Tag Archives: Anchidim Zăgrean

Rombet merge la Oradea și Bistrița, pentru două noi seminarii pe teme de fiscalitate

logo rombet

După succesul din luna februarie, de la București, reprezentanții Rombet continuă seria evenimentelor, de data aceasta, la nivel național.  Asociația noastră are plăcerea să vă invite să participați la un seminar special având ca temă „Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice”.

La Oradea, pe 29 martie, și la Bistrița, pe 31 martie, domnul Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet și expert în reglementări contabile și fiscale în domeniul jocurilor de noroc, va aborda subiecte de interes prioritar pentru toți cei ce desfășoară activități în industria gamblingului. Care sunt noile prevederi legale ce au intrat în vigoare la începutul acestui an și care sunt obligațiile care revin organizatorilor de jocuri de noroc sunt numai câteva dintre întrebările la care va răspunde expertul Rombet. De asemenea, cei prezenți vor avea ocazia să adreseze întrebări și să obțină clarificări în privința prevederilor  contabile și fiscale care reglementează domeniul.

„Este important ca toți cei implicați în gambling să înțeleagă că de aplicarea în mod corect și unitar a legislației depinde chiar dezvoltarea businessului lor. Seminariile pe care le desfășurăm în Capitală și în cele mai importante orașe din țară vin în sprijinul tuturor organizatorilor de jocuri interesați de bunul mers al afacerii lor și, per total, al industriei din care facem parte cu toții”, a fost declarația vicepreședintelui Rombet, domnul Anchidim Zăgrean.

Astfel, vă așteptăm alături de noi miercuri, 29 martie 2017, la Oradea, la Hotel Caro Boutique și vineri, 31 martie 2017, la Bistrița, la Hotel Metropolis. Ca de fiecare dată, participarea este gratuită.

Pentru mai multe informații și pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email la adresa: office@rombet.com

 

PROGRAM SEMINAR


Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice -

Miercuri, 29 martie 2017, Hotel Caro Boutique, Oradea

Vineri, 31 martie 2017, Hotel Metropolis, Bistrița

9:45 Înregistrarea participanților – welcome coffee

10:00 I. Modificari ale Codului Fiscal 2017 și impactul lor asupra domeniului jocurilor de noroc.

11:30 – 12.00 Pauză de cafea

12:00 II. Obligațiile declarative și de plată către bugetul de stat ale organizatorilor de jocuri de noroc.

13.15 – 13.45 Masă de prânz

13:45 III. Contabilitatea jocurilor de noroc

15:00 Încheierea seminarului

Prezentările vor fi susținute de dl. Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET

Rombet a participat la Londra, la cea mai de succes ediție ICE Totally Gaming de până acum

logo-rombet-1

Industria internațională de gambling a fost marcată, la începutul lunii februarie, de o nouă ediție de succes a celui mai important eveniment  european dedicat domeniului, ICE Totally Gaming.  Ca de fiecare dată, reprezentanții Rombet au fost prezenți și anul acesta la Londra, fiind al treilea an consecutiv când asociația noastră a susținut evenimentul în calitate de partener media, în urma unui acord încheiat cu organizatorii, Clarion Events.

Ediția de anul acesta a adus laolaltă peste 500 de expozanți din mai bine de 60 de țări și regiuni care au contribuit decisiv la succesul evenimentului, așa cum declară reprezentanții Clarion Events: „ Săptămâna ICE, de la Londra, a fost o sursă de inspirație pentru industria internațională de gaming. Contribuția celor 527 de expozanți a fost una de-a dreptul fenomenală și ne-a ajutat să rămânem vârful de lance al evenimentelor dedicate domeniului. Nu avem încă datele oficiale, dar credem că ele vor confirma ceea ce bănuim deja, că ediția din  2017 va depăși recordul de anul trecut, fiind cel de-al șaselea an de creștere. (Kate Chambers, Managing Director pentru Divizia de Gaming a Clarion Events). Organizatorii au anunțat, de asemenea, că evenimentul de anul acesta a fost cel mai mare din istorie, cu 40.925 de metri pătrați de spațiu expozițional, cu 82% mai mult decât 2012, ultimul an când ICE Totally Gaming s-a organizat la Earls Court.

BMM Testlabs, Kiron Interactive, Newton, EveryMatrix, BetConstruct, Scientific Games, Playtech, Mohio Gaming Competence, Vermantia sunt numai câteva dintre standurile care au primit o atenție deosebită din partea noastră. Fie că sunt membri ai asociației Rombet, parteneri media sau expozanți care încă nu erau foarte familiarizați cu industria de gaming de la noi din țară, am vorbit pe larg despre dezvoltarea afacerilor, despre legislația din România sau despre perspectivele anului 2017. În toate discuțiile am subliniat că cei interesați de piața  jocurilor de noroc de la noi, atât cei deja prezenți, cât și cei ce au în plan să vină în viitorul imediat, vor găsi în Rombet întregul sprijin pentru chestiuni legate de legislație, fiscalitate, parteneri etc”, a declarat președintele asociației, domnul Dan Alexandru Ghiță.

Am beneficiat și de o scurtă întâlnire cu doamna Odeta Nestor, președintele ONJN, care a fost de asemenea prezentă la evenimentul din capitala londoneză. „Suntem mereu implicați în toate aspectele care țin de bunul mers al industriei noastre, așa că am profitat de posibilitatea de a discuta cu doamna Nestor despre câteva dintre subiectele arzătoare ale organizatorilor de jocuri de noroc din România, în special pe partea de slot-machine, urmând ca aceste teme să fie reluate după întoarcerea în țară”, au fost cuvintele domnului Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet.

