Tag Archives: Marius Pantea

Loteria Română: adevăr și provocare! “Îmi doresc să avem un sistem loteristic independent”

Marius Pantea

Interviu cu dl. prof.dr. Marius Pantea – Director General, Loteria Română

De doar câteva luni instalat la cârma Companiei Naționale Loteria Română, dl. Marius Pantea are în plan proiecte îndrăznețe care să transforme această instituție într-o companie de stat de top, așa cum există în mai toate țările Uniunii Europene. Vă invităm să citiți un material interesant, care vă va pune la curent cu prezentul și viitorul Loteriei Române.

Vă considerați un om norocos? A câștigat Marius Pantea la Loterie sau Loteria a câștigat un bun manager?

Da, sunt un norocos, am o fetiță de aproape 2 ani, o soție extraordinară și o mamă care mă idolatrizează, alături de două surori nemaipomenite, cu alte cuvinte am o familie de invidiat, iar viața mi-a oferit o a doua șansă.

Legat de cea de a doua parte a întrebării dumneavoastră, eu nu am câștigat niciodată la loterie, sper din tot sufletul ca Loteria Română să fi câștigat pentru o perioadă bună de timp un manager care vrea, poate și va face!

Ce v-a determinat să acceptați să conduceți una dintre cele mai vechi instituții din România?

Este o provocare pentru mine să încerc să aduc Loteria Română la valoarea și prestanța pe care a avut-o în trecut. Îmi doresc ca Loteria să se implice activ în viața cetății, să întoarcă compatrioților bunăstare, întrajutorare în momente dificile, să ofere șansa copiilor, să întindă mâna bătrânilor noștrii și să fie ceea ce trebuie să fie, adică o firmă a statului în domeniul divertismentului, special creată pentru a exploata un monopol asupra unei activități vechi de când lumea, aceea a jocurilor de noroc.

Cu siguranță, în cele trei luni care au trecut de când vă aflați la conducerea Loteriei Române, știți exact mersul lucrurilor. Spuneți-ne cum se desfășoară o zi obișnuită de lucru pentru directorul general al Loteriei Române?

Ziua de lucru nu diferă foarte mult de aceea a unui om care are responsabilitatea a peste 2.500 de colegi. Obiectivele pe care mi le-am propus sunt îndrăznețe, termenele de implementare sunt scurte, rezultatele trebuie să fie cât mai repede vizibile, prin urmare, ritmul este alert și mă obligă să identific zilnic soluții inovative, îndrăznețe, alături de managementul Companiei și de fiecare coleg. Sunt bucuros că am reușit anul acesta să acordăm măriri de salariu semnificative pentru toți lucrătorii Loteriei Române. În cifre, agentul de vânzare a plecat de la salariul minim pe economie care la începutul anului era de 1.200 lei și a ajuns la 1.700 lei, la care se adaugă bonuri de masă de 300 lei/lunar, tichet de vacanță de 1.450 lei/anual și altele. Și colegii de la TESA au obținut creșteri salariale importante, în medie 450 lei/lună, având în vedere, în opinia mea, că salariile acestora nu au mai fost modificate de foarte mulți ani.

Care sunt prioritățile companiei în viziunea dumneavoastră?

Prioritățile Loteriei Române, pe termen scurt și mediu sunt:

-          independența din punct de vedere a sistemului loteristic (urmează ca până la sfârșitul anului să instalăm noul sistem loteristic care va schimba actualul sistem care are 24 de ani de funcționare);

-          introducerea de noi jocuri de noroc (un prim pas va fi noul joc Bila de 100.000 lei);

-          posibilitatea de a achiziționa bilete la loterie prin mijloacele moderne (telefoane mobile, tablete, computere);

-          deschiderea site-ului cu jocuri loteristice la distanță în cel mai scurt timp;

-          renovarea spațiilor în care Compania Națională Loteria Română (CNLR) își desfășoară activitatea;

-          cooptarea de parteneri noi în sistem de mandat (avem deja un nou parteneriat cu Stanleybet);

-          introducerea unor noi tipuri de lozuri cu premii atractive.

Este cunoscut faptul că aveți o experiență în domeniul jocurilor de noroc și din perspectiva funcției pe care ați deținut-o la ONJN. Cum vedeți, din noua postură, poziția Loteriei Române pe piața jocurilor de noroc?

Loteria Română a fost, este și va fi cel mai important operator de jocuri de noroc național. Pentru a deveni și cel mai atractiv organizator de jocuri, CNLR trebuie să se transforme urgent, să devină un partener onest, să ofere transparență, și să fie predictibil. Pentru a reuși, trebuie să primim ajutor de la principalul nostru acționar, Ministerul Finanțelor Publice, care trebuie să propună câteva modificări legislative absolut necesare bunei desfășurări a activității în bune condiții a Companiei.

Considerați că rolul social al Loteriei Române, mai exact motivul pentru care a fost înființată instituția în urmă cu 111 ani, se reflectă suficient în societatea românească?

Întotdeauna este loc și de mai bine. În acest sens trebuie să vă spunem că deja ne implicăm activ în sprijinirea eforturilor de normalizare a vieții semenilor noștri. Am inițiat și este deja pe piață lozul „(i)Vacanța”, scos în parteneriat cu Ministerul Turismului, va apărea cât de curând o serie de loz „Fermierul” scos în sprijinul celor de la Ministerul Agriculturii, care are ca principal obiectiv ajutorarea fermierilor români. Am inițiat discuții pentru sprijinirea copiilor bolnavi de cancer, sens în care urmează să acționăm împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (mulțumesc dlui Președinte dr. Marian Burcea!) pentru identificarea unor modalități concrete și legale de ajutorare. Ne vom implica activ în sprijinirea sportului – în parteneriat cu Fundația Nadia Comăneci, și a învățământului – prin susținerea copiilor care provin din medii defavorizate. De asemenea, trebuie spus că Loteria Română sprijină cu aproximativ 4 milioane de euro anual, cultura românească. După cum vedeți CNLR se implică activ în viața social-culturală a comunității!!!

