Tag Archives: Cosmina Simion

VĂ AȘTEPTĂM LA EVENIMENTELE CASINO INSIDE DIN 7 DECEMBRIE

CI 79

de Insider

Ca de fiecare dată Revista Casino Inside vă oferă în prima joi a lunii decembrie cele mai importante evenimente dedicate industriei jocurilor de noroc din România. De ce este important să veniți la evenimentele noastre? Pentru că doar aici veți putea afla cele mai importante lucruri despre domeniul pe care activați și o parte din răspunsurile problemelor voastre. Dacă veți veni la evenimentele noastre veți putea interpela autoritățile, veți afla părerea specialiștilor pe diverse spețe și veți putea socializa și împărtășii cu alți invitați din auditoriu experiențele voastre comune.

 

ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, ediția a 6-a

Iată panelurile pe care vă invităm să le dezbatem şi să le abordăm pe 7 Decembrie 2017:

-Analiza activităţii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în anul 2017. Probleme curente ale industriei de gambling din România. Invitaţi speciali sunt Dl. Dan Iliovici – preşedinte ONJN şi Dl. Valentin Korman – vicepreşedinte ONJN.

-Jocurile de Noroc şi Transpunerea Directivei UE 2015/849 în legislaţia naţională. Invitat special este Dna. Steluţa Oncică, Director la Direcţia de Cooperare Interinstituţională şi Relaţii Internaţionale în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (O.N.P.C.S.B.). Transpunerea Directivei UE 2015/849 în legislaţia naţională ameninţă să genereze mari dificultăţi de ordin operațional operatorilor de jocuri de noroc.

-Resursele Umane în Industria Jocurilor de Noroc din România. Invitat special este Dl. George Butunoiu, probabil cel mai mare specialist şi consultant în Resurse Umane din România la ora actuală, conduce una dintre cele mai importante firme de head-hunting din ţara noastră

-Financiar şi Fiscalitate în Jocuri de Noroc. Invitat special este dl. Dan Schwartz, Managing Partner RSM România, şi unul dintre cei mai mari experţi din România în probleme de contabilitate şi fiscalitate. Prezentarea domniei sale va pune accentul pe reguli internaţionale şi pe probleme legate de taxare şi audit.

-Legislaţie şi problematici juridice actuale. Doamnele avocat Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion, specialiste cu experiență în gestionarea tuturor aspectelor operaționale și de reglementare în sectorul jocurilor de noroc vor realiza o prezentare foarte interesantă cu tema – Studiu de caz: Social games/Skill games în Europa.

-Cum afectează actuala evoluţie a pieţei imobiliare din România industria jocurilor de noroc. Piaţa imobiliară din România a văzut multe schimbări în ultimii ani. Să vedem ce ne spune invitatul nostru special, Costina Petrescu, director de vânzări al reţelei de site-uri Titirez.ro, pe marginea acestui subiect.

-Creşterea eficienţei în Operarea Sloturilor şi a AWP-urilor (episodul 2). Un panel unde niciodată nu vom reuşi să lămurim toate aspectele de interes. Tocmai de aceea și în acest an avem invitați importanți care vă vor spune mai multe despre acest subiect.

 

Sărbătoarea Gamingului din România, ediția a 4-a

Și anul acesta Sărbătoarea Gamingului din România, reprezintă evenimentul de gală al Industriei de Jocuri de Noroc din România. Noi vă suntem gazde cu mare drag, ca de fiecare dată.

Pe lângă momentele de apreciere pe care le meritaţi, anul acesta intenţionăm să continuăm să vă oferim cea mai bună modalitate de a vă petrece timpul în compania prietenilor şi partenerilor voştri de afaceri din industrie sau pentru a fi alături de echipa voastră.

 

Vă așteptăm să participați, să vă distrați și să vă bucurați pentru succesul vostru.

NNDKP este Partener și Colaborator Juridic al ReUniunii Profesioniștilor din Gambling, ediția a 6-a

logo NNDKP_AC

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, una dintre cele mai importante case de avocatură din România, a devenit Partener și Colaborator Juridic al ReUniunii Profesioniștilor din Gambling (6), eveniment ce va avea loc joi, 7 Decembrie, în Sala Paris a Hotelului Novotel din capitală.

Echipa de la NNDKP este una dintre cele mai bune în Practicile de Jocuri de noroc oferind consultanță juridică multor companii importante de gambling din România și strainătate.

În cadrul panelului de “Legislație şi problematici juridice actuale” al evenimentului nostru, ReUniunea Profesioniștilor din Gambling (6), unul din topicurile de discuţie cele mai aşteptate în mod traditional la RPG, doamnele avocat Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion vor realiza o prezentare foarte interesantăTema propusa va fi un Studiu de caz: social games/skill games în Europa.

Av. Ana-Maria Baciu are o expertiză semnificativă în problematici juridice în domeniul jocurilor de noroc.

 

Ana-Maria Baciu este partener în cadrul NNDKP, un promotor al avocaturii de afaceri în România. Ana-Maria coordonează, împreună cu Cosmina Simion, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP. Totodată, ea coordonează și practicile de Proprietate intelectuală și Farmaceutice și Servicii Medicale.

De-a lungul carierei sale de peste 17 ani, Ana-Maria a acumulat o vastă experiență asistând clienți din industrii diverse precum industria auto, a jocurilor de noroc, farma și servicii medicale, sectorul industrial, producție, retail și bunuri de larg consum, tehnologia informației, telecomunicații și media.

În domeniul jocurilor de noroc, Ana-Maria oferă consultanță societăților de jocuri de noroc, furnizorilor de servicii în sectorul jocurilor de noroc, , precum și asociațiilor relevante în legătură cu orice aspecte operaționale sau de reglementare, inclusiv prin asistarea și reprezentarea lor în relația cu autoritatea de reglementare din România. Totodată, în ultimii ani, Ana-Maria a fost implicată în procesul de elaborare a legislației în domeniul jocurilor de noroc.

În plus, Ana-Maria contribuie în mod frecvent la diverse publicații de profil din industria jocurilor de noroc și participă la conferințe de specialitate locale și internaționale, inclusiv în calitate de speaker.

Ana-Maria este membru general al International Masters of Gaming Law (IMGL).

Av. Cosmina Simion este un important specialist în problematici juridice legate de jocuri de noroc la Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson (NNDKP).

Cosmina Simion este partener în cadrul NNDKP, un actor important pe piața avocaturii de afaceri din România. Cosmina coordonează, împreună cu Ana-Maria Baciu, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP.

Pe lângă sectorul jocurilor de noroc, aria ei de expertiză include domeniile proprietate intelectuală/tehnologia informației, media și servicii online, domenii în care a acumulat o experiență valoroasă în decursul a 17 ani de activitate profesională.

În sectorul jocurilor de noroc, Cosmina are experiență în gestionarea tuturor aspectelor operaționale și de reglementare, oferind asistență organizatorilor de jocuri de noroc și pariuri, furnizorilor de software și platforme, furnizorilor de servicii financiare, furnizorilor de servicii de audit și certificare, laboratoarelor internaționale de testare (international testing laboratories), asociațiilor relevante din acest sector, precum și afiliaților în scop de marketing. Totodată, Cosmina a contribuit la elaborarea și revizuirea legislației din România în domeniul jocurilor de noroc.