Ca la orice eveniment de amploare dedicat industriei, nu puteau lipsi discuțiile pe marginea subiectului jocului responsabil, cu atât mai mult cu cât la ICE Totally Gaming au fost prezenți reprezentanții unor organizații de renume din sfera Responsible Gambling precum GamCare sau Gambling Therapy. „Am avut ocazia să vorbim și să ne împărtășim planurile privind proiectele de joc responsabil cu unele dintre cele mai importante nume ale domeniului. A fost o oportunitate foarte bună de a face schimb de informații și am avut chiar o foarte interesantă și utilă discuția și cu domnul Pieter Remmers, de la Asociația Europeană pentru Studiul Gamblingului, un veteran în ceea ce privește consultanța în materie de joc responsabil”, ne-a declarat prim-vicepreședintele Rombet, Dan Iliovici.

Așteptăm cu nerăbdare ediția de anul viitor la care asociația promite să fie prezentă, reprezentând cu succes, ca de fiecare dată, interesele membrilor Rombet și dincolo de granițele țării.

ROMBET va asteapta la seminarul cu tema – “Noutati in fiscalitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice si practice”

logo

Astazi am primit pe adresa redactiei urmatoarea comunicare din partea Asociația organizatorilor de jocuri de noroc ROMBET :

Mai sunt trei zile pana la seminarul Rombet din data de 17 februarie 2017, cu tema “Noutati in fiscalitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice si practice”.                                                                                                                                                                                                                                                         Va rugam sa va inscrieti din timp, pentru a fi siguri ca aveti un loc asigurat – Hotel Radisson Blu, sala Merope.

Amfitrionul seminarului va fi, ca de obicei, dl. Anchidim Zagrean, vicepresedinte Rombet, iar prezentarea se va concentra pe urmatoarele doua teme principale:

1. Ce modificari ale Codului Fiscal, cu impact asupra domeniului jocurilor de noroc, intra in vigoare in anul 2017;

2. Care sunt obligatiile declarative si de plata catre bugetul de stat ale organizatorilor de jocuri de noroc.

Cu acest prilej veti avea ocazia sa solicitati informatii si sa aflati raspunsuri la intrebari specifice despre cadrul legislativ al domeniului nostru de activitate. Avem rugamintea sa ne anuntati numele persoanelor ce vor fi prezente din partea companiilor dvs.

Participarea este gratuita.

 

PROGRAMUL SEMINARULUI

9:45 Înregistrarea participanților – welcome coffee
10:00 I. Modificari ale Codului Fiscal 2017 și impactul lor asupra domeniului jocurilor de noroc.
Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET
11:30 – 12.00 Pauză de cafea
12:00 II. Obligațiile declarative și de plată către bugetul de stat ale organizatorilor de jocuri de noroc.
Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET
13.15 – 13.45 Masă de prânz
Bufet suedez în foaierul mezanin
13:45 III. Întrebări și răspunsuri – dezbateri
Moderator Dan Iliovici, prim-vicepreședinte ROMBET
15:00 Încheierea seminarului

Asociația Rombet, despre succesele lui 2016 și proiectele pentru 2017

Rombet

Pentru domeniul jocurilor de noroc din România, anul 2016 a fost unul marcat de schimbări profunde. Definitivarea pachetului legislativ prin adoptarea reglementărilor secundare (ne referim la normele de aplicare a legii) și toate transformările prin care domeniul a trecut ulterior, au fost pași înainte care au adus mai multă forță, transparență și independență industriei. Iar asociația Rombet a fost mereu implicată și tot mai activă, reprezentând interesele membrilor săi. Seminarii, proiecte și programe, evenimente internaționale de amploare și workshopuri la care reprezentanții asociației au fost invitați în calitate de speakeri au fost realizările unui an plin de rezultate pozitive pentru Rombet.

„2016 a pus în evidență transformările majore pe care industria le-a parcurs în ultimii ani. Jucători importanți din domeniu au înțeles că, deși avem un pachet legislativ bun, pentru a progresa este nevoie ca unitatea să fie una dintre coordonatele de bază ale oricărei acțiuni. Ca dovadă a acestei maturizări, anul trecut un număr important de noi membri, nu numai din țară, ci și din străinătate, a decis să se alăture asociației noastre și să aibă încredere în noi pentru a le reprezenta interesele în fața Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și nu numai”, a declarat domnul Dan Alexandru Ghiță, președintele Rombet.

Asociația a transmis constant și fără echivoc un apel la coeziunea industriei, care ar transforma dezideratele de transparență, unitate și independență în strategii viabile pentru progresul domeniului jocurilor de noroc în România. Dar, cum orice strategie este însoțită și de un plan de punere în aplicare, pe parcursul anului 2016 Rombet și-a intensificat eforturile și activitățile în care a fost implicată.

În 2016, „caravana” seminariilor Rombet a traversat multe orașe din țară.  Reprezentanții asociației au fost prezenți în Iași, Cluj, Oradea, București și au încercat să explice neclaritățile care ar putea să împiedice o aplicare corectă a legislației în vigoare. „Interesul a fost mare, prezența la evenimente mai bună decât ne-am așteptat. Este clar, deci, că e nevoie ca informația corectă să circule și este nevoie ca voci experte să facă pasul în față și să răspundă întrebărilor care, vă asigurăm din experiența anului ce s-a încheiat, nu sunt puține”, a comentat vicepreședintele Rombet, domnul Anchidim Zăgrean, adăugând că: „A fost un an bun, în care s-au acordat primele licențe definitive și autorizații pentru operatorii de jocuri online, ca să nu mai amintim și de licențele de clasa a II-a, pentru activități conexe jocurilor de noroc. Avem un cadru legal considerat exemplu de bune practici de multe state europene, dar, în opinia noastră, el este unul perfectibil.”