Care credeți că sunt așteptările jucătorilor și cum v-ați gândit să veniți în întâmpinarea acestora? Cu alte cuvinte, care sunt ambițiile lui Marius Pantea?

Îmi doresc să implementez rapid jocurile de noroc la distanță (online), pariurile sportive, să oferim posibilitatea de a introduce biletele de joc de pe telefonul mobil sau de pe tabletă ori calculator, de a participa la noi jocuri organizate de Loteria Română sau de a participa la jocuri organizate de loterii din Europa cu care vom încheia parteneriate. Sunt convins că prin aceste obiective vom răspunde tuturor așteptărilor jucătorilor noștri.

Îmi doresc ca instituția pe care o conduc să devină independentă din punct de vedere al exploatării sistemului loteristic, să dezvoltăm parteneriate reciproc avantajoase, să oferim premii importante jucătorilor, să fim transparenți și să aducem Loteria Română acolo unde îi este locul!

O vară sărbătorită prin muncă

CI76

de Insider

Ca de fiecare dată vara nu reprezintă pentru noi nimic altceva în business decât o extensie a primăverii și o pregătire continuă pentru ceea ce se va întâmpla imediat în toamnă. Afacerile nu trebuie să se oprească niciodată, iar tema conform căreia trebuie să trecem peste vară și mai vedem după aceea ce e de făcut a fost în acest an combătută cu succes de unii operatori, vezi reușita celor de la Game World Constanța de care am vorbit ediția trecută de Casino Inside.

Un alt exemplu important de companie care își continuă expansiunea în România neținând cont de ce temperatură este afară este compania cehească Kajot.

Kajot reprezintă o companie dinamică, în continuă dezvoltare. Dovadă că în acest moment firma din Cehia este gata să ofere clienților săi și jocuri în mediul online. În materialul de Cover Story vă prezentăm ultimele noutăți pe care aceștia le vor introduce și pe piața din România, atât în zona de landbased, cât și în zona de online gambling. Jan Sipovsky – Country Manager și Václav Klepáček – Account Manager vă vor oferi toate informațiile de care aveți nevoie.

De doar câteva luni instalat la cârma Companiei Naționale Loteria Română, dl. Prof. Dr. Marius Pantea are în plan proiecte îndrăznețe care să transforme această instituție într-o companie de stat de top, așa cum există în mai toate țările Uniunii Europene. Vă invităm să citiți imediat după Cover Story un interviu interesant cu directorul general al acestei instituții, care vă va pune la curent cu prezentul și viitorul Loteriei Române.

Romanian Bookmakers lansează în paginile revistei noastre o invitație publică Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor (ONCSB) la a purta un dialog cu reprezentanții industriei în ceea ce privește proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care este pe cale să fie înaintat Parlamentului de către instituția mai sus amintită ce urmărește Transpunerea Directivei UE 2015/849 în legislația națională, lucru care conform lui Romanian Bookmakers, și nu numai, amenință să genereze mari dificultăți de ordin operațional operatorilor de jocuri de noroc.

Pentru că se apropie redeschiderea noilor sezoane competiționale în fotbalul european – campionate naționale și cupe europene, iată că unul dintre specialiștii noștri în piața de pariuri, Valentin Macovei, ne vorbește în noul său articol despre 8 aspecte la care nu te gândești atunci când analizezi meciurile de fotbal pe care vrei să pariezi.

Vă recomandăm și alte subiecte analizate și dezvoltate de noi în această ediție și vă invităm să aveți o lectură plăcută. Vara este o perioadă la fel de potrivită pentru afaceri ca și altele dacă sunteți persoane cu inițiativă și pro-active. Nu credem că am ajuns în situația în care să ne permitem să avem un an mai scurt cu 3 luni…

VOINȚĂ ȘI EXPERIENȚĂ LA ONJN – Meseria de polițist presupune și „arta” de a deranja pe alții!

ONJN

Domnii Dan Bucur și Marius Pantea, cei doi Comisari Șefi de Poliție din Ministerul Afacerilor Interne detașați la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) fac parte din echipa sudată ce se află la vârful conducerii acestei instituții împreună cu Doamna Președinte Odeta Nestor. Acest material vă va oferi prilejul de a afla ultimele noutăți despre activitatea instituției care se ocupă de bunul mers al industriei noastre de gambling prin două dintre cele mai importante Direcții ale sale: Direcția de Control și Direcția de Autorizare Jocuri de Noroc.

Dan Bucur este doctor în economie mondială și Director al Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și este detașat Director General al Direcției Generale de Control din cadrul Oficiului Național Pentru Jocuri de Noroc.

Reporter: Care sunt principalele obiective pe care le aveți în vedere pentru anul 2014 în ceea ce privește partea de control?

Dan Bucur: Având în vedere faptul că această instituție este de curând înființată (nr. – Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc) și că istoria acestei instituții este foarte scurtă, intenționăm să menținem prioritățile pe care le-am avut în anul precedent. Mă refer, în primul rând, la principala direcție de acțiune și anume combaterea actelor ilicite de natură  contravențională și infracțională care sunt practicate în cadrul acestui sector economic, astfel încât să asigurăm un climat concurențial stabil, legal și predictibil. De asemenea, avem în vedere aspectele de conformitate a operatorilor economici în sensul respectării disciplinei financiar-contabile și fiscale, ca rezultat al activității de control, altfel spus al prezenței noastre în teren. Nu în ultimul rând, ne gândim la noi moduri de acțiune, concepute în așa fel încât să cuprindem aspecte legate de protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile. Aceste acțiuni sunt în primul rând de prevenire și de disuasiune a unor încercări de încălcare a legii în defavoarea celor atenționați. 

Reporter: Cum vă propuneți să efectuați controalele – vor fi ele inopinate sau se vor desfășura în anumite intervale prestabilite?

