Tag Archives: Filipine

Magnatul Cazinourilor din Macao, Stanley Ho, pregătit să se retragă

stanley ho

După mai bine de patru decenii de muncă în cadrul companiei Shun Tak Holdings Limited, se pare că magnatul jocurilor de noroc din Macao, Stanley Ho, a renunțat la funcția sa de președinte al companiei și este pe cale de a preda ștacheta la conducerea firmei fiicei sale, Pansy Ho. Potrivit unei știri Reuters, Ho, în vârstă de 95 de ani, este pregătit să-și asume titlul de președinte de onoare al lui Shun Tak Holdings Limited, companie care are interese în imobiliare, transport naval și investiții, în timp ce deține și operatorul de cazinouri din Macao, SJM Holdings Limited.

Se pare că bătrânul Ho a activat timp de 44 de ani în cadrul companiei Shun Tak Holdings Limited, dar a început să-și descentralizeze vastul imperiu de afaceri, care face profit în China, Portugalia, Coreea de Nord, Vietnam, Filipine, Mozambic, Indonezia și Timorul de Est, după ce a suferit un accident vascular cerebral în anul 2009. Acesta a avut 4 soții și 16 copii și este unul dintre cei mai bogați oameni din Asia, cu o avere personală estimată de aproximativ 2 miliarde de dolari. La rândul său, Pansy Ho, în vârstă de 54 de ani, a fost numită director general al companiei Shun Tak Holdings Limited în anul 1999, înainte de a fi numită, ulterior, președinte executiv. Mai mult decât atât, și surorile sale mai tinere dețin posturi la firma cu sediul în Hong Kong, Daisy având funcția de director general adjunct, în timp ce Maisy lucrează ca și director executiv.

Reuters relatează că avansarea mai tinerei Ho va fi supusă aprobării acționarilor la următoarea adunare generală, în timp ce aceasta va primi un salariu anual de 6,411 dolari pentru faptul că va fi director al companiei Shun Tak Holdings Limited, alături de o sumă suplimentară de 7,693 dolari pentru rolul său în cadrul SJM Holdings Limited, câștigând, totodată, suma de 102,945 dolari, precum și un bonus discreționar în fiecare an, în baza contractului său de muncă încheiat cu această companie. Unul dintre doar cei șase concesionari autorizați să opereze jocuri de cazinou în Macao, SJM Holdings Limited, răspunde de 19 proprietăți ce operează jocuri de noroc din fosta enclavă portugheză, inclusiv Casino Oceanus din Jai ​​Alai, Grand Lisboa Macao, Babylon Casino, L’Arc Macao și Casino Golden Dragon, în timp ce unele dintre licențele sale au fost subînchiriate altor firme, inclusiv MGM China Holdings Limited, pentru proprietățile deținute de MGM Macao.

Sursa: worldcasinodirectory.com

Daniel Cates, o legendă în pokerul online

daniel

Jucătorul născut în Maryland, Statele Unite, Daniel Cates, i se mai spune și “jungleman”(pe Full Tilt Poker) sau “w00ki3z” (pe Poker Stars). Între 2009 și 2016 câștigase din jocurile online de poker disputate pe cele două siteuri celebre de poker peste 11 milioane de dolari, transformândul în al doilea cel mai mare câștigător din istorie după Patrik Antonius.

Valurile tinereții și renunțarea la colegiu

Până la 17 ani a avut o copilărie plictisitoare, plină de obsesii privind jocurile video, în special Command and Conquer, însă a început să joace poker de timpuriu și era un pierzător constant. A fost chiar nevoit să se angajeze la McDonalds pentru a-și reveni financiar. A studiat economia la Universitatea din Maryland înainte de a renunța la colegiu pentru a face din poker o carieră cu normă întreagă.

Cates a început să joace poker online mergând pe mize mici, de genul 0.25$/0.50$ și s-a specializat în heads-up, ajungând în 2 ani să joace pe mize de o sută de ori mai mari.

3 întâmplări de top

Trei întâmplări rămân de notorietate în ceea ce îl privește. Prima se referă la faptul că după ce 3 ani muncise sârguincios să-și facă un bankroll din pokerul online, dă peste Viktor Blom și doar într-o singură sesiune de heads-up pierde jumătate de million de dolari. Îi ia cam un an să se refacă și în 2010 câștigă 5 milioane de dolari din turneele online și alți 800,000 de dolari din pariul pe care l-a facut cu Tom Dwan, asta fiind a doua întâmplare cunoscută cu el.

În August 2010 Cates este de acord cu propunerea lui “durrrr” de a juca la 4 mese, 50.000 de mâini cu SB/BB de 200$, respectiv 400$. Dacă Cates îl învingea cu doar 1$ pe Dwan, atunci Daniel câștiga 1,5 milioane $. În 2011 cei doi au jucat 19.335 de mâini, iar Cates a obținut peste 1,000,000$.

A treia întâmplare cunoscută cu el este anunțul pe care l-a dat pe Twitter în august 2015 că a pierdut la un cazinou din Manila, Filipine, 5 milioane de $ la o masă încinsă de No-limit Hold’em cu ante-small blind-big blind de 2,500$-5,000$-10,000$.

Rezultate și Câștiguri

Pe toată lumea interesează, atunci când vorbim despre un jucător de poker, care sunt rezultatele cele mai importante și ce bani a câștigat. Ei bine “jungleman”nu o să vă dezamăgească.

În 2014 câștigă Spring Championship of Online Poker (SCOOP) pe PokerStars.com

Iar conform lui highstakesdb.com Cates a câștigat în 394738 de mâini jucate 10,270,847$. Tot de pe același site aflăm că a câștigat în medie 26$ la fiecare mână jucată, iar cel mai îndrăgit joc de poker pentru el este Omaha PL.

În turneele live, Daniel a jucat puține turnee în perioada 2010-2017, dar a fost extrem de eficient. Conform lui thehendonmob.com a jucat 16 turnee live unde a plătit buy-in-uri totale de 1,824,700$ și a câștigat 4,839,670$. Cel mai bun rezultat live este câștigarea locului 2 și a sumei de 1,774,145$ în 2014 la EPT 10, Monte Carlo, Grand Final, la turneul cu buy-in de 98,000€  + 2,000€  No Limit Hold’em – Super High Roller, fiind învins la heads-up de Daniel Colman.

Alte rezultate notabile în cariera sa ar mai fi câștigarea WPT Venice Poker Festival în 2013, 6,500€ + 500€ No Limit Hold’em – High Roller de unde a plecat mai bogat cu 45,612$ sau WPT Alpha8 – Johannesburg, Africa de Sud, unde a “lovit” 500,000$ în 2014 sau titlul câștigat la EPT 12 – EUREKA, din Praga unde a jucat 7 8 Game și a câștigat 29,012$ după ce a învins alți 10 jucători printre care Vladimir Troyanovskiy și Tobias Hausen.

