 ori consecutiv cel puţin o dată în 1000 de jocuri este foarte laborios. Ofer aici o estimaţie a probabilităţii, printr-un calcul aplicat unor serii particulare de apariţii. Dacă împărţim cele 1000 de jocuri în 100 serii consecutive a câte 10 jocuri (seriile 1 – 10, 11 – 20, …, 91 – 100), aceste serii sunt independente şi avem astfel o distribuţie probabilistică bernoulliană, care ne permite să calculăm cu uşurinţă:

- Probabilitatea de a avea exact o serie de 10 jocuri cu aceeaşi culoare apărută (să alegem roşu, de exemplu) între cele 100 de serii este ;

- Probabilitatea de a avea exact două serii de 10 jocuri cu rezultat roşu între cele 100 de serii este ;

Următoarele probabilităţi devin şi mai mici, aşa că putem spune că probabilitatea generală de a avea cel puţin o serie de 10 jocuri cu rezultatul roşu este mai mare de 7% (de 100 de ori mai mare decât probabilitatea iniţială a cazului izolat).

De fapt, probabilitatea exactă de a avea cel puţin o serie de 10 jocuri cu rezultat roşu în 1000 de jocuri (între toate cele 990 de serii, care nu sunt independente) este mult mai mare decât 7%.

Facând acelaşi calcul bernoullian pentru o cursă de 10000 de jocuri, obţinem:

- Probabilitatea de a avea exact o serie de 10 jocuri cu rezultat roşu între cele 1000 de serii este ;

- Probabilitatea de a avea exact două serii de 10 jocuri cu rezultat roşu între cele 1000 de serii este ;

- Probabilitatea de a avea exact trei serii de 10 jocuri cu rezultat roşu între cele 1000 de serii este  şi următoarele probabilităţi devin mai mici.

Însumându-le, găsim că probabilitatea de a avea cel puţin o serie de 10 jocuri consecutive cu rezultat roşu este peste 51% (de 700 ori mai mare decât probabilitatea iniţială de 0.07%). De fapt, probabilitatea exactă de a avea cel puţin o serie de 10 jocuri cu rezultat roşu în 10000 de jocuri (între 9990 de serii) este mult mai mare decât atât.

Concluzia este aceea că riscul real de eşec trebuie luat în calcul în orice strategie de martingal de cursă lungă, deoarece acesta creşte semnificativ faţă de cazul izolat. În plus, rata de profit mică a martingalului face ca orice eşec să fie o potenţială ruinare. Bineînţeles, jucătorul poate acumula suficiente succese anterioare pentru a susţine o pierdere la martingal şi a continua jocul, finalizând seria cu profit. De fapt, aceste concluzii se aliniază la consecinţele generale ale aplicării teoriei probabilităţilor în jocurile de noroc: orice câştig circumstanţial este posibil în orice cantitate, dar la infinit jucătorul va pierde cumulat în favoarea casei. Cu alte cuvinte, dacă am fi nişte jucători perseverenţi şi nemuritori, ne vom ruina cu siguranţă. Deoarece nu suntem, există şanse de a ne îmbogăţi sau de a trăi din jocurile de noroc. Acesta poate fi unul din avantajele de a nu fi nemuritor ;-) .

 

Cătălin Bărboianu întreţine un site dedicat aplicaţiilor teoriei probabilităţii, inclusiv în jocurile de noroc, la http://probabilitate.infarom.ro .

Tehnici de pariere – Şirul Fibonacci

1

În numerele trecute am studiat tehnicile de pariere bazate pe metodele Martingale şi d’Alembert. Nu sunt singurele. Aici vă prezentăm o alta, mai puţin cunoscută, mai rar folosită, dar care poate fi aplicată cu succes. Este o metodă strict matematică, însă o putem aplica ţinând seama de specificul pariurilor sportive.

Şirul lui Fibonacci, aşa cum este denumită acestă de pariere, provine dintr-un sistem matematic de numere dezvoltat de Leonardo din Pisa (1170-1250), considerat ca fiind cel mai talentat matematician al Occidentului din Evul Mediu. Se spune că şirul de numere, care îi poartă astăzi numele, nu l-a descoperit el, dar l-a publicat ca un exemplu în cartea sa, Liber Abaci. De aici până la aplicarea lui la pariurile sportive, a fost un singur pas. Dar, să îl explicăm puţin:

În cadrul acestui şir, fiecare număr reprezintă suma a două numere anterioare, începând cu numerele de bază care sunt 0 și 1. Astfel, șirul începe cu 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610 ş.a.m.d. (primele 2 numere sunt 0,1, stabilite, iar restul le obţinem, adunând în mod repetat numerele precedente: 1=0=1; 2=1+1; 3 = 2 + 1; 5 = 3 + 2, …55=21+34, 89 = 34+55). Astfel, în obţinerea şirului, penultimul număr devine primul termen al adunării cu numărul următor. Cu cât este mai mare valoarea unui număr din cadrul acestui șir, cu atât mai mult se apropie de corelația supremă două “numere Fibonacci” consecutive din șir, numere care se împart prin ele însele (se aproximeză la 1 : 1,618 sau 0,618 : 1).