Dan Bucur: Sperăm să putem menține o frecvență ridicată a activității de control și să ne diversificăm formele și metodele folosite. Diversificarea metodei de control ține și de natura informației pe care o deținem. Atunci când avem informații punctuale cu privire la existența unei zone de activitate ilegale, evident că ne vom îndrepta către o zonă teritorială specifică. Atunci când avem informații despre persoane din societate care acceptă sau practică activități ilegale într-un tip de activitate autorizată, vom avea în vedere întreaga arie indicată. Suntem de altfel obligați să dăm curs sesizărilor pe care ni le trimit persoanele care consideră că le-au fost încălcate drepturile în activitatea de organizare și desfășurare a jocurilor de noroc, a pariurilor sau alte activități organizate adiacente.

Reporter: Aveți anumiți indicatori de urmărit sau anumite ținte pe care vă propuneți să le atingeți în cursul acestui an?

Dan Bucur: Am dori să utilizăm niște indicatori integrați sau indicatori de calitate și anume: numărul de sesizări penale trimise Parchetului și Poliției, numărul de mijloace de joc indisponibilizate sau confiscate, ceea ce demonstrează că atingem consistent piața neagră sau economia neagră din domeniu. De asemenea, un indicator cantitativ este numărul de controale efectuate, care arată cât de bine exploatăm resursele disponibile. Ne dorim integrarea acestora cu alți indicatori și anume creșterea numărului de mașini de sloturi autorizate, creșterea taxelor, creșterea numărului de autorizații, dar și a veniturilor bugetare din domeniul jocurilor de noroc. Nu avem indicatori de genul numărul de contravenții aplicate sau valoarea acestora, întrucât nu dorim efectuarea unui control care să semene cu un plan de amenzi sau de încasări. Acești indicatori de natură economică trebuie integrați cu cei de cantitate și de calitate specifici activității de control.

Reporter: În două luni se împlinește un an de existență al ONJN. Care este punctul dumneavoastră de vedere vizavi de partea de control – credeți că în acest an piața de gaming a reușit să se obișnuiască cu acest organism?

Dan Bucur: Relația cu piața este una complexă și ne dorim să fie biunivocă. Pe de o parte am simțit suport și încurajare din partea organizatorilor în sensul cooperării și a pregătirii profesionale, iar pe de altă parte sper că și ei au înțeles intenția noastră de a asigura legalitatea în domeniu, dar și faptul că cele peste 1000 de mașini de sloturi confiscate în 2013 arată că suntem un suport solid în sprijinul celor care desfășoară activități legale și oneste pe această piață.

Reporter: Operatorii au reclamat deseori piața neagră. Care ar fi mesajul pe care l-ați adresa operatorilor pentru a vă ajuta să îmbunătățiți activitatea de control pe care o desfășurați?

Dan Bucur: Sunt un susținător consecvent al parteneriatului public-privat, de aceea știu că fără sprijinul organizatorilor nu am putea desfășura o activitate de control eficientă. Solicităm așadar suportul acestora cu informații sau analize pe care le au la îndemână, pentru a direcționa controlul către zonele care necesită acțiuni de menținere a legalității.

Reporter: Care sunt principalele probleme cu care v-ați confruntat până acum și căror probleme acordați prioritate?

Dan Bucur: În mod firesc, încercăm să păstrăm un echilibru între toate direcțiile de acțiune, dar având în vedere faptul că activitățile care implică mașini de sloturi sunt cele mai consistente ca volum, cele mai multe probleme apar evident în acest domeniu. Este vorba despre mașini neautorizate, de eludarea sau fraudarea taxelor aferente pentru desfășurarea legală a jocurilor de noroc, dar întâlnim nereguli și în domeniul pariurilor, care sunt reclamate de către jucători. Ne bucurăm că activitatea cluburilor de poker s-a reglementat și s-a stabilizat, în sensul că există cluburi de poker autorizate, iar cele care apăruseră fără autorizație fie și-au încetat activitatea, fie sunt în curs de autorizare.

Marius Pantea este doctor în drept, Conferențiar Universitar, șeful disciplinei Investigarea Criminalității Economico-Financiare în cadrul Academiei de Poliție și este detașat Director General al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Reporter: Cum s-a terminat anul 2013 pentru zona de autorizări de care vă ocupați în cadrul ONJN și ce obiective aveți pentru 2014?

Marius Pantea: Anul 2013 a adus prin crearea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc un plus, deoarece este pentru prima oară când activităţile de autorizare, monitorizare şi control în domeniul jocurilor de noroc sunt coordonate de o singură instituţie – Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, fapt ce a permis o mai bună gestionare a problemelor reale ale organizatorilor legali dar şi o mai bună implicare a statului în activitatea de protecţie a minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social şi economic, în vederea evitării dependenţei de jocuri de noroc. Un alt aspect, de asemenea important, îl constituie faptul că în acest moment ONJN colaborează eficient cu reprezentanții din „industria jocurilor de noroc” din țara noastră, având în vedere că cel puțin odată pe lună ne întâlnim în Consiliul Consultativ unde sunt expuse probleme de natură practică, aspecte de îmbunătățire legislativă, precum și o colaborare în vederea eliminării operatorilor ilegali din piața neagră a jocurilor de noroc. Odată cu începerea activității de control a ONJN, Direcția de Autorizare s-a preocupat să pună la dispoziție datele necesare pentru desfășurarea unor controale riguroase (în special la persoanele care nu dețineau licență și autorizație). De asemenea, ne-am străduit să răspundem cât mai bine solicitărilor venite din partea celor din industria de profil și am încercat să răspundem prompt cererilor de licențiere și autorizare a unor noi categorii de jocuri, având în vedere că de anul trecut și-au făcut apariția pe piața gamingului din România cluburile de poker, iar până în acest moment avem 21 de cluburi autorizate în toată țara. Acestea funcționează legal și își plătesc dările către statul român. Pentru anul viitor, ne propunem să colaborăm cât se poate de eficient cu cei din industria jocurilor de noroc, să răspundem cu promptitudine problemelor pe care le au, și să reglementăm jocurile de noroc online, sper să reușim să îndeplinim așteptările celor din industria de gambling.

Reporter: Credeți că în acest an numărul aparatelor vizate va crește față de anul precedent?