Rombet promite că în 2017, seria seminariilor va continua și cu alte orașe din țară, având în vedere succesul de care s-au bucurat evenimentele similare ale anului trecut. De asemenea, reprezentanții asociației au anunțat că deja lucrează la un set de propuneri de îmbunătățire a unor prevederi legislative, pornind de la feedbackul pe care membrii Rombet l-au transmis în ceea ce privește funcționarea pachetului de legi în vigoare. „Așa cum am spus-o în repetate rânduri, asociația ROMBET este susținător și promotor al intereselor membrilor săi, pentru care statutul de membru le garantează sprijin, consiliere juridică, dar și fiscală și contabilă. Urmărim toate ședințele comisiilor parlamentare unde se dezbat proiecte cu impact asupra industriei de gambling, participăm activ la toate ședințele Consiliului Consultativ de pe lângă ONJN și ne propunem ca și pe viitor să rămânem parteneri egali de dialog cu autoritățile cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc, contribuind la îmbunătățirea constantă a legislației care face posibilă dezvoltarea industriei noastre”, a adăugat președintele Rombet, domnul Dan Alexandru Ghiță.

Dar la imaginea pozitivă pe care domeniul de gambling o construiește la acest moment a contribuit decisiv și accentul pe care industria jocurilor de noroc l-a pus pe a fi la curent cu noutățile în materie legislativă, trendurile în ceea ce privește oportunitățile de business ori idei proiecte inovative în direcția jocului responsabil. Astfel, Rombet a fost ambasador al României la principalele întâlniri pe teme de gambling din Europa, nu de puține ori luând cuvântul pentru a prezenta celor de față ce face din țara noastră un exemplu de bune practici la care se uită cu admirație țările vecine și nu numai. Reprezentanții Rombet au fost la Londra, la ICE Totally Gaming, cel mai important eveniment european dedicat industriei, apoi, au participat la EGR Online Gambling Briefing – Eastern Europe (Praga), World Regulatory Briefing – Responsible Gambling Innovation (Londra), World Regulatory Briefing Eastern Europe (Varșovia) și la Eastern European Gaming Summit (Sofia).

Ne mândrim că anul trecut am avut ocazia să promovăm deschiderea pieței din România către investitorii străini de top care și-au îndreptat astfel atenția către țara noastră. Și vom continua pe aceeași linie și în 2017. Deja în februarie suntem la Londra, participarea la ICE Totally Gaming fiind deja o tradiție pentru asociația Rombet. În martie, mergem la Vienna International Gaming și vom susține anul acesta, în calitate de partener media, și două conferințe importante organizate de SBC Events, la Londra, fiind vorba de „Betting on Football” în mai și „Betting on Sports” în septembrie”, a comentat domnul Dan Iliovici, prim-vicepreședinte Rombet.

Pe plan intern, asociația își propune de asemenea să continue să se implice în proiectele de Joc Responsabil, așa cum a făcut-o până în prezent, responsabilitatea socială fiind o direcție strategică esențială în cadrul Rombet. ”Ne dorim să participăm activ și direct în constituirea și, mai ales, în activitatea viitoarei Fundații pentru un Joc Responsabil Social. Expertiza și cunoștințele pe care le-am acumulat până în prezent, parteneriatele încheiate și bunul renume pe care asociația noastră îl are la nivel extern vor fi, cu siguranță, avantaje de care Fundația se poate bucura în implementarea proiectelor sale de Joc Responsabil”, a adăugat prim-vicepreședintele Rombet.

”Ce ne propunem ca asociație pentru anul 2017? Să continuăm și să îmbunătățim proiectele și programele din 2016, astfel încât progresele importante ale anului trecut să continue într-un ritm alert și constant și în anul care a început. Dezvoltarea domeniului jocurilor de noroc din țara noastră este o provocare, dar una pe care Rombet o acceptă cu plăcere având, bineînțeles, în prim-plan în permanență interesele membrilor noștri, care sunt, în fapt, interesele întregii industrii de gambling din România”, a concluzionat Dan Alexandru Ghiță, președintele Rombet.

ROMBET – despre participarea la ICE Totally Gaming, tendintele si asteptarile lui 2016

rrrrrr

La inceputul lunii februarie, reprezentantii asociatiei ROMBET au luat pulsul industriei internationale de gambling la ICE Totally Gaming, cel mai mare eveniment european anual dedicat acestui domeniu. In 2016, expozitia a ajuns la un nou record de vizitatori – peste 50.000 si la un numar de expozanti de 525.

ICE Totally Gaming este mereu o experienta intensa: in doar trei zile de expozitie, obiectivul de a te intalni cu toti expozantii pe care ii consideri interesanti sau sa participi la toate evenimentele din program devine extrem de dificil. Din perspectiva intereselor industriei romanesti, Rombet a promovat insistent deschiderea pietei din Romania catre operatorii online de top la nivel global si putem spune cu mandrie ca am reusit sa determinam companii mari sa treaca Romania pe lista prioritatilor investitionale din urmatoarea perioada. Am salutat prezenta romaneasca la targ – inclusiv a oficialilor ONJN – si trebuie spus ca se simte ca si jucatorii de top din industria de gambling din Romania au inteles rolul ”expunerii” la un asemenea nivel” , declara Dan Iliovici, prim-vicepresedinte al asociatiei ROMBET.

 

Pentru al doilea an consecutiv, ROMBET a incheiat un parteneriat cu organizatorul ICE, Clarion Events, un parteneriat le-a permis membrilor asociatiei un acces cat se poate de direct la fluxul celui mai mare eveniment al industriei de gambling din Europa.