Cosmina se implică constant în inițiative ce își propun îmbunătățirea aspectelor de reglementare și a mediului de afaceri în domeniul jocurilor de noroc. În plus, Cosmina contribuie în mod frecvent la diverse publicații de profil din industria jocurilor de noroc și participă la conferințe de specialitate locale și internaționale, inclusiv în calitate de speaker.

Cosmina este membru general al International Masters of Gaming Law (IMGL).

Mai bine de 2 ani de la noile reglementari…

blind-race2
Ana Maria Baciu

Ana Maria Baciu

Cosmina Simion

Cosmina Simion

de Ana-Maria Baciu si Cosmina Simion – NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

Vara anului 2015 a trecut fierbinte în industria jocurilor de noroc, aducând cu ea primele drepturi temporare de operare pentru operatorii de jocuri de noroc la distanță. Primăvara lui 2016 a adus, pe lângă ghiocei, licențe cls. a-2-a pentru furnizorii de conținut, audit și certificare, servicii financiare, marketing, etc., urmând ca cercul să se unească din nou vara cu primele licențe depline de operare.

Un an mai târziu, o nouă vară ne-a regăsit în al doilea an de operare pentru marea majoritate a operatorilor și furnizorilor acestora, reînoind licențe. Piața românească intră acum în tipare, se maturizează, operatorii se concentrează pe calitatea produselor oferite, iar autoritățile de stat, de asemenea, pe complianta acestora cu legislația în vigoare.

Cu toate acestea, din perspectiva noastră de consultanți în domeniu ne-am confruntat cu o lipsă de coerență și consistență a autorităților de stat, interpretări diferite a textelor de lege, cerințe contradictorii, toate ducând la confuzie pe piață. Acest status quo este chiar și la această dată într-o oarecare măsură incert.

La reformarea cadrului legislativ în domeniul jocurilor de noroc care, pentru a fi respectate cerințele aquisului comunitar a permis operatorilor de jocuri de noroc la distanță să opereze platforme de joc online ce se adresează jucătorilor români direct din alte jurisdicții europene, fără a fi necesară înființarea unei entități de drept român, au avut un rol activ atât Oficiul Național al Jocurilor de Noroc din România (ONJN), cât și autorități precum Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) sau Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cu toate acestea, experiența noastră în ultimul an a arătat că aceste autorități au o înțelegere și dau o interpretare diferită acestui cadru legislativ.

Astfel, în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală în vigoare, orice contribuabil/plătitor de taxe către bugetul de stat trebuie să se înregistreze fiscal primind un cod de identificare fiscală (care în esență folosește inclusiv pentru alocarea corectă a plăților și respectiv stingerea datoriilor către bugetul de stat). Taxele de licență din domeniul jocurilor de noroc nu fac (sau nu ar trebui) să facă excepție, fie că vorbim de taxele de licență și/sau autorizare datorate de către operatorii de jocuri de noroc sau de taxele de licență datorate de către furnizorii acestora, deținători de licența cls. a-2-a.

Cu toate acestea, doar o parte din cei 297 deținători de licență cls. a 2-a (la data scrierii acestui articol) au ales să purceadă la înregistrarea fiscală și respectiv obținerea codului de înregistrare fiscală, restul alegând să facă plăți către bugetul de stat folosind codul de identificare fiscală al ONJN.

Surprinzător, după ce pentru aproape un an de zile ANAF a înregistrat fiscal aceste entități, în primăvara lui 2017 a decis, posibil după consultarea prealabilă cu alte autorități de stat că această înregistrare fiscală nu este necesară, motivând că acești plătitori de taxe nu se află în competența ANAF .

În baza celor de mai sus, operatorii licențiați cls. a 2-a, care nu se înregistraseră până la acea dată fiscal, urmau să facă și au făcut plăți folosind codul fiscal al ONJN.

Paradoxal însă, câteva luni mai târziu, la final de august, ONJN revine și informează public pe pagina oficială de internet, dar și pe cea de facebook, ba chiar și direct și individual pe fiecare deținător de licență cls. a 2-a după cum urmează:

Informare cu privire la înregistrarea fiscală a operatorilor economici nerezidenți
Având în vedere faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat ca toți operatorii economici nerezidenți, care desfășoară activități conexe în domeniul jocurilor de noroc în baza Licențelor clasa a II-a emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, trebuie să se înregistreze fiscal pe teritoriul României, prin depunerea formularului 015 „Declarație de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru contribuabili nerezidenți care nu au un sediu permanent în România”, vă solicităm ca, până la data de 1 octombrie 2017, să depuneți la ONJN dovada efectuării demersurilor privind înregistrarea la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.”

Nu în ultimul rând e de menționat că, deși emise pentru o perioadă de 10 ani, validitatea licențelor cls. a 2-a depinde de efectuarea plății taxelor de licență la timp, respectiv “cu cel puțin 10 zile înainte de împlinirea perioadei de un an” (HG 111/2016, art. 147, (2), b)).  Parcurgerea procedurii de înregistrare fiscală este necesară astfel pentru a permite alocarea corectă și respectiv stingerea creanțelor către bugetul de stat.

Cele de mai sus nu sunt un exemplu singular și astfel în numărul următor vom povesti despre directiva privind combaterea spălării banilor, atât a 3-a, cât și a 4-a ce încă își așteaptă rândul spre implementare în legislația românească, bineînțeles din perspectiva industriei jocurilor de noroc.

Faceți jocurile!

EVENIMENTUL ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING (6), 7 DECEMBRIE 2017, HOTEL NOVOTEL, SALA PARIS

macheta_eveniment_RPG_7 Decembrie_450 px

Tema:    Responsabilitate și Profit în industria jocurilor de noroc

Revista Casino Inside este consecventă promisiunilor făcute încă de la înființare că va oferi mereu la finalul fiecărui an cel mai important eveniment dedicat industriei jocurilor de noroc din România: REUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING.

Suntem la a 6-a ediție și ca de fiecare dată ne dorim să vă oferim spre dezbatere multe teme interesante. Tema din acest an trebuie să reflecte dorința tuturor operatorilor de a transmite mesajul că profit fără responsabilitate socială față de clienți nu poate exista.