Marius Pantea: Anul trecut s-a simțit o creștere a numărului de aparate, pană la sfârșitul anului au fost autorizate aproximativ 70.000 de sloturi și cred că tendința va fi în continuare una de creștere, având în vedere acțiunile de control și reglementările din acest moment.

Reporter: Observăm totuși o ușoară tendință de scădere a numărului de operatori…

Marius Pantea: Această tendință nu se confirmă, având în vedere faptul că la 1 ianuarie 2013 figurau în evidențele noastre 443 de agenți economici licențiați, iar la 1 ianuarie 2014 sunt înregistrați 492 de operatori.

Reporter: Care sunt principalele așteptări pe care le are piața din partea Direcției de Autorizări?

Marius Pantea: Prima cerință pe care o au cei de pe piață este eliminarea birocrației, solicitare cu care suntem întru totul de acord și pe care încercăm să o ducem la îndeplinire, în sensul în care anul acesta vom încerca să punem la dispoziția operatorilor posibilitatea de a furniza Oficiului datele privin licențierea și autorizarea, precum și pe cele care vizează mutările de mijloace de joc sau schimbările de spațiu în format electronic, prin introducerea acestora sub semnătură digitală direct pe site-ul oficial al ONJN la www.onjn.gov.ro. În acest moment, testăm împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) o astfel de aplicație care să vină în sprijinul industriei de jocuri. De asemenea, ne străduim să reglementăm cât mai urgent posibil piața jocurilor de noroc online, având în vedere că până la acest moment nu a fost emisă nici o licență de funcționare și nici o autorizație de exploatare pentru aceste tipuri de joc permise încă din anul 2010.

Reporter: Care sunt principalele problemele pe care le-ați întâmpinat în primul an de existență și cum le-ați rezolvat?

Marius Pantea: Obiectivul principal al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, îl constituie, aplicarea unitară, corectă şi nediscriminatorie a dispoziţiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc, sens în care o principală problemă identificată de noi a constituit-o întârzierea mai mult sau mai puțin justificată a procesului de verificare și eliberare a certificatelor metrologice de către Biroul Român de Metrologie Legală (BRML). Cu toate acestea, anul trecut, nici un operator care a depus documentația completă, nu a fost amânat. Toți au primit autorizația și licența în luna în care au depus documentația necesară, ca urmare a înțelegerii pe care a manifestat-o Comitetul de Coordonare, forul care ne conduce. Și anul acesta am încercat să venim în ajutorul organizatorilor și am postat pe site-ul Oficiului un program al ședințelor Comitetului – câte două ședințe pe lună, în așa fel încât organizatorii să își poată pregăti documentația pentru a intra la timp în ședințele Comitetului de Coordonare.

Reporter: Care ar fi cea mai mare reușită înregistrată în acest prim an de funcționare de Direcția pe care o conduceți în cadrul ONJN?

Marius Pantea: În ceea ce mă privește, consider că înființarea ONJN și constituirea echipei condusă de d-na președinte Odeta Nestor este o reușită. Faptul că președinta a izbutit să aducă în echipa managerială oameni cu experiență și cu voință, dar și faptul că împreună încercăm să rezolvăm problemele din domeniul jocurilor de noroc constituie o provocare la care sperăm să facem față cu brio în perioada următoare. În ceea ce privește Direcția de Autorizare este formată din oameni tineri, serioși și ambițioși, iar împreună vom încerca să răspundem cu celeritate tuturor solicitărilor care vor veni. Va rog să-mi permiteți să mulțumesc colegilor, atât celor din echipa managerială cît și subordonaților pentru încredere și pentru ajutor!

Reporter: Ce îmbunătățiri aveți în vedere din punct de vedere normativ sau legislativ?

Marius Pantea: Până în acest moment, Oficiul a studiat îndeaproape prevederile legislative ale statelor membre ale Uniunii Europene în domeniul jocurilor de noroc land based și online și sperăm ca în cel mai scurt timp să putem reglementa piața în așa fel încât agentul economic să aibă o predictibilitate pentru activitatea pe care o desfășoară. De asemenea, am încercat să ”luăm pulsul” pieței cu privire la reglementările existente, ocazie cu care am constatat câteva aspecte pe care sperăm să le corectăm în viitor. În acest moment Oficiul lucrează la o propunere legislativă, discutată cu partenerii din industria de profil dar și cu instituțiile abilitate ale statului, prin care încercăm să aducem la un numitor comun, pe de o parte, interesul statului – care este primordial în opinia mea, iar pe de altă parte interesul organizatorilor și pe cel al jucătorilor. În acest sens încercăm să aducem pe ordinea de zi posibilitatea instituirii unor norme care să fie în conformitate cu legislația europeană în domeniul prestărilor de servicii și care să aibă în vedere protecția minorilor și a persoanelor dependente, dar în același timp să ofere o protecție reală și utilizatorilor de jocuri din România și când spun acest lucru mă gândesc la modificările care vizează licențierea jocurilor de noroc online. Avem în vedere și măsuri pentru a înlătura birocrația dar și aspecte importante care să prevină și să ajute la combaterea fraudelor și a spălării banilor în domeniul jocurilor de noroc, concomitent cu instituirea unor norme legale care să ofere posibilitatea investitorilor din această zonă să aibă o predictibilitate a activității și să ajute la crearea unei piețe competitive și atractive în România.

Reporter: De ce este important pentru cei care nu sunt autorizați deloc sau parțial să facă acest lucru, altfel spus ce riscuri ar evita și de ce avantaje ar beneficia?

Marius Pantea: Respectarea prevederilor legale în materie scutește atât pe organizator cât și pe jucător de probleme. Astfel, organizatorul care obține licență și autorizație de la Oficiu și își plătește taxele și impozitele legale către bugetul de stat, are o afacere care îi permite să obțină câștiguri legale, spre deosebire de un „infractor” care prin nerespectarea prevederilor săvârșește în concurs mai multe infracțiuni, respectiv: fraudă fiscală, nerespectarea regimului jocurilor de noroc și spălare de bani. În ceea cel privește pe jucătorul care accesează jocuri de noroc neautorizate, acesta se expune unui risc foarte mare, respectiv săvârșește o infracțiune incriminată de legislația în vigoare prin participarea la jocuri de noroc online neautorizate, iar în ceea ce privește participarea la jocuri land based ilegale există riscul real de a nu primi sumele de bani câștigate sau de a fi înșelat prin diverse metode de către proprietarul jocurilor care nu au certificat metrologic. Din punct de vedere concurențial, consider că nu este firesc ca pe aceeași piață să opereze persoane juridice care își plătesc taxele către stat alături de cei care eludează, sau mai bine zis fură din banii ce se cuvin bugetului de stat.

