Tag Archives: Long Beach

Un pokerist ambițios, Bryn Kenney știe ce vrea

Bryn Kenney

Într-un interviu acordat în luna februarie a anului trecut unui cunoscut site de poker din Statele Unite, acesta a declarat că intenționează să devină cel mai bun jucător de poker de turnee din lume. Un vis îndrăzneț pentru jucătorul care anul acesta, pe 8 mai, va împlini 31 de ani.

Cel mai mare câștig. Cel mai important succes.

Pe thehendonmob.com ocupă locul 5 în Global Poker Index Ranking având încasări de aproape 14 milioane de dolari din turneele jucate. Cel mai mare câștig al său este 1,687,800 de dolari, premiu obținut anul trecut când la învins pe Joe McKeehen – campionul WSOP Main Event 2015 la turneul Super High Roller de 100.000$ desfășurat la PCA-ul din acel an, iar cel mai important succes al său este câștigarea unei brățări de aur (singura din carieră) pentru victoria sa din 2014 de la WSOP la turneul 10-Game Mix Six Handed cu buy-in de 1.500$; câștigul obținut aici fiind de doar 153,220$.

Începuturile.

Newyorkezul născut în Long Beach a fost văzut la mesele de joc online sub nickname-ul BrynKenney pe 19 ianuarie 2011, însă cariera lui în poker a început prin noiembrie 2007
la North American Poker Championship (WPT) când a terminat pe locul 31 câștigând 35.745$.

În tinerețe a fost jucător de “Magic: The Gathering” un “trading card game*” de mare succes în SUA cu o istorie de aproape 25 de ani și cu peste 20 de milioane de jucători.

Lui Kenney i-au plăcut mereu jocurile pe mize mari, așa că în primii ani ai carierei, chiar dacă era foarte tânăr a dorit să simtă adrenalina jocului de poker din plin.

În vara anului 2007 vine în Vegas la Belagio Cup și ocupă locul 4 din 235 de jucători, ocazie cu care pune deoparte pentru bankroll-ul său 66.850$. Acest succes îi dă aripi și anul viitor participă la a 45-a ediție a WSOP la Evenimentul cu buy-in de 10,000$ – World Championship Pot-Limit Hold’em unde termină pe 22 din 275 de playeri, luând un premiu de 24.066$.

Gata cu joaca. Să vină rezultatele.

Începând cu anul 2010, Bryn începe să fie o prezență constantă la turneele de poker din Statele Unite, și chiar Europa, arătând că este un jucător bun. În ianuarie merge în Bahamas și joacă Main Eventul PCA-ului din acel an, terminând pe locul 54 din peste 1500 de participanți. Bagă 10.000$ și scoate 45.000$, ceea ce nu e rău deloc. La WSOP, în același an, la Eventul 52 – turneu de 25,000$ No-Limit Hold’em Six Handed termină pe un meritoriu loc 8 umflându-și contul cu 141,168$. Mai este de semnalat la finele aceluiași an, 2010, prima sa prezență la un turneu European de poker – joacă la EPT Barcelona și termină Main Eventul pe locul 32.

Prima tentativă de a câștiga Poker Stars Caribbean Adventure Super High Roller vine în 2011 când termină pe 3, obținând 643.000$. Așa cum și-a făcut obiceiul către finalul anului vine în Europa și “lovește” un loc 2 la EPT San Remo No-Limit Hold’em Single Reload (8 Max), fiind învins la heads-up de Sam Stein.

În 2012 schimbă strategia și vine mai devreme pe Bătrânul Continent jucând EPT Campione și EPT Berlin unde obține rezultate foarte bune la turneele jucate: două locuri 2, un loc 4 și un loc 6. Tot continentul European îi oferă și cel mai bun rezultat al carierei de până atunci: locul 1 la EPT Barcelona Event 28 – No-Limit Hold’em Turbo Six Handed un side-event unde își rotunjește conturile cu peste 100.000$.

