UPDATE: NOVOMATIC sărbătorește 25 de ani în România

luni, 14 septembrie 2015

Vă prezentăm în exclusivitate câteva din gândurile domnului Valentin Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC Group România despre aniversarea celor 25 de ani de Novomatic în România.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră cei 25 de ani de Novomatic în România?

Valentin Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC Group România:“Sunt deosebit de mândru de faptul că, timp de aproape 25 de ani, am condus cel mai important grup de companii din industria jocurilor de noroc. Activitatea grupului NOVOMATIC poate fi descrisă cu ușurință prin cifre însă cred că aspectul cel mai important este dat de faptul că după un sfert de secol, grupul de companii NOVOMATIC din România poate fi descris nu de statistici, ci de cuvinte precum echipă, încredere, profesionalism, performanță, siguranță și responsabilitate.”

Care sunt principalele obiective ale lui Novomatic în România pe termen mediu și lung?

Valentin Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC Group România: „Strategia pe termen lung a Grupului NOVOMATIC în România se bazează pe mix-ul bine echilibrat şi de succes pe plan internațional a segmentului de afaceri operaționale și cel al vânzărilor și închirierii de echipamente moderne de jocuri electronice. Pentru următorii 25 de ani, așteptările noastre sunt mari și suntem pregătiţi să facem față tuturor provocărilor viitoare.”

Îi mulțumim domnului Georgescu pentru pentru acest scurt interviu și îi dorim mult succes în continuare!

Cu ocazia sarbatoririi a 25 de ani de activitate pe piata din Romania, Grupul de Companii NOVOMATIC, ne-a transmis pe  adresa redactiei urmatorul comunicat de presa pe care va invitam sa il  parcurgeti in integralitate.

Bucureşti, 4 septembrie: Grupul de Companii NOVOMATIC, lider în tehnologia jocurilor de noroc din Europa, sărbătorește a 25-a aniversare în România. Acesta a activat cu succes pe piața românească în ultimii 25 de ani și astăzi operează aproximativ 2.000 aparate, în mai mult de 130 de săli de jocuri de noroc și baruri, în întreaga țară. De asemenea, grupul închiriază mai mult de 1.000 de echipamente de jocuri de noroc pentru terți. Astăzi, compania este lider de piață în afaceri de operare și producție a jocurilor de noroc din România și oferă aproximativ 1.000 locuri de muncă.

Pe 22 octombrie 2013, Compania Națională Loteria Româna SA a semnat cu NOVOMATIC Group România (Novo VLTech Solutions SRL) un parteneriat încheiat pe 15 ani. Pe baza acestui acord, NOVOMATIC Group România trebuie să furnizeze 10.000 aparate de tip VLT și un sistem relevant de loterie video care să includă sistemul de jackpot, servicii de mentenanţă, piese de schimb, logistică, etc., în locaţiile aparţinând Loteriei Române de pe teritoriul ţării.

Totodată, începând cu luna martie a acestui an, NOVOMATIC Group România a lansat la nivel național un nou operator care propulsează segmentul de pariuri sportive la un alt nivel, prin utilizarea unei noi tehnologii revoluționare pentru terminalele automate de pariuri. Până la sfârșitul anului 2015, aproximativ 200 de terminale de pariuri vor fi operate pe piața românească sub numele mărcii de renume internațional „Tip & Cash” a Grupului NOVOMATIC.

Sediul NOVOMATIC Group România din Otopeni, situat pe un teren de 12.000 de metri pătrați şi poziționat strategic în apropiere de Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) a fost deschis în mai 2010 în urma unei investiţii de peste 7 milioane €.

Strategia pe termen lung a Grupului NOVOMATIC în România se bazează pe mix-ul bine echilibrat şi de succes pe plan internațional a segmentului de afaceri operaționale și cel al vânzărilor și închirierii de echipamente moderne de jocuri electronice.

Valentin Adrian Georgescu, CEO al NOVOMATIC Group România: „În cei 25 de ani de experiență acumulați la NOVOMATIC Group, definiţi prin încredere şi suport, am avut la dispoziţie toate instrumentele necesare, know – how-ul, dar si tehnologia de ultimă oră şi nu în ultimul rând cea mai bună echipă pentru a face performanță şi a atinge cel mai înalt obiectiv, de a deveni lider de piață. În ultimii 25 de ani, Novomatic Group România s-a dezvoltat și a crescut foarte repede, având astăzi o cotă de piață de 70%. Pentru următorii 25 de ani, așteptările noastre sunt mari și suntem pregătiţi să facem față tuturor provocărilor viitoare.”

Scurt istoric

 

1980 – Se înființează NOVOMATIC Group of Companies, grup care în prezent are peste 23.000 angajați, exportă echipamente de joc în aproximativ 80 de țări și este operatorul a peste 1500 de locații din 50 de țări.

1990 – NOVOMATIC intră pe piața românească;

2000 – Intertop S.R.L., organizator de jocuri de noroc în sălile Admiral, devine reprezentanță a NOVOMATIC în România.

2005 – Novo Investment Ro S.R.L., companie ce desfășoară activitatea de vânzare și închiriere a echipamentelor de joc ale grupului NOVOMATIC, devine cea de-a doua reprezentantă a grupului;

2009 – T.I.M.A.X. S.R.L., organizator de jocuri de noroc, se alătură grupului;

2013 – Novo VLTech Solutions S.R.L., organizator de jocuri de noroc de tip videoloterie (VLT), se alătură grupului;

2014 – Fenikss Slots S.R.L., organizator de jocuri de noroc, se alătură grupului;

2015 – Bet Master S.R.L. devine reprezentanta grupului ca operator de pariuri sportive în cotă fixă, introducând pe această piață noile terminale automate de pariuri Tip&Cash.

 

Novomatic România activează în peste 130 de săli de jocuri de noroc si baruri, atât în București cât și în țară și exploatează sub brand-ul ADMIRAL peste 2.000 de echipamente de joc, asigurând aproximativ 1.000 locuri de muncă.

 

Novo Investment Ro S.R.L. are închiriate în prezent peste 1.000 echipamente de joc.

 

Sediul NOVOMATIC Group România din Otopeni, situat pe un teren de 12.000 de metri pătrați şi poziționat strategic în apropiere de Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) a fost deschis în mai 2010 în urma unei investiţii de peste 7 milioane euro.

 

Pentru viitor grupul NOVOMATIC își propune să își consolideze poziția de lider în producția de echipamente de jocuri de noroc în Europa și să devină cel mai mare concern din lume pe piața jocurilor de noroc.

 

Implicarea în industria jocurilor de noroc, un accent constant pe cerințele clientului, precum și standarde tehnologice de înaltă calitate și o conștientizare activă a responsabilităților sale sociale au condus la dezvoltarea strategică a grupului de companii NOVOMATIC în toată Europa și în teritoriile internaționale selectate.

 





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.