Daniel Cates este un jucător interesant și poate deveni și mai bun. Este tânăr, 27 de ani, și are tot timpul să confirme. Dacă va ajunge să joace mai des la WSOP și în Europa și va avea rezultate, atunci poate fi un candidat serios la noi recorduri și la o posibilă intrare în Poker Hall of Fame. Vom vedea…

Lumea meta-pariorilor: cât de profitabile sunt pariurile la bursă pe companiile din gambling

Stock_Exchange

-Oana Mihalache

Pariurile la bursă nu mai sunt de mult o activitate condamnabilă social sau în lumea business-ului. Mai mult, Warren Buffet a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din lume după ce a învățat, literalmente, arta investițiilor – o companie preluată de el în 1964 avea prețul unei acțiuni de 19$, iar astăzi o acțiune valorează 204.600$. Ei bine, companiile de gambling au devenit noile atracții pentru investitori, având în vedere creșterea extrem de rapidă a industriei în unele zone, dar și diversificarea ei (ex. trecerea pe segmentul mobile). Practic, investițiile la bursă pot fi asemuite jocurilor de gambling, având în vedere că uneori norocul prevalează în fața calculelor și strategiilor, deși și acestea din urmă joacă un rol important.

Printre companiile care atrag investitori pe bursă putem menționa 888, Group Partouche, Net Entertainment, Playtech, Redbet, Sportech, pe lângă multe altele – acestea fiind listate fie pe Nasdaq (bursa electronică a SUA), London Stock Exchange, Stockholm (OMX), Suedia, Atena, Madrid, Malaysia, Frankfurt Stock Exchange, Paris, Filipine, Hong Kong sau altele. Specialiștii din domeniu susțin că anul 2017 va fi un an profitabil pentru cei care au pariat sau au de gând să parieze pe gambling când vine vorba de investiții. Printre factorii care influențează acest fapt sunt revenirea pe creștere a pieței din Macau, dar și deschiderea unor noi resorturi în cadrul Wynn Resorts sau Las Vegas Sands, listate pe Nasdaq, respectiv New York Stock Exchange – acestea canibalizând însă veniturile resorturilor din zonă cum ar fi Melco Crown sau MGM Resorts. Pe de altă parte, acțiunile MGM Resorts au crescut și ele anul trecut, în condițiile revenirii pe creștere a industriei din Las Vegas.

Principalele tendințe din industrie: MUST KNOW pentru investitori

Dacă în urmă cu câțiva ani, lozul câștigător pentru investitori ar fi fost companiile din Macau, care întrecuse Las Vegas, astăzi teritoriul chinez nu mai este la fel de prosper, având un declin de 4,3% în primele luni ale anului 2016. În cazul Las Vegas, chiar dacă industria a stagnat, operatorii își permit să crească prețurile cel puțin în cazul hotelurilor, iar atracțiile adiționale gamblingului – cluburi de noapte, restaurante, malluri, aduc tot mai multe venituri în plus.

Cum poate fi măsurată valoarea unei companii? Prin compararea valorii companiei (datorie netă plus valoarea acțiunilor) cu un indicator numit EBITDA (câștiguri înainte de aplicarea dobânzii, taxelor, deprecierii și amortizării). Ca recomandări pentru investitori, experții din domeniu indică MGM Resorts (în prezent cu o valoare de 27,6 dolari/ acțiune), care va deschide un nou resort în Macau în 2017 – o recomandare mai ales pentru cei cărora le place riscul. Un resort cu o valoare mare în prezent este Wynn Resorts (116 dolari/acțiune), care are și o locație convenabilă în Macau, fiind aproape de aeroport. Aceste recomandări sunt pentru cei care cred în revenirea zonei Macau, însă există riscul repetării declinului din 2016.

Dacă există o nișă a gamblingului care trebuie exploatată de investitori, aceea este gamblingul online. Optimiștii prezic pentru industria gamblingului online o rată anuală compusă de creștere (CAGR, respectiv rata de recuperare a investiției) de 8,7% aferentă perioadei de timp 2014-2020, iar valoarea industriei ar putea atinge 52 de miliarde de dolari. Pe primul loc în clasamentul companiilor de gambling online regăsim Paddy Power Betfair PLC, rezultată în urma fuziunii din 2015 dintre Betfair și Paddy Power – având acum o valoare de 11,96 miliarde de dolari. Paddy Power a deveni un nume al controverselor după ce în 2008, când a fost ales Obama, au oferit pariuri cu cota 16:1 că președintele american nu-și va termina primul mandat. Alte companii de gambling online cu valoare mare sunt William Hill – 4,95 mld. dolari, Playtech – 3,6 mld. dolar sau Unibet Group – 2,5 mld. dolari.

Unul dintre cei mai conștiincioși investitori la bursă a fost Warren Buffet, așa cum menționam la început – acesta a studiat mult pentru a înțelege comportamentul piețelor. În schimb, la categoria AȘA NU îl putem încadra pe Donald Trump, care între 1995 și 2004 a raportat pierderi de 647 milioane de dolari pentru Trump Hotels & Casino Resorts. Sigur, Trump a făcut miliarde de dolari din afacerile sale, însă cei care au investit în Trump Hotels and Casino Resorts au ajuns să piardă în 2005 până la 90 de cenți la un dolar. Practic, compania a avut pierderi pentru fiecare an în care a fost listată public – de la pierderi de 13 milioane de dolari în 1995, la 134 milioane de dolari în 1999, iar în 2004 pierderile au ajuns la 191 milioane de dolari. Mulți susțin că nu industria a influențat acest eșec. De pildă, în aceeași perioadă grupul competitor, Harrah’s Entertainment, și-a dublat valoarea, iar cei care au investit în companii ca Starwoos sau MGM au avut profituri de 400%.

În ciuda, acestui ultim exemplu negativ – care între timp și-a revenit la nivel de imagine în business, având în vedere că oamenii au memorie scurtă – investițiile în companiile de gambling se anunță a fi asul din mânecă pentru investitorii care caută atât profit cât și adrenalină – industria de gambling este una pe alocuri volatilă, mulți factori trebuie luați în considerare înainte de a investi sau plasa pariuri, iar concurența este întotdeauna cu un pas înainte.