Din punct de vedere al cifrelor, ca şi mize, părţi din bugetul de pariuri, considerăm şirul după cum urmează:

1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, ….. (Unităţi de pariere) fiecare dintre numerele din şir pot fi considerate ca şi miză pentru pariurile noastre. Astfel, pornim de la o unitate (1RON, 1USD, 1EURO sau orice altă monedă) iar următoarea cifră din şir ne indică miza pentru următorul pariu pe care îl punem. Observă că, la începutul secvenţei de pariere, miza se păstrează în proporţii rezonabile, iar cateva pierderi consecutive nu ne afectează bugetul în mod drastic.

Dacă ar fi să facem o comparaţie între Martingale şi Fibonacci, sumele de pariat (în cazul unor nereuşite) ar arăta astfel:

Martingale: 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64, 128, 256, 512, 1024 (pentru o secvenţă de 11 paşi);

Fibonacci: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89 (pentru o secvenţă de 11 paşi).

Se observă clar că, în timp ce limita pentru Martingale a crescut extrem de mult, ajungând la 1024, în cazul aplicării Fibonacci, suntem de abia la 89, un procent semnificativ mai mic. Asta în cazul parierii la aceeaşi cotă, de 2.00, 3.00 sau 4.00, în mod constant. Totuşi, în cazul ambelor sisteme putem sesiza riscurile legate de creşterea mizei, ceea ce poate duce la pierderea întregului buget, în cazul unor nereuşite repetate.

Să studiem următorul exemplu:

ora 12.00 Manchester City vs. Arsenal  2.25  3.00  3.18

ora 15.00 Chelsea vs. Manchester United 1.90 3.10 3.16

ora 19.00 Liverpool vs. Newcastle United 1.80 3.20 3.40

ora 22.00 Watford vs. Tottenham 2.50 3.00 2.80

Avînd în vedere cotele, ne propunem să aplicăm şirul jucând la egal. Ne formăm sistemul de joc axat pe cota 3. Plecăm de la 1E, considerând anterior 1E. Pariem 1E pe X la primul meci, se termină 0-2, avem o pierdere de 1E (-1). Pariem 1+1=2E pe X la al doilea meci, se termină 1-0 şi pierdem încă 2E (ajungem la o pierdere totală de 3E). Pariem 2E+1=3E, se termină 3-2 şi avem o nouă pierdere de 3E (pierdere totală de 6E). Pariem 3E+2=5, se termină 2-2 şi câştigăm primul pariu. Cu el am câştigat 5×3=15E, scăzănd miza, am câştigat efectiv 10E. Cu acest pariu am recuperat pierderea de 6E avută la primele 3 meciuri şi am obţinut un profit de 4E. Un sistem foarte bun la recuperare. Asta în cazul în care pariem pe egalul simplu la fotbal care ne oferă o cotă relativ constantă în jurul valorii de 3.00. Putem alege şi egalul pauză/final X/X care ne oferă cote între 6.00 şi 9.00, ori putem alege un sistem par/impar, însă la cote de aproximativ 1.90. Alt tip de pariu bun de jucat în acest caz, este cel bazat pe numărul de goluri sub/peste 2.5 sau 3.5 chiar.

Prin comparaţie, dacă am fi utilizat Martingale, în cazul de faţă, am fi câştigat 24E cu care am fi recuperat o pierdere de 7E. Per total, am fi câştigat 17E, însă am fi riscat 15E la patru pariuri, faţă de doar 11E în cazul şirului. Nu este deloc o metodă complicată, avem nevoie de o evidenţă strictă a pariurilor puse, de un buget care să poată susţină 14-20 de pariuri şi de studiul meciurilor pe care le alegem.

Chiar dacă folosim sau nu această metodă, ar trebui să ştim că secvenţa Fibonacci respectă relaţia recursivă P(n) = P(n-1) + P(n-2). Atunci când 0 şi 1 sunt alese ca punct de pornire, sau 1 şi 1 (cum am ales în cazul exemplului), sau 1 şi 2, secvenţa se numeşte Fibonacci. Secvenţa formată din proporţia numerelor adiacente converge spre valoarea constantă 1.6180339887…., numită “phi”, simbolizată prin litera greceasca Tau,  celebra secvenţă de aur care stă la baza formării spiralei.

