Argentina, ”Vegas-ul” Americii de Sud

trilenium

-Oana Mihalache

Cunoscută de microbiști ca “țara lui Messi”, de economiști ca țara care a intrat de două ori în default (n.r. – incapacitate de plată) în ultimii 13 ani, Argentina este a două țară ca mărime din America de Sud și are, spre surprinderea multora, cea mai dezvoltată industrie de jocuri de noroc de pe continentul sud-american.

Argentina este o țară permisivă în ceea ce privește jocurile de noroc, dacă ne raportăm înainte de toate la taxele percepute operatorilor, care ajung la 16%. Prin comparație, în Chile taxele sunt de 20%, iar pe lângă asta operatorilor le mai sunt percepute și taxe adiționale, cum ar fi o contribuție lunară și taxă de “acces pe piață”. De altfel, Argentina este țara cu cea mai dezvoltată industrie de gambling din regiune, veniturile din această țară reprezentând jumătate din întreaga industrie de gambling a Americii de Sud.

După Argentina urmează Mexic și Chile, aceasta din urmă având cea mai rapidă dezvoltare din regiune. Industria de gambling din Argentina a crescut cu 8.6% între 2011-2015, iar veniturile din activitățile de jocuri de noroc au atins suma de aproximativ 3,5 miliarde de dolari în 2015, potrivit raportului Global Gaming Industry Regulatory Frameworks (PwC). Chiar dacă în 2009 țară a fost lovită de o severă criză economică, gamblingul nu a fost afectat puternic de aceasta, ba chiar din contră.

Gamblingul în Argentina este reglementat diferit în fiecare provincie, prin urmare fiecare jurisdicție își stabilește propriile reguli. Țara este împărțită în 23 de provincii. De altfel, cazinourile din Argentina au cel mai scăzut nivel de implementare și respectare a reglementărilor impuse în industrie. Această aparentă “dezordine”, generată de lipsa unui organism central care să supervizeze această activitate, are câteva efecte în plan social. Dependența de jocurile de noroc a devenit o reală problemă în țară, care a început însă să fie abordată de către Congres – parlamentul argentinian.

În total, 62 de orașe argentiniene au facilități de jocuri de noroc, cele mai populare fiind cazinourile și cursele sportive. Orașul cu cele mai multe cazinouri și oportunități de gambling este Pasadas, iar cel mai mare cazino din țara este Casino de Tigre, situat în orașul omonim – Tigre. Cazinoul ocupă peste 20.000 de metri pătrați distribuiți pe trei etaje și are peste 60 de mese de joc, ruletă, blackjack, point and black și un salon VIP. Pentru jucătorii megalomanici, cazinoul oferă spectacole de jazz, bolero, salsa, merengue, tango și hot dance, printre altele.

Gamblingul online este la fel de dezvoltat în Argentina ca și land-based-ul: guvernul a adoptat o atitudine foarte laxă vizavi de activitățile de pariuri online, având în vedere că acestea aduc sume considerabile la bugetul de stat. Prima licență pentru un cazino online a fost dată în 2002, iar în 2006 primele site-uri de pariuri sportive au fost deschise. Cu toate acestea, printr-o ofensivă împotriva tranzacțiilor în care sunt implicate companii străine, autoritățile argentiniene au interzis, încă din 2008, companiile de pariuri străine care voiau să opereze în Argentina. Cu toate acestea, argentinienii continuă să viziteze multe site-uri străine, cum ar fi TitanBet, Ladbrokes, Bet365, Paddy Power, Unibet și Betfred.

Numărul de cazinouri live este la fel de impresionant – 79 în toată țara, populația cheltuind pe activitățile de gambling nu mai puțin de 4-5 miliarde de dolari în fiecare an, ceea ce justifică totuși numărul mare al acestora. Chiar dacă veniturile încasate la buget sunt încă mici comparativ cu această sumă, ele ar putea crește având în vedere că guvernul ia în calcul naționalizarea industriei de gambling în viitorul apropiat.

Unul dintre cei mai importanți piloni ai gamblingului argentinian este Loteria Națională, care este considerată importantă pentru economia țării. O mare parte din banii Loteriei sunt folosiți pentru “ajutorarea societății în ansamblu”, o sumă de 160 de milioane de dolari fiind folosită în acest sens în 2010. În plus, Loteria și-a asumat două misiuni principale și la fel de importante: asigurarea unor activități de entertainment pentru populație și lupta împotriva dependenței din gambling, încurajând jucătorii să aibă un comportament responsabil când vine vorba de jocurile de noroc.

În concluzie, Argentina este un adevărat “Vegas” al Americii de Sud, fiind locul în care responsabilitatea se întâlnește cu profitabilitatea pe tărâmul jocurilor de noroc. Chiar dacă țara a avut o încetinire economică în ultimii ani, sectorul de gaming nu a făcut decât să crească și, mai mult decât atât, să contribuie la îmbunătățirea prognozelor economice. Jocurile de noroc reprezintă, așadar, atât o prioritate de business, cât și una socială pentru Argentina, al cărei guvern a înțeles că aceste activități sunt mai mult benefice decât toxice.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>