Continuând ceea ce am început anul trecut, adică o abordare mai aplicată asupra problemelor cu care vă confruntați în mod curent, dar mai ales cele pe care noi le-am identificat din discuțiile și  întâlnirile cu fiecare dintre dumneavoastră că ar fi de interes acum, vă invităm să dezbatem și să  abordăm pe 7 Decembrie 2017 următoarele paneluri de discuție:

  • Analiza activității Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în anul 2017. Probleme curente ale industriei de gambling din România. Invitați speciali sunt Dl. Dan Iliovici – președinte ONJN și Dl. Valentin Korman – vicepreședinte ONJN, care vor face o prezentare a activității instituției pe care o reprezintă și o sinteză a situației pieței jocurilor de noroc în acest moment. Sesiune de Prezentări. Luări de poziție. Sesiune de Întrebări.
  • Jocurile de Noroc și Transpunerea Directivei UE 2015/849 în legislația națională. Invitat special este Dna. Steluța Oncică, Director la Direcția de Cooperare Interinstituțională și Relații Internaționale în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (O.N.P.C.S.B.). O temă foarte importantă care trebuie luată în serios de orice operator de gambling din țara noastră. Transpunerea Directivei UE 2015/849 în legislația națională amenință să genereze mari dificultăți de ordin operațional operatorilor de jocuri de noroc. Astfel, Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care este pe cale să fie înaintat Parlamentului de către ONCSB presupune un efort semnificativ crescut din partea companiilor de profil, în special din perspectiva raportărilor de tranzacții care ar fi impuse după promulgare. Prezentare. Sesiune de Întrebări.
  • Resursele Umane în Industria Jocurilor de Noroc din România. Invitat special este Dl. George Butunoiu, probabil cel mai mare specialist și consultant în Resurse Umane din România la ora actuală, conduce una dintre cele mai importante firme de head-hunting din țara noastră. Lipsa resurselor umane în industria de gambling din România tinde să devină o problemă majoră pentru toți operatorii de jocuri de noroc, dar și pentru domeniile conexe acesteia. Ne propunem să vă oferim un ajutor susținut în depășirea acestei situații de criză și găsirea de soluții pe termen lung în această chestiune. Prezentare. Sesiune de Întrebări.
  • Cum afectează actuala evoluție a pieței imobiliare din România industria jocurilor de noroc. Piața imobiliară din România a văzut multe schimbări în ultimii ani. De când cu criza economică totul e diferit. Invitat special este Dna. Costina Petrescu, director de vânzări al rețelei de site-uri Titirez.ro. Spațiile comerciale pretabile pentru deschiderea unui cazinou/săli de joc/agenție de pariuri cu potential, cu “bazin” de jucători și cu toate facilitățile pe care le impune piața concurențială de la noi din țară sunt din ce în ce mai rare și se închiriază imediat. Informația în acest domeniu înseamnă putere și diferența dintre faliment și profit. Prezentare. Sesiune de Întrebări.
  • Consultanța fiscală și importanța sa în gestionarea corectă a unui business în domeniul jocurilor de noroc. Iată un subiect de discuție foarte valoros pentru orice agent economic care activează în domeniul jocurilor de noroc. Consultanța fiscală pentru afaceri combinată cu servicii de asistență în îndeplinirea obligațiilor declarative și cu gestionarea responsabilităților de natură fiscală reprezintă o temă de gândire serioasă pentru orice companie ce activează pe piața jocurilor de noroc. De ce, când și cum poate reprezenta o soluție externalizarea acestor servicii pentru compania dvs. aflați de la vorbitorii propuși. Speakerii de la acest panel vor fi anunțați în curând.
  • Auditul financiar și rolul său în susținerea încrederii investitorilor și a valorizării afacerii dvs. Acest panel aduce în discuție o temă care apare din ce în ce mai des în industria noastră pentru că oferă informații la zi și pline de acuratețe despre afacerea dumneavoastră.Transparența rezultatelor financiare ale companiei voastre trebuie să reprezinte o prioritate într-o piață atât de reglementată ca a noastră. Speakerii de la acest panel vor fi anunțați în curând.
  • Creșterea eficienței în Operarea Sloturilor și a AWP-urilor (episodul 2). Un panel unde niciodată nu vom reuși să lămurim toate aspectele de interes. La acest capitol foarte important am gândit o abordare la fel de pragmatică ca și până acum, unde să invităm marii producători de aparate care doresc să participe la o discuție la obiect referitoare la operarea anumitor branduri de aparate. Obiectivul nostru este să le oferim delegaților participanți la eveniment informații și date foarte utile și interesante, care pot fi folosite în practică de către operatorii de sloturi și AWP din România indiferent dacă aceștia dețin un cazino live, o sală de jocuri sau o agenție de pariuri cu aparate. Speakerii de la acest panel vor fi anunțați în curând.
  • Promovați-vă în mod responsabil! Acest subiect este unul foarte important și pe care revista noastră l-a promovat intens de la bun început, totul reflectându-se în organizarea de evenimente special dedicate și prin susținerea programului Joc Responsabil. Imediat ce lista de vorbitori va fi gata la acest panel o vom anunța imediat pe canalele noastre media.
  • Legislație și problematici juridice actuale. Unul din panelurile de discuție cele mai așteptate în mod traditional la RPG este cea dedicată problematicilor juridice. Pentru a ne achita cu brio de sarcina de a vă oferi cele mai bune informații din aceste domenii vitale în activitatea unui operator de jocuri de noroc suntem în discuții cu cei mai buni specialiști din domeniu, pe cei mai mulți dintre ei îi citiți în paginile revistei noastre. Doamnele avocat Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion, specialiste cu experiență în gestionarea tuturor aspectelor operaționale și de reglementare în sectorul jocurilor de noroc la Casa de Avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) vor realiza o prezentare foarte interesantă cu tema – Studiu de caz: Social games/Skill games în Europa.

Pe lângă un cadru deschis pentru o analiză și un bilanț al industriei noastre de jocuri de noroc la finele anului 2017, revista Casino Inside își propune să ofere momentul și locul pentru ca toți cei prezenți să își dezvolte afacerea și cunoștințele.

De 8 ani Casino Inside este platforma de business numărul 1 în industria jocurilor de noroc din România. Evenimentele Casino Inside și mai cu seamă ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING și-au dovedit mereu utilitatea și eficiența prin succesul dobândit an de an, așadar, considerăm că este important să fiți prezenți în mod constant la evenimentele organizate de noi.

Profesioniștii industriei de gambling din România sunt așteptați să își exprime opiniile, să dezbată idei sau să-și declare nemulțumirile, dar, în același timp, sunt invitați să-și aducă aportul concis la realizarea unui cadru proactiv de discuții, prin care toți cei implicați în domeniul nostru să participe în mod real la găsirea celor mai bune soluții astfel încât industria noastră de gambling să se dezvolte armonios.

Vă asigurăm că imediat ce vom definitiva lista de speakeri și structura evenimentului vă vom informa pentru a avea o mai bună imagine de ansamblu a complexității evenimentului de business pe care urmează a vi-l oferii la finalul acestui an.

 

Programul evenimentului:

Ora 10:00 – 10:30 Coffee / Tea Break 

-  prima parte a evenimentului 10:30 – 13:00

SESIUNE DE PREZENTĂRI ȘI LUĂRI DE CUVÂNT**

**desfășurătorul evenimentului și ordinea prezenței la discurs va fi comunicată pe siteul nostru, www.casinoinside.ro, în momentul în care vor fi definitivate aceste aspecte.

Ora 13:00 – 14:00 Servirea prânzului în cadrul restaurantului Hotelului Novotel

-  partea a doua a evenimentului 14:00 – 16:30

SESIUNE DE PREZENTĂRI ȘI ÎNTREBĂRI. DIALOG și CONCLUZII.

În auditoriu sunt invitați să participe: Operatori de cazinouri live, Operatori de săli de joc, Companii de sportbetting offline, Operatori Online, Producători de jocuri, Importatori de jocuri, Furnizori de software și hardware, Furnizori de componente și piese de schimb, Producători de jackpoturi, Case de avocatură, Firme de lobby, Companii de PR,  Reprezentanți ai instituțiilor statului.

Preț intrare eveniment: 150 euro / persoană (fără tva).