În 2013 notăm o victorie importantă la Master Classics of Poker unde învinge un field de 26 de jucători ce au pus “la bătaie” câte 10.250$ fiecare. Premiul câștigat este de 141,055$.

În următoarea perioadă Kenney începe să arate o din ce în ce mai mare maturitate în joc și o cunoaștere din ce în ce mai aprofundată a jocului de poker, lucru ce-l ajută să obțină rezultate din ce în ce mai bune. 2014 rămâne notabil în cariera sa prin obținerea primei sale brățări, când la 10 Game Mix Six Max cu buy-in de 1.500$ obține maximum din lupta sa cu alți 445 de pretendenți – locul 1 și 153,220$. Printre învinșii săi se numără: Fabio Coppola, Andrey Zaicenko, Tom Koral sau Marcel Luske.

Finalul lui 2014 îi mai aduce o victorie de prestigiu: un titlu de side-event la WPT UK.

2015 rămâne în cariera sa un an bun, însă cu regretul că ar fi putut câștiga o nouă brățară WSOP la evenimentul de 5.000$ No Limit Hold’em unde a pierdut la mustață în fața lui Michael Wang.

Anul trecut a fost cel mai bun al carierei pentru Bryn, reușind să câștige peste 5 milioane de dolari din turnee. În ianuarie aruncă în joc 100.000$ la PCA No Limit Hold’em 8 Max și câștigă turneul ce a strâns aproape 60 de jucători de top și un prize-pool de 5.626.000$ din care 1,687,800$ i-au revenit lui Kenney. Apoi în martie și aprilie câștigă noi turnee la Aria High Roller obținând peste 650.000$ din premii. Termină anul trecut pe val, terminând pe 2 la Triton Super High Roller Series unde își rotunjește veniturile cu 1,413,191$.

2017, mai bun ca precedentul?

Când crezuserăm că va lua o pauză, iată că americanul participă la turneul său favorit (PCA) la începutul acestui an și “lovește” în plin un rezultat mare: locul întâi și 969.075$ la evenimentul de 50.000$ No Limit Hold’em. Toată săptămâna a jucat cel mai bun poker al carierei și a câștigat într-o săptămână 1,769,851$ la 5 turnee ale lui PokerStars Championship Bahamas! Se pare că-i priește soarele Caribbean…

*trading card game – un joc de cărți în care acestea se pot colecționa și tranzacționa între jucători.

Sam Boyd, de la dealer de ruletă la proprietar de cazinou

boydT

Sosind în Las Vegas, Nevada, în 1941 cu doar 80 de dolari în buzunar, Samuel A.”Sam” Boyd a reușit să urce pe scara ierarhică a industriei jocurilor de noroc lucrând, la început ca dealer, apoi ca pit boss, supervizor și în cele din urmă ca proprietar de cazinou.  

Născut în Enid, Oklahoma, Boyd și-a început cariera în industria jocurilor de noroc în 1928, când organiza jocuri de bingo pe un vas de gambling offshore aflat în zona coastei Long Beach, California. Înainte de Al Doilea Război Mondial, când jocurile de noroc offshore au luat sfârșit, s-a mutat în Las Vegas. El a ajuns aici în 1941, în week-end-ul când se sărbătorea Ziua Muncii, cu de 80 dolari în buzunar şi a găsit repede un loc de muncă ca dealer la ruleta clubului Jackpot Club din centrul oraşului Las Vegas.

Mai târziu, el a fost promovat ca director general şi partener la The Mint din centrul orașului Las Vegas, unde a început să introducă diferite campanii de marketing de succes şi câteva inovaţii care l-au făcut celebru. Mai târziu Sam a început să dezvolte şi să cumpere cazinouri în toată zona orașului Las Vegas, continuând să introducă un marketing inovator. Boyd este creditat şi faimos pentru ajutorul acordat pentru construirea unei comunități mai mari de hawaieni în Las Vegas, prin intermediul tehnicilor lui de marketing care au vizat vizitatorii din Insulele Hawaii.