 

O tendinta foarte pregnanta la ICE 2016 a fost dezvoltarea si inovatia din domeniul jocurilor online si cel al jocurilor de noroc virtuale, atat pe platforme de joc online, cat si in zona salilor traditionale – land based. Tot ceea ce a aparut nou in domeniu, de ultima generatie, ca echipamente sau grafica, este prezent in acest târg, iar pentru noi este o oportunitate să aflăm, direct de la sursă, toate acestea. Industria evolueaza continuu. Vom ajunge sa avem jocuri prin holograme, deja avem jocuri 3D, nu mai vorbesc de cele virtuale, care permit sa-ti pui o casca pe cap si sa ai impresia ca esti intr-un cazino sau pe un teren de fotbal. La expozitia de la Londra au fost foarte multi operatori romani interesati de toate aceste noutati”, povesteste Dan Ghita, presedinte ROMBET.

 

Este insa important sa stim si care sunt asteptarile pentru anul 2016 si in plan legislativ pe piata din Romania, o piata estimata la 1-1,2 miliarde de euro.

 

“Dezvoltare si consolidare sunt termenii definitorii ai lui 2016. Pe partea de legislatie specifica jocurilor de noroc din tara noastra, urmeaza sa se definitiveze pachetul legislativ, prin adoptarea reglementarilor secundare (normele de aplicare a legii), si cele tertiare, ordine si instructiuni ale organismului de autorizare si control din domeniul jocurilor – ONJN. 2016 va fi si anul in care se va trece de la sistemul dreptului provizoriu de operare, la acordarea primelor licente si autorizatii pentru operatorii de jocuri online, in baza noilor prevederi legale.Vom asista, probabil, si la acordarea primelor licente si autorizatii de joc temporare, care vor conferi drept de operare in statiunile turistice de interes national, cu scopul declarat al revigorarii turismului din tara noastra, dupa modele de succes din alte state ale lumii. Totodata, prin intrarea in vigoare a normelor metodologice, vom asista, pentru prima data in Romania, si la aparitia sloturilor cu risc limitat, asa numitele AWP-uri, aparate ce vor putea fi exploatate doar in  spatii comerciale, in care se dasfasoara alte activitati decat jocuri de noroc”, explica Anchidim Zagrean, vicepresedintele asociatiei ROMBET. 

Seminarul Rombet despre reglementari, fiscalitate si contabilitate în gambling: un prim pas către un cadru unitar si mai limpede

seminar-R1

Seminarul organizat de Rombet ieri, 17 decembrie, a fost condus de Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet, expert contabil și specialist în domeniul fiscalității industriei jocurilor de noroc. Participanții au venit cu propriile ”teme”, și asta s-a văzut imediat: în continuare există moduri diferite de a interpreta legea și deciziile autorităților, in special pe partea fiscală, iar reprezentanții industriei și ai celorlalte asociații au menținut vie dezbaterea cu numeroase intrebari.

Cel mai mult s-a insistat pe impozitarea câștigurilor jucătorilor și a profiturilor, precum și pe procedurile juridice de adaptare la noile cerințe privind autorizațiile de exploatare.

 

În deschiderea președintele Asociației, Dan Ghiță, a declarat:

”Nu văd un moment mai oportun pentru un asemenea seminar – și ma bucur că ați venit într-un număr atât de mare – decât acesta: apropiata intrare in vigoare a noilor reglementari privind jocurile de noroc, expansiunea vizibilă a pieței online din România și nenumăratele întrebări legate de fiscalitate și contabilitate.”

La rândul său, Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet, a ținut să precizez: ”Mă bucur că am reușit să organizăm acest seminar, și mă bucură interesul participanților față de temele, arzătoare – cred eu, care au fost prezentate și dezbătute. Prezența reprezentanților companiilor și ai asociațiilor la evenimentul Rombet de astăzi, demonstrează că oamenii din industrie se confruntă cu diverse probleme legate de interpretările diferite ale unor prevederi legale, atât din partea autorităților, dar și a unor operatori de jocuri de noroc. Avem nevoie de un limbaj comun, de aplicarea în mod unitar a reglementărilor. Altfel vom fi în permanență vulnerabili, asa cum o demonstrează, din păcate, și recentele controale ANAF la operatorii de pariuri tradiționali, cu efecte dintre cele mai grave asupra industriei. Dar, cel mai important lucru e că, prin acest seminar, am facut primul pas în acest sens.”

Va rugam sa găsiți stirea completă despre acest eveniment pe site-ul ROMBET, la acest link, de unde veți putea descărca și materialul de suport, pe baza cărora Rombet și-a susținut argumentația. Al doilea material reprezintă procedura solicitării Curții de Justiție a UE să se pronunte, cu titlu preliminar, în chestiuni de drept, în contextul controalelor ANAF și al interpretării eronate a noțiunii de venit. Rombet consideră această cale singura viabilă pentru a se impune, in mod definitiv și unitar, definirea clară a venitului din activitatea de jocuri de noroc, ca Gross Gaming Revenue (GGR). Precizăm faptul că asociatia noastră a și demarat o acțiune legală în acest sens.

Participarea la eveniment a fost gratuită și a fost adresată specialiștilor din domeniu, firmelor și asociațiilor de profil.

Comunicat de presă : Fiscalitatea în industria jocurilor de noroc din România

logo

Am primit pe adresa revistei un comunicat de presa primit din partea asociatieii Rombet, comunicat pe care va rugam sa il regasiti in integralitatea sa in cele ce urmeaza:

Cine a crezut că dezbaterea legată de modalitatea în care va fi aplicată noua lege a industriei de gambling din România s-a încheiat, s-a înșelat. Discuțiile și interpretările au căpătat un nou suflu săptămâna aceasta când, la o masă rotundă legată de fiscalitatea industriei jocurilor de noroc din România, vicepreședintele Rombet, Anchidim Zăgrean, a arătat că există discrepanțe între ceea ce spune legea, și ceea ce se aplică ”în teren” de către reprezentanții autorităților fiscale.