Dacă doriți să participați la eveniment vă rog să comunicați cererea dumneavoastră la adresa de e-mail:office@casinoinside.ro sau la telefoanele 0725/67.01.47 sau 0723/13.25.95

M&A – Următoarea etapă pentru industria online din România?

handshake-2

Text de Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion – NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

Este incontestabil că industria jocurilor de noroc online, în forma versatilă și tehnologizată înfățișată în prezent, a acaparat o parte semnificativă din sectorul de divertisment. Și, după cum se întâmplă de fiecare dată în mediul de afaceri, atunci când un domeniu înflorește, din ce în ce mai mulți vor fi interesați să culeagă semințele (sau să obțină profiturile). Ca o consecința firească, companiile de jocuri de noroc online au devenit o atracție pentru investitori, iar tranzacțiile M&A încheiate în acest sector se multiplică de la an la an. Dar cum funcționează o asemenea tranzacție într-o industrie atât de puternic reglementată și controlată? Ce aspecte trebuie analizate la vânzarea/achiziționarea unei companii de jocuri de noroc? În paragrafele următoare, încercăm să trasăm câteva dintre cele mai importante implicații legale în cazul unei tranzacții M&A în industria de jocuri de noroc.

Indiferent de domeniu, obiectivul esențial al unui vânzător este de a-și prezenta compania într-o manieră atractivă pentru potențialii cumpărători. Aplicând acest principiu în situația companiilor de jocuri de noroc online ce operează în jurisdicții reglementate, calitățile minimale ale unei companii ar fi ca aceasta să respecte cerințele de reglementare, să dețină un bazin semnificativ de jucători, să ofere conținut de joc satisfăcător, să fie percepută în termeni favorabili de către autoritățile de reglementare și, bineînțeles, să fie o companie profitabilă sau cel puțin să prezinte potențialul de a deveni profitabilă.

În cazul în care achiziția/fuziunea se realizează la nivelul societății-mamă, implicațiile trebuie analizate în fiecare teritoriu relevant deoarece, după cum știm, în industria de jocuri de noroc nu există o soluție universal valabilă. Deoarece, în general, acordarea unui licențe pentru organizarea de jocuri de noroc online depinde de bonitatea beneficiarilor reali, orice modificare intervenită la acest nivel poate genera obligația de a obține, înainte sau ulterior perfectării tranzacției, aprobarea autorităților de reglementare din jurisdicțiile în care operează compania sau cel puțin obligația de a notifica aceste autorități. În plus, trebuie subliniat și faptul că, în diverse state printre care și România, licențele sunt nominale neputând fi astfel transferate de la o entitate la alta.

Remarcăm așadar că o tranzacție M&A în domeniul jocurilor de noroc implică examinarea companiei țintă din numeroase perspective. Drept urmare, o investigație amănunțită due dilligence, adaptată la specificul industriei, reprezintă unul dintre elementele cheie pentru succesul tranzacției.

În opinia noastră, procesul due dilligence trebuie structurat în trepte, analizându-se atât fiecare teritoriu în parte, cât și imaginea de ansamblu a grupului de companii. Astfel, în cadrul procesului due dilligence aplicat vânzătorului se impun a fi verificate probleme recurente precum valabilitatea licențelor și aprobărilor, respectarea termenelor limită pentru reînnoire, plata corespunzătoare a taxelor, respectarea legislației de jocuri de noroc, publicitate și protecția consumatorilor în cazul campaniilor promoționale, etc.

Respectarea cerințelor de reglementare de către compania țintă nu reprezintă decât o fațetă a monedei, fiind în continuare necesar să fie analizate și alte consecințe juridice, chiar dacă raportul due dilligence nu semnalează suficiente deficiențe pentru a bloca tranzacția.

În concret, în cele mai multe dintre jurisdicțiile europene reglementate, modificarea acționariatului unei companii de jocuri de noroc online trebuie cel puțin notificată autorităților de reglementare relevante sau chiar aprobată de către acestea, chiar dacă tranzacția se realizează la nivel de grup. În funcție de magnitudinea părților implicate, tranzacția trebuie cercetată și din perspectivă anti-concurențială. Restricții suplimentare privind temporizarea, notificarea sau publicarea operațiunii prefigurate, precum și restricții de tranzacționare ar putea fi incidente în cazul societăților listate la bursă. Mai mult, în cazul în care în contractele importante ale operatorului figurează clauze ce reglementează modificarea conducerii companiei, se impune negocierea cu partenerii contractuali pentru a obține acordul prealabil al acestora. Nu trebuie omis nici impactul asupra jucătorilor, atât din perspectivă operațională, cât și din perspectiva protecției datelor cu caracter personal, în cazul în care tranzacția/fuziunea generează modificări la nivelul platformei de joc sau al configurației generale a operațiunilor.

Putem observa astfel că există o formulă de calcul complexă pentru a determina impactul tuturor acestor elemente legale asupra unei tranzacții M&A din domeniul jocurilor de noroc.  În plus, dat fiind faptul că industria jocurilor de noroc online se bucură de o dezvoltare exponențială și noi produse sunt lansate în fiecare zi, se pare că în diverse jurisdicții europene se conturează o tendință de ultra-reglementare a domeniului. La o primă vedere, aceste bariere legale ar putea să diminueze apetitul investitorilor pentru afacerile de jocuri de noroc. Totuși, o viziune de afaceri consecventă și o echipă de consultanți pe măsură vor conduce în mod cert la o tranzacție de succes și la oportunitatea de a obține profit în noua eră a divertismentului

Despre autori: Practica de Jocuri de Noroc a NNDKP, coordonată de Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion, este clasată pe primele poziții în clasamentul realizat de ghidul juridic internațional Legal 500 în prima ediție în care ghidul a evaluat acest sector în România (2016) și a fost desemnată “Cea mai bună firmă de avocatură în domeniul jocurilor de noroc din România” în cadrul Galei Sărbătoarea Gaming-ului din România, decembrie 2016.

UPDATE: Au mai rămas 2 ZILE până la RPG 5, probabil cel mai bun eveniment de business organizat de Casino Inside în ultimii ani

RPG5-web-edit

AU MAI RĂMAS DOAR 2 ZILE PÂNĂ LA EVENIMENTUL

ReUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING, ediția a 5-a

8 DECEMBRIE 2016, HOTEL NOVOTEL, SALA PARIS

Tema: Eficiență în Afaceri în Industria de Gambling din România

S-au întâmplat multe în ultimele zile în ceea ce privește evenimentele noastre. Avem o serie întreagă de noutăți pentru dumneavoastră, dar cel mai important lucru cred că-l reprezintă faptul că ne vom întâlni din nou să discutăm situația industriei noastre de gambling.

VENIȚI LA REUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING 5! Dacă stați acasă sau sunteți “plecați din țară” veți avea numai de pierdut.