Kazuo Okada și visul său

kazuno okada

-Oana Mihalache

Atunci când ajungi să faci miliarde de dolari din afaceri dezvoltate în lumea gamblingului, acest domeniu devine deja un stil de viață. Pe de altă parte, unii miliardari din această lume – cum este și Kazuo Okada – arată că lumea jocurilor de noroc nu este incompatibilă cu cea a artei. Miliardarul japonez despre care vorbim în această ediție la rubrica ”Personalități ale gamblingului internațional” și-a făcut un nume recunoscut pe întreg mapamondul prin dezvoltarea brandului Universal Entertainment, însă este și un mare iubitor de artă, având propriul muzeu cu piese de artă asiatică.

Cu o avere estimată de Forbes la 2.4 miliarde de dolari, Okada a fost partener de afaceri cu celebrul miliardar american Steve Wynn, însă japonezul a renunțat la acțiunile pe care le deținea la Wynn Resorts după ce a fost acuzat de partenerul său de nereguli financiare. Okada a negat acuzațiile. Valoarea lui ca om de afaceri merge însă dincolo de acest parteneriat eșuat.

Unul dintre pionierii afacerilor în lumea cazinourilor din Filipine, fiind practic un deschizător de drumuri pentru această destinație, în prezent Okada construiește acolo unul dintre cele mai mari complexe de cazinouri din lume, care vor ocupa o treime din Entertainment City – un spațiu care se prefigurează a fi noua Mecca a pieței de gambling din Asia. Ei bine, complexul construit de miliardarul japonez va fi al treilea gigant de acest fel din cadrul Entertainment City.

Ambiția proiectelor mărețe

Pentru a pune bazele acestui proiect, potrivit legii din Filipine, omul de afaceri avea nevoie de un partener local, care trebuia să dețină 60% din terenul pe care urmează să fie ridicată o construcție nouă. Okada a început astfel colaborarea cu Antonio O. Cojuangco, un om de afaceri filipinez important, prin intermediul lui Tiger Resorts Leisure and Entertainment Inc., o subsidiară din Filipine a companiei sale Universal Entertainment, care acum este însărcinată cu finalizarea complexului Manila Bay Resorts, în valoare de peste 2 miliarde de dolari. Trebuie menționat faptul că Filipine nu are acum cel mai deschis climat pentru business, având în vedere faptul că țara este condusă cu o ”mână de fier” de președintele Rodrigo Duterte, care a declanșat o puternică ofensivă împotriva cartelurilor de droguri din țară și care a luat mai multe măsuri drastice în acest sens. Cu toate acestea, Okada a avut unul dintre elementele necesare pentru a reuși într-o afacere din domeniul gamblingului: curaj.

Drumul până aici nu a fost însă ușor. Miliardarul în vârstă de 74 de ani a povestit recent cum și-a pierdut tatăl când era încă un copil (în clasa a șasea) și despre cum a renunțat la liceu pentru a intra într-o școală vocațională. Acolo a învățat inginerie, fiind împins către această meserie de dificultățile din familie. A început să repare mașini de jukeboxe venite din America, iar în scurt timp deja producea aparate de joc, devenind cel mai mare producător de aparate pachinko din Japonia până în anul 1999. Mai mult, compania sa a produs primul aparat de slot computerizat, iar la un moment dat a ajuns chiar să controleze 75% din piața de sloturi din Nevada, ceea ce nu este puțin lucru.

Astfel, Okada și-a făcut averea în anii 1980-90, iar apoi s-a îndrăgostit de Las Vegas, însă printre ambițiile lui și-a făcut apoi loc și aceea de a construi un mare cazino-resort în Asia. Prin noul resort din Entertainment City putem spune că și-a depășit aspirațiile: Manila Resort Bay va avea un hotel uriaș cu 1000 de camere, 3000 de sloturi și 500 de mese de joc. Ce l-a atras în Filipine? ”Misticismul și frumusețea nedescoperită a locului”, a declarat el pentru Financial Times.

Atunci când a cumpărat primul lot de pământ acolo – în 2008, pentru 300 de milioane de dolari, când a obținut și o licență de operare temporară pentru Entertainment City, Filipine era considerat „omul bolnav” al Asiei. După ce a studiat asiduu condițiile de muncă locale și sistemul de taxare, Okada a devenit încrezător. Într-adevăr, politicile actuale au îmbunătățit relația economică a țării cu China, ceea ce a dus la o afluență neașteptată de turiști.

Regula succesului poate fi sintetizată de Okada astfel: trebuie să ai o atitudine pozitivă, să nu renunți niciodată și să fii recunoscător. Într-adevăr, analizând parcursul său de business, dar și cel personal, putem spune că această triadă conceptuală a devenit crezul său în afaceri și că el și-a îndeplinit cu succes misiunea: a devenit unul dintre cei mai cunoscuți miliardari din Japonia, a cucerit Nevada cu sloturile sale, apoi a descoperit potențialul pe care îl poate avea o piață ca Filipine. Pentru toate acestea Okada merită toată atenția și respectul nostru.

Resort World Sentosa, un reper al gamblingului din Singapore

Resorts_World_Sentosa

-Oana Mihalache

Deși este cea mai mică țară din Asia de Sud-Est și are o populație mai mică decât a unor aglomerări urbane europene, Singapore are două cazinouri. Unul dintre acestea aparține de Resort World Sentosa, un mini-orășel dedicat gamblingului, care mai cuprinde un parc tematic Universal Studios, un water park, un aquarium și cel mai mare oceanarium din lume. Acest resort poate fi caracterizat fără reținere ca o comoară a tigrului Asiatic, având în vedere faptul că se situează pe locul trei în topul celor mai scumpe clădiri construite vreodată: Genting Singapore a investit nu mai puțin de 4.93 miliarde de dolari în construcția lui.

Acest resort are două ”duplicate” în lume, care diferă însă în concept și mărime – unul în Malaezia și unul în Filipine. Deschis în 2012, resortul ocupă peste 50 de hectare pe insula Sentosa, iar numărul de angajați depășește 12.000, un boost cu care economia singaporeză a fost obișnuită de-a lungul timpului, ajungând acum să găzduiască peste 3.000 de companii multinaționale.

Singapore este cunoscut ca una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, cu un PIB per capita care a ajuns la 60.000 de dolari, pe locul șase în lume. Această creștere economică este cu atât mai remarcabilă cu cât Singapore nu are nici un teritoriu foarte mare și nici resurse naturale. Mulți economiști indică însă trei ingrediente cheie care au ajutat Singapore să își depășească dezavantajele geografice: capitalismul pieței libere, prioritizarea educației și adoptarea unor politici pragmatice.