“Am încercat întotdeauna să economisesc măcar jumătate din ceea ce am reușit să fac, chiar şi înainte, în perioada când câștigam 100 de dolari pe săptămână organizând jocuri de bingo în Long Beach,” își amintea Boyd într-un interviu în 1982. “Şi în toate afacerile încheiate de mine în ultimii 40 de ani, am obținut întotdeauna un procent din profituri.”

Împreună cu alți membri ai familiei sale, Sam Boyd a cumpărat Wheel Casino din Henderson şi l-a redenumit Eldorado Casino. Acesta a fost primul cazinou deţinut şi operat de către familia Boyd. Mai târziu, Sam Boyd a devenit președintele lui Union Plaza şi a construit Hotel Nevada de pe Main Street. Boyd a construit Sam Boyd’s California Hotel and Casino în 1975, moment care a marcat fondarea grupului Boyd. Astăzi este una dintre cele mai mari companii de jocuri de noroc private din lume.

Compania a construit și Sam’s Town Hotel and Gambling Hall de pe autostrada Boulder în 1979, şi a cumpărat hotelurile Stardust și Fremont în 1983. Boyd este renumit pentru introducerea marketingului de succes, a gamingului şi a inovaţiilor de divertisment în industria de jocuri de noroc de cazino, precum şi pentru construirea unuia dintre cele mai mari şi cele mai de succes imperii de cazinou din lume.

În 1975, odată cu construirea şi finalizarea complexului Sam Boyd’s California Hotel and Casino, s-a format Boyd Gaming Corporation, care va deveni una dintre cele mai mari corporaţii de gaiming şi management de cazinouri din lume. Sam Boyd a murit pe 15 ianuarie 1993, la vârsta de 82 de ani. În onoarea regretatului Sam Boyd, mai multe cazinouri și edificii au fost denumite după acesta, inclusiv Sam’s Town Hotel and Gambling Hall și UNLV’s Sam Boyd Stadium.

Familia Boyd

Familia Boyd este activă în comunitatea din Las Vegas prin legăturile strânse cu Universitatea din Nevada – Las Vegas. În 1984, Boyds a avut o contribuţie de 1,5 milioane de dolari la îmbunătăţirea stadionului de fotbal Silver Bowl, care a fost redenumit Sam Boyd Stadium. Acesta este acum recunoscut ca unul dintre facilităţile de fotbal de top ale colegiilor din SUA şi găzduieşte o varietate de evenimente de divertisment. Și Bill Boyd a ajutat statul Nevada la creare primei şi singurei sale școli de avocatură, în 1997, înființând Facultatea de Drept William S. Boyd. Bill este un fan înrăit al lui Runnin’ Rebels şi vine frecvent la jocurile lor din Las Vegas, şi din întreaga țară.

De asemenea, Familia Boyd, și-a demonstrat loialitatea și față de alte evenimente din Las Vegas Valley, cu sponsorizarea cursei Sam’s Town 300 NASCAR Busch Series de pe Las Vegas Motor Speedway şi dar și a show-ului de aviaţie Aviation Nation Air Show ținut la Nellis Air Force Base. Boyd Gaming deține de asemenea și Orleans Arena, care găzduiește ECHL’s Las Vegas Wranglers şi multe alte evenimente sportive locale.

 

Boyd Gaming Corporation

Boyd Gaming Corporation a fost înființată până la 1 ianuarie 1975, când compania a fost creată pentru a dezvolta şi opera California Hotel and Casino din centrul oraşului Las Vegas. Apoi cunoscută sub numele de Grupul Boyd, compania a avut iniţial 75 de investitori. Boyd Gaming s-a angajat la prima sa expansiune în 1979, când a deschis Sam’s Town Hotel and Gambling Hall pe autostrada Boulder, Nellis Boulevard. Considerat unul dintre primele proprietăţi “locale” din Las Vegas, Sam’s Town a ajutat la inaugurea ulterioarei construcții de pe “Boulder Strip”.