VIDEO – Evenimentul ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2 – un succes aplaudat la scenă deschisă

ReUniunea Profesionistilor din gambling 2

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6

Partea 7

Partea 8

Partea 9

În data de joi, 5 decembrie 2013, a avut loc la Hotel Novotel – sala Paris Rive Gauche, evenimentul ReUniunea Profesioniștilor din Gambling ediția a 2-a, având tema “Priorități și Acțiuni Concrete în Industria de Gambling din România”, manifestare organizată de revista Casino Inside.

“ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2” a venit, normal, ca o continuare a primului eveniment organizat de revista Casino Inside anul trecut și și-a propus să ofere un cadru deschis pentru o analiză și un bilanț a industriei noastre de jocuri de noroc la finele anului 2013.

Am promis că următoarea ediție a evenimentului “ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING” o vom face atunci când lucrurile se vor așeza pe un făgaș de normalitate pe piața noastră de jocuri de noroc, astfel încât întrunirea noastră să fie un reper, un moment de referință; lucru care s-a și întâmplat. Dovadă au stat aplauzele repetate de la finalul evenimentului și sarabanda de felicitări ce le-am primit la finalul întâlnirii.

Odată cu înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în aprilie, piața noastră de gaming a făcut un pas înainte în dezideratul comun de a avea o industrie stabilă și reglementată. Cu toții știm care sunt problemele cu care se confruntă “jocurile de noroc” în țara noastră, de la “piața neagră” și concurența neloială ce derivă din aceasta, instabilitatea și insuficiența legislativă din domeniu și nivelul taxelor aplicate operatorilor din piață. La toate acestea se suprapune și o criză economică prelungită căreia îi facem față din ce în ce mai greu. Statul are nevoie de bani și de locuri de muncă, iar industria noastră are nevoie de soliditate și de sprijin.

Mai mult ca oricând am considerat că este important să fiți prezenți la un eveniment dedicat industriei noastre în care am luat pulsul actual al pieței de gambling din România și în care am căutat și am punctat prioritățile pe care le avem de atins și am identificat acțiunile concrete prin care să facem asta. Și s-a văzut că ne-am atins scopul. Prezența în prezidiu a reprezentanților autorităților statului în număr extrem de mare și cu responsabilități din zone diverse, dar convergente cu interesele industriei noastre de gambling, l-a făcut pe domnul Sorin Constantinescu să exclame la începutul discursului său: “este prima oară după 23 de ani când se află în același loc un număr atât de mare de reprezentanți din partea Statului pentru a discuta probleme ce țin de industria de gambling din România!”

Prima parte a evenimentului a început cu Sesiunea de Prezentări și luarea de cuvânt a invitaților. Astfel, PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Doamna Odeta Nestor, a realizat o expunere a activității instituției pe care o conduce și a oferit și o analiză a problematicilor aflate în dezbatere în acest moment pe agenda Oficiului. De asemenea, Președinta ONJN a prezentat principalele atribuții pe care instituția sa le are, a arătat care sunt valorile și principiile organizației, dar și care este structura organizatorică a Oficiului. Pe de altă parte, în alocuțiunea sa, PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc a dezvăluit auditoriului și bilanțul bogat al activității instituției începând de la numărul de controale și sancțiuni aplicate și până la numărul aparatelor confiscate și disponibilizate din piață care a atins aproape 1000 de mașini. În plus, domnia sa a atins și aspectele legislative de pe agenda ONJN, arătând că instituția pe care o conduce a solicitat Guvernului României să aducă modificări în privința legislației privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în vederea armonizării şi alinierii la normele europene.

“Intenționăm, ca până la sfârşitul anului, să finalizăm proiectul de act normativ şi să-l supunem dezbaterii publice “ a concluzionat doamna Nestor pe marginea acestui subiect.

În final, Odeta Nestor a prezentat o serie de date statistice foarte interesante privind situația comparativă în anii 2012-2013 a autorizărilor – licențierilor, fluctuaţia încasărilor la bugetul de stat de la înființarea ONJN (aprilie-noiembrie 2013) și rezultatele activităţii de control  în perioada septembrie – noiembrie 2013. În încheierea discursului, domnia sa a subliniat: “Dorim să vă asigurăm că în anul 2014 se vor  putea vedea, ca rezultat al reglementării fără echivoc şi al monitorizării pieței jocurilor de noroc, diferențele majore şi efectele pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte stabilitatea industriei de gambling.”

Apoi, Steluța Oncică, director în cadrul Oficiului Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a exprimat un punct de vedere foarte pertinent și apreciat de publicul din sală, pentru care îi mulțumim.

În continuare, domnul Claudiu Scarlatache, Comisar Șef de Poliție, Director Adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor a făcut o prezentare exhaustivă a obiectivelor și acțiunilor instituției pe care o reprezintă și, de asemenea, a priorităților strategice și operaționale pentru asigurarea unui climat de legalitate al mediului de afaceri. În finalul prelegerii sale, domnul Scarlatache a făcut un expozeu privitor la criminalitatea jocurilor de noroc.

Reuniunea noastră a continuat cu prezentări și puncte de vedere ale reprezentanților principalelor asociații profesionale și patronale din domeniu care au fost invitate să facă o expunere a stării de fapt a industriei de gambling din România cu dezvăluirea fiecărui specific în parte (cazinouri live, săli de joc, pariuri, cluburi de poker).