Un pol de entertainment al gamblingului asiatic

În aceste condiții economice înfloritoare, dezvoltarea unui resort care să devină unul dintre polii gamblingului asiatic a venit ca o consecință logică. Resortul are șase hoteluri pentru oaspeții care decid să petreacă mai mult de o zi în cazino – însumând 3.004 camere, fiecare hotel având un design tematic unic. Conform reglementărilor guvernamentale, fiecare cetățean și rezident din Singapore trebuie să achite o taxă de 100 de dolari pe zi sau de 2.000 de dolari pe an pentru a avea acces în cazino, această taxă de acces permițând accesul într-un singur cazino. În cazinoul de pe insula Sentosa jucătorii au acces la 2.400 de aparate și 506 mese de joc.

Dincolo de facilitățile oferite jucătorilor, resortul mai conține spa-uri, restaurante, dar și un parc de aventură, un aquarium, un muzeu și un teatru prevăzut cu 1.600 de locuri. Prin urmare, este un loc ideal pentru cei care iubesc distracția, pentru cei care vor să își investească timpul liber în locuri captivante, pentru cei atrași de calitate. În plus, milioanele de vizitatori care au ales până acum această destinație au fost cu siguranță captivați și de faptul că este unul dintre cele mai verzi resorturi, având în spate un concept al sustenabilității care îl face alegerea ideală pentru cei care vor sa scape de poluarea și aglomerația marilor aglomerări urbane. Întregul resort are încorporată tehnologie prin care se reduce consumul energetic și de apă și totodată folosește energia solară. Acum, resortul este una dintre cele mai vizitate destinații din Asia și, datorită eforturilor pe care Genting Singapore le-a depus pentru a face ca acest loc să fie environmentally friendly. Autoritatea din Singapore care este responsabilă de domeniul construcțiilor a acordat mai multe premii acestui resort.

Chiar dacă în vara anului 2016 operatorul Genting Singapore a anunțat că va disponibiliza 400 de angajați ai resortului pe fondul unor datorii ale grupului, această comoară a gamblingului din Singapore nu și-a pierdut din atractivitate și nici din clienți. Compania continuă să înregistreze profituri de peste 90 de milioane de dolari pe an, însă o bună parte din aceste profituri merg către achitarea unor datorii mai vechi, notează straitstimes.com. Factorul principal care a contribuit la îngreunarea situației economice a fost impunerea unui ritm mai lent în creșterea economică a Chinei, dar și ofensiva Beijingului împotriva veniturilor din gambling, în special în ceea ce privește jucătorii VIP.

Cu toate acestea, Resort World Sentosa rămâne un reper al sustenabilității, un mastodont al entertainmentului care captivează chiar și cel mai posac jucător, dar și un hub al câștigurilor, pentru că, în fond, aceasta este atracția principală a unui resort de această magnitudine.

Tendințe în gambling în 2016

revenue-increase-chart

Urmează un an agitat în industria jocurilor de noroc la nivel mondial. Ce ne așteaptă cu exactitate nu știm, dar putem intui dacă citim articolul următor.

Industria de gaming din Filipine rămâne optimistă pentru 2016

Conform lui asian.travel consumatorii chinezii devin din ce în ce mai prudenți, datorită unei încetiniri economice și a unei campanii anti-corupție, industria de gaming din regiune simte parțial stâmtoarea curei de austeritate din China. Macao, capitala gamblingului și a jocurilor din Asia, a înregistrat a 17-a lună la rând de declin al veniturilor din gaming. Orașul din sudul Chinei a avut o scădere de 35%  în venituri în luna octombrie…

Contagiunea se răspândește în toată Asia. În Singapore, cel mai recent raport al băncii UBS a menționat un declin potențial de 11% în GGR (venitul brut gaming) pentru anul 2015. În notificarea sa, analistul UBS, Robin Farley, subliniază faptul că jocurile de noroc sunt afectate de scăderea pieței de gaming VIP. Se așteaptă ca aceasta din urmă să scadă cu 26% în 2015. Piața de gaming din Filipine, urmează de asemenea, o tendință de scădere, conform First Metro Investment Corp. (FMIC), divizia de investiții George Ty, condus de Metro Group Bank.

În raportul său, FMIC a spus că operatorii de cazinouri și hoteluri din Filipine au văzut și ei un declin, datorită preocupării permanente cu privire la piața de gaming din China și cea VIP, care urmează tendințele din Macao. Piața jocurilor de noroc din Filipine este, de asemenea, afectată de disputele politice dintre această țară și China, pe probleme teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Bloomberry obținea de obicei 25% din GGR din China, în timp ce Melco Crown (Filipine) Resorts Corp. (MCP) lucra cu compania sa soră din Macao. Bloomberry a făcut schimbări orientându-se mai mult spre piața locală, care aduce însă venituri mai mici. Acest lucru i-a adus companiei rezultate dezamăgitoare în prima jumatate a anului și o pierdere netă, la care se adaugă, de asemenea, de acoperit și costurile de deschidere a lui Sly Tower, de pe proprietatea sa, Solaire. Melco Crown (Filipine) Resorts, pe de altă parte, a suferit și ea pierderi ca urmare a neterminării lucrărilor la City of Dreams Manila.

Criza nu va dura prea mult timp în Filipine, operatorii locali rămânând optimiști pentru 2016. Atât Bloomberry și Melco Crown așteaptă profit anul viitor din cauza creșterii veniturilor din activitățile de jocuri de noroc și non-gaming.

Veniturile pe noiembrie în Macao se prăbușesc cu 32.3%, datorită pierderilor cu jucătorii VIP din China

Bloomberg.com ne anunță că veniturile cazinourilor din Macao au scăzut 18 luni la rând, aici incluzând și luna noiembrie, deoarece fluxurile ilegale de bani din China continentală îi descurajează pe jucătorii pe mize mari, care se bazează pe promotorii de junkets pentru credite de pariuri. Veniturile brute din gaming au scăzut cu 32,3% la 16,4 miliarde de Patacas (2,1 miliarde dolari), potrivit datelor publicate de Inspecția de Gaming din Macao și Biroul de Coordonare. Veniturile din jocuri de noroc în cel mai mare centru de gaming din lume au scăzut cu 35,3% în acest an.

Industria cazinourilor din Macao a urmat o spirală descendentă de la mijlocul anului 2014, datorită încetinirii economiei Chinei și campaniei împotriva corupției care a speriat jucătorii chinezi VIP și a dăunat jocurilor de noroc din zona de mass-market. Pariorii pe mize mari, de obicei, măsurați prin intermediul jocului lor preferat, Baccarat, au condus declinul de când a început criza.

Macao, care se bazează pe jucători reprezentând aproximativ două treimi din economia orașului, a văzut cum economia sa scade cu 24,2% în cele trei luni până în septembrie. PIB-ul orașului chinez este de așteptat să scadă cu mai mult de 20% în acest an, a informat de curând radiodifuzorul local, Teledifusão de Macau, citându-l pe secretarul Economiei și Finanțelor, Lionel Leong.