Dl. Zăgrean a precizat că organizatorii de jocuri de noroc își desfașoară activitatea având obligatoriu ca obiect principal 9200 din Codul CAEN, ceea ce înseamnă servicii în domeniul jocurilor de noroc și al pariurilor.

Deducem ușor, aplicând reglementarile contabile conforme cu directivele europene, că această activitate este una de prestări de servicii în comision, care poate să fie, în funcție de tipul de joc specific: comision fix, stabilit și încasat direct de organizator, sau comision variabil, care rezultă din diferența dintre miză și premii.

Prin urmare, dacă reglementarile sunt atât de clare, de ce autoritățile fiscale din România au o cu totul altă interpretare, atunci când e vorba de veniturile din activitatea de jocuri de noroc?“, a declarat dl. Zăgrean.

Potrivit acestei interpretări eronate, autoritățile consideră că orice sumă încasată de organizatorii de jocuri de noroc reprezintă venit. Dacă am accepta acest raționament, ar trebui ca băncile să înregistreze, din punct de vedere contabil, toate încasările din conturile clienților tot ca venituri. Am ajunge astfel primii din Europa, prin umflarea artificială a PIB-ului cu toate aceste ‘venituri’ nereale…“ a adăugat vicepreședintele Rombet.

Acest punct de vedere, cu privire la interpretarea noțiunii de venit din activitatea de jocuri de noroc, este împărtașit, de altfel, și de dna. Odeta Nestor, președintele ONJN, care a precizat: ”Am participat, săptămâna trecută, în Malta, la o conferință pe tema jocurilor de noroc în UE – cu mențiunea că acolo e o cinste să conduci firme de jocuri de noroc, deoarece acestea reprezinta peste 15% din PIB-ul țării –conferință la care am intrebat cum se stabilește venitul din activitatea de jocuri de noroc. Răspunsul a fost unul unanim, că peste tot venitul organizatorilor îl reprezintă GGR (Gross Gaming Revenue), adică diferența dintre miza colectată și premiile acordate jucătorilor.”

Pe de altă parte, reprezentanții ANAF au ieșit în presă cu o replică referitoare la cazul care a stârnit întreaga dispută. Astfel, ANAF susține că „în data de 11.12.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de ANAF în dosarul nr. 10248.1/2/2010 și a pronunțat decizia irevocabilă nr. 7695/2013, prin care a constatat faptul că:(…) impozitul pe venit de  5% se aplică asupra veniturilor totale realizate de reclamantă din activitatea de pariuri sportive, fără ca acestea să fie diminuate prin acordarea premiilor sau altor cheltuieli.”

Ceea ce ANAF omite însă să aiba în vedere, este faptul că, în România, jurisprudența (precedentul) nu este izvor de drept. Mai mult, în cazul la care se referă ANAF, organizatorul (reclamanta) nu aplicase corect reglementarile contabile, conforme cu Directiva Europeană, în ceea ce privește înregistrarea veniturilor din activitatea de servicii prestate (jocuri de noroc).

Dl. Anchidim Zăgrean supune atenției ANAF și prevederea din Regulamentul nr. 549/2013 al Parlamentului European si al Consiliului Europei, document publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, unde la punctul 4.135 avem urmatoarea definiție:

”Loterii și jocuri de noroc

4.135. Definiție: sumele plătite pentru bilete de loterie sau pariate constau în două elemente: plata pentru un serviciu către unitatea care organizează loteria sau jocul de noroc și un transfer curent rezidual către câștigători.”

Această definiție confirmă cele susținute în permanență de ROMBET, și anume faptul că doar o parte din taxa de participare la joc, colectată de organizatori de la jucători, reprezintă de fapt venitul organizatorului, sub forma unui comision pentru serviciile prestate de acesta. Cea mai mare parte din totalul sumelor colectate de la participanții la joc (jucători) se distribuie, sub forma de premii, câștigatorilor.

 

Rombet se va implica în mod activ, ca și pâna acum, în apărarea drepturilor industriei și al aplicării corecte și echitabile a reglementărilor din acest domeniu.

România, pe harta gamblingului mondial

Cop1-CI-59

Odată cu apariția modificărilor legislative de pe piața românească a jocurilor de noroc – în special a prevederii care reglementează online-ul, România a devenit un subiect extrem de interesant de discuție la evenimentele internaționale ale industriei. Am vorbit despre cum s-a schimbat percepția asupra țării noastre și despre noul ei rol, cu reprezentanții asociației ROMBET, asociație extrem de activă la conferințele mondiale. Dan Ghiță, președinte ROMBET, Anchidim Zăgrean, vicepreședinte și Dan Iliovici, director executiv ne spun ce planuri au partenerii lor străini.

 

Domnule Iliovici, la câte evenimente internationale din domeniul gamblingului a participat Rombet în 2015 și cu ce impresii ați rămas în urma lor?

 

Anul acesta este unul de vârf în ceea ce privește participările noastre la evenimentele dedicate industriei gamblingului la nivel internațional, și credem că motivul principal este în directă legătură cu adoptarea noii legislații din acest domeniu. Mai mult, putem spune că România s-a înscris cu succes pe harta evenimentelor internaționale din gambling, așa cum le numiți dumneavoastră, deci, atunci când vorbim despre participarea reprezentanților ROMBET la aceste manifestări internaționale, le vom menționa și pe cele din țara noastră, unde au venit de fiecare dată și importanți reprezentanți ai gamblingului de peste hotare, mulți dintre ei chiar la invitația asociației noastre.