Așadar au luat cuvântul, în ordine, domnii Sorin Constantinescu (AOCR), Dan Iliovici (ROMSLOT), Cezar Soare (AOPJNR), Alexandru Debrezeni (Romanian Bookmakers). Toți acești vorbitori au exprimat problemele cu care se confruntă piața de gambling, dar au oferit și soluții.

Cea de-a doua sesiune a întâlnirii noastre a fost dedicată dialogului dintre invitați, între factorii de decizie în reglementare & control și auditoriu, și nu în ultimul rând a fost o etapă rezervată concluziilor.

În sală au fost prezenți operatori de cazinouri live, operatori de săli de joc, operatori de street gaming, operatori de pariuri, producători de jocuri, importatori de jocuri, case de avocatură, firme de lobby, alți factori interesați.

Profesioniștii industriei de gambling din România și-au exprimat opiniile, ideile sau nemulțumirile, dar, în același timp, au adresat întrebări către personalitățile din prezidiu și și-au adus aportul concis la realizarea unei atmosfere de dezbatere, prin care toți cei implicați în domeniul nostru au participat în mod activ la găsirea celor mai bune soluții la problemele lor. Așadar, nu au așteptat doar răspunsurile celor invitați să le dea, dar au venit și ei cu propriile soluții, au emis propuneri.

Teme ca starea generală pe care o are industria noastră, măcinată de probleme diverse, anularea impozitului de 25% aplicat pe câștigurile jucătorului și a biletelor de intrare, jocul responsabil, subiectele legate de metrologie, legalitatea sau nu a gamblingului online în România sau combaterea pieței negre și a concurenței neloiale, au fost subiectele cele mai dezbătute în această a doua parte a evenimentului nostru.

Cei care au răspuns la întrebările venite din asistență și cărora le mulțumim și pe această cale au fost:

ODETA NESTOR – PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

DAN BUCUR – Director în cadrulOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

MARIUS PANTEA Șef Serviciu Autorizări în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc  (ONJN)

CLAUDIU SCARLATACHE – Comisar Șef de Poliție, Director Adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor

ALIN COSMA – Director Adjunct, Biroul Român de Metrologie Legală

DUMITRU FLORIAN – Agenția Națională de Administrare Fiscală

SOTIR CARAGAȚĂDirector în cadrul Consiliului Național al Audio Vizualului

STELUȚA ONCICĂ – Director în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

TUDOR SIMOTA – Consilier al Ministrului Finanțelor

În timpul evenimentului doamna Odeta Nestor, PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc, a făcut câteva anunțuri de importanță capitală pentru industria noastră: în proiectul emis de Oficiu către Guvern s-a inaintat propunerea renunțării la impozitul de 25% aplicat pe câștigurile jucătorului și anularea biletelor de intrare. Șanse ca aceste propuneri și altele care pot influența în bine piața noastră de gaming, au șanse foarte mari să fie adoptate de Executiv în viitorul apropiat. În plus, în ce privește jocurile de noroc online, PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Odeta Nestor, a anunțat că în cel mult 2 luni se va reglementa și această zonă a gamblingului nostru.

Toate aceste măsuri de mai sus anunțate în premieră de Doamna Nestor la evenimentul ReUniunea Profesioniștilor din Gambling ediția a 2-a au fost primite cu bucurie și entuziasm de cei prezenți în sală. Rămâne de văzut ce se va întampla cu cuantumul taxelor. Nu se știe încă dacă acestea vor crește sau nu.

După formularea acestor concluzii, ReUniunea noastră s-a încheiat în ropotele de aplauze ale asistenței, și toți cei prezenți la întâlnire i-au felicitat pe organizatori pentru realizarea lor.

Pe această cale dorim să mulțumim și partenerilor media ai evenimentului: Ziarul Ring, Spin Media indoor advertising, Revista Business Point, Revista Business Adviser.

Am fost extrem de fericiți să vedem că avem o sală plină de oameni veniți din toate colțurile țării care au asistat și s-au implicat într-un eveniment de clasă și apoi au plecat foarte mulțumiți întrucât întâlnirea găzduită de noi s-a ridicat la cel mai înalt nivel posibil de organizare și profesionalism. Nu este laudă de sine, este pur și simplu realitatea.

Vă așteptăm și la cea de-a treia ediție a ReUNIUNII PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING – EVENIMENTUL DE GAMBLING DE LA CARE NU TREBUIE SĂ LIPSEȘTI!

GAMING TOTAL

Casino Inside 42

By Insider

Dacă nu ați fost la ICE anul acesta, nu-i o problemă. Această ediție de Casino Inside este ca o oglindă pentru cea mai mare expoziție de gambling din câte au existat până acum, așa cum a fost caracterizată ediția din 2014 a lui ICE Totally Gaming.

 Veți găsi în ediția de martie a revistei noastre toate reperele de care aveți nevoie pentru a afla cine și ce noutăți a lansat la expoziția de gaming de la Londra.

Merkur Gaming a prezentat o gamă întreagă de inovaţii pentru 2014, sub deviza “mai mult decât un joc”. Succesul lor de la ICE 2014 este reflectat în detaliu în cadrul materialului de cover story, loc unde veți găsi și un interviu foarte interesant cu domnul Thomas Niehenke, Șeful de Operațiuni al lui Gauselmann Group.

Sistemul de jackpot și de monitorizare Newton vor schimba perspectiva jucătorului și a operatorului. Pentru a afla care sunt punctele forte și avantajele utilizării acestor produse vă invităm să citiți articolul dedicat acestui subiect.

La a cincea participare, prezența Baum Games la Londra a fost nu doar memorabilă, ci un adevărat spectacol de excelență. Standul Baum Games de la ICE 2014 a răsunat de virtuozitatea și muzica Maestrului Gheorghe Zamfir. Citiți materialul dedicat prezenței de excepție a lui Baum Games la această ediție a expoziției de gaming londoneze pentru a cunoaște mai multe despre eforturile lor încununate de succes de a fi ambasador al Industriei Românești de Jocuri de Noroc, la Londra, ICE Totally Gaming 2014.