Supravegherea sporită a Chinei în ceea ce privește sistemul bancar subteran “probabil va continua să genereze turbulențe pentru afacerile persoanelor VIP din Macao,” scria la 24 noiembrie într-o observație, analistul lui Sanford C Bernstein, Vitaly Umansky.

Guvernul din Macao întărea anul trecut controlul asupra junketsi-lor, pe fondul unor temeri legate de scoaterea unor fonduri ilegale de pe continent prin acești promotori de jocuri de noroc. China a declarat în luna noiembrie că a doborât cea mai mare “bancă subterană” a națiunii, care a efectuat operațiuni de schimb valutar ilegale în valoare de 410 de miliarde de yuani (64 miliarde dolari), autoritățile încearcând să țină în frâu ieșirile de capital, care au avut înregistrări record în acest an.

Orice recuperare a industriei jocurilor de noroc din Macao poate fi de asemenea frânată de întârzierile în eforturile de consolidare a infrastructurii orașului, cum ar fi finalizarea unui pod de legătură între Hong Kong, Macao și orașul Zhuhai aflat pe continent, o parte din aceste lucrări fiind amânate cu un an, urmând a fi finalizate în 2017.

Yuanul chinez a suferit o devalorizare neașteptată a în luna august, deoarece guvernul a încercat să stimuleze creșterea economică. Moneda slăbită afectează gamingul din Macau deoarece înseamnă transformarea yuanului în dolari Hong Kong, principala monedă folosită în cazinourile din oraș, iar asta îi va costa mai mult pe jucători.

Cazinouri în afara orașului Atlantic City?

Tot Bloomberg.com spune că democrații care controlează legislativul din New Jersey sunt în discuții pentru a pune pe buletinul de vot din noiembrie 2016 o măsură care le-ar cere alegătorilor să permită cazinouri în afara orașului Atlantic City.

Această măsura cere o modificare a Constituției, care a limitat operatorii de gambling la stațiunea din zona de coastă limitrofă din partea de sud a statului, în urmă cu aproape 40 de ani. Senatorul Paul Sarlo, un democrat din Wood-Ridge, Bergen County, a declarat că permiterea jocurilor de noroc și în alte orașe este crucială pentru recuperarea veniturilor fiscale care au plecat către New York și Pennsylvania.

Atlantic City a fost împinsă la supraveghere financiară de către stat după ce a pierdut dominația de odinioară asupra gamblingului de pe Coasta de Est. Veniturile cazinourilor au scăzut la 2,9 miliarde $ în 2014, de la un vârf de 5,2 miliarde $ în 2006. Pennsylvania, Delaware, Maryland și New York și-au extins afacerile cu jocuri de noroc. Până acum anul acesta, veniturile totale sunt în scădere cu 10% față de anul trecut, mai ales de când patru din cele 12 cazinouri s-au închis.

Guvernatorul Chris Christie, un republican ce candidează pentru al doilea mandat, a luptat pentru a revigora comunitatea de coastă de aproape 40.000 de persoane, dintre care aproximativ o treime trăiește în sărăcie. După ani și ani de refuz de a lua în considerare o extindere a cazinourilor în nord, Christie a spus în acest an că el ar fi deschis la idee, dacă o parte dintre veniturile noi ar merge către Atlantic City.

Impactul economic al extinderii este neclar. Adăugarea de cazinouri în zona populată din nordul statului ar permite implicarea jucătorilor, care în mod normal călătoresc la New York și în Pennsylvania. Jeffrey Gural, un dezvoltator imobiliar din New York, vârf de lance în efortul de a construi un cazinou în incinta hipodromului Meadowlands Racetrack din East Rutherford, a declarat că o expansiune a gamblingului ar ajuta orașul Atlantic City și industria curselor de cai a statului, care are probleme.

2016 se anunță a fi un an de scădere a afacerilor în gambling, în cel mai fericit caz de stagnare. După ce în ultimii ani Asia își manifestase supremația pe mapamond în domeniu, anul ce vine va reprezenta un moment de cotitură în ceea ce privește raportul de forțe între  SUA și Asia. Americanii dau semne că-și revin treptat, în timp ce in Macao, Singapore, Filipine și în restul regiunii criza se va adâncii. 

Vietnam, un El Dorado pentru jucătorii din Asia

vietnam

de Oana Mihalache

Cu toate că jocurile de noroc reprezintă o activitate cu o lungă istorie în Vietnam, în prezent este puternic reglementată de lege și în general nu este permisă pe teritoriul țării.

Putem spune că Vietnam este o țară neobișnuită din punctul de vedere al accesului cetățenilor la jocurile de noroc, în favoarea turiștilor străini care sunt primiți cu brațele deschise de operatori și care pot păși cu încredere pe vreun covor roșu care îi conduce fastuos către intrarea în cazino. Mai exact, investitorii străini caută să atragă, în Vietnam, jucători din țările emergente din regiune.

Cum se explică acest lucru? În gambling, ca și în economie, piețele sunt interconectate și adesea insuccesul uneia poate însemna prosperitatea alteia. Astfel, pe măsură ce piața americană de gambling a început să stagneze, piețele asiatice au devenit un El Dorado pentru investitorii din industrie. Prin urmare, Vietnam a intrat pe radarul marilor dezvoltatori de cazino-resorturi odată cu ascensiunea Asiei pe scena gamingului mondial. În total, 10 orașe din țară au facilități de gambling, în ele existând nu mai puțin de 27 de astfel de facilități. Cel mai mare cazino din țară se numește Ho Tram Resort Casino Vietnam, localizat în orașul Vung Tau și are 90 de mese de joc, 2 mese de poker și 614 de aparate de joc și video poker.

Taxarea investitorilor, colac de salvare pe timp de criză

Atunci când a fost deschis acest cazino de cinci stele, în iulie 2013, el a făcut parte dintr-un plan de investiții de 4,2 miliarde de dolari, menit să atragă turiști străini în regiune. În ultimii ani a avut loc o explozie în ceea ce privește construcția de noi cazinouri, cu toate că accesul este mult mai scump pentru investitori decât în țările vecine, având în vedere că guvernul vietnamez încearcă să își mărească veniturile pe timp de criză. Pragul minim de investiții este de 4 miliarde de dolari, în timp ce în Manila, Filipine, acest prag este fixat la un milliard de dolari, piața de gambling fiind acolo în proporție de 80% domestică. În același timp, în Singapore sau Macao nu sunt asemenea taxe.

Potrivit experților din domeniu, un alt motiv pentru care marile companii din industrie sunt atrase de piața din Vietnam este proximitatea țării de China. Cu toate acestea, acest model de business este unul destul de riscant, având în vedere că se bazează în principal pe jucători high rollers, depinde de sezonalitate uneori, iar lipsa accesului de către vietnamezi face cazinourile să pară goale.