 

Printre cele mai importante participări ale reprezentanților Rombet, doresc să menționez următoarele evenimente: Expoziția ICE 2015 Londra – în februarie, Bucharest Slot Summit și conferința Practica în Jocul Responsabil, București – iunie, Eastern European online Briefing de la Praga – tot în luna iunie, expoziția Entertainment Arena Expo București – din perioada 2-4 septembrie, conferința WrB Responsible Gambling & Reputation Management organizată la Londra pe 10 septembrie și, cea mai recentă, la Berlin, EiG Excellence in Gambling – din perioada 20-22 octombrie ac.

 

De la toate aceste evenimente, expoziții sau conferințe, am rămas cu un important feedback pozitiv privind interesul internațional pentru piața jocurilor de noroc din țara noastră, și, în special, pentru domeniul jocurilor online.

Am avut de fiecare dată discuții utile și schimburi de idei cu numeroși reprezentanți ai industriei, cu organisme de reglementare din alte state, cu alte asociații și organizații din domeniul gamblingului, atât pe partea de reglementări ale domeniului jocurilor din alte țări, comparativ cu cele din România, cât și despre programele de tip joc responsabil și responsabilitate socială. Ne-am făcut noi prieteni în industrie, noi și puternici parteneri media. Dar, probabil cel mai important lucru, este faptul că am reușit să facem cunoscută România pe harta gamblingului mondial.

 

Domnule Dan Ghiță, ați declarat de multe ori în materialele de pe www.rombet.com că ați fost impresionat de interesul străinilor pentru piața românească de gambling. De când ați simtit acest interes mai mare și ce anume vizează el, de ce sunt interesați operatorii străini?

 

Pot spune că acest interes al colegilor noștri de peste hotare a existat în permanență, iar în ultimii ani eram întrebat, tot mai des, ce se mai întâmplă în România, când ”se va da drumul la online?” Era o așteptare pe care o simțeam cu toții. Apoi au avut loc, în sfârșit!, schimbările legislative de la începutul anului 2015, schimbări la care, ne place să credem, am pus și noi umărul, în calitate de membri ai Consiliului Consultativ de pe lângă ONJN – Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Odată adoptate aceste noi reglementări, toți partenerii noștri de peste hotare, în special operatorii de jocuri online, dar nu numai, ne-au asaltat cu întrebări privind noua legislație, condițiile de licențiere, sistemul de taxare, etc. Am fost ”nevoiți” să traducem textele de lege și să le publicăm pe site-ul nostru, pentru a veni în ajutorul tuturor celor interesați.

 

Mai mult, cu ajutorul domnului Anchidim Zăgrean, vicepreședinte ROMBET, am realizat o sinteză a condițiilor de licențiere și autorizare pentru fiecare tip de joc, sinteză care sperăm să fie utilă tuturor celor ce doresc să intre pe piața jocurilor de noroc din România. Și acest material este prezent în secțiunea de pe site-ul nostru dedicată legislației.

Ca urmare a exploziei jocurilor online la nivel mondial, cred că este oarecum normal ca operatori internaționali ce activează în acest domeniu să fie primii atrași de una dintre cele mai mari piețe din estul Europei, dar nici jocurile tradiționale, landbased, nu sunt de neglijat.

 

Credeți că piața românească de gambling este cunoscută suficient în afară sau sunt și foarte multe prejudecăți legate de ea? Dacă da, ce prejudecăți ați întâlnit?

 

Dan Ghiță: Pe piața jocurilor de noroc tradiționale din țara noastră sunt prezenți, de ani buni, mari operatori și producători de mijloace de joc internaționali. Deci nu se poate spune că România nu este cunoscută și atractivă pentru cei ce activează în acest domeniu, și nici nu am sesizat de-a lungul timpului că ar exista anumite idei preconcepute privind România.

Este oarecum datoria noastră, a tuturor celor implicați în domeniul jocurilor de noroc, organizatori, autorități, asociații profesionale, să contribuim la o corectă informare a celor interesați de piața jocurilor de noroc de la noi, să nu lăsăm să apară prejudecăți nefondate, sau fără legătură cu situația reală din țara noastră.

 

Domnule Zăgrean, cum considerați că au influențat noile schimbări legislative poziționarea României pe harta gamblingului?

 

Vechile reglementări, cu foarte multe prevederi inaplicabile, au plasat în ultimii ani România pe o ”hartă gri” a jocurilor de noroc online. Însă, odată cu adoptarea noii legislații, putem spune că piața jocurilor online s-a deschis efectiv și în țara noastră. Au apărut primii paisprezece organizatori de jocuri online care au obținut din partea statului român dreptul de operare până în acest moment, iar ONJN a publicat și o listă neagră a celor care au desfășurat anterior aceste activități, fără să fie autorizați.

Toate acestea au făcut ca, după o expresie consacrată, România să-și găsească un binemeritat loc în rândul statelor europene cu o legislație echilibrată în domeniul gamblingului.

 

Rombet susține prezențe ale marilor jucători internaționali la evenimentele din România – ați adus Scientific Games la E-Arena Expo, ați invitat reprezentanta RGA la o conferință. Ce credeți că ar putea să învețe piața noastră de la cea straină? Ce v-ar plăcea să vedeți schimbat după un model din afară?

 

Dan Ghiță: Toată lumea își dorește o legislație clară, care să nu lase loc unor interpretări și eventuale abuzuri. De fiecare dată, partenerii noștri de peste hotare au subliniat necesitatea de a avea o piață concurențială, fără ca vreunul dintre operatorii de jocuri, indiferent de natura capitalului, de stat sau privat, să fie favorizat, sau defavorizat în vreun fel.