Am definitivat panelurile și structura completă a celor care vor fi speakeri la evenimentul nostru după cum urmează:

  • Legislație și probleme curente ale industriei de gambling din România. Invitat special este Dna Odeta Nestor – președinte ONJN, care va face o prezentare a activității instituției pe care o reprezintă cu toate cifrele și informaţiile pe care doriţi să le aflaţi, plus o sinteză a situației pieței jocurilor de noroc din România în acest moment.
  • Creșterea eficienței în Operarea Sloturilor și a AWP-urilor. La acest capitol foarte important am gândit o abordare mai pragmatică, unde să invităm marii producători de aparate care doresc să participe la o discuție la obiect referitoare la operarea anumitor branduri de aparate. Obiectivul nostru este să le oferim delegaților participanți la eveniment informații și date foarte utile și interesante, care pot fi folosite în practică de către operatorii de sloturi și AWP din România indiferent dacă aceștia dețin un cazino live, o sală de jocuri sau o agenție de pariuri cu aparate. Speakeri la acest panel vor fi dl. Radu Văleanu – Manager Dep. Tehnic Novomatic care va face prezentarea cu numele „Procentajele Teoretice de Câștig ale Mijloacelor de Joc”, urmați de domnii David Coldea – Director Vânzări la Baum Games și Șerban Ianole – Director la JPL România.
  • Monitorizare și control prin CMS (Casino Management System). În paginile revistei noastre ați găsit de-a lungul anului marea majoritate a numelor importante de pe piață pe acest segment. Soluțiile CMS au ajuns la momentul în care au ajutat piața de jocuri de noroc să se ralieze din punct de vedere legislativ la rigorile cerute de stat, iar acum operatorii au ajuns în punctul în care migrează de la un furnizor de CMS la altul în căutarea celui mai competitiv și potrivit produs nevoilor lor. Invitat: dl. Mihai Mavromalide – Director General, Syswin Solutions.
  • PR în gambling. Iată o temă pentru care am căutat să vă aducem unul dintre cei mai buni specialiști din Europa – John Carroll de la Carroll Consulting. Specialistul nostru în PR a lucrat mulți ani în managementul afacerilor în poziții de top ale companiilor, cu responsabilități în coordonarea și administrarea vânzărilor internaționale, dar și în marketing.
  • Marketing în jocuri de noroc. Desigur, înainte de toate am căutat un specialist care să cunoască foarte bine piața noastră, și nu l-am căutat prea departe, este vorba de prietenul nostru și al reviste noastre de foarte mulți ani: Andrei Frimescu – marketing & PR manager la Game World. Este cunoscută expertiza sa de mai mulți ani în domeniu și suntem siguri că Andrei va captiva audiența cu prezentarea sa. Marketingul alternativ, și în speță cel realizat prin arome, reprezintă în acest moment un subiect interesant pentru domeniul jocurilor de noroc. Pentru că am vrut să vă aducem pe cei mai tari din lume în acest sector, am discutat cu cei de la Odor Control, firma care distribuie brandul AIR Q by Prolitec pentru a face o prezentare pe această temă. Speaker: Nicoleta Tănase – Project Manager.
  • Joc Responsabil și responsabilitate socială. Acest panel este unul pe care revista noastră l-a promovat intens de la bun început, iar colaborarea din ultimii ani cu asociațiile patronale și profesionale ca Romanian Bookmakers și Romslot au poziționat acest subiect la loc de cinste în tematicile abordate de noi la evenimente. Speakeri: Adrian Georgescu – membru consiliu director Romslot, Doru Gheorghiu – director executiv Romanian Bookmakers, Dan Iliovici – Prim-vice Președinte Rombet, Cristian Pascu – Președinte Executiv AOPJNR, Cosmina Simion – Avocat, Partener la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) și nu în ultimul rând, Dna Odeta Nestor – Președinte ONJN.
  • Fiscalitate și problematici juridice. Unul din panelurile de discuție cele mai așteptate la această ediție de RPG este cea dedicată fiscalității și problematicilor juridice. Pentru a ne achita cu brio de sarcina de a vă oferi cele mai bune informații din aceste domenii vitale în activitatea unui operator de jocuri de noroc am invitat să ne fie speakeri pe Camelia Malahov – Director în cadrul Deloitte România, având experiență de peste 11 ani în domeniul fiscal, cu precădere în industriile de retail, bunuri de consum și jocuri de noroc si Ana-Maria Baciu – Avocat, Partener la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), coordonează, împreună cu Cosmina Simion, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP.

Programul evenimentului:

Ora 10:00 – 10:30 Coffee / Tea Break 

-  prima parte a evenimentului 10:30 – 13:00

SESIUNE DE PREZENTĂRI ȘI LUĂRI DE CUVÂNT**

**desfășurătorul evenimentului și ordinea prezenței la discurs va fi comunicată pe siteul nostru, www.casinoinside.ro, în momentul în care vor fi definitivate aceste aspecte.

Ora 13:00 – 14:00 Servirea prânzului în cadrul restaurantului Hotelului Novotel

-  partea a doua a evenimentului 14:00 – 16:30

SESIUNE DE PREZENTĂRI ȘI ÎNTREBĂRI. DIALOG și CONCLUZII.

Preț intrare eveniment: 100 euro / persoană (fără tva).

Dacă doriți să participați la eveniment vă rog să comunicați cererea dumneavoastră la adresa de e-mail:office@casinoinside.ro sau la telefoanele 0725/67.01.47 sau 0723/13.25.95

DE CE SĂ VENIȚI LA REUNIUNEA PROFESIONIȘTILOR DIN GAMBLING, EDIȚIA A 5-A 8 DECEMBRIE, HOTEL NOVOTEL, SALA PARIS

RPG5-web-edit

Noi vă ajutăm să faceți afaceri și să operați eficient

Așa cum facem cu Revista Casino Inside de-a lungul anului și, de altfel și prin site-urile noastre specializate, prin intermediul Evenimentelor Casino Inside vă oferim posibilitatea unui conținut de top pentru ca voi să puteți lua cele mai bune decizii de business.

EVENIMENTUL DE BUSINESS – ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, ediția a 5-a

În acest an beneficem de o structură a panelurilor de discuții variată astfel încât să putem să vă oferim o cantitate dozată de date, luat la pachet și cu o analiză a situației pe fiecare segment de piață targetat în acest an. În plus, prin intermediul sesiunilor de Întrebări & Răspunsuri, delegații prezenți la evenimentul nostru de business vor avea ocazia să primească clarificări la multe din problemele care îi macină.

Anul acesta ne-am propus să vă ajutăm să fiți mai eficienți în afacerile dvs de gambling. Firesc că un lucru important este să primiți o informație de calitate de la autoritatea statală care vă supervizează activitatea – ONJN. Așa că Dna Odeta Nestor, președinta acestei instituții va aduce prima contribuție în prima parte a evenimentului și vă va oferi o prezentare detaliată a activităţii instituţiei pe care o reprezintă cu toate cifrele și informaţiile pe care doriţi să le aflaţi. Este bine să fiţi în sală când domnia sa va prezenta sinteza activităţii anuale a ONJN pentru că tot ce va comunica președinta Oficiului este o bază informaţională pe care vă puteţi bizui când vă gândiţi strategia de business pentru anul viitor.

Operarea Sloturilor și a AWP-urilor este extrem de importantă pemtru marea majoritate a oamenilor care vor fi prezenți la eveniment. Partenerul nostru Principal, NOVOMATIC, va pregătit un invitat special care să vă ajute să operați mai bine aparatele lor. Nu cred că există vreun operator în România care să nu aibă aparate Novomatic, așa că sunt sigur că veți găsi interesant să aflați cum să vă eficientizați sloturile luate de la ei.