Declinul celei mai populare piețe din Asia, un avantaj pentru Vietnam

Cu o populație de 90 de milioane de locuitori, presiunea în vederea schimbării legislației pentru a permite cetățenilor vietnamezi accesul în cazinouri continuă să crească. Guvernul vietnamez este însă reticent la astfel de propuneri, în ciuda unui lobby puternic din partea mediului de afaceri. De aceea, ei motivează faptul că au permis construirea cazinourilor în țară din dorința de a permite dezvoltarea turismului.

Acest lucru nu pare să fie contrazis, având în vedere că în luna martie a acestui an, un mare grup chinez de investitori a lui Chow Tai Fook Enterprises a anunțat că va construi un cazino de 4 miliarde de dolari în Vietnam. În același timp, operatorii de cazinouri din Macao, încă cea mai atractivă regiune pentru gambling, se îndreaptă către alte piețe asiatice pe măsură ce veniturile scad în regiunea din sudul teritoriului chinez.

Chiar dacă legile actuale din Vietnam sunt dure pentru cetățeni, analiștii din industrie estimează că veniturile anuale din jocurile de noroc ajung la 3 miliarde de dolari. În timp ce China a început o puternică campanie anticorupție, ceea ce a venit ca o amenințare pentru cele 35 de cazinouri din fosta colonie portugheză, cazinourile din Vietnam beneficiază de pe urma scăderii veniturilor pentru cazinourile din Macao.

Chiar dacă legile vor deveni sau nu mai laxe în Vietnam, un lucru este cert: țara a devenit un punct major de atracție pentru jucătorii VIP din țările din regiune care nu mai pot juca la ei în țară sau care preferă siguranța unui loc cum este Vietnam. Mai mult, investițiile continuă în regiune, iar guvernul rămâne încă neclintit, sub pretextul înfloririi turismului în regiune.

Filipine, noua stea a pieței asiatice de gambling

city-of-dreams

-de Oana Mihalache

Filipine abundă în facilități de entertainment de tipul jocurilor de noroc. În țară pot fi găsite cazinouri grandioase sau săli de jocuri obișnuite, cluburi de poker, dar și agenții de pariuri.

Zona este în continuă dezvoltare, mulți investitori așteptându-se ca Filipine să devină o nouă atracție majoră în lumea gamblingului, care să rivalizeze cu Macao și Las Vegas. În plus, PricewaterhouseCoopers susține că va avea loc o schimbare de paradigmă în industria globală a jocurilor de noroc, în care piața asiatică o va surclasa pe cea americană. În Filipine sunt în total 55 de cazinouri și 28 de orașe care oferă facilități de gambling. Acestea totalizează nu mai puțin de 1.582 de mese de joc, 10.247 de sloturi și 105 mese de poker.

Veniturile din jocuri de noroc au ajuns la 2,5 miliarde de dolari în 2014, după o creștere cu 16%, însă se estimează că vor depăși 4 miliarde de dolari pe an până în 2017 și 7 miliarde de dolari până în 2020, arată Financial Times. Cu toate că gamblingul este legal de zeci de ani, țara nu a fost până în urmă cu câțiva ani pe radarul marilor investitori din industrie. Asta pentru că și competiția este acerbă în ceea ce privește piețele emergente de gambling din zonă, având în vedere că și Coreea de Sud sau Vietnam se înscriu pe o pantă ascendentă.

Cu toate acestea, capitala țării, Manila, ar putea transforma Filipine în atracția principală din regiune. Campania anticorupție începută în cazinourile din China ar putea accelera ascensiunea pieței din Filipine, având în vedere că veniturile din Macao ar putea fi afectate. În plus, veniturile din gambling ale jucătorilor VIP sunt taxate mult mai puțin în Filipine – 15%, în comparație cu Macao – 40%.

”City of Dreams Manila”, un proiect impresionant, în valoare de 1 miliard de dolari, a fost deschis recent. Cei doi investitori ai acestui proiect sunt Melco Crown Entertainment și Belle Corp. Acest complex casino-resort are șase hoteluri, 1.700 de sloturi, tot atâtea mese de joc electronice și 380 de mese de joc. Acest spațiu dedicat jocurilor de noroc a creat deja 5.000 de locuri de muncă. City of Dreams se află în cadrul unui district din Manila numit ”Orașul Distracției”, care are 8 kilometri pătrați și ar putea deveni un centru al entertainmentului din toată Asia.

Pe de altă parte, Lawrence Ho, CEO-ul companiei Melco Crown, susține că noul complex va avea venituri și din alte surse în afară de jocuri, întrucât cererea pentru entertainment este în creștere în Filipine. City of Dreams va avea însă concurență în scurt timp, pentru că alți investitori plănuiesc să construiască încă două mega-resorturi în următorii ani. Acest mic orășel va deveni în curând un cluster în stilul celor din Las Vegas, cu patru cazinouri într-un spațiu de câțiva kilometri. Philippine Amusement and Gaming Corporation (PAGCOR), autoritatea care reglementează acest domeniu în țară și supervizează acest proiect, estimează că Manila ar putea ridica veniturile din gambling la 10 miliarde de dolari până la finalul acestei decade, depășind astfel Las Vegas și Singapore. O altă atracție importantă din Manila este Solaire, un proiect de 1,2 miliarde de dolari deținut de Bloomberry Resorts.

City of Dreams Manila este însă doar prima tentativă de a așeza Filipine în topul atracțiilor globale de gaming. Un alt proiect, numit Resorts World, după modelul deja consacrat de acest brand în Singapore, urmează să fie construit de Genting Hong Kong și conglomeratul local Alliance Global. Planurile de viitor includ și un nou cazinou dezvoltat de Universal Entertainment în parteneriat cu Tiger Resort Leisure and Entertainment.

În ceea ce privește gamblingul online, primul atu al țării este acela că se află în inima unei piețe în care gamblingul online a explodat și care este pe primul loc la nivel mondial în industria jocurilor de noroc de pe internet. Filipine este o țară atractivă pentru jocurile online și pentru că protecția jucătorilor și lupta împotriva fraudei este luată foarte în serios. Instituția care acordă licențele de operare – PAGCOR, este deținută de stat. Costurile nu sunt neglijabile, însă câștigurile ulterioare le întrec cu mult: se plătește 40.000 de dolari pentru aplicație și încă 48.000 de dolari pentru primul an de operare. Cazinourile online sunt legale oriunde în țară, fiind de altfel singura țară asiatică în care sunt acordate licențe pentru cazinouri online. Cele mai jucate jocuri pe site-urile filipineze sunt sloturile, disponibile în 250 de variante.

