Leonard Doroftei: ”Am vrut să renunț la box de nenumărate ori, dar m-am ridicat mereu.”

DSC_0257

Leonard Doroftei, pugilist al cărui palmares conține 22 de victorii și o singură înfrângere, vorbește deschis despre ceea ce l-a motivat în anii de box, dar și despre începuturile carierei sale. Care sunt provocările vieții de sportiv, ce riscuri și-a asumat și cât de mult se aseamănă boxul cu pokerul ne spune chiar el.

Cum a început povestea lui Leonard Doroftei?

O să te bufnească râsul. Totul a plecat de la o țeavă de suflat cornete. Când eram copil, am găsit o țeavă pe stradă, pe care o revendicau mai mulți. Și eu, care dădeam mai bine cu pumnul, am câștigat-o. Un copil mult mai mic decât mine, care practica boxul, m-a întrebat dacă nu vreau să vin la box. Sigur, întâi am fost de curiozitate, dar această curiozitate s-a întins pe 20 de ani. Mi-a plăcut să mă bat cu cei mai buni, primul an, primul campionat, primul titlu, cam așa a fost. La prima participare în cadrul unui campionat, am câștigat primul titlu.

Deci reușitele au venit imediat..

Da, în ’85 am avut prima ieșire, să spunem așa, la Câmpina: două meciuri, două victorii. A fost primul trofeu, pe care îl am la muzeu acum. Mi-a plăcut să fiu cel mai bun, probabil sunt și puțin orgolios.

Ai un spirit competitiv puternic, îți place competiția…

Da, îmi place să-i depășesc pe cei din jur.

Această poveste a depășirii este cumva una a autodepășirii?

Da, cu siguranță. Am trecut prin nenumărate obstacole și am vrut să renunț, dar n-am făcut-o, am forțat, m-am forțat pe mine însumi și m-am ridicat mereu. La șase ani am fost anchilozat, reumatic, am stat în spital, au urmat ani de zile cu Moldamin. În copilărie, când mergeam în excursie, nu puteam să urc muntele, nu puteam să alerg prea mult, dar  m-am autodepășit. Mi-a plăcut să fiu printre copii, să alerg, să mă joc; dacă nu făceam efortul ăsta, nu reușeam.

Cu ce ai rămas după box?

Cu bătaia(râde). Cu bătaia luată.

Dar a meritat?

A meritat, am făcut ce mi-a plăcut. În clipa în care am spus ”gata, mi-am atins obiectivele”, deja am început s-o iau la vale, pentru că atinsesem tot ce se putea atinge,    n-am mai avut motivația. N-am făcut box pentru bani. Cei mai mulți spun că sunt un exemplu, că sunt unic în boxul românesc; am câștigat tot ce se putea câștiga sau măcar atinge, atât ca amator, cât și ca sportiv.

În tot acest timp familia ta a fost alături de tine?

Bineînțeles, am avut norocul să am lângă mine o persoană care mă iubește, care m-a înțeles și care m-a lăsat să fac ce-mi place. A fost alături de mine și m-a susținut din toate punctele de vedere.

E foarte important să fii susținut și s-a văzut asta în cazul tău.

Acum, când privesc înapoi, mă gândesc că puteam merge în cantonamente, să mă pregătesc. Mi-a fost greu, pentru că eu am făcut toate meciurile pregătindu-mă acasă.    N-am avut o pregătire specială în cantonamente. M-am antrenat normal: exact cum mă pregăteam în timpul săptămânii, așa mă pregăteam și pentru meci. Și mi-a mers, am avut curaj!

Ce ți-a plăcut și ce nu în boxul profesionist?

N-are ce să nu-ți placă. A fost o competiție, te bați cu cei mai buni, vrei să ajungi cel mai bun. Din punctul meu de vedere, nu am urmărit să fac bani, am țintit sus la ce-i mai bun și-am reușit. Am trei meciuri centură mondială în America, la trei versiuni diferite, cu trei campioni. Cum să nu fii mândru de asta?

Ai riscat în cariera ta?

Eu n-am riscat, au riscat ei, pentru că mi-au dat niște meciuri pe care nu aș fi putut să le duc la bun sfârșit. Însă, cu dorință și cu puțină nebunie, am reușit. Îmi place competiția și îmi place să risc atunci când mă pregătesc și muncesc. Nu risc aiurea.

Este deci un risc calculat, bazat pe muncă și pregătire.

Da, e un risc calculat. La un asemenea nivel, muncesc, mă antrenez, ca să pot fi mult mai pregătit decât adversarul.