BAUM GAMES a răspuns pozitiv invitației noastre de a ne fi Partener. AWP-urile lor reprezintă o soluție pentru mulți dintre voi. David Coldea, director de vânzări, la firma din Dumbrăveni vine special la RPG 5 ca să vă facă o demonstrație a aparatelor lor cu risc limitat.

Eficientizarea softurilor de CMS, adică exact acele liante situate între voi, jucători și stat, trebuie că se încadrează într-o prioritate pentru multe din companiile dumneavoastră de jocuri de noroc. Așa că suntem convinși că veți fi prezenți în sală ca sa aflați ce pot face aceste soluții CMS pentru voi. Chiar dacă multe dintre companiile dvs folosesc deja un CMS, știți cu toții că lucrurile nu s-au încheiat aici și că întotdeauna există loc pentru mai bine. Cu alte cuvinte, nu ați refuza să aflați mai multe de la specialiștii din domeniu, dacă asta v-ar aduce beneficii în operare sau în zona de monitorizare și control a afacerii dvs. Mihai Mavromalide – Director General al companiei SYSWIN SOLUTIONS, unul dintre cei mai importanți furnizori români de softuri cu aplicabilitate în industria jocurilor de noroc, și nu numai, va avea o prezentare în cadrul panelului Creșterea Eficienţei în Operațiunile de Monitorizare și Control prin CMS (Casino Management System). SmartCount, soluția lor dedicată acestei nișe integrează într-o singură aplicație monitorizare complexă și raportare, programe de fidelizare a clienților și programe Jackpot flexibile, ușor de administrat și configurat. Mai multe detalii la evenimentul Casino Inside de pe 8 Decembrie.

Una din noutățile de ultim moment este ideea de a avea un subiect nou de discuție propus participanților la ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, și anume panelul denumit – Fiscalitate și Problematici Juridice. Casa de Avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) ne este alături în acest proiect și pe acest panel din postura de Colaboratori Juridici. După ce, de mai bine de 2 ani, NNDKP v-a oferit multiple analize juridice de top prin intermediul revistei noastre, acum a venit momentul să vă ofere mai mult prin Ana-Maria Baciu, avocat cu expertiză semnificativă în problematici juridice în domeniul jocurilor de noroc. Ana-Maria Baciu este partener în cadrul NNDKP, un promotor al avocaturii de afaceri în România. Ana-Maria coordonează, împreună cu Cosmina Simion, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP.

În domeniul jocurilor de noroc, Ana-Maria oferă consultanță societăților de jocuri de noroc, furnizorilor de servicii în sectorul jocurilor de noroc, precum și asociațiilor relevante în legătură cu orice aspecte operaționale sau de reglementare, inclusiv prin asistarea și reprezentarea lor în relația cu autoritatea de reglementare din România. Totodată, în ultimii ani, Ana-Maria a fost implicată în procesul de elaborare a legislației în domeniul jocurilor de noroc.

Unde găsiți informație despre fiscalitate și problematici juridice care să vă ajute să fiți mai eficienți într-o zonă atât de sensibilă și de greu de înțeles ca aceasta? Doar la ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, ediția a 5-a. Cine este dispus să vă ofere informație și date concrete într-o zonă atât de schimbătoare și de stufoasă ca zona legislativă de operare în mod curent? Veniți la ReUniunea Profesioniștilor din Gambling!

PR-ul în gambling reprezintă o Cenușăreasă a domeniului nostru, și nu din vina PR-iștilor. Însuși Casino Inside este un centru de PR pentru industria de jocuri de noroc de la noi și din lume, multe companii dorind să comunice prin noi. John Carroll de la Carroll Consulting credem că este alegerea perfectă pentru ca voi să beneficiați de ce este mai bun de pe piața de Gambling PR la ora actuală. Cu asta credem că am spus totul. Restul lucrurilor le veți afla chiar de la John în timpul prezentării sale de pe 8 Decembrie.

Marketingul în jocuri de noroc are un loc binemeritat în portofoliul evenimentului nostru de pe 8 Decembrie. Desigur, înainte de toate am căutat un specialist care să cunoască foarte bine piaţa noastră, și nu l-am căutat prea departe, este vorba de prietenul nostru și al reviste noastre de foarte mulţi ani: Andrei Frimescu – marketing & PR manager la Game World. Suntem convinși că expertiza sa de mai mulţi ani în domeniu va captiva audienţa cu prezentarea sa.

Panelul de Joc Responsabil și Responsabilitate Socială reprezintă deja o normalitate în cadrul evenimentelor marca Revista Casino Inside. Anul acesta la evenimentul nostru, sub patronajul ONJN și al președintei Odeta Nestor, cele mai importante asociații din gamblingul nostru își vor da mâna sub egida programului Joc Responsabil, tocmai pentru a transmite un mesaj de unitate și mai mare către piață, public și autorități că jocul responsabil și responsabilitatea socială reprezintă un deziderat comun al întregii industrii de jocuri de noroc din România. Invitați să ia cuvântul în această chestiune sunt Doru Gheorghiu – Romanian Bookmakers, Viorela Rădoi-Romslot, Cristian Pascu – AOPJNR, Dan Iliovici – Rombet. Invitat special Cosmina Simion (NNDKP). Av. Cosmina Simion este un important specialist în problematici juridice legate de jocuri de noroc și Partener, Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson (NNDKP). Cosmina coordonează, împreună cu Ana-Maria Baciu, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP. În sectorul jocurilor de noroc, Cosmina are experiență în gestionarea tuturor aspectelor operaționale și de reglementare, oferind asistență organizatorilor de jocuri de noroc și pariuri, furnizorilor de software și platforme, furnizorilor de servicii financiare, furnizorilor de servicii de audit și certificare, laboratoarelor internaționale de testare (international testing laboratories), asociațiilor relevante din acest sector, precum și afiliaților în scop de marketing. Totodată, Cosmina a contribuit la elaborarea și revizuirea legislației din România în domeniul jocurilor de noroc.

Dragi cititori și parteneri ai revistei noastre de aproape 7 ani de zile, vă invităm la ReUniunea Profesioniștilor din Gambling, ediția a 5-a pentru că merită! Am depus eforturi considerabile, sub toate aspectele, pentru ca voi cei prezenți în Sala Paris a Hotelului Novotel în prima parte a zilei de 8 Decembrie (orele 10:00 – 16:00) să aveți parte de absolut tot bagajul informațional cu care v-am obișnuit în toți acești ani și chiar mai mult decât atât.

NNDKP este Colaborator Juridic al ReUniunii Profesioniștilor din Gambling, ediția a 5-a

logo NNDKP_AC

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, una dintre cele mai importante case de avocatură din România, a devenit Colaborator Juridic al ReUniunii Profesioniștilor din Gambling (5), eveniment ce va avea loc joi, 8 Decembrie, în Sala Paris a Hotelului Novotel din capitală.

Echipa de la NNDKP este una dintre cele mai bune în Practicile de Jocuri de noroc oferind consultanță juridică multor companii importante de gambling din România și strainătate.