Filipine este una din cele mai prospere piețe emergente de jocuri de noroc din regiune, fiind de altfel situată într-o zonă în care apetitul pentru jocuri de noroc este în creștere. Investitorii au ales recent Filipine ca debușeu pentru investiții masive și destinații luxoase, care vor fixa țara pe harta turismului de gambling high-class.

Japonia – noul Las Vegas?

Japonia

de Roxana Leonte

În estul Asiei gamblingul se evidențiază ca domeniu prosper. În ciuda barierelor morale sau legale, gamblingul nu a încetat să se dezvolte în ţări ca Singapore, Tailanda, Coreea de Sud sau Filipine. Atât acasă cît şi peste hotare, asiaticii sunt printre cei mai avizi consumatori de jocuri de noroc din lume. Dovadă este faptul că asiaticii călătoresc special pentru activităţile de gaming din Singapore în Malaezia, din Japonia în Coreea sau Macao. Gamblingul a devenit în Asia de Est motiv principal pentru călătorii şi turism. Pe fondul dificultăţilor financiare actuale, în ciuda faptului că încă din 1908 pariul pe bani este interzis prin lege, Japonia a ridicat problema legalizării gamblingului, industrie ce ar putea aduce o creştere substanţială a bugetului statului nipon, odată cu statutul de “Vegas al Asiei”.

Istoria gamblingului în Japonia

Gamblingul are tradiţie chiar şi in Japonia, unde a fost interzis pentru mult timp. Entuziasmul nipon pentru gaming este atestat istoric. Primele cronici japoneze atestă că în anul 685, Împăratul Tenmu a invitat aristocraţii vremii să joace hakugi, un joc cu zaruri, de origine chineză, unde puteau câştiga diverse premii.

Între anii 950 -1050, perioada Heian, jocurile de noroc au fost adoptate şi de clasele libere sub diverse forme. Şi mâna fiicei împăratului era luată în acea vreme tot prin câştigarea unui joc de noroc pe tablă, pe care împăratul îl juca împotriva candidaţilor la mâna fiicei lui. În timpul perioadei Heian jocurile de noroc erau considerate activităţi specifice nobilimii, comparabile cu arta, ce atestau capacitatea şi clasa jucătorilor. Gamblingul era interzis prin lege în acea vreme claselor inferioare.

În perioada 1600 – 1800, perioada Edo, gamblingul era considerat infracţiune gravă. Politica guvernamentală interzicea practicarea jocurilor de noroc, ceea ce a dus la desfășurarea acestora în mod ilegal. Pentru a stabili ordinea în acest domeniu, guvernul a oferit atunci un statut aparte jucătorilor profesionişti. Din această grupă segregată de jucători, apăraţi de lege atunci, s-a desprins actuala mafie niponă, cu rădăcini în lumea gamblingului. Mafia japoneză, Yakuza, a cărei nume provine de la legenda care spune că un mafiot şi-a pierdut o mână la un joc de cărţi, este cunoscută ca având temeliile şi dobândind ritualurile şi tradiţiile de la marii gangsteri de odinioară.

Perioada Meiji, 1862 – 1912, adaugă noi jocuri gamblingului nipon. Atunci apar darts, zaruri, câteva jocuri de cărţi şi biliardul, care a fost preluat din Olanda şi era jucat de clasa superioară. După perioada Meiji, gamblingul a înflorit, în ciuda eforturilor guvernamentale de a fi suprimat. În ciuda austerităţii din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când jocurile de noroc au fost complet interzise şi aspru pedepsite, în perioada de după acesta a reînflorit.

 

Pachinko – cel mai popular joc nipon

În Japonia contemporană, gamblingul cunoaşte o varietate de forme practicate, de la loterie, ruletă, pariuri, jocuri precum mahjong, curse de cai, ciclism, moto sau acvatice şi până la cea mai populară formă de joc de distracție din arhipelagul nipon, Pachinko, jocul care este prezent preponderent în industria de amuzament.

Pachinko este cel mai popular joc de amuzament din Japonia, adesea comparat cu pinball. Pachinko este distracția japoneză care a adus cele mai mari încasări la nivel mondial unei ţări, în anul 1999 Japonia încasând aproximativ 300 de miliarde de dolari, înregistrand cele mai mari încasări aduse vreodată de industria de amuzament. Acest joc aduce venituri considerabile anual la bugetul statului nipon, în timp ce peste un sfert din populaţia niponă joacă Pachinko. Acest joc este şi una dintre cele mai populare forme de îmbogăţire pentru investitorii niponi, mulţi dintre cei care operează lanțuri de săli Pachinko au ajuns în timp scurt în topurile Forbes. Pachinko a devenit popular şi peste graniţele Japoniei, fiind introduse în sălile de amuzament din Statele Unite sau Marea Britanie.

Pachinko este o formă de pinball orientat vertical. Acest model de joc este gândit în aşa fel încât să poată face slalom printre literele legii şi astfel să nu fie interzis. De aceea, în prima etapă câştigul la Pachinko constă în diverse premii, care ulterior vor fi schimbate în bani la un ghişeu din afara salonului. Numele jocului vine de la onomatopeele pachi-pachi, care reprezintă sunetul scos de două bile care se ciocnesc. Primul joc pachinko a fost introdus în oraşul Nagoya, ulterior apărând sute de săli în acea zonă în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial. În perioada de austeritate jocul era sursa prin care oamenii câştigau diverse alimente sau ţigări. În perioada 1949 – 1953, pachinko a înregistrat o explozie numerică de la aproximativ 4.000 de maşini până la peste 43.000 de maşini. Începând cu 1975, Pachinko a fost declarat mini-industria niponă cea mai prosperă la acea oră, ulterior niponii concentrându-se asupra dezvoltării tehnologice a jocului.

La ora actuală există mai multe tipuri de Pachinko, cel clasic, cel digital cu display LCD, şi Pachinko “privilegiat”, care implică anumite oportunităţi extra de care jucătorul poate profita numai dacă cunoaşte foarte bine ce implică regulile acestui tip de Pachinko. Populaţia interesată de acest joc este preponderent masculină, cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani.

Dezbateri privind introducerea cazinourilor în Japonia

Încă din 2001 propunerile de legalizare a gamblingului şi reintroducere a cazinourilor în Japonia au fost activ dezbătute. Sub conducerea guvernatorului oraşului Tokyo, Shintaro Ishihara, au fost avute în vedere aspecte precum veniturile mari pentru bugetul statului, oprirea gamblingului ilegal, înflorirea turismului şi a fluxului de persoane şi oferirea de locuri de muncă. În acelaşi timp, opoziţia aduce în discuţie efectele sociale care vor surveni odată cu legalizarea, implicit problema dependenţei şi a efectelor acesteia. Din punct de vedere legal, dezbaterea pune accent pe modul în care legalizarea va putea opera fără să combată legea prohibitivă din 1908, precum şi viitoare modificări ale acestei legi.