 

Tehnici de pariere – Martingale

MARTIGALE

De-a lungul timpului s-au dezvoltat anumite metode, tehnici şi modalităţi de pariere, fiecare dintre ele urmărind acelaşi scop: maximizarea profiturilor jucătorilor. Să vedem, însă, dacă acestea chiar reuşesc şi îl sprjină pe parior.

Această metodă se bazează pe un calcul foarte simplu al dublării permanente. Referindu-ne doar la pariuri sportive, vom alege un rezultat care nu iese foarte des şi pe care îl vom paria până iese. De fiecare dată când nu iese, dublăm miza.

Exemplu: Alegem semnul X (rezultat de egalitate, de obicei întâlnit la cote de peste 3) pentru o formaţie şi îl jucăm etapă de etapă. În sezonul 2007-08 din Bundesliga, Bayern Munchen a remizat de 10 ori.

Etapa 1: Mizez 1 Euro şi pierd pariul
Etapa 2: Mizez 2 Euro şi pierd pariul
Etapa 3: Mizez 4 Euro şi pierd pariul
Etapa 4: Mizez 8 Euro şi câştig

Am mizat 1+2+4+8 (15 Euro) şi am câştigat peste 24 Euro, deci un profit de peste 9 Euro!

După ce am câştigat, o luăm de la început, cu miza de 1 Euro. Nu vom continua de unde am rămas, ci vom continua să jucăm pe varianta cea mai sigură, pentru că, dacă următorul X iese peste multe etape, este posibil să suferim pierderi.

Pentru a ieşi în câştig folosind această tehnică, ai nevoie de destui bani încât să rezişti până când vei câştiga, adică până când semnul X iese prima oară. Dacă acest semn iese o dată la 2 etape, atunci totul e foarte simplu, însă dacă iese o dată într-un campionat întreg, atunci o să ai nevoie de o sumă consistentă. În etapa a 10-a, dacă ai început cu 1 Euro, deja ai nevoie de 512 Euro (adică 1+2+4+8+16+32+64+128+256…). Dacă semnul X iese abia după 10 etape, câştigul este de peste 1.500 Euro (profit mai mare de 1.000 Euro).

Între cele mai cunoscute tipuri de pariuri pe care putem aplica Martingale se regăsesc: under/over (Echipe care sunt cunoscute că fac multe under/over); X (egal – echipe care fac multe egaluri. Cotele pentru X fiind mari îţi permiţi să aştepţi şi 10-12 meciuri un X); înfrângerea unui jucător de tenis. Alegi un jucător slab (sub locul 100 ATP/WTA). Pariezi pe el că pierde din primul tur. Dacă învinge, pariezi pe el că pierde în turul 2. Şi tot aşa până pierde. Dacă alegi bine jucătorul nu o să ai surprize să ajungă prea “sus” în turneu. Sunt de prefereat turneele de Grand Slam, deoarece poţi lua mai mulţi jucători slabi, care în proporţie de 99% nu câştigă turneul. Dar pentru asta îţi trebuie o bancă destul de mare pentru a putea acoperi 4-5 meciuri şi profitul este destul de mic în comparaţie cu riscul. De aceea este indicat să îţi alegi duminică seara 2-3 jucători pe care să pariezi săptămâna următoare.

Nu alegeţi evenimente cu cotă mică!

Sună foarte bine: “Pun pe Barcelona că bate, folosesc strategia, că doar nu o să piardă 10 jocuri la rând”. Aşa este. Nu o să piardă 10 meciuri consecutiv.
Dar Barcelona la victorie are cotă de 1.20-1.40 acasă şi 1.40-1.70 în deplasare (doar în derby-uri cotele cresc). La cotele astea, cu o bancă de 100  Euro şi un profit dorit de 5, în 4 jocuri în care Barcelona nu câştigă, s-a dus banca.
De aceea este bine să alegeţi echipe de mijlocul clasamentului sau echipe în criză (care au 4-5 meciuri fără victorie). Aceste echipe or să câştige un meci până la urmă şi cotele oferite pentru victoriile lor sunt foarte bune.

Metoda Martingale poate fi jucată atât online, cât şi offline. Poate fi folosită atât la pariuri, cât şi la ruletă, blackjack, ş.a.m.d..

În afară de calcularea unui buget realist, mai ai nevoie de încă un lucru extrem de important: trebuie să fii foarte disciplinat! Dacă nu respecţi paşii indicaţi şi dacă nu  aloci un buget pe care să îl păstrezi doar pentru acest sistem, atunci şansele de a eşua sunt mari. Chiar dacă nu sunt câştiguri spectaculoase mereu, la sfârşitul sezonului poţi deţine un profit satisfăcător. În plus, dacă îţi permiţi, poţi încerca în paralel două sau mai multe astfel de tehnici.