Vă informăm și pe această cale că structura evenimentului nostru de business – ReUniunea Profesioniștilor din Gambling (5) a suferit o îmbunătățire importantă prin adăugarea panelului numit Fiscalitate și Problematici Juridice. Av. Ana-Maria Baciu, cu expertiza semnificativa in problematici juridice in domeniul jocurilor de noroc va fi unul din participantii activi ai acestui panel.

 

Ana-Maria Baciu este partener în cadrul NNDKP, un promotor al avocaturii de afaceri în România. Ana-Maria coordonează, împreună cu Cosmina Simion, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP. Totodată, ea coordonează și practicile de Proprietate intelectuală și Farmaceutice și Servicii Medicale.

De-a lungul carierei sale de peste 17 ani, Ana-Maria a acumulat o vastă experiență asistând clienți din industrii diverse precum industria auto, a jocurilor de noroc, farma și servicii medicale, sectorul industrial, producție, retail și bunuri de larg consum, tehnologia informației, telecomunicații și media.

În domeniul jocurilor de noroc, Ana-Maria oferă consultanță societăților de jocuri de noroc, furnizorilor de servicii în sectorul jocurilor de noroc, , precum și asociațiilor relevante în legătură cu orice aspecte operaționale sau de reglementare, inclusiv prin asistarea și reprezentarea lor în relația cu autoritatea de reglementare din România. Totodată, în ultimii ani, Ana-Maria a fost implicată în procesul de elaborare a legislației în domeniul jocurilor de noroc.

În plus, Ana-Maria contribuie în mod frecvent la diverse publicații de profil din industria jocurilor de noroc și participă la conferințe de specialitate locale și internaționale, inclusiv în calitate de speaker.

Ana-Maria este membru general al International Masters of Gaming Law (IMGL).

In cadrul aceluiasi eveniment – ReUniunea Profesioniștilor din Gambling (5) – la secțiunea dedicată Jocului Responsabil și responsabilității sociale va participa Av. Cosmina Simion, important specialist în problematici juridice legate de jocuri de noroc și Partener, Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson (NNDKP).

Cosmina Simion este partener în cadrul NNDKP, un actor important pe piața avocaturii de afaceri din România. Cosmina coordonează, împreună cu Ana-Maria Baciu, practicile de Jocuri de noroc, Protecția consumatorilor și Publicitate ale NNDKP.

Pe lângă sectorul jocurilor de noroc, aria ei de expertiză include domeniile proprietate intelectuală/tehnologia informației, media și servicii online, domenii în care a acumulat o experiență valoroasă în decursul a 17 ani de activitate profesională.

În sectorul jocurilor de noroc, Cosmina are experiență în gestionarea tuturor aspectelor operaționale și de reglementare, oferind asistență organizatorilor de jocuri de noroc și pariuri, furnizorilor de software și platforme, furnizorilor de servicii financiare, furnizorilor de servicii de audit și certificare, laboratoarelor internaționale de testare (international testing laboratories), asociațiilor relevante din acest sector, precum și afiliaților în scop de marketing. Totodată, Cosmina a contribuit la elaborarea și revizuirea legislației din România în domeniul jocurilor de noroc.

Cosmina se implică constant în inițiative ce își propun îmbunătățirea aspectelor de reglementare și a mediului de afaceri în domeniul jocurilor de noroc. În plus, Cosmina contribuie în mod frecvent la diverse publicații de profil din industria jocurilor de noroc și participă la conferințe de specialitate locale și internaționale, inclusiv în calitate de speaker.

Cosmina este membru general al International Masters of Gaming Law (IMGL).

Practica de Jocuri de Noroc a NNDKP coordonată de Ana-Maria Baciu și Cosmina Simion este clasată pe primele poziții în clasamentul realizat de ghidul juridic internațional Legal 500 în prima ediție în care ghidul a evaluat acest sector in Romania (2016).

Bilanț

law

Text de Cosmina Simion și Andrei Cosma – NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

 

Dacă prin articolul dedicat ediției din luna martie 2016 marcam un pas important pentru reformarea industriei de jocuri de noroc din România, respectiv intrarea în vigoare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, luna septembrie 2016 poate constitui momentul unui bilanț în ceea ce privește impactul noii legislații asupra pieței de profil, un exercițiu necesar pentru a înțelege atât tendința de creștere a pieței, cât și comportamentul actorilor implicați în structurarea acesteia.

La momentul redactării prezentului articol există deja 11 operatori de jocuri de noroc la distanță care au obținut licența Clasa 1 cu valabilitate de 10 ani și peste 170 de furnizori specializați ce dețin o licență Clasa a 2-a. Alăturând acestora cele peste 60 de licențe de organizare a jocurilor de noroc tradiționale și comparând aceste cifre cu nivelul pieței din alte jurisdicții europene s-ar putea concluziona că România are la acest moment substanță și diversitate în industria de jocuri de noroc. Procedura de licențiere, desfășurată în noii parametrii legislativi, a debutat însă cu doar câteva luni de zile în urmă ceea ce arată că acum lucrurile trebuie să înceapă să se așeze pentru a ajunge la maturitate.

Astfel, un prim aspect ce merită remarcat este numărul semnificativ de furnizori de servicii și produse dedicate industriei de jocuri de noroc ce au aplicat pentru obținerea unei licențe Clasa a 2-a în primele 6 luni de la intrarea în vigoare a Normelor Metodologice. Analizând lista oficială a operatorilor licențiați Clasa a 2-a publicată pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, se observă faptul că autoritatea de reglementare a acordat licențe pentru toate categoriile de activități ce atrag obligația de licențiere. Totodată, există un raport destul de echilibrat între furnizorii de produse pentru operatorii de jocuri de noroc tradiționale (land-based) și cei specializați pentru sectorul de jocuri de noroc la distanta (on-line).

Este adevărat însă că, la o primă vedere, operatorii ce desfășoară activități economice cu componente sau mijloace de joc par să dețină o pondere importantă din totalul furnizorilor licențiați. Considerăm că această afluență este generată și de definiția legală a mijloacelor de joc redactată într-o manieră poate mult prea generală ce determină aplicabilitatea obligației de a obține o licență Clasa a 2-a pentru aproape orice agent economic ce are contact cu procesul de producție sau exploatare al mijloacelor de joc.

În legătură cu procesul de licențiere Clasa a 2-a, trebuie punctat și faptul că există la acest moment mai multe societăți licențiate ca organisme de evaluare a conformității ceea ce conferă operatorilor de jocuri de noroc tradiționale posibilitatea reală de a selecta entitatea responsabilă cu inspectarea tehnică și omologarea mașinilor de joc. Această situație este benefică întregii piețe și, în același timp, dă eficiență legislativă dispoziției cuprinse în OUG nr. 77/2009 care stabilește că verificarea tehnică a mijloacelor de joc poate fi realizată de Biroul Român de Metrologie Legală sau de către organisme de evaluare a conformității.

Un alt aspect pe care îl considerăm relevant cu privire la licențele Clasa a 2-a se referă la decizia organizatorilor de jocuri de noroc tradiționale ce activează și ca operatori online de a beneficia de posibilitatea prevăzută de Normele Metodologice de a obține licență pentru procesatori de plăți. Operatorii conștientizează așadar importanța comercială de a stabili o punte de legătură între jucătorii din mediul tradițional și mediul online și valorifică pârghiile legislative încă de la început.