În timpul acestor prime două decenii de funcţionare, Sam şi Bill Boyd și-au creat reputaţia de  manageri foarte buni, care lucrau corect. Ca rezultat, la mijlocul anilor 1980, Comisia de Jocuri din Nevada a apelat la cei doi Boyd pentru ai ajuta cu privire la o investigaţie a unor operaţiuni de delapidare din cazinourile Stardust şi Fremont. Proprietățile erau de notorietate la acea vreme, cunoscute pentru extinsele lor operaţiuni de fraudă; conform FBI-ului, numai între anii 1974 și 1976 undeva în jur de 7 milioane de dolari până la 15 milioane de dolari din fondurile lui Stardust au fost deviate către personalități ale crimei organizate.

În 1984, după echilibrarea unei amenzi de 3 milioane $ primită de Stardust pentru venit ilicit, Comisia de Gaming din Nevada le-a cerut fraților Boyd să conducă operaţiunile de jocuri de noroc ale acestei proprietăți. Când Stardust a fost preluată de renumita familia Boyd, aceștia au fost uimiți de profiturile uriaşe ale afacerii, acum că fiecare bănuţ din venituri era înregistrat. Fostul agent FBI, William F. Roemer Jr., agent senior cu vechime în echipa pentru crimă organizată FBI din Chicago, şi expert în activitățile din Las Vegas, a spus, “cuantumul delapidat a fost atât de mare încât declaraţia de profit şi pierderi nu prezenta o imagine reală cu privire la mina de aur care era Stardust.” După mulţi ani de operaţiuni de succes, Boyd Gaming a achiziționat oficial Stardust şi Fremont, în 1985.

În iulie 1993, Boyd Gaming a inițiat o ofertă publică de acțiuni, debutând la Bursa din New York sub simbolul “BYD”. Fondurile de la IPO i-au furnizat lui Boyd Gaming o sursă de capital de extindere, iar compania a început să experimenteze o perioadă de creştere agresivă. Compania a dobândit Eldorado şi Joker Wild în 1993; mai târziu în acel an, Boyd Gaming a achziționat Main Street Station Hotel and Casino and Brewery.

Cel mai ambițios proiect de expansiune a lui Boyd Gaming a venit în 2003, când societatea a deschis the Borgata Hotel Casino din Atlantic City, în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Un joint venture cu MGM Resorts International, Borgata a fost primul cazinou care s-a deschis în Atlantic City în ultimii 13 ani, și a ajuns rapid lider de piață în ceea ce privește veniturile din gaming. Borgata este de departe cea mai mare proprietate a companiei Boyd Gaming, care în prezent furnizează peste o treime din profiturile generale ale companiei.

În 2007, Boyd a achiziționat Dania Jai Alai, un fronton din Dania Beach, Florida. Compania spera să extindă facilitatea cu un cazinou, dar eforturile de obținere a permisiunii pentru un cazinou nou în zona Miami avansau foarte încet. În 2011, Boyd a fost de acord să vândă proprietatea către Dania Entertainment pentru suma de 80 milioane de dolari, dar afacerea nu s-a încheiat. În februarie 2013, cele două companii au ajuns la o altă înțelegere privind contractul de vânzare pentru suma de 65,5 milioane de dolari.

În noiembrie 2012, Boyd  a achiziționat Peninsula Gaming, o companie cu sediul în Iowa cu cinci cazinouri în Midwest și în Sud, cu suma de 1,45 miliarde de dolari. Boyd Gaming Corporation deține peste 7.550 de camere de hotel, 75.480 m2 destinați operării cu 21.400 de aparate de tip slot machine și 425 de mese de joc. Veniturile din gaming reprezintă 75% din venitul său total brut.

Sam Boyd are o poveste de succes. Construită cu multă muncă, ambiție și inteligență. Povestea lui Boyd este o moștenire pentru alții, pentru cei care doresc să fie regi, nu cerșători.