Un alt reper editorial pe care vi-l recomandăm este participarea companiei Casino Technology la ICE 2014 care s-a încheiat cu un mare triumf, atrăgând mulți vizitatori și clienți, deschizând noi oportunități de afaceri. Marcând 15 ani plini de succes în domeniul jocurilor de noroc, Casino Technology a prezentat o serie de produse și soluții noi, interesante.

APEX gaming și-a extins impresionanta ofertă de produse la ICE 2014. APEX gaming este renumită pentru selecţia sa de jocuri integrată în cadrul elegantelor aparate slot machine. Investiţia continuă în gambling a acestei prestigioase firme a fost onorată de revista ‘EUROPEAN CASINOS-The Elite’ la expoziție, APEX primind premiul “Golden Dice”. Mai multe despre acest subiect veți afla dacă parcurgeți articolul dedicat lor.

Am pregătit pentru voi un material în exclusivitate cu domnii Dan Bucur și Marius Pantea, cei doi Comisari Șefi de Poliție din Ministerul Afacerilor Interne detașați la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) care fac parte din echipa sudată ce se află la vârful conducerii acestei instituții împreună cu Doamna Președinte Odeta Nestor. Acest material vă va oferi prilejul de a afla ultimele noutăți despre activitatea instituției care se ocupă de bunul mers al industriei noastre de gambling prin două dintre cele mai importante Direcții ale sale: Direcția de Control și Direcția de Autorizare Jocuri de Noroc. Citiți-l negreșit!

 PokerFest Club s-a mutat într-o locație nouă – în incinta Hotelului Marriott, la demisol, în spațiul unde a fost până de curând vechea locație a cazinoului live, Grand Casino Marriott, care între timp s-a mutat la parterul clădirii. Am aflat pentru voi de la domnul Sorin Constantinescu ce beneficii va aduce jucătorilor acest nou spațiu, care sunt serviciile puse la dispoziție de club și care este programul turneelor ce vor fi organizate aici în acest an.

Bogăția de subiecte tratate în acest număr de Casino Inside este cu mult mai mare și mai variată și veți descoperi surprizele pe care vi le-am pregătit doar citind publicația noastră de la un capăt la celălalt. Nu ratați nimic!

Evenimentul ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2 Tema: Priorități și Acțiuni Concrete în Industria de Gambling din România

logo-ReUniunea2 fbk

Va reamintim ca in data de joi, 5 decembrie 2013, între orele 10:00 și 16:30 va avea loc la Hotel Novotel – sala Paris Rive Gauche, evenimentul ReUniunea Profesioniștilor din Gambling ediția a 2-a, având tema “Priorități și Acțiuni Concrete în Industria de Gambling din România”, manifestare organizată de Revista Casino Inside.

Context: “ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2” vine, firesc, ca o continuare a primului eveniment organizat de revista Casino Inside anul trecut și își propune să ofere un cadru deschis pentru o analiză și un bilanț a industriei noastre de jocuri de noroc la finele anului 2013.

Odată cu înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în aprilie, piața noastră de gaming a făcut un pas înainte în dezideratul comun de a avea o industrie stabilă și reglementată. Cu toții știm care sunt problemele cu care se confruntă “jocurile de noroc” în țara noastră, de la “piața neagră” și concurența neloială ce derivă din aceasta, instabilitatea și insuficiența legislativă din domeniu și nivelul taxelor aplicate operatorilor din piață. La toate acestea se suprapune și o criză economică prelungită căreia îi facem față din ce în ce mai greu. Statul are nevoie de bani și de locuri de muncă, iar industria noastră are nevoie de soliditate și de sprijin.

Mai mult ca oricând credem că este important să fiți prezenți la un eveniment dedicat industriei noastre în care vom lua pulsul actual al pieței de gambling din România și în care vom căuta și vom puncta prioritățile pe care le avem de atins și acțiunile concrete prin care să facem asta.

Profesioniștii industriei de gambling din România sunt așteptați să își exprime opiniile, ideile sau nemulțumirile, dar, în același timp, sunt invitați să-și aducă aportul concis la realizarea unui cadru proactiv de acțiune, prin care toți cei implicați în domeniul nostru să participe în mod real la găsirea celor mai bune soluții astfel încât industria noastră de gambling să se revigoreze.

Motivație: Am promis că următoarea ediție a evenimentului “ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING” o vom face atunci când lucrurile se vor așeza pe un făgaș de normalitate pe piața noastră de jocuri de noroc, astfel încât întrunirea noastră să fie un reper, un moment de referință.

Acum când Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc există de mai bine de jumătate de an, am considerat că este oportun să venim în fața dumneavoastră cu o evaluare a activității instituției care reglementează și veghează asupra bunului mers a domeniului în care activăm cu toții. Acum, când se apropie finalul anului, este un moment prielnic să fim împreună și să analizăm ce este de făcut pe mai departe.

O altă motivație a demersului nostru este starea generală pe care o are industria noastră. Măcinată de probleme diverse, unele vechi, altele mai noi, dar care își așteaptă rezolvarea, am considerat că teme ca anularea impozitului de 25% aplicat pe câștigurile jucătorului și a biletelor de intrare, jocul responsabil, legalitatea sau nu a gamblingului online în România sau combaterea pieței negre, sunt subiecte arzătoare pe care trebuie să le dezbatem.

Structura evenimentului: Prima parte a evenimentului va demara la ora 10:00 cu Sesiunea de Prezentări și  luarea de cuvânt a invitaților. PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Odeta Nestor, va realiza o expunere a activității instituției pe care o conduce și va oferii și o analiză a problematicilor aflate în dezbatere în acest moment pe agenda Oficiului. În același timp, anumiți reprezentanți ai Comitetului de Supraveghere al ONJN vor dezvălui auditoriului puncte de vedere și prezentări din partea instituțiilor ce le reprezintă.

De asemenea, principalele asociații profesionale și patronale din domeniu vor fi invitate să facă o prezentare a stării de fapt a industriei de gambling din România cu dezvăluirea fiecărui specific în parte (cazinouri live, săli de joc, pariuri, cluburi de poker).