În ceea ce privește operatorii de jocuri de noroc la distanță, observăm că toți cei 11 organizatori care au obținut licența definitivă activau deja în România în baza dreptului provizoriu de operare acordat în anul 2015. Adaptarea completă la cerințele operaționale și la infrastructura tehnică impuse de legislația de jocuri de noroc în vederea obținerii licenței Clasa 1 relevă intenția acestor organizatori de a continua activitățile desfășurate de România, de a-și fideliza clientela și de a profita de bazinul de jucători români. Până la începutul anului 2017, lista operatorilor de jocuri de noroc la distanță licențiați cel mai probabil se va extinde, deoarece există în continuare organizatori ce își desfășoară activitatea în temeiul dreptului provizoriu de operare și care, în mod normal, în contextul expirării valabilității acestui drept vor aplica pentru obținerea licenței permanente pentru 10 ani. În plus, piața rămâne deschisă și pentru orice alt operator ce se raliază la reglementările locale, dat fiind interesul pe care piața din România continuă să îl prezinte probabil vom vedea și alți noi operatori intrând, în plus față de cei cu drept provizoriu de operare care, pe rând, fac tranziția către licența definitivă.

În consecință, industria de jocuri de noroc din România continuă linia ascendentă de creștere și revitalizare într-un cadru reglementat, ceea ce nu poate decât să aducă beneficii atât jucătorilor, statului Român, cât și operatorilor și partenerilor acestora.

Faceți (în continuare) jocurile!

Jocurile de noroc – o industrie a adrenalinei

logo NNDKP_AC

de Cosmina Simion și Oana Albu – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

Spunem “adrenalină” pentru că, de ceva vreme, pare că ceea ce au în comun atât jucătorii cât și operatorii din online, furnizorii de servicii conexe, oficiul, asociațiile de profil și avocații din industrie este aceasta energie de nestăvilit.t.

Dat fiind că la finalul acestei luni, mai exact pe 30 iunie 2016, vor expira primele drepturi temporare de organizare a jocurilor de noroc on-line acordate de ONJN, la data de 1 iulie 2016, ne așteptăm ca primele licențe (clasa I) și autorizații de organizare și exploatare de jocuri de noroc online în România să intre în vigoare.

Cei mai mulți operatori au început deja procesul de documentare pentru obținerea licenței clasa I, conștienți fiind că vor putea continua să opereze doar dacă solicitările vor fi aprobate în timp util astfel ca licențele să intre în vigoare înainte sau cel târziu odată cu expirarea stării de provizorat.

Dar pentru ca operatorii să poată opera legal în temeiul unei licențe clasa I acordate de ONJN, este necesar ca și furnizorii lor de servicii conexe  (anume, operatorii care oferă management şi facilităţi de găzduire pe platforma lor de jocuri, producătorii şi distribuitorii de software specializat jocurilor de noroc, procesatorii de plăţi, afiliaţii, certificatorii şi auditorii) să obțină licența clasa II.

Din interpretarea normelor de aplicare a OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, părea că furnizorii de servicii conexe vor fi obligați să obțină această licență ceva mai devreme, anume până la expirarea unui termen de grație de 90 de zile calculat de la intrarea în vigoare a normelor aprobate prin HG 111/2016, respectiv până la 26 mai 2016.

Prevederile aceluiași act normativ menționează că activitatea operatorilor ce au obținut anterior dreptul (interimar) de operare a jocurilor de noroc la distanță în România, conform prevederilor legii, își vor desfășura activitatea cu respectarea condițiilor stabilite la data acordării acestuia, pe toată perioada de valabilitate a acestuia.

După modificări succesive a textului postat, ONJN a dorit sa clarifice această situație în beneficiul operatorilor și al furnizorilor de servicii, postând pe site-ul său oficial următorul anunț:

Vă anunțăm că începând cu data intrării în vigoare a HG nr.111/2016, a început procesul de obținere a licențelor clasa a doua.

Operatorii economici care desfășoară activități conexe în domeniul jocurilor de noroc la distanță în România pot obține licența necesară pentru a desfășura astfel de servicii organizatorilor de noroc licențiați.

Agenții economici care, la data acordării de către ONJN a dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță conform art.II, alin.7 din Legea nr.124/2015, prestau servicii conexe, specifice jocurilor de noroc, către operatorii care au obținut drept de operare a jocurilor de noroc la distanță, pot continua să ofere aceste servicii operatorilor respectivi, pe toată perioada cât aceștia dețin acest drept și nu doar până la 26 mai 2016 (termenul legal de 90 de zile prevăzut la art.156 alin.(2) din HG nr.111/2016.)”

Astfel, interpretarea ONJN pare a fi în sensul că, în situația și pe perioada mentionată, legea permite o excepție limitată în timp de la obligativitatea deținerii licenței cls. a 2-a.

Deși ar putea părea că acest anunț a oferit o ușoară destindere în ultima lună, în fapt, operatorii și-au grăbit în continuare furnizorii de servicii să aplice pentru obținerea licenței clasa II.

Ca urmare, după intrarea în vigoare a HG 111/2016 și respectiv deschiderea procedurii de licențiere pentru obținerea licenței clasa a 2-a, la ședință din 30 martie 2016 a Comitetului de Supraveghere a ONJN, au fost aprobate 16 licențe clasa a II iar ONJN a continuat să analizeze și să aprobe peste 10 dosare de licențiere la fiecare întrunire a Comitetului.

Până în prezent, peste 50 de licențe clasa a II-a au fost aprobate și multele altele sunt în curs de aprobare. Lista licențelor clasa a II-a publicată pe website-ul ONJN nu este încă actualizată iar dintre cei care urmează să obțină licența fac parte și certificatorii și auditorii, respectiv laboratoarele internaționale de certificare și auditare a platformelor de jocuri de noroc la distanță.

Reamintim că operatorii B2C, la momentul depunerii documentației pentru obținerea licenței clasa I, sunt obligați să facă dovada deţinerii certificării software-ului și a platformei de joc de noroc, efectuată de o societate specializată, care deţine licenţă clasa II-a emisă de ONJN. Astfel, licențierea certificatorilor și a auditorilor este necesară pentru continuarea procesul de licențiere a operatorilor de jocuri de noroc online.

De asemenea, nevoia de clarificare a neconcordanțelor și a lipsurilor din cuprinsul dispozițiilor legale precum și adaptarea legislației la realitatea domeniului jocurilor de noroc online impune un efort susținut și un dialog permanent între ONJN, operatorii de jocuri de noroc/furnizorii de servicii prin reprezentanții autorizați sau avocați lor și, după caz, asociațiile de profil.

Așadar, pare că în aceste vremuri aglomerate ne aflăm, metaforic vorbind, prinși într-un joc de slot-machine a cărui buton sau manetă sunt dirijate în permanență. În această conjunctură dinamică, credem că jackpot-ul vizat este ca procesul de licențiere și cel al legiferării să fie adaptate la nevoile pieței, fără întreruperi. Cu alte cuvinte, unul dintre scopurile acestei agitații generalizate este ca, la momentul cheie, ștafeta dreptului temporar de operare să poată fi lesne predată licenței clasa I. Dar chiar și după această “predare” iminentă, avem încredere că industria de entertainment a jocurilor de noroc din România va rămâne o industrie a adrenalinei.

Faceți jocurile!