Există oare similitudini între poker și box? Care ar fi acestea?

Da, există. În ambele trebuie să lovești, să te arunci în joc.

Un foarte bun jucător de poker ne-a declarat într-un interviu că ”În poker e ca la box. Întâi înveți să primești pumni, apoi începi să dai și tu”. E adevărat?

Da, e corect. Pentru că, dacă nu știi să blochezi sau te arunci, te lovești. Când te lovești, înveți. Dacă se întâmplă și a doua oară, înseamnă că n-ai ce căuta acolo.

Ce părere ai despre acest fenomenul pokerului, care a invadat viețile noastre în ultimii patru, cinci ani? E omniprezent, iar tineretul l-a îmbrățișat foarte mult…

E foarte bine, e bine că este promovat. Îi scoate pe cei care joacă din ganguri, din apartamente ponosite. Le dă ocazia să învețe să joace într-un spațiu amenajat, după reguli, profesionist, unde n-o să mai auzi de crime, pentru că sunt oameni care asigură paza; sunt alte condiții. Ar fi timpul pentru noi să învățăm să ne bucurăm de acest fenomen al jocurilor de noroc, pentru că pokerul este un joc pentru care trebuie să fii pregătit. Iar pentru cei care nu sunt pregătiți și vor doar să se distreze, au unde să o facă.

Ai jucat vreodată?

Nu sunt jucător și nu prea știu să joc, dar mă orientez, țintesc după ași. Sunt al cincilea as!

Viața cazinourilor și a street gaming-ului e foarte prezentă în viața românilor. Crezi că românul este un jucător, îi place să joace?

Românul riscă, din câte văd și cunosc. Riscă, se bagă în jocuri.

Românii sunt foarte implicați în ultimul an în tot ce înseamnă competiție sportivă…

Exact, da. Nu există om care să nu fi aruncat o dată zarurile, sau să joace un remi, un poker, nu există așa ceva. Nu cred că e cineva care n-a jucat niciodată table pe bani, barbut sau remi. E un fel de a te deconecta, a te răcori.

Toți cei pe care i-am intervievat de-a lungul timpului ne-au spus că trebuie să joci pentru distractie, dar să ai un buget pentru asta. Ce părere ai despre mentalitatea românului, care preferă să joace mai degrabă pentru câștig, decât pentru entertainment?

Asta e o greșeală. Trebuie să joci pentru relaxare, pentru a te binedispune. De exemplu, canadienii ies în fiecare sâmbătă ori la o gală de box, ori la un meci de hochei. Sunt obișnuiți să iasă. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu e neapărat nevoie să te duci cu 10.000, 20.000 de euro ca să joci, ci sunt suficiente doar câteva sute, ca să te relaxezi într-o seară. Obișnuiam să intru, de exemplu, la Bally‘s Casino prin Atlantic City…

Ai fost în Atlantic City, cum e viața acolo?

Da, am boxat de câteva ori acolo. Acesta a fost de altfel și primul oraș al cazinourilor.  Cei care nu au mai avut loc acolo s-au retras în Nevada și au întemeiat orașul Las Vegas, care, de-a lungul anilor, a devenit mai prosper. Sunt foarte mulți asiatici acolo.

Sunt doamne în vârstă de 65 de ani care joacă acolo…

Da, sunt și nu le deranjează nimeni, sunt chiar respectate.

Cum resimte un boxer experiența galelor mari?

Ești prea concentrat pe meci, nu cred că ai timp să poți să te bucuri. Îți faci o poză, dar nu poți să te relaxezi foarte mult, ești concentrat pe ceea ce ai de făcut, pe meciul de box. Nu poți să te rupi de atmosfera meciului. Dar vezi, cunoști, îți dai seama. Cash for gold… se ajunge si la situatii de genul acesta. Dacă știi și ai o limită, riști pentru distracție, dar n-o poți face tot timpul. Dacă începi să vinzi ca să poți juca, deja devine problematic.

TRIVIA

Leonard Dorin Doroftei (n. 10 aprilie 1970) este un fost pugilist, originar din Ploiești, al cărui palmares impresionant include titlul campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003.

Leonard Doroftei a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Mai târziu a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în anii 1996 și 1997.

Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri, iar ca pugilist profesionist, Doroftei a bifat 22 de victorii și o singură înfrângere.

În 1997, Leonard Doroftei a devenit boxer profesionist încheind un contract cu clubul Canadian Interbox. În 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a obținut cea de-a doua victorie împotriva lui Balbi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>