În mod cert, investitorii străini precum cei mai mari operatori, Las Vegas Sands, Wynn Resort, producătorii de aparate International Game Technology şi Bally Technologies sunt nerăbdători. Elocvent în acest sens este exemplul Macao, Las Vegasul Asiatic a cunoscut o explozie a industriei şi o dezvoltare continuă, prin investiţiile străine care s-au făcut aici. În 2004, în fosta colonie portugheză a fost deschis primul cazino ca urmare a unei investiţii străine, The Sands, urmat în 2007 de The Venetian, cel mai mare cazino din lume, la care s-au adăugat încă zece cazinouri. Veniturile aduse de aceste cazinouri au adus Macao pe locul doi după Las Vegas, cu încasări de 5.7 miliarde de dolari în 2005, depăşind încasările din Vegas în 2006, când Macao a devenit primul centru de gambling din lume atât prin încasări cât şi prin activitate şi traficul de persoane.

Dezbateri actuale

Se aşteaptă ca după începerea activităţii în viitoarele cazinouri nipone, Japonia să ajungă în cel mai scurt timp în topul 3 al pieţelor de gambling la nivel mondial, cu încasări estimate de peste 40 de miliarde de dolari anual. În acest sens Guvernul Nipon face în acest moment eforturi pentru a demara lucrările şi a realiza o legislaţie favorabilă. Următoarele dezbateri ale proiectului de lege privind legalizarea cazinourilor va avea loc în această lună şi va fi dată spre aprobare în luna iunie a acestui an.

Proiectul de lege iniţial va fi urmat de un al doilea în anul 2015, privind legislaţia licenţelor şi a funcţionării cazinourilor, respectiv a resorturilor. Scopul este ca în anul 2020, cazinourile să funcţioneze odată cu Jocurile Olimpice de Vară din acel an ce se vor desfășura în capitala, Tokyo. Oficialii niponi au declarat că ofertele marilor investitori sunt deja active şi nu se aşteaptă decât posibilitatea de a începe implementarea proiectelor pentru ce se dorește a fi noul Las Vegas al Asiei de Est.

Solaire Resort and Casino ”Jocul este pe cale să se schimbe”

solaire

de Oana Mihalache

Solaire Casino & Resort, cunoscut inițial ca Solaire Manila, este un complex turistic de talie mondială, care include un hotel de 5 stele cu 500 de camere. Complexul a fost deschis pe 16 martie, 2013, fiind primul cazino și hotel amplasat în complexul Entertainment City din zona Bay City în orașul Parañaque din Filipine. Cu numeroase facilități ce includ piscină, baruri și saloane de divertisment, putem spune că Solaire Resort & Casino aduce Las Vegas-ul în Manila.

Un complex strategic

Zona ce acoperă 300 de hectare în complexul de stat Entertainment City, a fost catalogată ca o zonă economică specială de către Autoritățile Economice Filipineze. Mai mult decât atât, pentru a sublinia importanța strategică a complexului, la inaugurare a fost prezent și președintele Benigno Aquino II, în cadrul unei ceremonii fastuoase urmate de concerte live în cadrul zonei Eclipse Lounge. Complexul se află sub un contract managerial încheiat pe o perioadă de 5 ani cu American Film Global Gaming Asset Management, cu o participațiune de 9% în proiect.

Entertainment City este cunoscut ca noua atracție turistică emergentă din Filipine, aflat în concurență cu succesul unor complexuri din Macao, Singapore și Las Vegas. Complexul Solaire oferă oaspeților un divertisment vibrant și contemporan, împrumutat din Las Vegas, combinat cu ospitalitatea inegalabilă a filipinezilor.

Paradisul Jocurilor

Complexul include 18.500 de metri pătrați de spațiu de joc, în care sunt amplasate 1.200 de sloturi și 300 de mese de joc. În afară de acestea, sunt incluse și facilități convenționale la nivel mondial cum ar fi spații de relaxare, de divertisment live, spații pentru cină și puncte de vânzare. Cu toate că deschiderea a  fost recentă, sunt deja planuri de extindere, ce au în vedere extinderea cadrului de jocuri VIP, o sală de spectacole cu 1.800 de locuri și un spațiu de cumpărături de 60.000 de metri pătrați. În plus, vor fi adăugate 300 de apartamente și mai multe restaurante.

”Acesta este începutul unui nou tip de turism”

Solaire este primul dintre cele patru cazinouri care își vor deschide porțile publicului. Alte trei companii au licență de construire în cadrul Entertainment City, un proiect al Philippine Amusement and Gaming Corporation. Proiectul a fost dezvoltat cu scopul de a duce jocurile, experiența lor și mediul la un alt nivel, după cum declara curând președintele Global Gaming Assets Management, Bradley Stone. ”Sloganul nostru este “Jocul este pe cale să se schimbe”, a adăugat acesta, pentru a spune în concluzie că marea deschidere marchează “începutul unui nou tip de turism în Filipine”.

Faptele confirmă discursul pe care acesta l-a prezentat către media. Zona inițială de impact este primul etaj al clădirii cazinoului, o zonă spațioasă dedicată jocurilor ce include restaurante luxuriante și zone de divertisment, completate de spații culinare destinate clienților filipinezi. Lista atracțiilor este completată cu etajul al doilea, care are saloane private de jocuri cu propriile camere de confort, televizoare și o priveliște splendidă către golful Manila, amenajat pentru jucătorii internaționali.

Stil, spațiu și jocuri

Interioarele cazinoului și complexului sunt caracterizate de contraste: luminozitatea Spaniei de nord împletită cu un aer sud-francez. Accentele de valuri și apă sunt reminiscențe ale stilului din golful Manila.

Solaire oferă 1.200 din cele mai recente mașini de sloturi și aproximativ 300 de mese de joc. Pentru cei care nu vin pentru joc, complexul pune la dispoziție 7 restaurante cu bucătari din toate zonele lumii, dar și 3 baruri și spații de relaxare. Un exemplu de bufet internațional de cea mai înaltă calitate este Fresh, unde se servesc feluri de mâncare internaționale, cu bucătărie coreană, japoneză, filipineză, italienească, americană și chineză.

Cazinoul și hotelul sunt un loc de ”întâlnire între est și vest”, o combinație între ”strălucirea și grandoarea Las Vegas-ului” și ”experiența de joc din Macau” în ceea ce privește gamblingul VIP. Solaire este mai mult dedicat jucătorilor internaționali, fapt pentru care 61 din cele 100 de mese de joc sunt rezervate acestora.