 

Ne dorim ca întregul proces de licențiere, autorizare și control să se desfășoare într-un mod absolut transparent, în care autoritățile să-și dovedească neutralitatea față de toți operatorii de pe piața jocurilor de noroc.

Mai sperăm ca, odată cu definitivarea actualului pachet de reglementări – în principal prin adoptarea Normelor de aplicare ale OUG 77 – să avem un cadru legislativ stabil, care sa ofere predictibilitate tuturor potențialilor investitori, dar și celor deja prezenți pe piață.

 

Vocea României se aude tot mai puternic la evenimentele internaționale – știm că ați ținut multe prezentări, despre ce le-ați vorbit participanților? Și ce feedback ați avut?

 

Dan Iliovici: Așa cum am menționat anterior, prin adoptarea noii legislații ne-am înscris și noi pe harta statelor cu un potențial de atractivitate important în acest domeniu.

Având în vedere acest lucru, Asociația Rombet este invitată să țină prezentări la toate evenimentele la care se discută noile aspecte normative, în contextul pieței europene, precum și problematica jocului responsabil – un subiect de intensă actualitate la nivel mondial.

 

Și vă asigur că nu sunt doar invitații de curtoazie sau din prietenie, ci toată lumea, deopotrivă participanții și organizatorii acestor manifestari, sunt realmente interesați de ceea ce le spunem, de oportunitățile oferite de această nou deschisă piață a gamblingului online din România. Iar feedback-ul celor din sală a fost de fiecare dată, și nu o spun ca să ne laudăm, unul excelent.

Toate acestea ne încurajează și ne confirmă faptul că ne aflăm pe drumul cel bun.

Vă mulțumim!

 

 

ROMBET – despre cele mai fierbinți subiecte ale industriei de gambling din această perioadă

revista-CasinoInside-56@WEB

Ca reprezentant al intereselor unui important segment al operatorilor și producătorilor de jocuri de noroc, ROMBET este extrem de implicat în toate schimbările prin care trece industria de gambling în această perioadă.

Avem o noua legislație care deschide, în sfârșit, piața jocurilor de noroc online – avem noi strategii și obiective pentru programele de joc responsabil, în perspectiva înființării fundației dedicate prevenirii și protejării categoriilor de risc în domeniul jocurilor de noroc, vizați fiind în special minorii.

Am discutat despre toate acestea, dar nu numai, cu reprezentanții Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc – ROMBET, domnul Dan Ghiță, președintele Asociației, domnul Dan Iliovici, director executiv și Anchidim Zăgrean, vicepreședinte.

Domnule Dan Ghiță, aveți o experiență de 17 ani pe piața jocurilor de noroc din România – ați fost directorul general al Loteriei Române, aveți o specializare în Managementul Afacerilor și Investițiilor, se poate spune că știți acest domeniu al gamblingului așa cum puțini îl știu. Cum îl vedeți în acest moment al schimbărilor majore? La ce ne putem aștepta?

Am așteptat multă vreme aceste schimbări; amintiți-vă întregul suspans din 2014, cu activitatea împotmolită luni întregi din cauza incertitudinii legislative. Acum lucrurile sunt clare și ne putem apuca de treabă, putem începe reorganizarea după aceste noi reguli. România a devenit în sfârșit atractivă pentru investitorii din domeniul gamblingului – am avut nenumărate discuții cu parteneri de peste hotare care, la fel ca noi, au așteptat cu mare nerăbdare noile reglementări. Sper, sincer, să folosim acest moment și să construim o industrie mai solidă, mai puternică și mai unită.

Aici trebuie să menționez incă un lucru foarte important: dialogul cu autoritățile. Am avut o comunicare deschisă, ne-am spus rezervele, părerile, propunerile, am simțit că am ajuns să clădim împreună ceva, iar asta este mare lucru. Cred că este important să continuăm și să perfecționăm acest dialog – mă refer aici la o relație tot mai bună cu legiuitorii, la o transparență mai mare în mass-media și, automat, în percepția publicului, la o relație mai strânsă cu toți cei implicați în domeniu. Am toată încrederea că la o eventuală discuție în anul viitor, pe vremea asta, îmi veți da dreptate.

Domnule Dan Iliovici, sunteți de mai mult timp foarte preocupat de problematica jocului responsabil – participați și prezentați la diverse evenimente internaționale situația din țara noastră în acest domeniu. De asemenea, ați discutat cu oficiali ai Comisiei Europene, și analizați în permanență programele similare implementate de diferite alte state, pentru a stabili care ar fi modelul și cele mai bune practici de urmat în țara noastră în acest domeniu.
Care ar fi următorii pași pe care ar trebui să-i facă România în acest sens?

Da, este un subiect care mă preocupă de multă vreme și căruia i-am dedicat toată atenția în ultimele luni.
Profit de ocazie pentru a vă mulțumi pentru invitația de a participa la evenimentul “Practica în jocul responsabil”, eveniment pe care l-ați organizat cu mult profesionalism. Acolo am avut oportunitatea de a-i adresa câteva întrebări domnului Pieter Remmers, CEO al Assissa Consultancy Europe, Secretar General al lui European Association for the Study of Gambling (EASG), Președinte al Consiliului G4. Mi s-a părut interesant răspunsul dumnealui la întrebarea mea privind privind recomandarea unui exemplu de bune practici în domeniul Jocului Responsabil la nivel european: “România ar trebui să studieze exemplul Elveției, unde se pare că există o legislație oarecum asemănătoare în domeniul gamblingului”, a spus expertul olandez.
Am vrut să știu și care ar fi primul lucru pe care l-ar face dacă ar fi numit președinte al Fundației pentru Jocul Responsabil, fundație care urmează să fie înființată curând în România, potrivit noii legislații.
Pieter Remmers a declarat: “Aș face, în primul rând, o evaluare a situației actuale, urmată de discuții cu toți cei vizați sau implicați – cu operatorii, cu instituțiile și organizațiile din domeniul jocurilor de noroc, pentru găsirea celor mai bune metode de abordare a Jocului Responsabil.”
Informații extrem de utile am adunat și de la Slot Summit Bucharest 2015, eveniment la care ROMBET a fost partener. Menționez și participarea mea, în calitate de speaker, la EGR Online Gambling Briefing de la finalul lunii iunie, la Praga, unde au fost de asemenea discutate aspecte legate de jocul responsabil.
Sper că vom reuși să punem în slujba industriei noastre toată experiența și informațiile acumulate, și suntem gata să ne implicăm activ în proiectul Fundației pentru Jocul Responsabil. E un început greu – ca orice început – dar avem șansa să facem un program cu totul deosebit și să excelăm în domeniul responsabilității în gambling.