Cea de-a doua sesiune a întâlnirii noastre va fi dedicată dialogului dintre invitați, între factorii de decizie în reglementare & control și auditoriu, și nu în ultimul rând de o etapă rezervată concluziilor.

Evenimentul va avea parte și de momente dedicate prezentărilor de echipamente de jocuri de noroc.

Participanți:

Reprezentanți ai instituțiilor statului (Comisia de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Consiliul Concurenței, Biroul Român de Metrologie Legală, Cancelaria Primului Ministru, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Național al Audiovizualului), operatori de cazinouri live, operatori de săli de joc, operatori de street gaming, operatori de pariuri, producători de jocuri, importatori de jocuri, operatori online, case de avocatură, firme de lobby, alți factori interesați.

În Prezidiu vor fi prezenți:

ODETA NESTOR – PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

TUDOR SIMOTA – Consilier pe parte de jocuri de noroc al Ministrului Finanțelor

GHEORGHE GABRIEL GHEORGHE – Vice-PreședinteleOficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN)

MARIUS PANTEA Șef Serviciu Autorizări în cadrul ONJN

CLAUDIU SCARLATACHE – Comisar Șef de Poliție, Director Adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor

STELUȚA ONCICĂ – Director în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

ALIN COSMA – Director Adjunct la Biroul Român de Metrologie Legală

DUMITRU FLORIAN – Agenția Națională de Administrare Fiscală

și alții.

Parteneri media: Ziarul Ring, Spin Media indoor advertising, Revista Business Point, Revista Business Adviser.

Pentru rezervări ferme de participare, acreditări de presă și alte detalii privind evenimentul vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail: office@casinoinside.ro

Viitorul gambling-ului european, discutat la București în cadrul Adunării Generale Anuale EUROMAT

EUROMAT ANNUAL GENERAL MEETING 2013, Bucuresti

Membrii EUROMAT (The European Gaming and Amusement Federation), reprezentanți din 20 țări europene, s-au adunat în premieră la București pentru cel mai important eveniment dedicat industriei jocurilor de noroc: Adunarea Generală Anuală EUROMAT 2013. În cadrul acestei ediții, Federația a prezentat datele financiare anuale ale industriei pe care o reprezintă. În 2011, cifra de afaceri  a pieței aparatelor de jocuri de noroc cu excepția casinourilor, la nivelul Uniunii Europene a scăzut cu 3% față de 2010, până la aproximativ €20,8 miliarde Euro, în contextul recesiunii și al creșterii pieței jocurilor de noroc online.

Gazdele evenimentului au fost cele două asociații ale industriei sloturilor din România – ROMSLOT și AOPJNR, asociații membre ale EUROMAT.

În cadrul întâlnirii, a fost reiterată importanța unei reglementări eficiente a sectorului jocurilor de noroc, reglementare ce poate asigura o concurență echitabilă în întreaga industrie și ce poate aborda cu succes problema jocurilor de noroc ilegale. Pe fondul unei creșteri rapide a jocurilor de noroc online, operatorii din teritoriu nu pot concura în condițiile în care guvernele europene continuă să introducă reglementări ce creează un cadru preferențial pentru sectorul online, atât din punct de vedere fiscal, cât și al cerințelor legale, lăsând operatorii din teritoriu cu un dezavantaj nejustificat și incorect.

“Guvernele Europene trebuie să înțeleagă că noi (operatorii din teritoriu – land based) avem nevoie de un regim corect de taxare și o anumită flexibilitate pentru a ne adapta produsele la nevoile consumatorilor aflate într-o continuă și rapidă schimbare.”, a punctat Annette Kok, Președintele EUROMAT.

Membrilor EUROMAT de la conferință li s-a alăturat invitatul special, domnul europarlamentar Cristian Bușoi, ce a oferit o prezentare de ansamblu a poziției Parlamentului European față de piața jocurilor de noroc și a subliniat nevoia unei concurențe echitabile pentru toate activitățile de jocuri de noroc în întreaga Uniune Europeană. În calitate de invitat special, doamna Odeta Nestor Președinte al recentului înființat Oficiu Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a adus în discuție subiectul reglementării jocurilor de noroc online și planurile dânsei privind activitatea Oficiului. Un alt invitat special al evenimentului a fost domnul Marius Pantea, Director General – Direcția Generală de Autorizare a Jocurilor de Noroc.

Într-o analiză a anului trecut, a fost subliniată relația EUROMAT cu instituțiile Uniunii Europene de la Bruxelles, EUROMAT asigurându-se că subiectul concurenței echitabile este avut în vedere, în contextul în care Uniunea Europeană a început să acorde o atenție crescută reglementării jocurilor de noroc online. În același timp, EUROMAT a continuat să ofere asistență membrilor naționali și să monitorizeze procesele legislative în curs de desfășurare din țările UE.

În cadrul Adunării Generale Anuale EUROMAT 2013, au fost realeși în funcție doamna Annette Kok (Olanda) – Președinte, domnul Helmut Kafka (Austria) – Vice – Președinte, domnul Roberto Dongiovanni (Belgia) – Trezorier al Federației.

EUROMAT – European Gaming and Amusement Federation a fost înfiinţată în 1978 și reprezintă producători, distribuitori și operatori de aparate de jocuri de noroc, cu excepția casinourilor, din 20 de țări europene. EUROMAT reprezintă o industrie cu 350.000 de angajați și o cifră de afaceri de aproximativ 21 de miliarde de euro, ce reprezintă  20% din sectorul jocurilor de noroc.

EUROMAT numară în prezent 23 de membri din  ţări europene precum Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Misiunea generală a federaţiei este de a contribui la crearea unui cadrul legislativ şi a unui mediu de afaceri aplicabil şi echitabil la nivelul Uniunii Europene pentru industria jocurilor de noroc.

Asociația ROMSLOT – Asociaţia Organizatorilor de Sloturi, reuneşte operatori și producători ai pieţei aparatelor tip slot-machine din România, fiind afiliată la nivel internaţional la EUROMAT – European Gaming and Amusement Federation.

Evenimentul ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 2 – un succes aplaudat la scenă deschisă

reuniunea profesionistilor din gambling

Patea 1