Domnule Anchidim Zăgrean, sunteți un profesionist în domeniul economic, cu o experiență de peste 15 ani în industria jocurilor de noroc. Știm că ați realizat și publicat pe site-ul Rombet, www.rombet.com, o serie întreagă de materiale privind noua legislație din domeniul gamblingului, așa cum ar fi sinteza condițiilor de licențiere, autorizare și impozitare a activităților de jocuri de noroc, dar nu numai…

Da, am ținut foarte mult la realizarea și publicarea acestor materiale. Mi s-a părut important ca membrii noștri și, de altfel, toți cei interesați de schimbările recente din legislația jocurilor de noroc, să poată găsi extrem de ușor toate informațiile de care au nevoie. Desigur, la baza elaborării acestor documente au stat chiar cei de la companiile membre ROMBET – întrebările și nedumeririle lor m-au determinat să întocmesc materialele pe care le puteți găsi și descărca de pe www.rombet.com.
Am constatat totodată, cu amărăciune, cum au apărut, și încă mai apar în presă informații eronate sau neverificate. Văzându-le, am vrut să le contracarez cumva și să transformăm site-ul nostru într-o sursă sigură de documentare pentru toți cei interesați.
Foarte multe companii străine ne-au cerut sinteza recentelor modificări legislative, așa că ROMBET pregătește și varianta în engleză a materialelor respective.
Suntem acreditați la toate lucrările Parlamentului pe teme ce țin de gambling sau de fiscalitatea industriei noastre, așa că avem acces la toate informațiile oficiale din acest domeniu, și ne asigurăm că așa vor ajunge și la cei pentru care contează.
După o lungă perioadă de incertitudini în domeniul nostru, mă bucur că putem aduce clarificări pentru cei care au investit, sau își propun să investească în domeniul jocurilor de noroc.
În incheiere, adresez invitația de a ne solicita răspunsuri pentru orice întrebări pe diferite aspecte legate de noile reglementări în domeniul jocurilor de noroc pe adresa office@rombet.com

Vă mulțumim!

O altă vară doar cu Casino Inside

CI-56

În cadrul acestei ediții v-am pregătit o suită de subiecte interesante, pe care merită să le citiți.
La materialul de Cover Story avem o discuție cu reprezentanții Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc – ROMBET. Domnii Dan Ghiță – președintele Asociației, Dan Iliovici – director executiv și Anchidim Zăgrean – vicepreședinte vă oferă puncte de vedere pertinente despre cele mai fierbinți subiecte ale industriei de gambling din această perioadă.
Care sunt soluțiile pe care le poți implementa rapid pentru creșterea satisfacției jucătorilor și generarea profitului? Sunt ele rentabile și ușor de adaptat pentru afacerea ta? Răspunsul la aceste întrebări îl găsiți citind articolul celor de la Syswin Solutions™ despre produsul lor de succes Smart Count System™.
Newton Slots este o companie ce dorește să evolueze în permanență. Am vizitat de curând sediul companiei din Șos. Pipera și am discutat aici cu o echipă corporate, tânără, dar foarte bine pregătită. Aflați ce proiecte noi pregătesc cei de la Newton parcurgând materialul dedicat lor.
Malaezia este, din punct de vedere al unui pasionat de jocuri de noroc, un mix surprinzător de bunăstare, reguli religioase păstrate cu sfințenie și succesul casino-resorturilor. Vă invităm să aflați cum această țară a devenit mixul aproape perfect între religie și toleranța față de joc.
În data de 1 iulie 2015 președintele american Barack Obama a anunțat oficial redeschiderea ambasadei SUA în Cuba și practic reluarea relațiilor diplomatice înghețate mai bine de 50 de ani cu această țară. Vă oferim o analiză a posibilelor implicații ale acestei decizii politice asupra industriei jocurilor de noroc de aici, ramură a economiei cubaneze care alături de turism ar putea relansa economic perla Caraibelor.
Am avut plăcerea de a-l cunoaște la Slot Summit București, eveniment la care Revista Casino Inside a fost Lead Partner, pe domnul Dennys Patir – Director de Dezvoltare a Afacerilor la compania Patir Design GmbH – probabil cel mai mare, mai cunoscut și apreciat designer și producător de scaune de cazino din lume. Dennys a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu pe care vi-l prezentăm și vouă în exclusivitate.
În încheiere vă mai facem o recomandare absolută. Revista noastră a reușit să realizeze un interviu extraordinar, în exclusivitate, cu Pamela Brunson – fiica celebrului Doyle Brunson, monstrul sacru al pokerului mondial. Doar citind acest material-eveniment veți afla ce a însemnat pentru Pamela să fii fiica unui jucător de poker așa de celebru, ce înseamnă pokerul pentru familia Brunson și cum își împarte viața între familie, diferite activităţi de ajutorare a oamenilor și poker această femeie puternică.